Ordonanta presedintiala-drept de retentie-neindeplinirea conditiilor de admisibilitate. Ordonanţă Preşedinţială


Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul acestei instanţe la data de, reclamanta HFA, în contradictoriu cu pârâta MN, a solicitat instanţei instituirea unui drept de retenţie asupra bunului mobil utilaj, pe care îl deţine, până la plata de către pârâta a sumei reprezentând dreptul de creanţă.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 01.10.2010 Judecătoria Sectorului 3 i-a admis cererea obligând pârâta să îi plătească suma de 26523,91 lei – contravaloare marfă şi 6709, 56 lei – penalităţi de întârziere. Întrucât deţine un bun al pârâtei solicită instituirea dreptului de retenţie asupra acestuia în vederea constângerii pârâtei să îşi execute obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. ……………

Reclamanta a invocat prevederile art. 581 şi urm. CPC.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 10 lei şi timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.

Pârâta, desi legal citata nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin sentinţa civilă nr. …….. pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr. ………. s-a admis cererea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata sumelor de 26523,91 lei – contravaloare marfă şi 6709, 56 lei – penalităţi de întârziere.

La termenul de judecata din data de 03.05.2011 instanta a reţinut cauza spre soluţionare asupra condiţiilor de admisibilitate a ordonantei presedintiale conform art. 581 C.pr.civ.

Potrivit art. 581 alin. 1 C.pr.civ., instanta va putea sa ordone masuri vremelnice, in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere pentru prevenirea unor pagube iminente si care nu s-ar putea repara si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. Exista 3 conditii de admisibilitate a unei cereri de ordonanta presedintiala: urgenta, caracterul vremelnic si neprejudecarea fondului.

In speta, cererea dedusa judecatii nu indeplineste aceste conditii.

Instanţa, constată că în speţă condiţia urgenţei nu este îndeplinită deoarece reclamanta nu face nici o dovadă în acest sens, ci doar simple afirmaţii nesusţinute de nici un mijloc de probă. Mai mult, urgenţa trebuie să rezulte din fapte concrete, iar instanţa trebuie să analizeze aceste fapte, nu o eventualitate sau o probabilitate. Există urgenţă ori de câte ori dreptul părţii care reclamă ar fi ameninţat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obişnuită de judecată, respectiv dreptul comun, sau cel puţin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat. Reclamanta nu a dovedit indeplinirea acestor conditii.

Nici condiţia neprejudecării fondului nu este indeplinita pentru ca litigiul de fata este chiar fondul dintre parti, cu aceasta ocazie fiind necesar sa se verifice existenta sau inexistenta dreptului de retenţie.

Astfel, reclamanta are calea dreptului comun pentru realizarea drepturilor sale.

Avand in vedere aceste considerente, potrivit art.581 Cpc, instanta urmeaza a respinge cererea de ordonanta presedintiala a inadmisibila.