ROMÂNIA
DECIZIA CIVILĂ NR.1609
Şedinţa publică din data de 08.07.2010
Tribunalul constituit din:
Preşedinte: Elena Panaite Jitianu
Judecător: Laura Olteanu
Judecător: Stancu Văcăruş
Grefier: Lavinia Smărăndoiu
Pe rol soluţionarea recursului civil formulat de recurentul-pârât B. M. împotriva sentinţei civile nr.7038/12.04.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 6880/299/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N.V.M., având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurentul-pârât B.M., personal şi asistat de avocat, şi intimatul-reclamant N.V.M., prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care
Recurentul-pârât B.M., prin avocat, depune un set de înscrisuri şi o cerere de suspendare pe care le comunică şi părţii adverse. Arată că solicită suspendarea judecării recursului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului 19046/299/2010 cu termen la data de 21.10.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. De asemenea arată că a formulat o cerere de strămutare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Intimatul-reclamant N.V.M., prin avocat, solicită respingerea cererilor de suspendare apreciind că se încearcă tergiversarea procesului. Arată că cerere formulată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 este tardivă, iar cu privire la cererea de strămutare arată că nu există la dosar dovada formulării acesteia, care ar fi oricum inadmisibilă.
Tribunalul, respinge ca neîntemeiată cererea de suspendarea a judecării recursului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului 19046/299/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, dreptul dedus judecăţii nefiind în legătură cu cauza menţionată.
Asupra cererii de suspendare pentru strămutarea pricinii, Tribunalul o respinge în temeiul art.40 alin.2 Cod procedură civilă, având în vedere că suspendarea soluţionării prezentului litigiu trebuia dispusă de preşedintele instanţei ce soluţionează cererea de strămutare, o soluţie în acest sens nefiind dispusă, în raport cu înscrisurile prezentate de recurent în şedinţă publică.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul părţilor asupra probelor.
Recurentul-pârât B.M., prin avocat, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Intimatul-reclamant N.V.M., prin avocat, nu se opune încuviinţării probei cu înscrisuri solicitată de recurentul-pârât şi arată că nu solicită probe noi.
Tribunalul, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de recurentul-pârât B.M., constatând că este utilă, pertinentă şi concludentă, putând duce la soluţionarea pricinii, în temeiul art.167 CPC, o încuviinţează.
Recurentul-pârât B.M., prin avocat, depune la dosar înscrisul încuviinţat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat, instanţa constantă cererea în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor pentru a formula concluzii.
Recurentul-pârât B.M., prin avocat, solicită admiterea recursului, în temeiul art.304 pct.8 CPC, şi respingerea pe fond a acţiunii în evacuare. Arată că ordonanţa preşedinţială a primei instanţei este nelegală bazându-se pe interpretarea şi aplicarea greşită a OUG nr.40/1999
Invocă disp. art.288 şi 291 CPC arătând că reclamantul a falsificat contractul de închiriere a locuinţei şi că nu a făcut dovada că are rol fiscal pe imobil.
În continuare arată că nu a refuzat încheierea unui nou contract ci a fost de acord să încheie un nou contract după comunicarea rezilierii sau încetării contractului încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi SC Romvial SA.. Recurentul, prin avocat, învederează instanţei că nu a renunţat nici în faţa executorului judecătoresc, nici în faţa primei instanţe la dreptul său de preempţiune. Totodată arată că reclamantul a evaluat valoarea imobilului la 70000 de euro, acesta nevalorând mai mult de 700 de euro. Solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant N.V.M., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că concluziile formulate de recurent sunt în afara motivelor de recurs şi că există rol fiscal.
Mai arată că recurentul nu a înţeles că OUG 40/1999 are ca premiză existenţa contractului de închiriere, şi pentru că acesta avea contract de închiriere a fost notificat. Totodată arată că pârâtul a refuzat în mod nejustificat să încheie un nou contract de închiriere. Depune concluzii scrise şi nu solicită cheltuieli de judecată.
Având cuvântul în replică, recurentul-pârât, prin avocat, invocă disp.art.304 ind.1 CPC şi depune concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentului recurs, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, la data de
23.02.2010, sub număr de dosar nr. 6880/299/2010, reclamantul N.V.M., a chemat în judecată pârâţii B.M. şi B.m., solicitând, în temeiul art. 10 din OUG nr. 40/1999 şi art. 581 C.pr.civ., evacuarea acestora din imobilul situat în Bucureşti, ….. , învederând că este proprietarul acestui imobil cu privire la care, deşi notificaţi, pârâţii (foşti chiriaşi în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu SCB şi cu Romvial SA în 1975, contract prelungit succesiv până în 2014) nu au dorit încheierea unui contract de închiriere, astfel încât folosesc spaţiul fără titlu.
Pârâtul a depus în şedinţa publică din data de 12.04.2010 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, susţinând că nu este adevărată afirmaţia potrivit căreia nu ar fi fost de acord cu încheierea unui contract de închiriere cu proprietarul, a afirmat doar că, în principiu, este de acord cu încheierea unui astfel de contract, doar după ce va fi anunţat de SC Rom Vial SA sau DAFI Bucureşti că a încetat vechiul contract, ca urmare a restituirii.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 7038/12.04.2010, instanţa a admis acţiunea având ca obiect evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale şi a dispus evacuarea pârâtului B.M. din imobilul situat în Bucureşti,….., luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că prin sentinţa civilă nr. 1537/15.10.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. 40849/3/2007, definitivă şi irevocabilă (f. 6) reclamantului i-a fost restituit imobilul situat în Bucureşti, ………
– că prin procesul-verbal nr. 296/15.05.2009, încheiat de BEJ B.C. în dosarul de nr. 296/2009, hotărârea sus menţionată a fost pusă în executare prin punerea în posesie a reclamantului (f.11)
– că prin notificarea nr. 413/2009, comunicată de reclamant pârâtului, prin BEJ A.B.B., reclamantul a comunicat pârâtului că este proprietarul imobilului, locuit de pârât în temeiul contractului de închiriere nr. 4839/02.04.1975, prelungit succesiv până în 2014, şi pârâtul a fost convocat de reclamant în vederea încheierii unui contract de închiriere cu proprietarul imobilului.
– în răspunsul adresat de pârât acestei notificări, B.M. a declarat că în principiu este de acord cu încheierea unui contract de închiriere, dar că pentru moment are un contract de închiriere valabil, prelungit până în 2014 şi, nefiind parte în procesul soluţionat prin sentinţa nr 1537/2008, demersurile pentru încheierea cu proprietarul-reclamant a unui nou contract, le va întreprinde conform Legii de protecţie a chiriaşilor după ce va primi de la PMB Bucureşti înştiinţare privind rezilierea, anularea sau încetarea contractului nr. 4839/22.04.1975.
şi în drept faptul că în soluţionarea cauzei de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 9-11 din OUG nr. 40/1999.
Raportând reglementările incidente la situaţia de fapt reţinută, instanţa a constatat că acţiunea reclamantului este întemeiată, fiind reţinute următoarele argumente:
Reclamantul este proprietarul imobilului locuit de pârât. Deşi reclamantului i s-a restituit imobilul în care se află şi apartamentul locuit de pârât definitiv şi irevocabil la data de 12.02.2009 in hotărâre judecătorească, procesul-verbal de punere în posesie, comunicat pârâtului, fiind încheiat la 15.05.2009.
Bunul, obiect al dreptului de proprietate al reclamantului, face parte dintre imobilele la care se referă OUG nr. 40/1999, motiv pentru care şi ulterior încheierii procesului-verbal de punere în posesie dreptul de proprietate al reclamantului trebuia să suporte ingerinţa, legală, prevăzută de . 9-11 din OUG nr. 40/1999. Având însă în vedere că privarea reclamantului de atributul folosinţei dreptului său de proprietate reprezintă o ingerinţă, aceasta trebuie să respecte condiţiile prescrise de legea care o prevede, pentru a nu se transforma într-o încălcare a dreptului de proprietate. Pentru aceste motive şi legiuitorul, înţelegând să acorde o protecţie persoanelor care avut calitatea de chiriaşi ai imobilelor la care se referă OUG nr. 40/1999, a prevăzut totuşi termene condiţii ce trebuie îndeplinite pentru ca foştii chiriaşi să beneficieze în continuare, temporar, de spaţiile locuite, restituite „foştilor” proprietari.
Din situaţia de fapt reţinută, a reieşit că pârâtul, fost chiriaş al imobilului situat în Bucureşti, ……, nu a înteles să dea curs notificării adresate de reclamant în temeiul art. 10 din OUG nr. 40/1999, instanţa constatând prin aceasta că pârâtul a renunţat la beneficiul acordat de legiuitor, fiind îndeplinite prevederile art. 11 alin. 2 din OUG nr. 40/1999.
Instanţa nu a reţinut ca întemeiată apărarea pârâtului. Declararea de principiu a intenţiei : a încheia un contract de închiriere cu reclamatul, urmată imediat de condiţionarea notificării pîrâtului de alte persoane cu privire la calitatea reclamantului de proprietar al imobilului, reprezintă în fapt un refuz nejustificat al pârâtului de a încheia cu proprietarul-reclamant un contract de închiriere. Refuzul pârâtului de a încheia un contract de închiriere cu proprietarul imobilului în care locuieşte este nejustificat, având în vedere că reclamantul a fost recunoscut ca proprietar prin hotărâre judecătorească, act al unei autorităţi ce nu suportă discuţii, refuz de conformare odată ce a devenit definitivă şi irevocabilă; faptul că pârâtul nu a figurat ca parte în procesul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1537/2008 nu îi dădea dreptul de a nega realitatea juridică statuată de hotărârea judecătorească, ce i-a fost notificată de reclamant prin judecătoresc. De asemenea, faptul că cei cu care pârâtul avea încheiat un contract de închiriere nu i-au notificat că reclamantul este proprietarul imobilului locuit de pârât constituie o faptă (de omisiune) ce e posibil a fi produs pârâtului un prejudiciu ori măcar un disconfort care nu leagă însă adevăratul proprietar.
Dreptul de proprietate al reclamantului nu mai poate suferi alte ingerinţe decât cele prevăzute de OUG nr. 40/1999, limitate şi ele în timp până în aprilie 2009. Proprietarul nu poate fi pedepsit şi privat în continuare de un atribut important al dreptului de proprietate pentru fapte ale altor subiecte de drept. Orice persoană de bună-credinţă ce locuieşte în imobilul proprietatea altei persoane trebuie să manifeste decenţa de a răspunde pertinent notificării făcute de proprietarul imobilului şi să îi invoce acestuia din urmă fapte personale opozabile, iar nu faptele altora. Prin urmare, dacă realmente pârâtul ar fi înţeles să beneficieze cu bună-credinţă de facultatea oferită de legiuitor (în contul proprietarului) de a încheia un contract de închiriere cu proprietarul validat de instanţe, ar fi trebuit să răspundă afirmativ şi să procedeze în consecinţă (a se prezenta la data şi locul menţionate în notificare, împreună cu documentele solicitate în notificare pentru încheierea contractului de închiriere), fără condiţii legate de comportamentul instituţiilor de care persoana reclamantului era străină (notificarea pârâtului de către SC Rom-Vial SA, DAFI Bucureşti).
Situaţia socială, interesele pârâtului-fost chiriaş au determinat deja, prin voinţa legiuitorului, o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului, ingerinţă ce se putea manifesta în condiţiile prescrise de art. 9-11 din OUG nr. 40/1999, pentru a nu se transforma într-o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului şi astfel, într-o rupere a justului echilibru juridic, nu social, material ori pecuniar) care trebuie să existe între protecţia dreptului individului la respectarea bunurilor sale şi cerinţele interesului general care au determinat edictarea normelor protecţie a chiriaşilor prin OUG nr. 40/1999.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurentul B.M., solicitând să se constate poziţia sa adevărata si îndreptăţită fata de necesitatea încheierii cu noul proprietar al unui nou contract de închiriere in baza O. U. G. 40/1999, concomitent cu anularea proceselor verbale întocmite ilegal şi contrar adevărului de către B.E.J B. B., avându-se în vedere următoarele:
1. ordonanta presedintiala prin care s-a dispus evacuarea sa din apartamentul unde îşi are domiciliul s-a dat cu încălcarea legii privind protecţia chiriaşilor. De asemenea arată că nu se opune încheierii cu noul proprietar al unui nou contract , urmând să facă acest lucru după ce Primăria Mun.Buc. prin D.A.F.I. sau prin S.C. ROM-VIAL S.A. îi va comunica in scris sau in fata unei autorităţi (instanţa .b.e.j. e.t.c) ca a încetat contractul prelungit de dânşii pana in anul 2014 si ca se sistează chiria. Totodată arată că nu a susţinut faptul că aşteaptă o notificare din partea altor persoane şi că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar fi încălcat dreptul de proprietate al reclamantului, atitudinea sa nefiind de negare a dreptului de proprietate dat prin S.C. 1537/2008 .
Recurentul arată că răspunsul si poziţia sa in cauza nu au nimic indecent fata de proprietar, răspunsul său nefiind impertinent, ci referindu-se la o situaţie justa, respectiv imposibilitatea existenţei a doua contracte in acelaşi timp, cu doi diferiţi, printr-o simpla adresa făcuta din partea creditorului asupra debitorului sau . Recurentul arată că nu poate forţa semnatarul contractului sa-i comunice in scris incetarea contractului si sistarea chiriei. De asemenea precizează că raspunsul său este afirmativ în ceea ce priveşte încheierea cu noul proprietar a unui nou contract şi că nu a negat dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului său.
De asemenea, arată că instanţa de fond si-a depăşit atribuţiile calificând O.U.G. 40/1999 modificata si aprobata prin Legea 241/2001 ca “o ingerinţa in dreptul de proprietate al reclamantului “, şi a formulat considerente străine, chiar contradictorii fata de poziţia sa legata de necesitatea încheierii cu noul proprietar al unui contract de inchiriere prin respectarea de către ambele părţi a legii
Fata de toate aceste aspecte, recurentul solicită admiterea recursului, casarea Ord. Presedintiale 7038/12.04.2010 si trimiterea cauzei spre rejudecare la Jud. Sector 1 pentru a introduce in cauza P.M.B (prin administratorii imobiliari ai acesteia) prin chemare in garanţie .
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod de procedură civilă.
Intimatul s-a prezentat în instanţă, însă nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar şi prin raportare la dispoziţiile art. 3041 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente:
În mod corect, a reţinut prima instanţă că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. 2 din OUG nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, urmare a refuzului pârâtului de a da curs notificării de încheiere a noului contract de închiriere cu actualul proprietar al imobilului situat în Bucureşti, ……, intimatul din prezentul litigiu.
Contrar susţinerilor recurentului, condiţionarea încheierii contractului cu proprietarul imobilului de răspunsul primit de la fostul locator, reprezintă în fapt un refuz de a răspunde solicitării intimatului, refuz apreciat şi de instanţa de recurs ca nejustificat.
Dacă, într-adevăr recurentul recunoştea dreptul real al intimatului, astfel cum susţine prin cererea de recurs, ar fi trebuit să procedeze conform art. 10 alin. 2 din acelaşi act normativ, respectiv să comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a încheia un nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării. Or, prin însăşi notificarea transmisă intimatului reclamant la data de 14.12.2009, recurentul specifică faptul că este prematură încheierea unui nou contract de închiriere, cu toate că dreptul real al reclamantului intimat fusese stabilit în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1537/15.10.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, înscris de care recurentul a avut cunoştinţă.
În condiţiile în care OUG nr. 40/1999 a stabilit termene precise de notificare a chiriaşului şi prezentare a unui răspuns, fără a da posibilitatea părţilor de a condiţiona încheierea sau nu a contractului de motive sau circumstanţe fără incidenţă şi în plus nejustificate, pârâtul recurent nu se poate apăra invocând lipsa unui răspuns din partea Primăriei Municipiului Bucureşti.
Raţiunea edictării textelor legale anterior menţionate a fost aceea de a proteja locatarii în faţa crizei de locuinţe, fără însă a sancţiona proprietarii al căror drept real a fost stabilit ulterior, prin obligarea de a păstra chiriaşii în imobilul lor pe o perioadă lungă de timp.
Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, proprietarul nu poate fi pedepsit şi privat în continuare de un atribut al dreptului de proprietate, pentru fapte ale unor alte subiecte de drept, cu atât mai mult cu cât OUG nr. 40/1999 nu stabileşte o obligaţie în sarcina fostului locator, în speţă Primăria Municpiului Bucureşti, de a aduce la cunoştinţa chiriaşului schimbarea proprietarului. O astfel de obligaţie există însă pentru noul proprietar, intimatul reclamant urmând procedura prevăzută de art. 10 din OUG nr. 40/1999.
Are în vedere tribunalul şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa europeană, în cauza Popescu şi Toader împotriva României, (Hotărârea din 08.03.2007), constatând o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional, ca urmare a respingerii acţiunii proprietarilor de evacuare a chiriaşilor, acţiune întemeiată pe art. 11 alin. 1 din OUG nr. 40/1999. În speţa respectivă soluţia de respingere a acţiunii de evacuare s-a bazat pe neîndeplinirea de către proprietar a cerinţelor art. 10 din acelaşi act normativ, instanţa europeană apreciind că „a sancţiona proprietarii care au omis să se conformeze condiţiilor de formă prevăzute de OUG ce le impune o obligaţie atât de grea ca aceea de a păstra chiriaşii în imobilul lor timp de cinci ani, fără nici o posibilitate concretă şi reală de a încasa chiria, a făcut să greveze asupra lor o sarcină specială şi exorbitantă de natură să rupă echilibrul just între interesele aflate în joc ».
Cu atât mai mult, în prezentul litigiu, în care intimatul reclamant l-a notificat pe pârât, cu îndeplinirea cerinţelor legii speciale, se impune apărarea şi respectarea dreptului de proprietate al intimatului.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Se va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge recursul civil declarat de recurentul-pârât B.M., cu domiciliu în Bucureşti, ……, împotriva sentinţei civile nr. 7038/12.04.2010, pronunţată de Judecătoria Sector 1, în dosarul nr. 6880/299/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N.V.M., cu domiciliul ales la avocat, cu sediul în Bucureşti…… ca nefondat.
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.07.2010.
Preşedinte Judecător Judecător
Elena Panaite Jitianu Laura Olteanu Stancu Văcăruş
Grefier
Lavinia Smărăndoiu
Red. LO
Dact. CA/2EX
20.07.2010
5
