Sentinţa a fost criticată în apel de către pârâtă pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea şi comunicarea actelor de procedură. A arătat că domiciliază în SUA, aspect confirmat de reclamant la termenul din 9 aprilie 2008.
Prin decizia civilă nr. 121 din 11 mai 2010 Tribunalul Suceava a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că prin chiar cererea introductivă reclamantul a precizat că pârâta are domiciliul în SUA, încât nelegal a fost citată la uşa instanţei şi prin publicitate, întru-un ziar de circulaţie naţională, fără ca instanţa de fond să-i fi pus reclamantului în vedere să afle şi să indice adresa pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul.
În dezvoltarea motivelor a arătat că nici în prezent nu cunoaşte adresa pârâtei, aceasta alegându-şi domiciliul la un nepot în vederea comunicării actelor de procedură. Cum nepotul a fost tot timpul la curent cu problemele dintre cei doi foşti soţi, ar fi putut să comunice instanţei adresa pârâtei; că citarea pârâtei s-a făcut la prima instanţă cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.
Recursul este nefondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a indicat, conform cerinţelor dispoziţiilor art. 112 pct. 1 Cod procedură civilă adresa de domiciliu a pârâtei, arătând că nu o cunoaşte, întrucât aceasta este plecată în SUA.
La primul termen de judecată reclamantul a solicitat, iar instanţa a încuviinţat citarea pârâtei prin publicitate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 95 (1) Cod procedură civilă, când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate.
În aplicarea acestor dispoziţii legale este necesar ca reclamantul să prezinte probe privind diligenţele pe care le-a depus pentru aflarea domiciliului sau reşedinţei pârâtului, nefiind suficientă simpla afirmaţie a necunoaşterii adresei.
Pe de altă parte, instanţa, în îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin art. 129 alin. 2 şi 5 Cod procedură civilă, are la dispoziţie, într-un altfel de caz, mijloacele prevăzute de dispoziţiile art. 114 Cod procedură civilă.
În speţă, reclamantul nu a precizat, iar prima instanţă nu a cercetat dacă, cu minime diligenţe, pârâta putea fi încunoştiinţată legal despre procesul pendinte. Acest fapt se impunea cu atât mai mult cu cât părţile au fost căsătorite în perioada 2000-2007, iar din cererea de chemare în judecată rezultă că pârâta a plecat periodic în SUA încă de la începutul căsătoriei.
De altfel, la prima instanţă nu s-au efectuat verificări minime privind plecarea pârâtei în SUA, iar prin motivele de recurs reclamantul afirmă, el însuşi, că O.R., nepot al pârâtei, ar fi putut furniza instanţei astfel de date.
