Simpla afirmaţie a urgenţei nu este suficientă pentru a concluziona că eventualele pagube nu ar putea fi prevenite cu succes pe calea unei acţiuni de drept comun, cu atât mai mult cu cât din probe a rezultat că imobilul-construcţie în discuţie a fost edificat la nivel P+2E la începutul anului 2009 (aprilie-mai), iar în prezent se mai lucrează doar la finisajele interioare, finalizându-se anterior introducerii acţiunii, inclusiv lucrările de compartimentare cu profile metalice şi de montare rigips.
De asemenea, faţă de actele depuse la dosar, aparenţa dreptului profită ambelor părţi, lămurirea raporturilor juridice dintre părţi cu privire la imobilul în litigiu necesitând cercetarea unor aspecte ce ţin de însuşi fondul dreptului pretins, analiză ce excede ordonanţei preşedinţiale, instanţei nefiindu-i permis ca pe această cale de urgenţă să stabilească care dintre titularii dreptului este mai îndreptăţit să-?i exercite prerogativele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantul M.A., a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii G.S. şi G.E., pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună sistarea lucrărilor de construcţie de pe terenul proprietatea reclamantului, în suprafaţă de 566 mp, aferent lotului 36, situat în Eforie Nord, judeţ Constanţa şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr.661/2009, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea sa, a terenului descris mai sus. Pe acest teren numitul B.S., aflând de restituirea solicitată de reclamanţi, iniţial a sistat lucrările de construire, însă ulterior le-a reluat, ignorând sentinţa civilă menţionată anterior, iar apoi a vândut construcţia aflată pe terenul restituit către pârâţii din prezenta cauză, care continuă şi în prezent lucrările de construire.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.581 şi 274 Cod procedură civilă.
Pârâţii, legal citaţi, au formulat note de şedinţă, prin care au invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Constanţa, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. În esenţă, au motivat că au dobândit imobilul construcţie la stadiul de fundaţie, iar prin contractul de vânzare-cumpărare vânzătorii au arătat că sunt de acord şi cu înscrierea dreptului de concesiune asupra terenului pe care este edificată locuinţa, în suprafaţă de 900 mp. Totodată, au precizat că pentru imobilul construcţie vânzătorul a obţinut autorizaţia de construire nr.92/2007, certificat de urbanism şi a depus şi acte în vederea prelungirii autorizaţiei de construire, fiind eliberată în acest sens autorizaţia de construire nr.178.
Pârâţii au mai arătat că, la momentul cumpărării construcţiei, nu au avut cunoştinţă despre existenţa vreunui litigiu cu privire la terenul concesionat, nici în cartea funciară nefiind înscris vreun litigiu cu privire la acest teren, iar despre existenţa litigiului privind terenul în cauză a luat cunoştinţă la momentul la care s-a încercat punerea în a hotărârii de sistare lucrări pronunţată împotriva numitului B.S.
De asemenea, au precizat că terenul revendicat de reclamant reprezintă o parte din terenul pe care pârâţii au construit şi că lipseşte caracterul urgent, construcţia fiind în proporţii destul de mari finalizată; lucrările care se mai desfăşoară privesc interiorul acesteia, paguba iminentă privindu-i doar pe pârâţi care, în condiţiile în care nu se va finaliza lucrarea, riscă pierderea investiţiei. Au susţinut pârâţii că lipseşte ?i caracterul vremelnic.
Prin încheierea din 26.10.2010, a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâţi, cu motivarea că obligaţia de a face nefiind evaluabilă în bani, competenţa de a judeca fondul prin raportare la prevederile art.581alin.2 C.proc.civ. aparţine Judecătoriei, potrivit art.1 pct.1 C.proc.civ.
Prin sentinţa civilă nr.24245/03.11.2010, Judecătoria Constanţa a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, a dispus sistarea lucrărilor de construire efectuate de către pârâţi pe terenul în suprafaţă de 566 mp, situat în Eforie Nord, Lot 36, jud. Constanţa şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.661/2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia Curţii de Apel Constanţa nr.81C/26.04.2010, s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea reclamantului, a imobilului situat în Eforie Nord, lot 36, reprezentând suprafaţa de 566 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2476/2008, pârâţii au dobândit în proprietate construcţia D+P+4E+M, executată la nivel de fundaţie, situată în Eforie Nord, Aleea Cristal nr.5-7, judeţ Constanţa, totodată, fiindu-le transmis şi dreptul de concesiune asupra terenului pe care este edificată construcţia, în suprafaţă de 900 mp.
Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, s-a reţinut că la construcţia ridicată încă se desfăşoară activitate, chiar martorul propus de pârâţi, cel ce deţine cheile de la imobilul în cauză (aşa cum reiese din declaraţia sa), precizând că are cunoştinţă de faptul că pârâtul doreşte să încheie lucrările de finisaj. De altfel, s-a arătat că pârâţii înşişi precizează prin notele de şedinţă depuse la dosar că la construcţia în litigiu se desfăşoară lucrări ce privesc interiorul acesteia.
Raportând situaţia de fapt expusă la disp. art.581 C.proc.civ., instanţa a constatat întemeiată cererea reclamantei de emitere ordonanţă preşedinţială pentru obligarea pârâţilor la sistarea lucrărilor de construire pe terenul proprietatea reclamantului.
Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie (vremelnicia), s-a arătat că nu este condiţionată de existenţa unui litigiu asupra pricinii, ci poate decurge din însăşi natura măsurii luate, ori chiar din cuprinsul ordonanţei. Cu toate acestea, potrivit sentinţei civile nr.661/2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, dar şi potrivit deciziei Curţii de Apel Constanţa nr.81C/26.04.2010, instanţa a constatat că pentru terenul pe care a fost edificată construcţia se poartă un litigiu între reclamant şi cel de la care pârâţii au dobândit construcţia la nivel de fundaţie. Aşadar, instanţa a apreciat dovedit caracterul vremelnic al măsurii solicitate, aceasta durând implicit până la clarificarea situaţiei juridice create în legătură cu terenul şi construcţiile efectuate de pârâţi pe acesta, restituit, în mod definitiv, reclamantului.
Cu privire la cea de a doua condiţie (urgenţa), instanţa a apreciat că şi aceasta este îndeplinită, întrucât continuarea lucrărilor, fie chiar şi în interior, poate da naştere unui nou litigiu între părţi, tocmai cu privire la lucrările ce se execută în continuare, cu atât mai mult cu cât, dacă s-ar stabili irevocabil în persoana reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului pe care este ridicată construcţia, este posibil ca pârâţii să reclame pretenţii tocmai asupra contravalorii lucrărilor ce se execută.
În ceea ce priveşte a treia condiţie (neprejudecarea fondului), de asemenea, instanţa a apreciat că este îndeplinită, întrucât, prin dispunerea măsurii solicitate pe calea ordonanţei, respectiv sistarea executării lucrărilor, nu s-ar produce o rezolvare a însăşi fondului litigiului, nefiind discutat fondul raportului juridic născut între părţi.
În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate a declarat recurs pârâtul G.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma disp. art.304 pct.3, 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, sub un prim aspect, că în mod eronat a apreciat instanţa de fond că este competentă să judece pricina deoarece, indiferent de calea aleasă, acţiunea va avea obiect evaluabil în bani, iar cuantumul va fi dat de valoarea de circulaţie a imobilului-construcţie. Astfel, prin coroborarea disp. art.581 alin.2 cu cele ale art.2 alin.1 lit.b, recurentul a solicitat a se constata că hotărârea atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, ceea ce atrage incidenţa disp. art.304 pct.3 C.proc.civ.
În subsidiar, recurentul-pârât a solicitat modificarea în tot a sentinţei civile atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de ordonanţă preşedinţială, pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de art.581 C.proc.civ.
A arătat că reclamantul nu a reuşit prin probatoriile administrate să dovedească urgenţa măsurii cerute, în condiţiile în care: construcţia este finalizată într-o proporţie destul de mare, lucrările ce se mai desfăşoară privind interiorul acesteia; paguba iminentă îi priveşte doar pe pârâţi, care riscă să piardă întreaga investiţie prin nefinalizarea la timp a lucrărilor; reclamantul nu poate vorbi de o astfel de pagubă cât timp nu este proprietarul terenului în baza unei hotărâri irevocabile; nu se pune problema unei executări silite.
A mai susţinut recurentul că lipseşte şi caracterul vremelnic, deoarece nu i se poate imputa săvârşirea unor acte abuzive, în condiţiile în care deţine o autorizaţie de construire şi un contract de concesiune valabile, iar reclamantul-intimat nu a precizat momentul până la care îşi va produce efectele ordonanţa.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În motivarea poziţiei sale procesuale a arătat, pe de o parte, că instanţa de fond s-a declarat în mod corect competentă să judece ordonanţa şi, pe de altă parte, că sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea cererii de ordonanţă, deoarece prin continuarea lucrărilor de construcţii fără acordul său şi fără ca pârâţii să-i poată opune un titlu valabil, se aduce atingere dreptului său de proprietate asupra terenului, iar măsura luată urmează să dureze până la clarificarea situaţiei juridice a construcţiilor edificate de recurent pe terenul proprietatea sa.
Examinând legalitatea sentinţei civile atacate prin prisma motivelor de recurs şi în conformitate cu disp. art.3041 C.proc.civ., tribunalul a reţinut sub un prim aspect, că nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art.304 pct.3 C.proc.civ.
Procedura specială a ordonanţei poate fi anterioară judecăţii în fond a litigiului sau incidentă judecăţii de fond şi cererea se introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, iar în speţă, raportat la obiectul pretenţiilor deduse judecăţii-„obligaţie de a face”, neevaluabilă în bani-, instanţa să judece fondul este judecătoria, potrivit art.1 pct.1 C.proc.civ.
În schimb, motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc. îşi găseşte aplicabilitatea în speţă.
Raportat la prevederile art.581 C.proc.civ., ordonanţa preşedinţială este cercetată în raport de următoarele trei condiţii de admisibilitate: urgenţa, măsura ordonată de instanţă să fie vremelnică şi măsura luată să nu prejudece asupra fondului.
În speţă, având în vedere situaţia de fapt rezultată din expunerea de motive a cererii de chemare în judecată şi din probele administrate, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ toate cele trei condiţii enumerate mai sus pentru luarea măsurii cerute de reclamant.
Astfel, urgenţa constituie o cerinţă esenţială a ordonanţei preşedinţiale, fapt ce explică şi enunţarea ei expresă de art.581 alin.1 C.proc.civ. În acest sens, textul menţionat îngăduie instanţei „să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice”, dar fără a defini conceptul de urgenţă, indicând doar situaţiile ce pot face necesară şi posibilă o intervenţie a justiţiei, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării. În această ordine de idei, în literatura şi practica judiciară s-a arătat că există urgenţă ori de câte ori păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe calea unei acţiuni de drept comun.
În cauza de faţă, reclamantul nu a invocat ori dovedit aspecte de natură a duce la concluzia că, în situaţia neluării măsurii pretinse prin acţiune şi nesistării de către pârâţi a lucrărilor de construire ar pierde vreun drept sau ar suferi o pagubă importantă, imposibil sau dificil de reparat pe viitor.
Simpla afirmaţie a urgenţei nu este suficientă pentru a concluziona că eventualele pagube nu ar putea fi prevenite cu succes pe calea unei acţiuni de drept comun, cu atât mai mult cu cât din declaraţia martorului B.C.C. audiat în cauză şi din Nota de constatare a stadiului lucrărilor nr.362/20.03.2010 92/2007 a rezultat că imobilul-construcţie în discuţie a fost edificat la nivel P+2E la începutul anului 2009 (aprilie-mai), iar în prezent se mai lucrează doar la finisajele interioare, finalizându-se anterior introducerii acţiunii, inclusiv lucrările de compartimentare cu profile metalice şi de montare rigips.
Contrar situaţiei reţinute de prima instanţă, un viitor litigiu între părţi cu privire la construcţia în litigiu nu este de natură să caracterizeze condiţia urgenţei (în sensul procedural al termenului), cu atât mai mult cu cât ambele părţi au depus la dosar titluri pentru imobilul în discuţie, în raport de care nu se poate aprecia pe calea ordonanţei preşedinţiale că vreuna dintre părţi are în mai mare măsură în favoarea sa aparenţa unei situaţii juridice legale, fără a se încălca o altă cerinţă impusă de art.581 C.proc.civ., şi anume abordarea fondului litigiului.
Examinând sumar titlurile părţilor pentru a stabili în favoarea căreia dintre ele există aparenţele unei situaţii juridice legale care să justifice un interes legitim în acţiunile întreprinse, se reţine că recurentul-pârât foloseşte suprafaţa de teren cu privire la care reclamantul invocă un drept de proprietate în baza unui contract de concesiune valabil, iar legalitatea lucrărilor de construire executate pe acest teren este susţinută prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2476/2008, autorizaţia de construire nr.178/05.09.2008 şi Nota de constatare a stadiului lucrărilor nr.362/20.03.2010 92/2007.
Aşadar, nu se poate reţine că, în cauză, ar fi vorba de o ocupare samavolnică a terenului reclamantului de către pârâţi şi de caracterul abuziv al lucrărilor de construire realizate de aceştia din urmă, situaţie în care urgenţa ar fi implicit motivată. Faţă de actele depuse la dosar, aparenţa dreptului profită ambelor părţi, lămurirea raporturilor juridice dintre părţi cu privire la imobilul în litigiu necesitând cercetarea unor aspecte ce ţin de însuşi fondul dreptului pretins, analiză ce excede ordonanţei preşedinţiale, instanţei nefiindu-i permis ca pe această cale de urgenţă să stabilească care dintre titularii dreptului este mai îndreptăţit să-i exercite prerogativele.
În considerarea argumentelor expuse şi în temeiul art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ., reţinându-se că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a legii, prin admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei civile atacate, a fost respinsă acţiunea ca nefondată.
Totodată, în conformitate cu disp. art.274 alin.1 C.proc.civ., intimatul-reclamant a fost ţinut să suporte cheltuielile ocazionate recurentului-pârât de soluţionarea prezentei căi de atac.
