R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr. XXXX/2011
Şedinţa publică de la 07 Martie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE: RADU CIPRIAN HARJA
GREFIER: MARIA OTILIA BONIŞ
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuent D. G. A. F. P. B. – ÎN NUME PROPRIU ŞI ÎN REPREZ. M. F. P. PT. S. R. şi pe intimat R. P., având ca obiect ordonanţă preşedinţială revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză, în şedinţă publică se prezintă av. V. C., în reprezentarea intimatului, lipsă fiind părţile.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, învederându-se instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al patrulea termen de judecată, s-a depus la dosar prin serviciul registratură dosarul nr. XXX/271/2010, după care :
Arată că nu mai are alte probe de propus în cauză si solicită cuvântul în fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art.150 C.pr.civ., instanţa constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea cererii.
Considerând cauza lămurită închide faza probatorie şi reţine cauza spre soluţionare.
JUDECATORIA
DELIBERAND,
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 10.08.2010, netimbrată, revizuienta D.G.F.P.B. – ÎN NUME PROPRIU ŞI ÎN REPREZ. M.F.P. PT. S.R. . contradictoriu cu intimatul R.P., a formulat în faţa instanţei o cerere de revizuire împotriva Încheierii civile nr. XXX/23.07.2010, solicitând schimbarea în tot a încheierii şi admiterea cererii.
In motivarea cererii sale, revizuienta învederează instanţei că soluţia pronunţată în încheierea civilă nr. XX/23.07.2010 este rezultatul unei greşeli materiale, respectiv revizuienta ar fi solicitat o ordonanţă preşedinţială iar instanţa a calificat cererea ca fiind o cerere în temeiul art. 403(4) C.pr.civ. şi a anulat-o ca netimbrată.
Sunt invocate in drept prev. art 322 pct. 2 cod pr.civila.
Intimata a solicitat prin reprezentant respingerea cererii.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa retine următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. XX/23.07.2010 pronunţata de Judecătoria Oradea in dosar nr. XXXX/271/2010 s-a anulat ca netimbrată cererea care a fost calificată de instanţă ca o cerere în baza art. 403(4) C.pr.civilă chiar daca prin ea se cerea emiterea unei ordonanţe preşedinţiale.
Cu privire la solicitarea din prezenta cerere, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, cazurile în care aceasta poate fi promovată fiind limitativ prevăzute de lege prin dispoziţiile art. 322 cod pr.civilă.
Motivul invocat de către revizuientă este acela că hotărârea instanţei s-a „pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut”.
În fapt, revizuienta susţine ca instanţa trebuia să se pronunţe asupra obiectului cererii, respectiv ordonanţa preşedinţială şi nu pe o cerere făcută în baza art. 403(4) C.pr.civilă aşa cum a procedat.
Cu toate acestea, revizuienta a depus prezenta revizuire neobservând că revizuirea se poate face doar împotriva unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare sau împotriva unei hotârări date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Ori în speţa noastră încheierea împotriva căreia se îndreaptă cu revizuire este o încheiere irevocabilă nesupusă nici unei căi de atac, deci nici apelului.
Dar chiar dacă s-ar trece peste această strictă reglementare, încheierea atacată nu evocă fondul, ca şi o condiţie de admisibilitate a revizuirii, cererea fiind anulată ca rezultat al admiterii excepţiei netimbrării cererii.
În altă ordine de idei, faptul că revizuienta a ales să solicite suspendarea provizorie pe cale de ordonanţă preşedinţială nu împiedică cu nimic instanţa să califice în mod corespunzător cererea având în vedere obiectul cererii.
Având în vedere că dispoziţiile referitoare la revizuire sunt de strictă interpretare, aria de aplicare a art. 322 C.pr.civilă privind doar strict acele hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare sau împotriva unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, instanţa va respinge ca inadmisibilă revizuirea ce face obiectul prezentei cereri.
Instanţa ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a Încheierii civile nr. XXX/23.07.2010 formulată de revizuienta D.G.F.P.B. – ÎN NUME PROPRIU ŞI ÎN REPREZ. M.F.P. PT. S.R. în contradictoriu cu intimatul R.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 07.03.2011.
PREŞEDINTE, GREFIER,
RADU CIPRIAN HARJA MARIA OTILIA BONIŞ