Ordinea de solutionare a exceptiilor aprocesuale (de netimbrare ori de necompetentă). Caracterul imperativ al dispozitiilor privind taxele judiciare de timbru.
În cazul în care se ridică atât exceptia de necompetentă, cât şi exceptia de nulitate a cererii pentru insuficientă timbrare primează exceptia privitoare la taxa judiciară de timbru, căci instanta nu poate să pună în discutia părtilor alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre solutionare înainte de a fi plătită taxa judiciară de timbru.
În cazul în care se ridică atât exceptia de necompetentă, cât şi exceptia de nulitate a cererii pentru insuficientă timbrare primează exceptia privitoare la taxa judiciară de timbru, căci instanta nu poate să pună în discutia părtilor alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre solutionare înainte de a fi plătită taxa judiciară de timbru.
Curtea nu poate primi opinia exprimată de intimat, în sensul că exceptia de necompetentă primează fată de aceea privind anularea cererii pentru neplata taxelor judiciare de timbru, deoarece taxele de timbru se pot determina numai de către organele competente.
Curtea nu poate primi opinia exprimată de intimat, în sensul că exceptia de necompetentă primează fată de aceea privind anularea cererii pentru neplata taxelor judiciare de timbru, deoarece taxele de timbru se pot determina numai de către organele competente.
În această opinie se ignoră tocmai caracterul imperativ al dispozitiilor privitoare la plata taxelor judiciare de timbru. Pe de altă parte, solutionarea exceptiei de necompetentă presupune şi ea unele verificări, iar instanta se pronuntă asupra acesteia doar în urma unor dezbateri contradictorii.
În această opinie se ignoră tocmai caracterul imperativ al dispozitiilor privitoare la plata taxelor judiciare de timbru. Pe de altă parte, solutionarea exceptiei de necompetentă presupune şi ea unele verificări, iar instanta se pronuntă asupra acesteia doar în urma unor dezbateri contradictorii.
Drept urmare, însăşi dezbaterea contradictorie asupra exceptiei de necompetentă, ca şi asupra oricărui alt incident procedural, implică în mod necesar o activitate jurisdictională. Or, în litera şi spiritul legii, Curtea consideră că activitatea de judecată se poate desfăşura în mod firesc numai după ce s-au achitat taxele judiciare de timbru.
Drept urmare, însăşi dezbaterea contradictorie asupra exceptiei de necompetentă, ca şi asupra oricărui alt incident procedural, implică în mod necesar o activitate jurisdictională. Or, în litera şi spiritul legii, Curtea consideră că activitatea de judecată se poate desfăşura în mod firesc numai după ce s-au achitat taxele judiciare de timbru.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECtIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.26596/301/2009 – DECIZIA CIVILĂ NR.1799/13.12.2011)
Prin cererea înregistrată la data de 16.11.2009, pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, sub nr.26596/301/2009, reclamantul C.A.E.C. a chemat în judecată pe pârâta R.A.D.E.T.B. solicitând instantei ca, prin hotărârea ce va pronunta, să oblige parata la plata sumei de 1.866.746,64 lei, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada 1999-2006, a sustinut şi a apărat interesele RADET în mai multe actiuni, contestatii în anulare, recursuri, contestatii la etc.
Conform contractului de asistenta juridică 153884/1999, la finalul actiunilor, pârâta RADET trebuia să achite cabinetului un procent de 9% din valoarea obtinută, scăzându-se sumele forfetare achitate în cei 10 ani cabinetului.
În drept, a invocat art.1073 Cod civil.
Prin întâmpinarea, pârâta a invocat exceptia insuficientei timbrări, exceptiei necompetentei, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinta civilă nr.1173/28.01.2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a anulat actiunea ca netimbrată, retinând că s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa judiciară de timbru în completare, în cuantum de 22.778,47 de lei şi timbru judiciar aferent de 5 lei, fiind şi citată în acest sens (f.9), dar aceasta nu s-a conformat dispozitiilor instantei, la dosar fiind depusă doar o taxa judiciară de timbru de doar 8 lei. Instanta a făcut aplicarea prevederilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei sentinte, a declarat apel reclamantul C.A.E.C., solicitând, în principal, desfiintarea sentintei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, iar, în situatia în care se va aprecia că actiunea este evaluabilă în bani, anularea hotărârii şi retinerea cauzei de către tribunal, ca primă instantă, spre competentă judecată.
Prin primul motiv de apel, reclamantul a arătat că sentinta a fost dată cu încălcarea art.84 şi 112 al.4 Cod de procedură civilă, pentru aceea că instanta a schimbat temeiul juridic al cererii – art.1073 Cod civil, încălcând, astfel, principiul disponibilitătii.
Al doilea şi al treilea motiv de apel a vizat împrejurarea că instanta de fond trebuia să solutioneze mai întâi exceptia necompetentei materiale, exceptie de ordine publică, în situatia în care constata că litigiul este evaluabil în bani. Cu toate acestea, instanta a pus mai întâi în discutie, în mod eronat, exceptia netimbrării.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat, sustinând, în esentă, legalitatea şi temeinicia sentintei.
Prin decizia civilă nr.470/10.05.2011, Tribunalul Bucureşti – Sectia a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant, a anulat sentinta apelată, constatând competenta de solutionare a tribunalului în primă instantă, şi a trimis cauza Registraturii Generale a Tribunalului Bucureşti, spre repartizare aleatorie ca dosar de fond.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut următoarele:
Cu privire la primul motiv de apel, referitor la greşita calificare a litigiului într-unul evaluabil în bani, tribunalul a constatat că această critică este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a solicitat instantei să dispună obligarea pârâtei la a-şi respecta obligatia de plată a sumei de 1.866.746, 64 lei şi a dobânzii legale. O atare cerere este supusă obligatiei de timbrare potrivit art.2 din Legea nr.146/1997 republicată.
Sunt, însă, întemeiate motivele de apel ce vizează greşita ordine de solutionare a exceptiilor, astfel că tribunalul a constatat că prima instantă a analizat cu prioritate, în mod greşit, exceptia netimbrării. În acest context, tribunalul a retinut că prioritate în solutionare avea exceptia necompetentei materiale, invocată de pârâtă, în raport de art.158 al.1 Cod de procedură civilă, dat fiind că valoarea obiectului cererii depăşeşte suma de 500.000 lei. Ca atare, competenta de solutionare a litigiului apartine, în primă instantă, tribunalului, potrivit art.2 pct.1 lit.b Cod de procedură civilă, şi nu judecătoriei. Doar o instantă competentă putea să statueze asupra obligatiei de timbrare, contrar sustinerilor formulate de intimată prin întâmpinare.
În consecintă, constatând că prima instantă a pronuntat o solutie cu încălcarea art.2 pct.1 lit.b, art.158 al.1, 159 pct.2 Cod de procedură civilă, în temeiul art.297 al.2 Cod de procedură civilă, a admis apelul, a anulat sentinta apelată, constatând competenta de solutionare a tribunalului în primă instantă şi a trimis cauza Registraturii Generale a Tribunalului Bucureşti, spre repartizare aleatorie ca dosar de fond.
În termen legal, împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta R.A.D.E.T.B., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul mentinerii dispozitiilor sentintei civile nr.1173/28.01.2010 pronuntată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, ca fiind temeinice şi legale.
În motivare, recurenta a sustinut că prima instanta în mod corect a apreciat că actiunea este evaluabilă în bani şi a făcut încadrarea în prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997. Prima instantă, fată de obiectul cererii de chemare în judecată, în mod corect a pus în vedere, prin citatie, reclamantului, completarea taxei judiciare de timbru cu suma de 22.778,47 lei şi precizarea capătului 2 de cerere, după care a aplicat dispozitiile art.84 raportat la art.112 alin.4 Cod procedură civilă.
Fată de această măsură a primei instante, reclamantul avea posibilitatea să facă cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării, conform prevederilor art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997 şi, totodată, putea şi trebuia să depună precizări cu privire la lămurirea obiectului cererii, conform art.114 alin.2 Cod procedură civilă.
Greşit a folosit reclamantul în sustinerea motivelor de apel în apărare culpa proprie, deoarece acesta avea obligatia să fie prezent sau să trimită un înscris până la primul termen de judecată pentru a-şi efectua apărările în primă instantă, având în vedere că nu a solicitat aplicarea art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Fată de lipsa de diligentă a reclamantul cu privire la dispozitiile Codului de procedură civilă referitoare la plata taxelor judiciare de timbru odată cu introducerea cererii de chemare în judecată sau cel mai târziu până la primul termen de judecată, aşa cum i-a fost pus în vedere prin citatie, prima instantă nu putea să se pronunte pe o cerere netimbrată conform prevederilor legale şi cu care nu era învestită şi, prin urmare, în mod temeinic şi legal a anulat actiunea, ca netimbrată, ordinea de solutionare a exceptiilor invocate fiind corect aplicată.
A mai sustinut recurenta pârâtă R.A.D.E.T.B. că tribunalul în mod greşit a retinut că “Sunt. .. întemeiate motivele de apel ce vizează greşita ordine de solutionare a exceptiilor”, întrucât ordinea în care prima instantă a solutionat exceptiile invocate este cea corectă, aspect dedus şi din faptul că prin analizarea exceptiei de netimbrare, care se impunea cu prioritate fată de exceptia de necompetentă materială, urma să rezulte dacă prima instanta putea sau nu să fie învestită cu judecarea pricinii şi, după aceea, urma să se pronunte asupra competentei.
În doctrina juridică este binecunoscut faptul că în situatiile în care instanta trebuie să solutioneze în acelaşi timp mai multe exceptii procesuale, în lipsa unei reglementări exprese trebuie să deducă ordinea lor de solutionare din caracterul şi efectele produse de acestea.
Astfel, vor fi rezolvate mai întâi exceptiile referitoare la învestirea instantei, în spetă exceptia de netimbrare sau insuficientă timbrare, şi apoi exceptia de necompetentă, deoarece dacă instanta nu este învestită cu rezolvarea cererii, aceasta nici nu o poate analiza, pentru a vedea dacă este sau nu competentă.
Fată de caracterul imperativ al timbrajului prevăzut de art.20 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.146/1997, precum şi efectul produs de acesta – în spetă anularea cererii, instanta de fond în mod corect a analizat cu prioritate exceptia de netimbrare, aceasta fiind o exceptie peremtorie, care făcea inutilă analizarea oricărui alt aspect.
De asemenea, încadrarea în tariful taxelor judiciare de timbru de către instantele judecătoreşti constituie o sarcină administrativă, care nu reprezintă obiect al activitătii de judecată, taxa judiciară de timbru fiind datorată anticipat şi putând fi stabilită şi de către un grefier cu studii superioare, prin urmare cu atât mai mult putea fi stabilită şi verificată de o instantă de judecată chiar necompetentă, conform art.34 şi 35 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997.
În acest context se poate retine culpa reclamantului, care a avut suficient timp (aproape două luni) pentru a se conforma dispozitiilor instantei de judecată, puse în vedere prin citatie, raportat la data înregistrării actiunii – 16.11.2009, citarea cu mentiunile instantei efectuată la data de 19.11.2009 şi primul termen de judecată stabilit pentru data de 28.01.2010.
În plus, instanta de apel a retinut în mod greşit că “prima instantă a pronuntat o solutie cu încălcarea art.2 pct.2 Iit.b, art.158 al.1, 159 pct.2 Cod de procedură civilă”, deoarece, aşa cum s-a arătat, pentru a se putea pronunta asupra competentei instanta trebuia în primul rând să fie învestită.
Pentru solutionarea în ordine corectă a exceptiilor invocate, instanta trebuie să tină cont de regula consacrată de art.137 alin.1 Cod procedură civilă şi să solutioneze mai întâi exceptiile de procedură şi mai apoi exceptiile de fond, “care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”. Regula enuntată la art.137 alin.1 Cod procedură civilă este clară, necesitând doar un examen prealabil de clasificare a exceptiilor invocate concomitent şi, deşi nu acoperă toate situatiile întâlnite în practică, doctrina a contribuit la rezolvarea acestei probleme prin consacrarea unei a doua reguli: “În lipsa unui text care să reglementeze modul în care trebuie să procedeze instanta, s-a arătat că judecătorul trebuie să deducă ordinea în care se va pronunta asupra exceptiilor din caracterul şi efectele pe care le produc acestea în cadrul procesului civil”. De asemenea, “În toate cazurile în care judecătorii se văd puşi în situatia de a cerceta laolaltă mai multe chestiuni …. , în aceeaşi cauză, dacă aceste chestiuni sunt de natură a nu fi examinate decât succesiv, ei trebuie să tină seamă de o ordine logică, de o ratională, începând cu examinarea şi solutionarea chestiunilor care au în mod logic prioritate …. “.
Având în vedere că însăşi dezbaterea contradictorie asupra exceptiei de necompetentă, ca şi asupra oricărui alt incident procedural, implică în mod necesar o activitate jurisdictională, prima instantă în mod corect a anulat cererea ca netimbrată.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esentă, a arătat că în mod corect tribunalul, făcând aplicare art.158 alin.1 Cod de procedură civilă, a retinut că prioritate în solutionarea exceptiilor are cea privind necompetenta instantei.
Textul articolului invocat statuează în mod neechivoc obligativitatea instantei de a stabili competenta, ceea ce este prioritar fată de solutia nereglementată dată asupra timbrajului.
De altfel, nici art.158 alin.1 Cod de procedură civilă nu stabileşte clar ordinea de solutionare, când sunt invocate două sau mai multe exceptii, arătând că instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură şi apoi asupra exceptiilor de fond.
Intimatul a arătat, în al doilea rând, că temeiul juridic al actiunii a fost dat de art.1073 Cod civil, în raport de care s-a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum fix, potrivit art.134 din Legea nr.146/1997.
Instanta de fond a schimbat temeiul actiunii din obligatie de a face în obligatie în pretentii, fără a pune în discutie în contradictoriu calificarea juridică a cererii, pentru a da posibilitatea reclamantului să-şi întregească sau să-şi modifice actiunea, în sensul art.132 alin.1 Cod de procedură civilă.
Drept consecintă, în mod greşit s-a anulat cererea ca netimbrată, cu nesocotirea acestui text de lege, cu atât mai mult cu cât procedura de citare, prin care s-a pus în vedere reclamantului să timbreze şi să-şi precizeze dobânda, a fost făcută prin afişare şi nu înmânată vreunui reprezentant al cabinetului în litigiu.
Cu referire la cererea de reexaminare prevăzută de art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997, intimatul a precizat că recurenta dă o interpretare eronată acestor dispozitii legale.
În spetă, nimeni nu a contestat modalitatea de calcul a taxei judiciare de timbru, stabilită la valoare, ceea ce implica doar o discutie asupra temeiului juridic al cererii de chemare în judecată.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi în raport de dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea retine următoarele:
Potrivit dispozitiilor art.1 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, actiunile şi cererile introduse la instantele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se plătesc anticipat.
În cazul în care taxele de timbru nu au fost plătite în cuantumul legal, în momentul înregistrării actiunii sau cererii, instanta va pune în vedere petentului să achite suma datorată, dispozitie legală prevăzută de art.20 din aceeaşi lege.
În acest sens, tinând seama de dispozitiile art.2 alin.11 din Legea nr.146/1997, prima instantă, apreciind asupra obiectului evaluabil în bani al cererii de chemare în judecată a pus în vedere reclamantului C.A.E.C. să suplimenteze taxa judiciară de timbru datorată cu suma de 22.778,47 de lei şi timbru judiciar aferent de 5 lei.
Această măsură nu presupune o schimbare a temeiului actiunii din obligatie de a face în obligatie în pretentii, realizată cu încălcarea principiului contradictorialitătii, cum sustine intimatul reclamant C.A.E.C., întrucât litigiul civil pendinte are ca obiect constatarea existentei unui drept patrimonial, evaluabil în bani, în patrimoniul celui ce reclamă.
Actiunea are ca obiect, de regulă, protectia unui drept sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justitiei este obligatorie. Obiectul actiunii se concretizează şi nuantează prin mijlocul procesual folosit, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretentia concretă a reclamantului.
Potrivit cu natura şi obiectul dreptului exercitat, pot fi distinse actiuni personale (atunci când se valorifică un drept personal, de creantă), actiuni reale (când dreptul a cărui protectie se urmăreşte este unul real) şi actiuni mixte (când se valorifică deopotrivă un drept personal şi unul real), actiuni extrapatrimoniale şi actiuni patrimoniale, actiuni mobiliare şi actiuni imobiliare, actiuni petitorii şi actiuni posesorii.
Actiunile patrimoniale sunt cele care au un continut economic, pe când actiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără continut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul actiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune şi toate consecintele ce decurg de aici: calificarea actiunii, determinarea competentei, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justitie “transferă” caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi şi, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substantial, dedus judecătii, intră un drept patrimonial, real sau de creantă.
În consecintă, ori de câte ori pe calea actiunii în justitie se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară.
În aceste conditii, în mod corect prima instantă a apreciat că în raportul juridic de drept substantial, dedus judecătii de către reclamant, intră un drept patrimonial de creantă, aspect fată de care sunt incidente dispozitiile art.2 alin.11 din Legea nr.146/1997, republicată.
În măsura în care reclamantul nu era de acord cu modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, acesta putea, potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.146/1997, să formuleze o cerere de reexaminare, la aceeaşi instantă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
Numai în acest context poate fi cenzurat cuantumul taxei judiciare de timbru, nu numai sub aspectul cuantumului stabilit, ci şi în raport de obiectul actiunii.
Pe de altă parte, împrejurarea că procedura de citare a reclamantului pentru completarea taxei judiciare de timbru datorate a fost făcută prin afişare, iar nu prin înmânare unui reprezentant al cabinetului în litigiu, reprezintă o apărare care nu a fost sustinută de recurent în faza procesuală a apelului, prin exercitarea acestei căi de atac, caz în care nelegala citare ori neaducerea la cunoştinta părtii în cauză a obligatiei prevăzută sub sanctiunea anulării cererii ca netimbrată, potrivit art.20 din Legea nr.146/1997, nu poate face obiect al analizei în recurs.
Pe fond, Curtea apreciază, ca şi instanta de fond, că exceptia netimbrării actiunii sau căii de atac trebuie să fie solutionată înaintea oricăror altor exceptii de procedură, practica judiciară decizând constant că exceptia privind anularea cererii/căii de atac pentru neplata taxei de timbru primează fată de exceptia de necompetentă materială.
Astfel, potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, adică înainte de primirea, efectuarea sau eliberarea actului taxabil sau înainte de prestarea serviciului. De aceea, s-a statuat că instanta nu poate să pună în discutia părtilor alte probleme legate de judecarea litigiului dedus ei spre solutionare, înainte de satisfacerea taxelor de timbru.
În situatia în care se invocă, în acelaşi timp, mai multe exceptii procesuale, în lipsa unei reglementări exprese instanta trebuie să deducă ordinea de solutionare a exceptiilor procesuale din caracterul şi efectele produse de diferitele exceptii.
Astfel, vor fi rezolvate mai întâi exceptiile referitoare la învestirea instantei (exceptia de netimbrare sau de insuficientă timbrare), apoi exceptia de necompetentă, exceptiile privind compunerea sau constituirea instantei, puterea de lucru judecat, prescriptia etc.
Pentru considerentele mentionate, constatând că instanta de fond a făcut o corectă aplicare a dispozitiilor Legii nr.146/14997 referitoare la taxele judiciare de timbru, în conditiile în care reclamantul C.A.E.C. nu a achitat întreaga sumă datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta pârâtă R.A.D.E.T.B. împotriva deciziei civile nr.470/10.05.2011, pronuntată de Tribunalul Bucureşti – Sectia a V-a Civilă, în dosarul nr.26596/301/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant C.A.E.C., va modifica decizia recurată, în sensul că, potrivit art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelantul reclamant C.A.E.C. împotriva sentintei civile nr.1173/28.01.2010, pronuntată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, ca nefondat.
Întrucât partea care a căzut în pretentii în această fază procesuală este intimatul reclamant C.A.E.C., Curtea, potrivit art.274 Cod procedură civilă, îl va obliga să plătească recurentei pârâte R.A.D.E.T.B. suma de 5,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente cererii de recurs.
