Ordonanţă preşedinţială. Încredinţare minor. Ordonanţă Preşedinţială


Prin aceeaşi sentinţă, judecătoria a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că din relaţia de concubinaj a părţilor a rezultat minorul P.A.N., născut la data de 28.05.2010. Acţiunea de faţă nu a fost motivată în fapt şi în drept, reclamanta arătând doar că pe cale de ordonanţă preşedinţială doreşte minorul care a rămas în locuinţa pârâtului după ce ea a fost alungată.

Instanţa a calificat acţiunea raportat la cererea de ordonanţă ca o acţiune de încredinţare minor, având în vedere urgenţa cerută de art.581 Cod procedură civilă. Urgenţa prezentei cauze derivă din faptul că atunci când minorul avea o lună şi jumătate, reclamanta a părăsit domiciliul pârâtului datorită neînţelegerilor cu acesta şi cu familia sa.

Reclamanta a plecat la unchiul ei unde locuieşte şi în prezent, fără minor întrucât i s-a interzis să ia copilul. Situaţia a fost dovedită atât cu martorii reclamantei cât şi cu acte de silită, reclamanta încercând să-şi ia copilul cu ajutorul executorului judecătoresc.

Urgenţa pleacă şi de la vârsta minorului de o lună şi jumătate şi poate fi apreciată şi în legătură cu acţiunea de faţă introdusă imediat după ce reclamanta a părăsit domiciliul pârâtului. Martorii pârâtului confirmă situaţia relevată, faptul că minorul a beneficiat la pârât cu ajutorul părinţilor şi bunicilor paterni, de o bună îngrijire, este un copil sănătos, care a beneficiat de asistenţă medicală la medicul de familie. Situaţia de faţă trebuie însă interpretată prin prisma interesului minorului care are în special nevoie de îngrijirea maternă, chiar dacă mama este minoră şi nu realizează venituri este însă ajutată de rude şi în special de mama ei aflată la muncă în străinătate.

În cauză martorii nu au arătat în mod expres că mama nu şi-ar fi îngrijit copilul în perioada cât a locuit cu acesta. Ancheta socială arată condiţii decente de creşterea şi educarea minorului, condiţii relevate şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Faţă de probatorul cauzei şi actele depuse la dosar, instanţa apreciază urgenţa cauzei, apreciază că pârâtul şi rudele sale s-au opus până în prezent prin toate mijloacele ca minorul să ajungă la mamă, că mama reclamantă a manifestat interes, a dorit şi doreşte să-şi crească copilul, fapt pentru care raportat la art.581 Cod procedură civilă, a admis acţiunea şi a încredinţat minorul mamei pentru creştere şi educare.

Raportat la art.86 şi 94 Cod familie, a obligat pe parat la 80 lei lunar de întreţinere în favoarea minorului, calculată la venitul minim pe economie, întrucât s-a arătat prin probatoriul cauzei că pârâtul nu desfăşoară o muncă salarizată, hotărârea fiind dată cu carter definitiv şi executorie, fără somaţie şi fără trecerea vreunei termen conform, art. 581 Cod procedură civilă, în ceea ce priveşte punerea în executare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs d-l P.A.N. dar şi mama acestuia, d-na C.D.U..

În motivarea recursului său (f.3,4), pârâtul a criticat soluţia primei instanţe arătând că intimata-reclamantă nu este în măsură să se ocupe de creşterea minorului, neobţinând venituri şi nemanifestând niciodată interes faţă de acesta, condiţiile în care locuieşte fiind improprii creşterii unui copil, situaţia sa, a recurentului, fiind cu totul deosebită, ceea ce ar trebui stabilit printr-o anchetă socială.

Separat, prin memoriul depus la dosar în şedinţa din 13.12.2010, recurentul-pârât a arătat că nu este de acord să plătească intimatei-reclamante pensie de întreţinere în favoarea minorului pentru perioada în care acesta a fost în întreţinerea recurentului (f.20), motiv de recurs ce nu poate fi analizat, fiind formulat peste termenul stabilit de art.301 303 alin.(1) C. proc. civ.

La rândul său, recurenta U. C.D. a solicitat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul intimatei-pârâte dar şi la domiciliul său, pentru a se putea stabili condiţiile de care beneficiază fiecare părinte, arătând că intimata-reclamantă a fost dezinteresată de copil încă de la naşterea acestuia, lăsându-l în grija totală a recurentei (f.5).

La dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri (f.7-11, 43) iar prin încheierea de şedinţă din 14.02.2011 s-a dispus efectuarea de anchete sociale atât la domiciliul recurentului P.P. cât şi la cel al intimatei P.N.(f.30-41).

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Moineşti la 13.08.2010, d-na N.P.a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu d-l P.A.N. să-i fie încredinţa spre creştere şi educare minorul A.N., născut la data de 28.05.2010, cererea sa fiind admisă prin sentinţa civilă nr.2858/26.11.2010.

Împotriva acestei sentinţe nu pot formula recurs decât părţile între care s-a purtat judecata în primă instanţă, în căile de atac neputând fi schimbată nici măcar calitatea părţilor iniţiale, astfel cum prevăd dispoziţiile art.294 alin.(1) cpc, aplicabile şi în recurs, potrivit art.316 C. proc. civ.

Prin urmare, tribunalul va constata că d-na C.D.U., nefiind parte în dosarul judecătoriei, nu poate să exercite vreo cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de această instanţă, motiv pentru care recursul său va fi respins pentru lipsa calităţii sale procesuale active.

Procedând la încredinţarea minorului A.N. spre creştere şi educare mamei, judecătoria a reţinut că minorul, în vârstă la data pronunţării sentinţei de aproape 6 luni, are nevoie în special de îngrijire maternă, chiar dacă mama este minoră şi nu realizează venituri, ea fiind ajutată de rude şi manifestând interes în a obţine copilul spre creştere şi educare.

Recurentul-pârât a susţinut prin motivele de recurs că intimata-reclamantă nu beneficiază de mijloacele financiare necesare îngrijirii copilului, concluziile raportului de anchetă socială efectuat de Primăria Moineşti arătând, însă, că intimata locuieşte împreună cu sora sa, d-na P.I., în condiţii bune de trai şi de igienă, aceasta din urmă declarându-se dispusă să-şi susţină sora în creşterea şi educarea minorului A.N..

Faptul că în primii ani de viaţă un copil are nevoie în special de prezenţa mamei sale nu poate fi contestat, vârsta acesteia nu poate constitui un impediment (pe parcursul judecării recursului intimata-reclamantă devenind majoră) iar probele administrate în cauză nu au relevat vreo împrejurare de excepţie care să constituie o piedică în luarea măsurii de încredinţare a minorului mamei sale, atât timp cât aceasta îşi manifestă întreaga disponibilitate de a se ocupa de copilul său (faptul că intimata şi-ar fi abandonat copilul neavând relevanţă sub acest aspect, dacă se au în vedere toate circumstanţele în care acest abandon s-a produs – neînţelegerile dintre ea, pe de o parte, şi tatăl copilului şi familia acestuia, pe de altă parte).

În consecinţă, în temeiul art.312 alin.(1) Cpc, instanţa va respinge recursul pârâtului ca nefondat.