OBLIGATIA DE A FACE Popriri


Pârâta SC C. V. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate de reclamanti, ca nelegala si netemeinica. A solicitat ca, instanta sa-i puna în vedere reclamantei sa-si precizeze actiunea în fapt si în drept pentru fiecare dintre pârâte, considerând acest aspect esential în solutionarea corecta a litigiului, având în vedere ca actele contestate de reclamanti nu sunt emise de catre aceasta societate. A invocat lipsa competentei teritoriale a Jud. R.d.V . în solutionarea prezentului litigiu. A mai solicitat obligarea reclamantilor la plata taxei judiciare de timbru, la valoarea contestata. A aratat ca reclamantii nu au respectat dispozitiile imperative ale art.7201 C.pr. civ . si pe cale de consecinta, a solicitat respingerea acesteia ca fiind prematur introdusa. Întrucât reclamantii au contestat facturile emise a invocat si exceptia inadmisibilitatii cererii. În raport de probele care vor fi administrate a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale, întrucât grupurile de masura a energiei electrice apartin C. D. SA, SC C. V. SA având ca obiect principal de activitate furnizarea de energie electrica, respectiv vânzarea catre consumatori a energiei electrice. Vânzarea se realizeaza prin instalatiile de distributie a energiei electrice ce apartin C.D. SA. Cu privire la capatul de cerere referitor la obligarea sa de a relua furnizarea energiei electrice catre reclamanti, considera ca aceasta solicitare este nelegala întrucât presupune crearea de prejudicii fata de distribuitorul de energie electrica.

Prin încheierea de sedinta din data de 9 ianuarie 2012 instanta a respins exceptiile necompetentei teritoriale, insuficientei timbrari, prematuritatii si inadmisibilitatii cererii.

Analizând probele administrate în cauza, instanta a respins, ca nefondata, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SC C. V. SA, ce a fost unita cu fondul prin încheierea de sedinta din data de 9 ianuarie 2012, având în vedere ca potrivit dispozitiilor art. 45 alin. 3 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrica, se impune separarea activitatii de distributie de cea de furnizare a energiei electrice. SC C. V. SA are ca obiect principal de activitate vânzarea de energie electrica la consumatori, vânzare care se realizeaza prin instalatiile de distributie a energiei electrice ce apartin C.D. SA. SC C. V. SA, în baza contractului de distributie a energiei electrice încheiat cu C.D. SA, plateste catre aceasta un tarif de distributie în functie de cantitatea de energie masurata. Astfel ca instanta apreciaza ca în speta este necesara mentinerea ca parte, în calitate de pârâta, si a SC C .V. SA alaturi de SC C. D. SA. Desi, SC C. V.SA este responsabila pentru furnizarea energiei electrice, imobilul reclamantilor a fost debransat de la reteaua publica de energie electrica de catre SC C.D. SA, conform notei de constatare. Atât SC C. V. SA cât si SC C.D.SA, au sarcini privind rebransarea imobilului la reteaua publica de energie electrica, operatiunea de rebransare a imobilului la reteaua de energie electrica se realizeaza de câtre SC C.D.SA, dar la dispozitia data de SC C. V.SA.

În fond, s-a constatat ca potrivit notei de constatare nr.3502/2010, pârâta SC C. D.SA Cr., a efectuat verificari la grupul de masura montat în cutia de distributie a PFA apartinând reclamantilor,la imobilul situat în comuna S. G., sat S. G., jud . Tel ., gasindu-se tensiunea faza S desfacuta de la surub, UPR lasata în aer, contor electric trifazat cu afisaj alb, consumul de energie electrica nu s-a înregistrat de echipamentul electric. La sediul imobilului a fost gasit reclamantul, proprietar al PFA.

În cauza a fost efectuat un raport de expertiza tehnica judiciara în specialitatea electroenergetica de catre expert C.N.C., pe care instanta l-a confirmat, în ce priveste tabelul nr.2 din Anexa nr.5 din care este exclusa presa de ulei, astfel fiind evidentiat totalul de energie activa consumata, calculata pe baza inventarului receptoarelor la data expertizei, în valoare de 10.042 lei, inclusiv accize si TVA. S-a mentionat de catre expert ca perioada de calcul a energiei electrice se conformeaza HG nr.1007/2004, fiind de 6 luni anterioare întocmirii notei de constatare, fiind descrisa si starea în care se afla presa de ulei, la data expertizei (utilaj deteriorat, neigienizat, fara alimentare la reteaua de energie electrica, cablu sectionat – aspecte ce sustin ipoteza nefunctionarii acestui utilaj). S-a concluzionat de catre expert ca suma de 16.307,80 lei din facturile nr.1061139515/2010 si nr.1061139512/2010, nu este corect calculata.

Dispozitiile legale impun ca pentru rebransare sa fie achitate integral sumele restante si apoi facuta dovada platii la furnizor, care va emite distribuitorului un ordin de reconectare. Clientul are obligatia sa suporte costurile acestor servicii (taxa de deconectare si reconectare), care vor fi evidentiate în prima factura emisa dupa reconectare. Referitor la acest aspect, aparatorul reclamantilor a mentionat ca reclamantii sunt de acord sa achite pârâtelor suma de 10.042,09 lei, stabilita prin raportul de expertiza, dupa care sa fie rebransati la reteaua de energie electrica.

Având în vedere probatoriul administrat in cauza instanta a respins, ca nefondata, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SC C. V. SA, a admis cererea având ca obiect obligatia de a face, a obligat pe pârâta SC C. D. SA sa recalculeze consumul de energie electrica la domiciliul reclamantilor corespunzator facturii nr.1061139512/2010 la suma de 10.042,09 lei, stabilita prin raportul de expertiza mentionat si a obligat pe pârâtii SC C.D. SA si SC C. V. SA sa procedeze la rebransarea imobilului reclamantilor la reteaua de energie electrica