În cazul neexecutării obligaţiilor de a face, părţile pot opta fie pentru rezoluţiunea contractului, fie pentru executarea contractului; însă în cazul obligaţiilor de întreţinere ce au un caracter intuitu personae executarea nu se poate realiza decât prin transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere, nu şi prin recurgerea la forţa coercitivă a statului.
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 231/21 mai 2010
Prin sentinţa civilă nr. 1017/2009 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosar nr. 1164/298/2009 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B.R.M. şi B.A. în contradictoriu cu pârâta BF.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanţii au făcut dovada că au calitatea de întreţinători ai pârâtei conform contractului de întreţinere autentificat de Notariatul de Stat al Judeţului Alba sub nr. 10668/14.11.1990. De asemenea reclamanţii au făcut dovada cu hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, că pârâta a introdus mai multe acţiuni în instanţă în perioada anilor 2002-2008 având ca obiect rezilierea contractului de întreţinere susmenţionat, acţiuni care i-au fost respinse. Cu depoziţia martorilor audiaţi de instanţă s-a dovedit că atât în timpul internării în spital cât şi după externare pârâta refuză să–i fie prestată întreţinerea, proferând insulte grave şi ameninţări la adresa reclamanţilor. De asemenea, s-a mai dovedit cu depoziţia aceloraşi martori că pârâta se află în stare de nevoie, neputându-se îngriji singură. Reclamanţii au invocat doar interesul pârâtei de a i se presta întreţinerea, însă titularul acţiunii civile trebuie să dovedească el însuşi un drept sau un interes propriu, ceea ce nu s-a invocat sau dovedit în speţă. Evident că reclamanţii în calitate de întreţinători au obligaţia de a-şi îndeplini sarcinile asumate prin contract şi de a presta întreţinerea pârâtei însă s-a pus problema dacă reclamanţii pot presta întreţinerea şi împotriva voinţei întreţinutei (pârâtei). Având în vedere caracterul strict personal al contractului de întreţinere ce presupune din partea reclamanţilor asistenţa permanentă a pârâtei, întrucât aceasta este imobilizată, instanţa a considerat că executarea contractului de întreţinere împotriva voinţei pârâtei nu este posibilă. Faţă de cele de mai sus, constatând că obligaţia de întreţinere nu poate fi prestată de reclamanţi din cauza culpei pârâtei care refuză categoric, nejustificat şi prin manifestări violente prestaţiile de întreţinere oferite de reclamanţi, şi având în vedere faptul că o obligaţie de a face strict personală (intuitu personae) nu poate fi executată în natură cu concursul forţei de constrângere a statului, obligaţia respectivă putând fi executată doar prin echivalent, instanţa a respins cererea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 36/A/2010, Tribunalul Alba a respins apelul declarat de reclamanţii împotriva sentinţei civile nr. 1017/2009 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosar nr. 1164/298/2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut şi motivat următoarele: cea care nu înţelege să respecte contractul de întreţinere încheiat este pârâta şi nu reclamanţii, refuzând în continuare prestarea întreţinerii.
Pe de altă parte, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, pârâta nu poate fi obligată să primească întreţinerea debitorilor în maniera cerută de aceştia, împotriva voinţei sale, căci cel puţin în acest moment, dată fiind starea precară a sănătăţii pârâtei care necesită prezenţa zilnică a reclamanţilor în preajma sa nu ar face decât să-i agraveze boala şi să genereze noi stări conflictuale între părţi.
Prin urmare o convertire a obligaţiei de întreţinere într-o sumă de bani lunară ar fi soluţia cea mai potrivită pentru reclamanţi la momentul actual, instanţa nefiind ţinută de dispoziţiile sentinţei civile nr. 41/2005 care la data pronunţării a avut în vedere alte aspecte şi împrejurări.
Insă o astfel de cerere din partea reclamanţilor nu a fost formulată.
Faţă de aceste împrejurări, atâta timp cât contractul de întreţinere este în fiinţă, neputându-se reţine o culpă a reclamanţilor, Tribunalul apreciază că atare solicitare de a respecta contractul de întreţinere de către pârâtă şi de a primi întreţinere din partea reclamanţilor apare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În expunerea criticilor se arată că voinţa care trebuie respectată este aceea de la încheierea contractului faţă de disp. art. 969 C. civ., contractul dintre părţi fiind unul sinalagmatic, iar pentru asigurarea respectării acestuia se impune obligarea pârâtei la respectarea contractelor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate Curtea a constatat următoarele:
Reclamanţii au investit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei de a le permite accesul în imobilul proprietatea lor pentru a-i presta întreţinerea şi a o îngriji pe toată durata stării de nevoie motivat de împrejurarea că deşi pârâta este beneficiara obligaţiei de întreţinere conform contractelor încheiate între părţi, refuză fără temei, primirea întreţinerii în natură.
Această acţiune, întemeiată pe art. 969 C. civ, în mod corect a fost respinsă de către instanţele de fond.
Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic, translativ de proprietate prin care una din părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani, iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreţinerea în natură, pe timpul cât va trăi, iar după moarte să o înmormânteze.
În cazul contractului de întreţinere, contract nenumit, obligaţiile contractuale urmează să fie executate potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligaţiilor.
Debitorul întreţinerii este obligat să acorde întreţinerea în natură în condiţiile prevăzute în contract, iar în lipsa unor stipulaţii speciale, potrivit regulilor aplicabile obligaţiilor de a face contractate intuitu personae.
În caz de neexecutare a obligaţiei de întreţinere se aplică dreptul comun pentru contractele bilaterale, adică art. 1020 – 1021 C. civ, potrivit cărora se poate cere rezoluţiunea contractelor.
În speţă, intimata pârâtă a formulat cereri de rezoluţiune, toate respinse întrucât s-a constatat lipsa culpei debitorilor întreţinerii.
În caz de neexecutare a obligaţiei de întreţinere, creditorul obligaţiei, de regulă, are facultatea de a cere, aşa cum s-a arătat, rezoluţiunea contractului, însă conform regulilor generale, art. 1021 C. civ., el are posibilitatea să opteze pentru executarea contractului.
Această facultate, de a cere executarea contractului o are însă şi debitorul obligaţiei când executarea în natură nu este posibilă datorită atitudinii culpabile a creditorului întreţinerii.
Însă, dat fiind caracterul intuitu personae a obligaţiei de întreţinere, executarea contractelor conform regulilor generale (art. 1021 C. civ., art. 1075 C. civ) nu se poate realiza decât prin transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere şi nu cum au solicitat recurenţii.
Transformarea în bani a obligaţiei de întreţinere poate avea loc atât prin consimţământul părţilor cât şi la cererea debitorului întreţinerii, prin hotărârea instanţei, dacă creditorul refuză fără temei, în mod culpabil, primirea întreţinerii în natură (vezi T.S. dec. nr. 1794/1985 în CD 1985, p. 43 – 45).
Acţiunea astfel cum a fost formulată se impunea a fi respinsă întrucât pârâta este beneficiara unui drept ce nu poate fi constrâns a fi exercitat. Drepturile şi libertăţile unei persoane stabilite prin legi sau contracte ce constituie legea părţilor conform art. 969 C. civ. impun obligaţii corelative din partea statului sau altor persoane fizice şi juridice, iar faţă de titular constituie o facultate şi nu o obligaţie în exercitarea respectivului drept.
Prin definiţie, dreptul subiectiv civil este posibilitatea subiectului activ, în limitele normelor juridice civile şi morale, de a avea o anumită conduită, de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, de a solicita concursul forţei coercitive a statului.
Prin urmare, dreptul subiectiv civil este o facultate, posibilitate, putere, iar dacă dreptul este încălcat sau nesocotit subiectul activ are posibilitatea de a recurge la concursul forţelor de constrângere a statului.
Intimata pârâtă beneficiază de un drept patrimonial, de creanţă, în temeiul contractului de întreţinere încheiat de către părţi.
Aceasta nu poate fi obligată să-şi exercite dreptul de a primi întreţinerea conform contractului, contrar susţinerii recurenţilor, exercitarea acestui drept fiind la latitudinea beneficiarului.
Însă tocmai pentru executarea contractului, în temeiul dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi respectarea accesului liber la justiţie, debitorii obligaţi la întreţinere au posibilitatea, astfel cum s-a arătat mai sus, să solicite transformarea obligaţiei în bani.
Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat prezentul recurs.
