Actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi introdusa de catre mama, în numele copilului, actiunea introdusa de mama în nume propriu fiind lipsita de legitimare procesuala.
Copilul cu capacitate de exercitiu restrânsa si copilul care are capacitate de exercitiu deplina pot introduce singuri actiunea, deoarece aceasta are caracter personal.
Prin sentinta civila nr. 2413 din 10.12.2009 pronuntata de Judecatoria Bals, s-a admis exceptia de prescriptie a dreptului la actiune, invocata de pârât.
S-a respins actiunea formulata de reclamanta M.G.I., prin reprezentant legal M.M.D, în contradictoriu cu pârâtul B.E.G., ca fiind prescris dreptul la actiune.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 11.09.2009 pe rolul Judecatoriei Bals sub nr. 2477/184/2009 reclamanta M.G.I., prin reprezentant legal M.M.D. a chemat în judecata pârâtul B.E.G., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se stabileasca faptul ca acesta este tatal minorei M.G.I. nascuta la data de 09.09.2004 si sa fie obligat pârâtul la plata pensiei de întretinere în favoarea minorei si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca din relatia sa de concubinaj cu pârâtul a rezultat minora G.I., nascuta la data de 09.09.2004. S-a mai aratat ca în perioadele de timp 08-18 decembrie 2003 si 05.01-10-12. 02.2004 a avut loc conceptia minorei, în timp ce mama se afla în Italia, la locuinta pârâtului. Ulterior acestei date mama copilului s-a întors în tara, iar între ea si pârât au avut loc discutii telefonice pâna în luna martie, când i-a comunicat pârâtului ca este posibil sa fie însarcinata, iar acesta a început sa aiba o atitudine recalcitranta. A mai aratat ca dupa nasterea minorei pârâtul nu a mai dorit sa aiba vreo legatura cu ea sau cu minora, nerecunoscând ca este tatal acesteia.
Instanta a retinut ca legea noua, respectiv art. 60 alin. 4 Cod familie, astfel cum a fost introdus prin Legea 288/2007, nu se poate aplica unui drept nascut sub imperiul legii vechi, respectiv actiunii în stabilirea paternitatii minorei M.G.I., nascuta la data de 09.09.2004, deci anterior intrarii în vigoare a Legii 288/2007.
Conform dispozitiilor art. 60 alin 1 Cod familie, actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei se poate porni în termen de un an de la nasterea copilului. În cauza de la nasterea minorei M.G.I., la data de 09.09.2004 si pâna la data introducerii cererii 11.09.2009 a trecut un termen de peste 4 ani fara a exista vreuna din situatiile prevazute de art. 60 alin 2 si 3 Cod familie, în însasi cererea introductiva mama minorei aratând ca de la nasterea minorei pârâtul nu a avut nici o legatura cu aceasta.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta M.M.D, criticând-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, în sensul ca instanta a interpretat si aplicat gresit dispozitiile legale, retinând în mod eronat prescriptia dreptului la actiune.
S-a sustinut ca prin solutia pronuntata au fost încalcate dispozitiile legale care protejeaza drepturile copilului Legea nr. 272/2004, dispozitiile art. 8 din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului, si dispozitiile art. 20 alin. 2 din Constitutia României.
Prin decizia civila nr. 58 din 18 martie 2010 pronuntata de Tribunalul Olt în dosarul nr. 2477/184/2009 s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamanta .
Pentru a se pronunta astfel tribunalul a avut în vedere urmatoarele considerente de fapt si de drept:
Sentinta pronuntata de instanta de fond este temeinica si legala în raport de dispozitiile legale, respectiv modificarile introduse prin Legea nr. 288/2007, privind articolul 60 din Codul familiei si continutul deciziei nr. 1345/09.12.2008 pronuntata de Curtea Constitutionala, care a stabilit ca prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 privind actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 15 alin. 2, neretroactivitatea fiind un principiu constitutional, prevazut în mod expres, legiuitorul neputând adopta norme juridice cu aplicare retroactiva, în materie civila, indiferent daca este vorba de legi materiale sau legi procesuale.
În consecinta, tribunalul a apreciat ca instanta de fond a retinut în mod corect ca legea noua, respectiv art. 60 alin. 4 Codul familiei, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 288/2007 nu se poate aplica unui drept nascut sub imperiul legii vechi, respectiv actiunii în stabilirea paternitatii minorei M.G.I., nascuta la data de 09.09.2004, deci anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 288/2007, urmând a se aplica dispozitiile Codului familiei existente anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 288/2007.
În speta, s-a constatat ca mama nu a introdus actiune de stabilire a paternitatii care apartine copilului, în termenul de un an, termen care curge din momentul nasterii, din momentul încetarii convietuirii cu pretinsul tata, ori din momentul încetarii contributiei acestuia la întretinerea copilului.
Împotriva acestei hotarâri judecatoresti, reclamanta a declarat recurs în termen, motivat si timbrat.
Criticile sunt în esenta urmatoarele: ambele instante, în mod gresit au retinut ca actiunea în stabilirea paternitatii este promovata de mama copilului M.M.D, în conditiile în care atât cererea cât si apelul au fost formulate de minora M.G.I., prin mama sa – ca reprezentant legal. De asemenea, în mod gresit s-a stabilit ca numai dupa împlinirea vârstei de 14 ani, copilul poate sa promoveze actiunea, având în vedere disp. art. 60 din codul familiei asa cum au fost modificate prin L. 288/2007, din care rezulta ca dreptul este imprescriptibil, exercitarea lui nefiind conditionata de vârsta. Pe de alta parte, se arata ca în raport cu disp. art. 20 alin. 2 din Constitutia României, pactele si tratatele internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte si care contin reglementari favorabile în raport cu cele interne, se aplica cu prioritate. Astfel, sustine ca în temeiul art. 8 din CEDO, promovarea unei actiuni în stabilirea paternitatii pentru copii nascuti dupa aderarea României la Conventie, nu poate fi limitata în timp. Invoca, în aceeasi ordine de idei, si disp. art. 1 alin. 2 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, potrivit carora toate autoritatile publice sunt obligate sa respecte si sa promoveze drepturile copilului si interesul superior al acestuia.
Recursul este fondat si se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arata în continuare:
Dispozitiile Codului familiei, coroborate cu reglementarile speciale adoptate prin Legea nr.272/2004, consacra principiul major si prioritar al interesului copilului minor în rezolvarea tuturor problemelor care îl privesc.
Acest imperativ categoric îsi pastreaza valabilitatea în toate ipostazele, inclusiv într-o cauza solutionata de instanta de judecata având ca obiect stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei.
În considerarea celor mai sus expuse si respectând si promovând principiul interesului superior al copilului, instanta care analizeaza cererea având ca obiect stabilirea paternitatii, este datoare chiar si când solutioneaza cauza pe exceptie, iar nu pe fond, sa stabileasca în mod obiectiv împrejurarile de fapt necesare, sa administreze toate probele concludente si apte sa furnizeze informatii relevante, complete si suficiente pentru atingere acestui scop, urmând ca în raport cu starea de fapt retinuta, sa se pronunte în mod corespunzator si concordant cu rezultatul final al cercetarii judiciare efectuate.
Actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei are caracter personal si apartine copilului, potrivit dispozitiilor legale în vigoare anterior modificarilor si completarilor operate prin Legea 288/2007.
Astfel, art. 59 alin. 1 din Codul familiei reglementeaza actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei. Potrivit textului de lege indicat, actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului si se poate porni în numele sau de catre mama, chiar daca este minora, ori de reprezentantul sau legal.
Astfel, mama poate introduce actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei, în numele copilului, actiunea introdusa de mama, în nume propriu, fiind lipsita de legitimare procesuala. Copilul cu capacitate de exercitiu restrânsa si copilul care are capacitate de exercitiu deplina pot introduce singuri actiunea, deoarece aceasta are caracter personal. Copilul care nu a împlinit 14 ani, lipsit de capacitate de exercitiu, are posibilitatea sa-si valorifice dreptul de a avea stabilita filiatia fata de tata, prin reprezentant legal – mama, sau tutore.
În cauza, actiunea nu s-a solutionat pe fond, ci pe exceptie.
Prima instanta a stabilit ca dreptul la actiune s-a prescris in raport cu disp. art. 60 alin. 1 din Codul familiei (nemodificat) si ca nu sunt incidente in cauza disp. art. 60 alin. 2 si 3 din Codul familiei.
Aceeasi instanta nu a pus în discutia partilor, nu a cerut lamuriri suplimentare, nu a fost preocupata în a verifica si stabili care sunt motivele si natura acestora, masura în care ar fi produs împiedicari ce au condus la faptul ca actiunea de fata a fost pornita de mama în numele copilului, dupa trecerea unui anumit termen de la nasterea acestuia.
Nici instanta de apel – instanta superioara de fond, nu a manifestat nicio preocupare în privinta celor expuse în precedent si a mentinut solutia primei instante, reiterând împrejurarea ca în ceea ce o priveste pe mama a intervenit prescriptia dreptului la actiunea promovata în numele copilului, în raport cu data nasterii si ca în cauza nu se regaseste niciuna din situatiile reglementate prin art. 60 alin. 2 si 3 din Codul familiei.
Dar, în acelasi timp, tribunalul, în contradictie cu cele enuntate corect în propria decizie cu privire la neretroactivitatea legii si fara a preciza fara echivoc cine a promovat actiunea de fata, motiveaza în final si în sensul ca actiunea poate fi introdusa oricând de copil, dar dupa ce împlineste 14 ani, în conditiile în care în cauza totusi, retine ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 60. alin. 4 Codul familiei.
În aceasta situatie, din motivarea deciziei se întelege în mod clar ca în ceea ce o priveste pe mama, dreptul la actiune s-a prescris (1 an de la nasterea copilului în interpretarea art. 60 alin. 1 fara a preciza forma textului în raport cu legea 288/2007) si ca, privitor la copil – câta vreme nu a împlinit vârsta de 14 ani, se lasa sa se înteleaga ca actiunea sa ar fi prematura si ca poate fi promovata oricând dupa aceasta vârsta, desi, din disp. art. 60 alin. 4, se retine ca nu ar fi aplicabile.
Astfel, actiunea de fata a fost promovata de mama în numele copilului si se ridica întrebarea daca actiunea este prescriptibila sau nu, iar în caz ca este prescriptibila, care este termenul de prescriptie si când începe sa curga, sau daca au intervenit cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescriptiei.
Curtea retine ca actiunea de fata a fost promovata de copil prin mama sa. Aceasta împrejurare rezulta fara echivoc din modul de redactare a cererii de chemare în judecata.
In aceste conditii, Curtea constata ca prima instanta nu a analizat cererea prin manifestarea unui minim rol activ pentru evitarea unor greseli având în vedere interesul superior al copilului nascut în afara casatoriei în valorificarea dreptului sau de a avea filiatia stabilita si fata de tata. Iar, a doua instanta- tribunalul, doar ca raspuns la criticile din apel, a expus numai la nivel teoretic, dar gresit si contradictoriu, faptul ca un minor nu poate promova actiunea mai înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, rezultând ca este prematura, dar ca, dupa aceasta vârsta poate oricând, iar nu într-un anumit termen (toate acestea în raport cu luarea în considerare a deciziei CC 1345/2008, dar fara a avea in vedere la construirea rationamentului, plasarea momentului nasterii – înainte de legea 288/2007,sau dupa).
Or, este gresit punctul de vedere potrivit caruia copilul numai dupa împlinirea vârstei de 14 ani poate promova actiunea în stabilirea paternitatii.
De la nastere copilul nascut în afara casatoriei, are dreptul de a i se stabili filiatia fata de tata, exprimându-se in acest fel aptitudinea sa ca persoana fizica (nascuta vie) de a avea drepturi – latura activa a capacitatii de folosinta.
In ceea ce priveste exercitiul dreptului, faptul ca minorul sub 14 ani este lipsit de capacitate de exercitiu, ca exceptie de la caracterul deplin al aptitudinii de a exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile savârsind acte juridice, este nerelevant, întrucât in cazul celor ce nu au capacitate de exercitiu deplina, actele juridice se fac prin reprezentant.
In concluzie, prin transpunere in plan procesual, rezulta urmatoarele: capacitatea procesuala constituie aptitudinea unei persoane fizice de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual ( capacitate procesuala de folosinta ), respectiv aptitudinea de a-si valorifica singura drepturile procesuale si de a-si îndeplini obligatiile procedurale, de a sta în judecata (capacitate procesuala de exercitiu ).
Curtea constata ca prin procedeele folosite, ambele instante de fond nu au analizat in mod complet fie si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, care a fost de fapt singura problema de drept asupra careia s-a aplecat prima instanta, iar a doua in principal, cea secundara fiind de asemenea gresit rezolvata de tribunal, impunându-se reluarea judecatii de la prima instanta.
Asadar, este incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 si de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 Cod procedura civila si art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, urmand a se admite recursul, a se casa ambele hotarari si a se trimite cauza spre rejudecare in prima instanta, pentru ca partile sa beneficieze de un proces echitabil si pentru niciuna din parti sa nu fie lispita de un grad de jurisdictie.
Avand in vedere prioritatea in examinare a criticii analizate in precedent, precum si solutia de casare si reluare a judecatii care s-a impus, apare de prisos analizarea celorlalte critici si argumente in sustinerea acestora, precum si a apararilor intimatului referitoare la acestea, urmand a fi avute in vedere in rejudecare, pentru o justa solutionare a cauzei.
