Ordonanta presedintiala Abuzuri


JUDECATORIA ON ESTI

JUDETUL BACAU

Dosar nr. 6105/270/2010

Înreg. 16.09.2010 – ordonanta presedintiala –

SENTINTA CIVILA NR.2634

Sedinta publica din data de 24.09.2010

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

Presedinte – AGLAIA HOGEA

Grefier – Gabriela Valeanu

Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamantii ….. si ……. în contradictoriu cu debitorul …., pentru evacuare pe cale de ordonanta presedintiala.

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns: reclamantul … si pârâtul personal, lipsa fiind reclamanta ……….

Procedura este legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care, reclamantul depune la dosar chitanta cu care face dovada achitarii diferentei taxei judiciare de timbru.

Instanta constata ca actiunea este legal timbrata.

Pârâtul, fiind întrebat de catre instanta., declara ca, stie pentru ce este chemat în judecata si nu este de acord cu actiunea. Precizeaza ca, parintii l-au primit în casa si i-a tolerat sa stea acolo. De asemenea, face mentiunea ca, jumatate din casa este facuta de bunicul lui, iar în imobil locuieste cu acceptul parintilor.

Reclamantul depune la dosar un certificat de încadrare în grad de si precizeaza ca, jumatate din casa este facuta si de tatal lui si nu s-a dezbatut succesiunea.

Vazând ca nu se formuleaza cereri noi, instanta declara dezbaterile închise si acorda cuvântul în fond.

Reclamantul solicita admiterea actiunii, sa se dispuna evacuarea pârâtului din imobil. Fara cheltuieli de judecata.

Pârâtul solicita respingerea actiunii.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de fata;

Constata ca la data de 16.09.2010, reclamantii …… si ….. au chemat în judecata pârâtul ….., solicitând pe cale de ordonanta presedintiala evacuarea acestuia din locuinta proprietatea acestora situata în ………..

Actiunea a fost legal timbrata cu 10 lei si timbru judiciar de 0, 3 lei, iar în motivare se arata ca pârâtul tulbura linistea reclamantilor în casa acestora.

În drept, cererea nu este motivata.

În instanta, pârâtul mentioneaza ca nu este de acord sa plece din casa mentionata în actiune, întrucât jumatate din imobil a fost construit de bunicii sai, dupa care, nu s-a dezbatut mostenirea, iar pârâtul are si el drept la aceasta mostenire.

Reclamantul ……., confirma împrejurarea ca, jumatate din casa este proprietatea bunicului pârâtului, care a decedat si nu s-a facut iesirea din indiviziune.

Potrivit art. 581 cod procedura civila, instanta va putea sa ordone masuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Textul stabileste doua conditii de admisibilitate ale cererii de ordonanta presedintiala, anume urgente si caracterul vremelnic al masurii solicitate a se lua pe aceasta cale, iar din aceasta din urma decurge si o a treia conditie si anume ca prin masura luata sa nu se prejudicieze fondul. Rezulta astfel ca, pe calea ordonantei presedintiale nu pot fi luate masuri definitive care sa rezolve în fond litigiul dintre parti.

În speta, pârâtul locuieste în aceeasi casa cu reclamantii, imobilul asupra caruia partile se afla în indiviziune, asa cum mentioneaza în instanta.

Constatând ca nu sunt îndeplinite conditiile prev. de art. 581 cod procedura civila ( nefiind justificata nici urgenta masurii), se va respinge cererea.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E:

Respinge actiunea formulata de reclamantii ….. si ….. ambii domiciliati în …. în contradictoriu cu pârâtul ……., domiciliat în …….

Cu recurs în 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica azi 24.09.2010.

Presedinte, Grefier,