Opoziţie la executare. Prescripţie dreptului de executare Opozabilitate, inopozabilitate


Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că la data de 28.05.2010 reclamanta S.C. S U S.R.L. a emis în favoarea pârâtei S.C. T U S.R.L. fila C.E.C. pentru suma de 164.984 lei. Pârâta a prezentat la plată fila C.E.C. la data de 15.11.2010, fiind refuzată la data de 16.11.2010 pentru lipsă totală de disponibil. La cererea creditoarei S.C. T U S.R.L., Judecătoria Iaşi a dispus învestirea cu formulă a filei C.E.C. din 28.05.2010 prin încheierea din 05.04.2011, fiind totodată constituit, la data de 21.04.2011, dosarul de executare al B.E.J. P S S în vederea recuperării debitului de 164.984 lei.

În drept sunt aplicabile dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 59 din 1934, conform cărora cecul are valoare de titlu executoriu, iar executarea se face potrivit prevederilor art. 54 şi următoarele din acelaşi act normativ, după investirea cu formulă executorie a instrumentului de plată.

De asemenea, în concordanţă cu dispoziţiile art. 73 alin.1 din Legea nr. 59 din 1934 asupra cecului, acţiunile în regres ale posesorului împotriva giranţilor, trăgătorului sau celorlalţi obligaţi se prescriu prin 6 luni socotite de la expirarea termenului de prezentare. Acest termen este de 15 zile pentru cecul emis şi plătibil în România, potrivit art. 30 alin.1 din acelaşi act normativ.

Aşadar, termenul de prezentare s-a împlinit la data de 13.06.2010, iar termenul de prescripţie de 6 luni s-a împlinit la data de 13.12.2010, înainte de a se proceda la punerea în executare a titlului executoriu.

A mai reţinut instanţa că, în conformitate cu prevederile art. 256 lit. f din Norma cadru B.N.R. nr. 7 din 1994, din momentul in care cecul a fost investit cu formula executorie, posesorul lui va putea proceda la îndeplinirea formalităţilor de executare, pe toata perioada de timp cat dreptul sau nu a fost prescris, respectiv 6 luni calculate de la expirarea termenului de prezentare.

Instanţa nu a reţinut apărarea pârâtei conform căreia termenul de prescripţie a executării este de 3 ani, cât timp în materia executării titlului executoriu constând în fila C.E.C. din 28.05.2010 legiuitorul român a stabilit un termen de prescripţie special, derogând astfel de la dreptul comun.

Totodată, nu a fost reţinută nici susţinerea conform căreia reclamanta nu poate invoca pe calea opoziţiei la executare excepţia prescripţiei dreptului de executare întrucât dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 59 din 1934 stabilesc că în procesele pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie, la somaţia de executare a cecului, debitorul nu va putea opune decât excepţiunile de nulitate a titlului prevăzut de art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 23. În aplicarea acestor dispoziţii, punctul nr. 257 din Norma cadru B.N.R. nr. 7 din 1994 arată că excepţiile pe care o persoana obligata prin cec le poate opune posesorului cecului se împart in următoarele categorii: a) excepţii privitoare la nulitatea cecului; b) excepţii decurgând din raporturile personale dintre posesorul cecului si debitor (excepţii personale); c) excepţii privitoare la condiţiile de exercitare ale acţiunii sau executării in temeiul cecului (excepţii procedurale).

Prin urmare, instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia prescripţiei dreptului de executare silită a filei C.E.C. din 28.05.2010 invocată de către reclamantă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 73 alin.1 din Legea nr. 59 din 1934 asupra cecului, a admis-o şi, pe cale de consecinţă, a admis opoziţia la executare formulată de către reclamanta S.C. S U S.R.L., anulând actele de executare efectuate în dosarul de executare al B.E.J. P S S şi obligând pârâta la cheltuieli de judecată.