Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul P. I. E. şi de pârâta P. N., împotriva sentinţei civile nr.172 din 12 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr.234/323/2007.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei prin registratura instanţei la data de 20 octombrie 2009, din partea apelantei P. (P.) N., concluzii scrise, într-un singur exemplar.
Se constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile în apel ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2009, când instanţa a amânat pronunţarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta.
T R I B U N A L U L
Prin sentinţa civilă nr. 172/12 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 234/323/2007 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta P. ( P.) N. în contradictoriu cu pârâtul P. I. E., a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant reconvenţional P. I. E. împotriva reclamantei – pârâte reconvenţionale , s-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriri , în cote egale următoarele bunuri: imobilul situat în Târnăveni, str. Armatei, nr. 104 , jud. Mureş, înscris în CF nr. 940 Boziaş, nr. cadastral 1148/1027/1/3/1, 1148/1027/1/2/1, 1148/1027/1/3/3, 1148/1027/1/2/2 compus din casă de locuit cu 3 camere, bucătărie, cămară, hol, baie, debara şi dependinţe în valoare de 286.020 lei; bunurile mobile prevăzute în loturile „hol”, „bucătărie”,”dormitor” , „dormitor 2 şi sufragerie” , „sufragerie” şi „baie” din expertiza merceologică efectuată în cauză şi automobil marca Dacia 1310 în valoare de 4.000 lei; s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea imobilului către reclamantă şi cu obligarea acesteia la plata sumei de 143.010 lei reprezentând cota de contribuţie a pârâtului la dobândirea bunului ; s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară în favoarea reclamantei; s-a dispus atribuirea către reclamantă a bunurilor mobile cuprinse în lotul „bucătărie” şi lotul „dormitor” în valoare de 8.720 lei precum şi bunurile indicate în lotul „baie” şi atribuirea către pârât a bunurilor mobile cuprinse în loturile „hol” , „dormitor 2 şi sufragerie”, în valoare de 5.365 lei; s-a dispus atribuirea către pârât a automobilului marca Dacia 1310; s-a dispus atribuirea către reclamantă a lotului „ bucătărie „ cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 10.075 lei câtre pârâte ; s-a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantei suma de 3511 euro la cursul euro/leu din data efectuării plăţii; s-a respins ca nefondată cererea reclamantei privind constatarea calităţii de bun comun a terenului în suprafaţă de 0,55 ha indicat în precizarea de acţiune; s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în Târnăveni, str. Armatei, nr. 104 , jud. Mureş, cu compensarea cheltuielilor de judecată făcute de părţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta pârâtă reconvenţională P. N., solicitând admiterea apelului şi modificarea în part ea hotărârii atacate în ceea ce priveşte obligarea sa la plata unei sulte de doar 50% ( şi nu de 100%) din valoarea lotului „bucătărie” , cu cheltuieli de judecată.
Se arată în motivarea apelului că potrivit raportului de expertiză merceologică efectuat în cauză, valoarea lotului „bucătărie” este de 20.075 lei, prima instanţă dispunând atribuirea în natură a acestuia către reclamantă, însă deşi s-a stabilit contribuţie egală a părţilor la dobândirea bunurilor comune, cuantumul sultei a fost stabilit în sarcina sa la 100% din valoarea lotului.
Pârâtul reclamant reconvenţional a declarat de asemenea apel, solicitând admiterea apelului şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul constatării unei contribuţii de 75% a apelantului la dobândirea bunului comun imobil situat în Târnăveni , str. Armatei , nr. 104 , jud. Mureş, sistarea stării de devălmăşie asupra bunului imobil comun prin atribuirea acesteia în natură, cu sultă compensatorie către pârâtă în cuantum de 71.550 lei sau prin dezmembrarea imobilului în două loturi: terenul pe care este edificată construcţia să revină reclamantei iar restul terenului cu garajul să revină apelantului cu sultă compensatorie pentru egalizarea loturilor, înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului.
În motivarea apelului se arată că în ceea ce priveşte bunul comun imobil, contribuţia reclamantului reconvenţional este mai mare de 50%, aspect ce reiese din înscrisurile depuse la dosar, respectiv: adeverinţa de la locul de muncă, cea referitoare la împrumuturile contractate prin CAS, contract de împrumut, adeverinţă privind contravaloarea echipamentului folosit, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cele susţinute de reclamanta în acţiunea reconvenţională depusă la dosarul de .
Se apreciază că prima instanţă a procedat corect în ceea ce priveşte modalitatea de partajare a bunurilor mobile, mai puţin în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului sultei, sens în care reclamantul recurent este de acord cu admiterea apelului reclamantei.
Referitor la imobilul bun comun, se precizează că acesta a fost dobândit în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 726/21.04.2003 , iar valoarea acestuia stabilită prin raportul de expertiză nu a fost contestată de către părţi. Apelantul susţine însă că prin contribuţie proprie a făcut o serie de investiţii la acest imobil, care au adus un spor de valoare de 90,55% – respectiv valoarea imobilului fără investiţii este de 135.913 lei iar cu investiţii este de 286.020 lei. În justificarea cererii de atribuire a imobilului prima instanţă a avut în vedere faptul că în acesta locuiesc şi fiicele părţilor, dar în situaţia în care se constată o contribuţie mai mare a reclamantului reconvenţional, acesta se impune a fi atribuit acestuia. În acest sens se arată că, convingerea instanţie de fond referitoare la contribuţia egală a părţilor la dobândirea acestui bun nu poate fi acceptată din moment ce bunurile mobile care au utilat casa au fost dobândite anterior separării faptice a părţilor, în timp ce lucrările de construcţie, amenajare şi punere în valoare a imobilului a avut loc în perioada în care reclamanta nu a contribuit sub nici o formă la suportarea costurilor aferente acestor lucrări, chiar reclamanta , în acţiunea de divorţ precizând că relaţiile dintre părţi s-au deteriorat începând din lunile septembrie –octombrie 2005, deteriorare concretizată prin separarea completă a părţilor. Motivarea instanţei de fond referitoare la faptul că pârâta a gospodărit imobilul nu are suport probatoriu, întrucât nici unul dintre martorii audiaţi în cauză nu a scos în evidenţă nici măcar prezenţa acestuia la imobil atunci când se efectuau lucrările. De asemeni, faptul că fiicele părţilor au trăit în acelaşi imobil nu poate duce la concluzia că numai reclamanta s-a ocupat de creşterea acestora, întrucât reclamantul reconvenţional a contribuit cu bani la tot ce le-a fost necesar.
Se conchide că în mod greşit instanţa de fond a reţinut o contribuţie egală a părţilor la dobândirea imobilului, fără a exista motive temeinice pentru o astfel de soluţie, iar un alt motiv de netemeinicie al hotărârii priveşte considerentul că o partajare în natură a imobilului ar fi cauzat o scădere importantă a valorii acestuia, în cazul în care garajul, magazia şi cămara de alimente ar fi separate de casa de locuit, deşi terenul de 2244 mp este comod partajabil în natură .
În fine, se arată că instanţa de fond nu a avut în vedere că principiul egal şi practica constantă în conformitat4e cu art. 741 şi Legea nr. 603/1943 au consacrat împărţirea în natură , reţinând doar opiniile expertului referitoare la faptul că imobilul nu este comod partajabil în natură; o simplă adăugire la construcţie sau separat de aceasta poate face ca lotul reclamantei să beneficieze de existenţa unui garaj sau magazii, iar în ceea ce-l priveşte pe apelant, construcţia unei case lângă cea a reclamantei nu împiedică posibilitatea atribuirii în natură prin constituirea a două loturi.
În drept au fost invocate prevederile art. 274, 282-298 Cod de procedură civilă.
Prin concluzii scrise, reclamanta apelantă a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantul reconvenţional, arătând în acest sens că părţile au avut cote de contribuţie egale la susţinerea sarcinilor căsătoriei, aşa cum reiese din probatoriul administrat în cauză, iar în ceea ce priveşte separaţia faptică a părţilor anterior promovării acţiunii de divorţ se arată că aceştia au continuat să locuiască şi să se gospodărească împreună.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe sub aspectul motivelor de apel şi în considerarea caracterului devolutiv al apelului consacrat de dispoziţiile art. 294, 295 Cod de procedură civilă, tribunalul reţine următoarele:
În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanta pârâtă reconvenţională P. N., tribunalul constată că, după cum s-a arăta mai sus, prima instanţă reţinut o contribuţie egală a celor doi soţi la dobândirea bunurilor comune, cu toate acestea, dispunând atribuirea către această apelantă a lotului „bucătărie”, a cărui valoarea stabilită prin raportul de expertiză merceologică a fost de 10.075 lei, a procedat la stabilirea sultei în sarcina reclamantei la această sumă, fără a avea în vedere cotele de contribuţie egale ale părţilor.
De altfel, tribunalul mai are în vedere şi poziţia pârâtului reclamant reconvenţional, care a arătat că este de acord cu admiterea apelului reclamantei, apreciind că este vorba de o greşeală materială.
Tribunalul constată că, deşi prima instanţă a procedat în mod corect la stabilirea cotelor de contribuţie prin raportare al întreaga masă a bunurilor comune dobândire în timpul căsătoriei, a procedat la stabilirea sultelor în parte individual pentru loturi, însă cum acest aspect nu a fost criticat prin declaraţia de apel, instanţa de control urmează a se pronunţa în limitele efectului devolutiv şi pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art. 296 Cod de procedură civilă, va admite apelul formulat de reclamanta P. N. şi va dispune schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul că va dispune obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 5037,50 lei în favoarea pârâtului, aferent lotului „bucătărie” ce a fost atribuit acestei apelante.
Referitor la apelul promovat de pârâtul reclamant reconvenţional, tribunalul reţine că acesta nu a contestat dobândirea bunului imobil în timpul căsătoriei, însă a susţinut că ar fi avut o contribuţie mai mare în ceea ce priveşte acest bun inclus în masa bunurilor comune.
Sub acest aspect tribunalul arată că prin contribuţie a soţilor la dobândirea bunurilor comune nu se înţelege contribuţia la dobândirea fiecărui bun în parte, ci contribuţia acestora la dobândirea tuturor bunurilor comune . În acest sens practica judiciară s-a pronunţat în mod constant că această contribuţie se referă la bunurile luate în ansamblul, iar nu prin pluralitate de cote, cota de contribuţie fiind unică pentru toate bunurile comune, nefiind admisibilă stabilirea diferenţială a cotei de contribuţie pentru unele categorii de bunuri.
Cum apelantul nu a criticat stabilirea pe ansamblul bunurilor a cotei de contribuţie egală, tribunalul conchide că acesta a fost de acord cu aceste cote ; de altfel, din expunerea motivelor de apel, reiese că mai degrabă apelantul îşi afirmă un drept propriu, rezultând din investiţiile care au fost aduse imobilului şi care au dus la creşterea valorii acestuia. În acest sens s-a susţinut că în perioada în care s-au efectuat lucrările de investiţii, ce doi soţi ar fi fost separaţi în fapt .
În ceea ce priveşte cazul separaţiei în fapt a soţilor, tribunalul reţine că o astfel de împrejurare trebuie avută în vedere dacă aceasta a avut importanţă pentru stabilirea contribuţiei soţilor la dobândirea şi păstrarea avutului comun, numai în măsura în care separaţia faptică este de natură să contribuie la determinarea cotei de participare a fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune- şi nu la dobândirea unui bun în parte, după cum s-a arătat mai sus .
Prin acţiunea dedusă judecăţii în primă instanţă (filele 17-19 dosar fond), pârâtul reclamant reconvenţional nu a susţinut că la data efectuării investiţiilor foşti soţi ar fi fost despărţiţi în fapt, ci doar că ar fi obţinut venituri mai mari decât reclamanta şi că a suportat integral costul construcţiilor şi amenajărilor din împrumuturi proprii. În susţinerea acestor afirmaţii au fost depuse contracte de împrumut şi facturi cu care s-a făcut dovada achiziţionării de materiale, toate pe numele pârâtului reclamant reconvenţional.
Întrucât aceste sume de bani, după cum a şi arătat reclamantul reconvenţional au fost folosite pentru investiţii la imobilul comun, tribunalul apreciază că aceste cheltuieli au fost făcute pentru administrarea unui bun comun şi prin urmare, întrucât la data contractării acestora părţile erau căsătorite, acestea intră în categoria cheltuielilor comune, fără a prezenta relevanţă care dintre soţi a semnat contractele sau facturile în virtutea prezumţiei legale a mandatului tacit) .
Pe de altă parte, după cum reiese din adeverinţele de venituri ale părţilor (filele 28-29 şi 72 dosar fond), pârâtul reclamant reconvenţional nu a obţinut venituri salariale mai mari decât reclamanta – pârâtă reconvenţională, acestea fiind relativ egale, şi în plus trebuie avută în vedere şi femeii în gospodărie şi pentru creşterea copiilor, care nu este direct producătoare de venituri.
În ceea ce priveşte participarea reclamantei pârâtei reconvenţionale la „efectuarea lucrărilor”, din declaraţiile martorilor propuşi chiar de pârâtul reclamant reconvenţional de a fi audiaţi în cauză, reiese că în perioada efectuării acestor lucrări (în anul 2003) „reclamanta venea şi ea pe la imobil „(martorul Todor Gheorghe – fila 146 dosar fond), iar „când părţile au construit casa trăiau în bună înţelegere” (martorul Pop Augustin „ fila 148 dosar fond).
Chiar dacă declaraţiile acestor martori ar fi fost relevante în senul celor solicitate de către apelant, tribunalul revine şi subliniază că acestea ar fi avut efect asupra întregii mase a bunurilor comune şi asupra cotei de contribuţie raportată la întreaga această masă.
În fine în ceea ce priveşte modalitatea de partajare dispusă cu privire al imobil, se poate observa că fiecare dintre cele două părţi litigante a solicitat atribuirea acestuia în natură – iar faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, potrivit cărora imobilul nu este comod partajabil în natură (file 214 dosar fond), reclamantul reconvenţional nu a formulat obiecţiuni, acceptând deci această concluzie.
În calea de atac reclamantul reconvenţional nu a criticat atribuirea în natură a imobilului către reclamantă, ci doar a susţinut că exista posibilitatea unei partajări în natură, şi deşi a făcut referire în declaraţia de apel la completarea raportului de expertiză topografică pentru dezmembrarea imobilului şi alcătuirea a două loturi, nu a înţeles să solicite administrarea unei astfel de probe.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul reclamant reconvenţional P. I. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul formulat de P. N. cu domiciliul în Târnăveni, str. Armatei, nr. 104, jud. Mureş, împotriva sentinţei civile nr.172/12 februarie 2009 a Judecătoriei Târnăveni pronunţată în dosar nr.234/323/2007.
Schimbă în parte dispoziţiile din hotărârea atacată referitoare la sulta acordată.
Dispune atribuirea către reclamantă a lotului “bucătărie” cu obligarea acesteia la plata unei sulte în cuantum de 5037,50 lei către pârât.
Menţine restul dispoziţiilor primei instanţe.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul P. I. E. cu domiciliul în Târnăveni, str. Armatei, nr. 104, jud. Mureş, împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică azi, 22 octombrie 2009.
