Prin Ordonanţa preşedinţială nr. 361/25 mai 2003 a Judecătoriei Huedin, s-a admis cererea reclamantei I.I., în contradictoriu cu pârâtul I.A., şi s-a dispus reintegrarea reclamantei în până la soluţionarea dosarului nr. 415/2003, aflat pe rolul Judecătoriei Huedin. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pe rolul Judecătoriei Huedin se află un dosar având ca obiect partajarea bunurilor comune ale celor două părţi, printre care imobilul achiziţionat de părţi în timpul căsătoriei.
întrucât coproprietatea conferă fiecărui titular atributele acestui drept — posesie, folosinţă şi dispoziţie, exercitarea acestora neputând fi îngrădită decât în cazurile prevăzute de lege, şi pentru că minorul rezultat din căsătorie locuieşte în acelaşi imobil, necesitând îngrijire din partea mamei, instanţa a dispus reintegrarea reclamantei în imobilul bun comun.
Tribunalul, prin decizia civilă nr. 335/2003, a admis recursul declarat de pârât, reţinând că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 581 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în cazuri grabnice, instanţa va putea ordona măsuri vremelnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Totodată, s-a reţinut că părţile sunt coproprietare asupra imobilului şi pe rolul Judecătoriei Huedin este înregistrată acţiunea reclamantului împotriva pârâtei pentru împărţirea bunurilor comune, printre care şi imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 218/2003 a Judecătoriei Huedin s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor din vina ambilor soţi şi încredinţarea către pârât spre creştere şi educare a minorei în vârstă de 8 ani. Din considerentele sentinţei rezultă că reclamanta este cea care a părăsit domiciliul conjugal, intrând în relaţii de concubinaj cu alţi bărbaţi, lăsând minora în îngrijirea pârâtului recurent şi a părinţilor acestora.
Tribunalul a constatat că în cauză nu rezultă existenţa vreunei împrejurări care să dovedească păgubirea dreptului de proprietate prin nefolosirea imobilului de către reclamantă sau paguba iminentă ce s-ar putea produce acesteia şi ce nu s-ar putea repara. Mai mult, nu s-au dovedit susţinerile reclamantei că ar fi fost izgonită de la domiciliul conjugal, ci dimpotrivă, aceasta a părăsit de bună voie domiciliul conjugal, locuind în prezent la părinţi, astfel că nici măcar acest motiv al privării injuste de locuinţă nu există, pentru a legitima reintegrarea.
Tribunalul Cluj, decizia civilă nr. 335 din 2003
Notă: întrucât dispoziţiile legale nu lămuresc înţelesul noţiunii de urgenţă, ca o condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, în literatura de specialitate s-a arătat că revine instanţei rolul de a aprecia îndeplinirea acestei condiţii în funcţie de fapte concrete, în raport de circumstanţele obiective ale cauzei, împrejurări pe care instanţa este obligată să Ie arate în mod concret.
în acest sens, Judecătoria Brăila, prin sentinţa civilă nr. 9872/2001, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4/2002 a Tribunalului Brăila, a respins cererea reclamantei, reţinând că aceasta a părăsit domiciliul conjugal, în timp de ce pârâtul se afla în afara localităţii, cu toate că şi-a motivat gestul prin faptul că a fost agresată de pârât. în aceste condiţii, instanţa a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada urgenţei măsurilor provizorii, ce a solicitat a fi luată pe cale de ordonanţă preşedinţială.
Tot astfel, Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 5226/2003, irevocabilă prin nerecurare, a reţinut că, după desfacerea căsătoriei prin divorţ, cererea de reintegrare în locuinţa bun comun ce a constituit domiciliul conjugal al soţilor, nu poate fi întemeiată pe dreptul reclamantului la comunitatea de bunuri.
