Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta N.I.M., împotriva sentinţei civile nr.7510/22.10.2009 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr. 5179/320/2007.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care :
Se constată depuse la dosar prin registratura instanţei la data de 22 iunie 2010, concluzii scrise din partea apelantei.
Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 17 iunie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când s-a dispus amânarea pronunţării deciziei pentru data de 23 iunie 2010.
T R I B U N A L U L
Prin sentinţa civilă nr.7510/ 22 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 5179/320/2007 a fost admisă în parte cererea precizată de reclamanta N.I.M. în contradictoriu cu pârâtul T. I., s-a dispus obligarea pârâteului să plătească reclamantei suma de 4200 lei cu titlu de drept de creanţă şi au fost respinse restul cererilor formulate de reclamantă, ca neîntemeiate , dispunându-se totodată obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 1139 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 20.06.2007, sub nr. 5179/320/2007 reclamanta N.I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. I., pronunţarea unei hotărâri care să dispună împărţirea bunurilor comune dobândite în timpul concubinajului, respectiv al apartamentului nr.9 din blocul nr.67/A, sc.2, situat în oraşul Ungheni, jud. Mureş, înscris în CF nr.1929-Ungheni nr. cad.1249/IX, fie prin atribuirea exclusivă în favoarea reclamantei a unei camere, cât şi a cotei de 1 parte din dependinţe, fie dacă se consideră că atribuirea prin natură nu este posibilă, prin dezdăunare asupra cotei de 1 parte a întregului apartament, raportat la valoarea contribuţiei sale.
Din probele administrate instanţa a constatat că părţile au intrat in relaţii de concubinaj in anul 1982 şi s-au gospodărit împreuna până în anul 2000 iar apoi separat până în anul 2006, când pârâtul i-a cerut reclamantei sa părăsească domiciliul comun, în această perioadă fiind achiziţionate bunuri, din care reclamanta susţine că are cota de 1 parte din apartament si 1 din autoturismele cumpărate în perioada de convieţuire. De asemeni, cu titlu de drept de creanţă, reclamanta a solicitat suma de 4.200 lei reprezentând investiţia la centrala din apartamentul care este înscris in cartea funciară pe numele paratului.
Instanţa a arătat că în privinţa bunurilor dobândite de concubini, literatura juridică si practica judiciară s-a pronunţat in sensul că în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispoziţiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote-părţi, în măsura în care este dovedita existenta unei asemenea coproprietăţi, prin urmare în cazul concubinilor, bunurile devin proprietate comuna pe cote-părţi pentru fiecare in proporţia în care a contribuit la achiziţionare iar dovada proprietăţii indivize trebuie făcută în raport de fiecare bun si nu în raport de totalitatea bunurilor, regula aplicabilă doar în cazul bunurilor dobândite de soţi.
Pornind de la aceste considerente, instanţa a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că a contribuit cu sume de bani la dobândirea apartamentului nr.9 situat in Ungheni, nr.67, bl.A sc.2 sau la dobândirea autoturismelor Ford Escort si Dacia Nova.
Pârâtul a cumpărat apartamentul în cauză de la SC ————– SA prin contractul nr.1396/25.08.1993 cu preţul de 122.063 lei pe care l-a achitat integral la data încheierii contractului şi si-a înscris dreptul de proprietate asupra apartamentului pe numele sau in CF nr.1929 Ungheni. Pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, însă a susţinut că a cumpărat apartamentul şi autoturismele din bani proprii rezultaţi din in străinătate, iar din celelalte probe administrate nu rezultă contribuţia reclamantei la achiziţionarea acestora.
Astfel, apartamentul a fost cumpărat in anul 1993 de pârât, iar reclamanta a aflat de achiziţionare în anul 2006, prin urmare nu a contribuit deloc la plata acestuia.
In privinţa autoturismelor, ambele părţi susţin că au fost achiziţionate cu bani rezultaţi din munca pârâtului in Germania.
Chiar dacă reclamanta a susţinut că i se cuvine cota de 1/2 parte din apartament si autoturisme întrucât s-au gospodărit împreună o perioada lunga de timp si personal a ajutat la aceasta convieţuire cu bani şi muncă in gospodărie , întrucât în cazul concubinilor nu se aplica prezumţia de comunitate de bunuri şi pe cale de consecinţă se impune necesitatea ca dovada proprietăţii indivize să fie făcută in raport de totalitatea bunurilor, instanţa a respins aceste cereri ale reclamantei.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a paratului la plata sumei de 4200 lei reprezentând investiţia proprie a reclamantei la centrala termica de apartament, instanţa a reţinut că reclamanta a probat ca a efectuat acesta investiţie, aşa încât a dispus obligarea pârâtul să plătească reclamantei suma de 4200 lei cu titlu de drept de creanţă.
Instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta N.I.M., solicitând admiterea apelului, completarea probatoriului administrat şi pe cale de consecinţă modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii integrale a cererii introductive .
În motivarea apelului se arată că deşi în faţa primei instanţe a fost administrat un vast probatori, cererea introductivă a fost admisă doar în parte, prin urmare se consideră că hotărârea primei instanţe este sub acest aspect nelegală şi netemeinică
Se arată că din toate probele administrate a reieşit că, concubinajul soţilor a fost de lungă durată, totuşi instanţa de fond a arătat că acest concubinaj s-ar fi terminat în anul 2000, bazându-se exclusiv pe susţinerile pârâtului care a fost audiat la un termen de judecată la care nu a fost prezentă nici reclamanta şi nici reprezentantul acestei (acesta solicitând amânarea cauzei), fiind astfel încălcat principiul contradictorialităţii. În consecinţă, în mod eronat a stabilit prima instanţă că , părţile gospodărind împreună doar până în anul 2000, reclamanta apelantă nu are nici un drept asupra apartamentului; în fapt acest apartament a fost acordat prin repartiţie în anul 1988, plata preţului s-a realizat în anul 1988, iar încheierea actului în formă autentică s-a făcut în anul 2003.
De asemeni se susţine că la fel de eronat a reţinut prima instanţă că din anul 1997 pârâtul intimat ar fi început să lucreze în Ungari, deşi din piesele dosarului rezultă că în anul 1997 pârâtul nu era angajat nicăieri, ci lucra sporadic în Germania, aproximativ 2-3 luni pe an, iar asupra câştigurilor realizate nu a depus nici un act în faţa instanţei; pe de altă parte se arată că aceste sume au fost folosite doar de către pârât, reclamanta apelantă fiind cea care a asigurat gospodărirea familiei, din veniturile pe care ea le-a obţinut ca angajată şi mai apoi ca pensionară. Se arată că, în perioada concubinajului câştigurile părţilor au fost aproximativ egale, însă reclamanta apelantă a fost cea care a contribuit la plata tuturor cheltuielilor, inclusiv a impozitelor pentru apartament precum şi pentru cele două autoturisme.
Apelanta arată că susţinerile pârâtului nu sunt justificate prin probe scrise , dar nici prin declaraţiile martorilor, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În acest context, instanţa a concluzionat în mod greşit că apartamentul a fost cumpărat în anul 1993 de pârât, iar reclamanta ,care a aflat de achiziţionarea acestuia în anul 2006 nu a contribuit prin urmare deloc la plata acestuia; situaţia este similară şi în ceea ce priveşte cele două autoturisme achiziţionate în ţară, reclamanta apelantă contribuind efectiv la cumpărarea acestora, din moment ce tot venitul realizat de ea s-a folosit la întreţinerea traiului zilnic şi plata cheltuielilor de care a beneficiat efectiv pârâtul intimat.
Apelanta mai arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra petitului privind participarea sa la lucrările de amenajare şi modernizare a apartamentului, efectuate în cursul anului 2000, a căror valoare a fost estimată la suma de 1400 lei.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Apelanta a depus t concluzii scrise.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe sub aspectul motivelor de apel şi în considerarea caracterului devolutiv al apelului consacrat de dispoziţiile art. 294, 295 Cod de procedură civilă, tribunalul reţine următoarele:
După cum a arătat şi prima instanţă, regimul comunităţii de bunuri nu este aplicabil în raporturile patrimoniale dintre concubini, acestea fiind reglementate de dispoziţiile dreptului comun privitoare la proprietatea pe cote-părţi, în măsura în care este dovedită o astfel de proprietate, dovada proprietăţii indivize impunându-se a fi făcută pentru fiecare în parte.
În ceea ce priveşte apartamentul nr. 9 , din blocul nr. 67/A , sc. 2, situat în Ungheni , jud. Mureş , înscris în CF nr. 1929 Ungheni, nr. cad. 1249/IX, după cum a reţinut şi prima instanţă, acesta a fost cumpărat de către pârâtul intimat în anul 2003, fiind astfel înscris în cartea funciară . Într-adevăr, acest apartament a făcut anterior obiectul unui contract de închiriere, titular al contractului fiind tot pârâtul intimat.
Sub acest aspect, tribunalul constată că, după cum chiar reclamanta apelantă a susţinut (şi cum a reţinut şi prima instanţă) aceasta a aflat abia ulterior de achiziţionarea apartamentului, ea justificându-şi dreptul de proprietate asupra unei cote-părţi de 1 prin aceea că ar fi contribuit la cheltuielile curente. Având în vedere că în cazul în care o parte ar fi pus la dispoziţia concubinului o sumă de bani pentru cumpărarea unui apartament, nu dă dreptul acesteia decât la un drept de creanţă împotriva concubinului pe numele căruia s-a dobândit imobilul, chiar apreciindu-se că suportarea exclusiv de către reclamanta apelantă a cheltuielilor pentru gospodărire a familiei ar echivala cu punerea la dispoziţie a unei sume de bani, nu dă naştere în favoarea acesteia a unui drept de proprietate pe cote părţi. În consecinţă, în condiţiile în care în cauză nu s-a solicitat stabilirea unui drept de creanţă asupra acestui bun, mod corect a constatat prima instanţă că nu s-a făcut dovada existenţei unui drept de coproprietate al părţilor.
Tribunalul apreciază că este nefondată şi critica privitoare la faptul că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat în ceea ce priveşte petitul privind participarea reclamantei apelante la lucrările de amenajare şi modernizare a apartamentului, în condiţiile în care prima instanţă a arătat că s-a făcut dovada în ceea ce priveşte suma de 4200 lei (investiţia proprie a reclamantei la centrala termică de apartament). Referitor la celelalte lucrări de investiţii (faianţare şi mozaicare la bucătărie, baie şi hol în cursul anului 2000) tribunalul constată că, deşi martorul Laszlo Kaffai (audit în cauză la solicitarea reclamantei) a arătat că ar cunoaşte faptul că a fost pusă gresie şi faianţă în bucătărie şi baie, nu a putut preciza în ce an s-a efectua lucrarea, cât a costat, cu ce bani, prin urmare în mod corect a respins prima instanţă acest capăt de cerere.
Reclamanta apelantă a mai solicitat partajare şi a unor bunuri mobile (frigider, congelator, sobă cu aragaz, garnitură colţar bucătărie, dulap cu două uşii), însă, deşi acelaşi martor mai sus amintit a arătat că cunoaşte despre efectuare acestor achiziţii în timpul concubinajului părţilor, nu a putut indica modalitatea de cumpărare a acestora. În lipsa unor probe concludente cu privire la data achiziţionării şi a faptului că acestea au fost dobândite în comun, soluţia de respingere a cererii de către prima instanţă apare ca fiind corectă.
În ceea ce priveşte veniturile obţinute de părţi în timpul concubinajului, tribunalul are în vedere că reclamanta – apelantă a făcut dovada faptului că a avut un loc de muncă (şi a veniturilor astfel obţinute), însă în ceea ce priveşte susţinerile acesteia că a suportat cheltuielile de întreţinere a „familiei” tribunalul reaminteşte că în cauză nu sunt aplicabile prevederile codului familiei privitoare la relaţiile patrimoniale decurgând din căsătorie şi implicit cele referitoare la datoriile comune ale soţilor (cu referire la cele de întreţinere).
În ceea ce priveşte cele două autoturisme, achiziţionate în timpul concubinajului, tribunalul constată că la singurul termen de judecată la care a fost prezent (23.04.2009) pârâtul intimat a susţinut că acestea autoturisme ar fi fost cumpărate doar de el, din sumele obţinute din munca prestată în Germania şi cele primite de la sora sa, fără a fi produse dovezi în acest sens.
Martorii audiaţi în cauză nu au putut da relaţii cu privire la modul în care au fost achiziţionate aceste două autoturisme, însă tribunalul are în vedere că în evidenţele fiscal figurează înscrise (inclusiv în ceea ce priveşte autoturismele) ambele părţi litigante, şi chiar dacă o astfel de înscriere nu este o dovadă a dreptului de proprietate, se constituie o prezumţie care coroborată cu lunga durată de concubinaj şi cu faptul că nu au fost depuse probe din care să reiasă achiziţionarea doar de către pârâtul intimat a acestor bunuri, formează convingerea instanţei în sensul că acestea au fost dobândite în comun.
În ceea ce priveşte cota de contribuţie, tribunalul constată că reclamanta a făcut dovada veniturilor pe care le obţinea în perioada în care a trăit în concubinaj, în schimb pârâtul nu a produs astfel de probe , aşa încât , având în vedere solicitarea reclamantei apelante de stabilire a unei cote de contribuţie de 1 parte, va reţine această cotă de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor.
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul dedus judecăţii, va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că va constat că reclamanta şi pârâtul au dobândit în coproprietate, cu cotă de 1 parte fiecare, autoturismele marca Ford Escort şi Dacia Super Nova, ambele în valoare de 3200 lei şi va dispune sistarea stării de coproprietate prin atribuirea acestora către pârât cu obligarea pârâtului la achitarea unei sulte în cuantum de 1600 lei în favoarea reclamantei.
Totodată instanţa va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE
Admite apelul formulat de reclamanta N.I.M., cu domiciliul ales în Tg. Mureş, b-dul 1848, Bl. 40, et.9, ap. 35, jud. Mureş, împotriva Sentinţei civile nr. 7510/27.10.2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 5179/320/2007 şi în consecinţă:
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că:
Constată că reclamanta N.I.M. şi pârâtul T. I., cu domiciliul în Ungheni, nr. 67, bl. A, sc. 2, ap. 9, jud. Mureş au dobândit în coproprietate în cote de 1 parte fiecare autoturismele marca Ford Escort – serie motor BI 37252 şi Dacia Super Nova – serie motor VA 00409, în valoarea de 3200 lei.
Dispune sistarea stării de coproprietate prin atribuirea în favoarea pârâtului a celor două autoturisme şi obligarea pârâtului la plata unei sulte în cuantum de 1.600 lei în favoarea reclamantei.
Menţine celelalte dispoziţii al hotărârii atacate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică azi 23 Iunie 2010
