Ordonanţă preşedinţială pronunţată fără citarea părţilor şi cu prejudecarea fondului Ordonanţă Preşedinţială


Decizia civila nr.558 R din 14.09.2011.

Prin sentinta civila nr. 1545/8 iunie 2011, pronuntata de Judecatoria Viseu de Sus în dosarul nr. 1575/336/2011, a fost admisa cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamantii D.V.si D. S., împotriva pârâtilor D.I.si D. S., si în consecinta obliga pe pârâti sa readuca conducta de alimentare cu apa potabila a reclamantilor, la starea initiala, în caz contrar , autorizeaza pe reclamanti sa readuca conducta la starea initiala , aceea de a alimenta cu apa potabila gospodaria reclamantilor, lucrari ce se vor face pe cheltuiala pârâtilor.

Au fost obligati pârâtii sa nu intervina asupra conductei de apa potabila a reclamantilor, pâna la solutionarea irevocabila a dosarului 2799/336/2010.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele: Pârâtii efectuând, asa cum au recunoscut, diverse sapaturi în perimetrul imobilului proprietatea lor, taind conducta de alimentare cu apa a locuintei reclamantilor, fapt recunoscut de pârâtul prezent D. I.

Acesta îsi motiveaza fapta prin aceea ca, din eroare, cu ocazia sapaturilor efectuate, a taiat conducta de apa a reclamantilor.

Urmare a acestei fapte, locuinta reclamantilor a ramas de la acea data, fara apa potabila.

Instanta, fata de cele retinute în fapt mai sus, urmeaza sa constate ca sunt îndeplinite prevederile art . 581 C. pr. civ., respectiv, fapta pârâtilor a creat o paguba si un prejudiciu iminent reclamantilor, în sensul ca acestia nu mai pot beneficia de apa potabila, desi au un contract de furnizare a acesteia, încheiat cu societatea de specialitate din Borsa.

Lipsa apei potabile, din locuinta reclamantilor, întreruperea acesteia fara o prealabila înstiintare din partea pârâtilor, dupa cum s-a mentionat si mai sus prejudiciaza pe reclamanti.

Urgenta masurii este data de faptul ca, prelungirea acestei stari de fapt, respectiv nealimentarea cu apa potabila a locuintei reclamantilor, ar prejudicia si mai mult pe reclamanti.

Împotriva sentintei civile nr. 1545/8 iunie 2011, în termenul prevazut de art. 582 alin.1 Cod procedura civila au formulat recurs recurentii D. I. si D.S., solicitând: casarea sentintei si respingerea cererii de ordonanta presedintiala.

În motivele cererii de recurs, recurentii au aratat ca la data de 7.06.2011 au depus la dosarul primei instante o cerere de amânare în vederea acordarii unui nou termen de judecata pentru a-si angaja un aparator si a-si formula apararile. Cererea de amânare se afla la dosarul primei instante însa nu a fost luata în considerare, în mod nejustificat si nemotivat.

Prima instanta a pronuntat în aceeasi zi, în data de 8.06.2011, o hotarâre nelegala, în aprecierea recurentilor.

În motivele de recurs, recurentii învedereaza ca starea de fapt invocata de catre intimatii-reclamanti nu corespunde realitatii.

Recurentii sunt stabiliti în strainatate si nu si-au dat acordul pentru instalarea de catre intimatii-reclamanti a unei conducte de racordare la sistemul public de alimentare cu apa potabila pe terenul recurentilor. Intimatii-reclamanti, fara stirea recurentilor au instalat acea conducta pe terenul recurentilor, desi detin teren la o distanta de 50 ari de proprietatea recurentilor si au posibilitatea instalarii conductei de racordare la sistemul public de alimentare cu apa potabila pe terenul proprietatea intimatilor si nu pe cel proprietatea recurentilor.

Recurentii s-au deplasat cu un buldozer pe terenul acestora pentru a sapa o fundatie de casa, moment în care a fost lovita conducta de alimentare cu apa potabila, iar recurentii au descoperit ca pe terenul acestora si în lipsa acestora, intimatii au patruns fara drept si s-au racordat la conducta de apa potabila.

Cererea de recurs a fost legal timbrata, conform dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile ulterioare.

Intimatii au depus întâmpinare la cererea de recurs, la data de 28.07.2011, solicitând respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentilor la cheltuieli de judecata de 400 lei reprezentând onorariul avocatial.

În motivarea întâmpinarii, intimatii au aratat ca, din perspectiva art. 581 alin.1 Cod procedura civila, prima instanta a apreciat în mod corect ca fapta pârâtilor genereaza o paguba si un prejudiciu iminent prin oprirea alimentarii cu apa potabila, desi, intimatii au contract cu societatea specializata în furnizarea apei potabile prin reteaua publica a orasului, ca urgenta masurii racordarii conductei este data de inadmisibilitatea lipsirii de apa potabila curenta a intimatilor si a gospodariei acestora, perpetuarea unei atare stari de fapt periclitând siguranta si igiena gospodariei acestora; ca vremelnicia masurii obligarii pârâtilor de a nu mai interveni asupra conductei este conferita de limita temporara a dosarului civil nr. 2799/336/2010, aflat pe rolul Judecatoriei Viseu de Sus.

În procedura sumara a ordonantei presedintiale nu pot fi examinate aspecte de fond.

Procedura ordonantei presedintiale are caracter urgent.

Recurentii au recunoscut sectionarea conductei, aspect confirmat si de lucrarile dosarului de silita.

Recurentii si intimatii au depus la dosar, prealabil solutionarii recursului, în acord cu dispozitiile art. 305 Cod procedura civila, înscrisuri, în fotocopie.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele:

Ordonanta presedintiala este acel mijloc procedural ce întruneste conditiile unei actiuni civile având însa un caracter specific, determinat de însusi caracterul particular al masurilor ce pot fi luate pe aceasta cale.

Ordonanta presedintiala apartine procedurii contencioase.

Judecata se desfasoara cu respectarea regulilor de drept comun. Instanta trebuie sa urmareasca respectarea tuturor regulilor privitoare la administrarea dovezilor.

Solutionarea cererii de ordonanta presedintiala fara citarea partilor trebuie sa reprezinte o masura exceptionala si ea urmeaza sa fie motivata de catre instanta. Exigentele principiului contradictorialitatii impun ca orice cerere care se adreseaza instantelor judecatoresti sa fie solutionata cu citarea partilor. Înlaturarea acestei garantii procesuale este admisibila numai în cazuri cu totul exceptionale, de extrema urgenta, atunci când se semnaleaza o fapta prejudiciabila cu un caracter atât de grav încât justifica nesocotirea principiului contradictorialitatii, care guverneaza procesul civil.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant în jurisprudenta sa ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 7 din Conventie nu poate trece drept un drept efectiv decât daca cererile si observatiile partilor sunt în mod real ascultate, adica în mod concret examinate de catre instanta sesizata. Art. 6 din CEDO implica mai ales în sarcina instantelor obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor.

În speta, prima instanta prin solutia adoptata fara ca procedura de citare sa fie legal îndeplinita cu recurentul Danci Silviu si cu nesocotirea cererii de amânare pentru angajarea unui avocat si pregatirea apararii aflata la fila 13 din dosar, asupra careia nu s-a pronuntat în niciun fel, a prejudecat asupra fondului litigiului în conditiile în care, din înscrisurile existente la dosar nu era dovedita conditia urgentei.

În procedura sumara a ordonantei presedintiale instanta poate realiza doar un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui ar fi aparenta dreptului, însa nu poate prejudeca fondul litigiului, luând o masura definitiva.

Art. 48 invocat de aparatorul intimatilor arata ca actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre reclamanti sau pârâti nu pot folosi nici pagubi celorlalti.

Cu toate acestea, daca prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispozitii a legii, efectele hotarârii se întind asupra tuturor reclamantilor sau pârâtilor, actele de procedura îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviintate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedura folosesc si celorlalti. Când actele de procedura ale unora sunt potrivnice celor facute de ceilalti, se va tine seama de actele mai favorabile. Reclamantii sau pârâtii care nu s-au înfatisat sau nu au îndeplinit un act de procedura în termen vor continua totusi sa fie citati.

Prin urmare, textul nu se refera la situatia existenta în speta, fiind lipsa de procedura cu recurentul D. S.

Cererii de amânare pentru angajare de aparator, formulata de recurentul D.I. îi sunt aplicabile dispozitiile art. 48 alin.2 Cod procedura civila.

Prima instanta, judecând cererea de ordonanta presedintiala cu încalcarea dreptului la aparare al pârâtilor recurenti în conditiile lipsei de procedura cu unul dintre acestia, în cauza sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 5 Cod procedura civila.

Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 pct. 3 si 5 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, tribunalul a casat sentinta civila nr. 1545/8.06.2011 si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.