Partaj bunuri comune. Evaluarea bunurilor supuse partajului trebuie să se facă la valoarea de circulaţie a acestora Partaj


valoarea de circulaţie a acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 711/28.08.2008, Judecătoria Lieşti a admis acţiunea civilă, a

admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant, s-a constatat că

părţile au dobândit în timpul căsătoriei cu o cotă egală de ½ fiecare, un imobil casă de locuit

şi suprafaţa de teren aferentă de 2000 m.p., în valoare totală de 30.326 lei. S-a dispus ieşirea

din indiviziune a părţilor şi ca efect al partajului a atribuit pârâtului – reclamanta imobilul

casă de locuit şi terenul aferent, cu valoarea de 30.326 lei, cu obligarea corelativă la sultă

către reclamanta – pârâtă. S-a menţionat că raportul de expertiză efectuat în cauză face parte

integrantă din hotărâre.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta – pârâtă. Aceasta a criticat

valoarea mică a imobilului asupra căruia s-a dispus ieşirea din indiviziune. A solicitat

imobilul în condiţiile în care instanţa va reţine valoarea stabilită la judecata în fond a cauzei,

iar pârâtul nu a mai făcut nici un fel de lucrări după despărţirea în fapt.

Prin decizia civilă nr. 139/19.02.2009, Tribunalul Galaţi a admis recursul declarat de

reclamanta – pârâtă, a a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare pentru

stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus partajului printr-o nouă expertiză judiciară.

Verificând legalitatea sentinţei civile prin prisma motivelor invocate, dar şi sub toate

aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 304 ind. 1 c. pr.civ., instanţa de control judiciar a

reţinut că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Dacă nu există un acord al părţilor cu privire la valoarea bunurilor supuse partajului,

acestea se evaluează la valoarea de circulaţie. Luarea în considerare a valorii bunurilor din

momentul partajului face ca diminuarea valorii prin uzură fizică sau morală, or sporul de

valoare dobândit, în măsura în care nu este rezultatul intervenţiei unuia dintre copărtaşi, să se

impute asupra drepturilor tuturor, respectiv să profite tuturor.

S-a apreciat că în cazul de faţă, valoarea imobilului situat în satul Hanu Conachi a fost

stabilit la suma de 30.326 lei şi nu coincide cu valoarea de circulaţie. Expertul nu a avut în

vedere valoarea de circulaţie, indicând acte normative care au dus la stabilirea unui preţtehnic,

fără nicio legătură cu preţurile practicate pe piaţa liberă, respectiv cu raportul dintre cerere şi

ofertă. S-a apreciat că se impune efectuarea unei alte expertize pentru stabilirea valorii de

circulaţiile, în condiţiile în care expertul iniţial a refuzat să răspundă obiecţiunilor.

s.civ. 711/28.08.2008 a Judecătoriei Lieşti

comunicat 27.04.2009