Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 12.01.2010, creditoarea SC A C SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. E S.R.L. obligarea acesteia, pe calea ordonanţei de plată, la plata sumei de sumei de 23035,95 lei reprezentând debit şi a sumei de 9224,24 lei penalităţi de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părţi s-au derulat operaţiuni comerciale în baza cărora creditoarea a livrat debitoarei un grup electrogen, iar debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată.
În dovedirea acţiunii creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie a contractului de vânzare-cumpărare comercială (filele 7-14), copie a facturii fiscale nr. 9438601/18.11.2008, proces-verbal de recepţie cantitativă, copie a facturii fiscale nr. XA 016/08.05.2009, notificare.
În drept au fost invocate dispoziţiile O.G. 119/2007, privind procedura ordonanţei de plată.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 39 lei şi timbru judiciar de 3 lei.
Legal citată, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată, invocând în acest sens dispoziţiile art. 17 din contractul încheiat între părţi potrivit căruia orice litigiu dintre părţi va fi arbitrat de Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii creditoarei, nefiind îndeplinite condiţiile speciale ale OUG 119/2007.
Analizând excepţia necompetenţei generale invocată de debitoare, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, instanţa reţine următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi, în cuprinsul art.17, s-a stabilit o clauză compromisorie potrivit căreia orice diferend sau litigiu rezultat din prezentul contract şi relativ la derularea, valabilitatea, interpretarea şi/sau execuţia sa şi pe care părţile nu au reuşit să-l concilieze pe cale amiabilă, va fi arbitrat de Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor legale cuprinse în Cartea IV „Despre arbitraj” din Codul de procedură civilă, părţile pot conveni să soluţioneze litigiile patrimoniale dintre ele pe calea arbitrajului, prin încheierea unei convenţii arbitrale în scris, fie sub forma unei clauze compromisorii inserate în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis (art. 340, 343 şi 3431). Mai trebuie menţionat că, în conformitate cu art. 3433 din acelaşi cod, încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti. Or, în speţă, părţile au încheiat o asemenea convenţie arbitrală, sub forma unei clauze compromisorii prin care au stabilit ca neînţelegerile dintre ele să fie arbitrate de către Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, ceea ce exclude pentru litigiul dedus judecăţii competenţa instanţelor de drept comun.
Pentru aceste motive, instanţa va admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi va respinge ca inadmisibilă cererea creditoarei SC A C SRL formulată în contradictoriu cu debitoarea S.C.E S.R.L. de emitere a unei ordonanţe de plată în temeiul OUG 119/2007, această procedură specială fiind exclusiv de competenţa instanţelor de judecată ( fiind o procedură specială ce exclude aplicarea concomitentă a unei alte proceduri speciale – aceea a arbitrajului).
