Prin cererea formulata si înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, S.C. X SRL a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe de somaţie de plată împotriva debitoarei S.C. Y SRL cu privire la suma de 3293,76 lei, reprezentând rest contravaloare facturi fiscale lei şi suma de 2604,58 lei penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 06.07.2009 debitoarea a achiziţionat marfă în valoare de 3963,99 lei din care a achitat doar suma de 670,23 lei. Deşi a livrat debitoarei marfa menţionată în facturile fiscale emise, debitoarea a refuzat să achite contravaloarea totală a acestora, motiv pentru care creditoarea a calculat şi penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere. Potrivit dispoziţiilor din facturile fiscale, odată cu semnarea acestora şi prin plata parţială, debitoarea şi-a asumat sumele trecute în facturi şi s-a obligat ca până la data scadenţei să achite valoarea serviciilor prestate, asumându-şi şi obligaţia de achitare a penalităţilor de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei obligaţiei de plată prevăzută în facturi.
In drept, au fost invocate art.1 şi art. 2 din O.G nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plata, art.970, şi art. 1079 C. civil, art.43 C.com., art. 93, art. 242 alin.2 şi art. 274 C.p.c.
In dovedirea cererii, creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri, depunând in acest sens la dosarul cauzei: facturi fiscale şi fişa contabilă
Debitoarea, deşi legal citata, nu a depus întâmpinare la dosar şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a i se consemna oral apărările formulate.
In cauza a fost încuviinţata si administrata proba cu înscrisuri, constând in actele depuse la dosar de către creditoare.
Instanţa a admis în parte cererea, respingând capătul de cerere referitor la penalităţile de întârziere, reţinând următoarea motivare:
Din coroborarea înscrisurilor depuse de creditoare la dosar cu atitudinea procedurală a debitoarei care, legal citată, nu a depus întâmpinare la dosar şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a i se consemna oral apărările formulate , instanţa a constatat că s-a livrat marfă de către creditoare debitoarei, emiţându-se, pe cale de consecinţă, facturile fiscale depuse la filele nr.9-17 la dosar, în valoare de 3963,99 lei ( din care debitoarea a achitat suma de 670,23 lei, rămânând un debit neachitat de 3293,76 lei).
Instanţa a constatat, de asemenea că, potrivit art.1 din OG nr.5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului în scopul realizării creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori prin alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
În lumina acestor dispoziţii legale, procedura somaţiei de plată presupune, pe lângă condiţiile generale pentru exercitarea oricărei acţiuni în justiţie, îndeplinirea anumitor cerinţe speciale. Astfel, creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar dovada acesteia se poate face numai cu înscrisuri.
Instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele impuse de art.1 din OG nr.5/2001 cu privire la debitul principal.
Din probele administrate rezulta că debitoarea şi-a asumat, prin facturile fiscale depuse la dosar, însuşite prin semnarea şi ştampilarea acestora, obligaţia de a plăti marfa livrată de creditoare la data menţionată în cuprinsul acestora..
Creanţa creditoarei este certă, conform dispoziţiilor art.379 alin.3 C.p.c. întrucât rezulta fără a putea fi pusă la îndoială din înscrisurile depuse la dosar ( facturile fiscale însuşite de debitoare prin semnare şi ştampilare ) şi este, totodată, lichidă, potrivit prevederilor art.379 alin.4 C.p.c., întrucât cuantumul creanţei este determinat.
Făcând dovada creanţei, neexecutarea obligaţiei de plată din partea debitoarei, precum şi culpa acesteia pentru neexecutarea obligaţiei se prezuma, în conformitate cu art.1082 C.civ.
A mai apreciat instanţa că, potrivit dispoziţiilor art.263 şi art.382 C.p.c., creanţa creditoarei îndeplineşte şi cerinţa exigibilităţii, întrucât în facturile fiscale este menţionată data scadenţei .
Fata de considerentele mai sus expuse, instanţa a admis capătul de cerere referitor la debitul principal si, in baza art. 1 si art. 6 din OG 5/2001, a somat debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea ordonanţei, suma de suma de 3293,76 lei reprezentând rest contravaloarea facturilor fiscale neachitate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere, instanţa l-a respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1082 C.civil debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru executarea cu întârziere a obligaţiei.
Părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor în cuprinsul contractului încheiat sau printr-o convenţie separată, ulterior încheierii contractului, dar înainte de ivirea prejudiciului. Clauza penală este o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitor. Ca urmare, clauza penală trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, prin care, potrivit art.948 C.civ., se numără şi consimţământul valabil al celui care se obligă.
Or, în cauza dedusă judecăţii, instanţa a constatat că nu s- a făcut dovada existenţei uneia astfel de convenţii accesorii a părţilor referitoare la penalităţile de întârziere, simpla menţionare a cuantumului penalităţilor de întârziere pe facturile fiscale emise de creditoare neavând valoarea unei clauze penale asumate în mod valabil
