Dezbaterile în fond au avut loc la termenul de judecată din data de 26 iunie 2012, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pentru ca părţile să depună concluzii scrise instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 3 iulie 2012 iar apoi, din lipsă de timp pentru deliberare la această dată.
C O N S I D E R E N T E:
I. Expunerea cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus reclamanta M F a chemat în judecată pe pârâtul Z A solicitând instanţei să dispună grăniţuirea imobilelor proprietatea ei şi a pârâtului şi ca acesta să-i recunoască dreptul de proprietate cu privire la terenul ce i l-a ocupat abuziv prin construcţiile gard pe fundaţie de beton şi zidul peretelui lateral al casei pe o lăţime de 0,50 m şi o lungime de 15 m. Să dispună obligarea pârâtului de a-şi retrage aceste construcţii cu respectarea liniei de hotar dintre proprietăţi precum şi a dispoziţiilor legale privind servituţile precum gardul, zidul despărţitor, fereastra spre proprietatea sa şi picuruşul streşinii, în caz contrar să fie ea, reclamanta, autorizată să o facă pe cheltuiala pârâtului. Cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta arată că este proprietară a imobilelor situate în oraşul B, str. G. C , astfel cum rezultă din extrasul CF 2392 B nr. topo 242/2/2 şi 241/2 pe care îl anexează, iar la nr. 7 pe aceeaşi stradă se află casa părintească a pârâtului pe care acesta a demolat-o şi a început edificarea unei noi case de locuit cu parter şi etaj. Arată că între cele două proprietăţi exista un gard din plasă de sârmă pe stâlpi de fier la o distanţă de 2 m de casa veche a părinţilor pârâtului, gard pe care în anul 2005 pârâtul l-a desfiinţat şi, l-a amplasarea fundaţiei de beton a noului gard, nu a mai respectat această distanţă pătrunzând pe terenul ei, pe o lăţime de 0,50 m şi o lungime de 15 m. În anul 2006, pârâtul, după demolarea construcţiei vechi, pe o anumită porţiune din fundaţia de beton a noului gard despărţitor, a edificat peretele lateral al noii case în care a practicat o deschidere nesocotind dispoziţiile referitoare la servitutea de vedere.
În drept, reclamanta invocă prevederile art. 480 şi 590 – 615 din vechiul C. civil.
II. Expunerea poziţiei pârâtului Z A faţă de acţiune. Prin întâmpinare pârâtul Z A a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că cele susţinute de reclamantă în sensul că ar fi pătruns pe terenul ei sunt în totalitate false întrucât, aşa cum rezultă din extrasul CF 2569 B, pe care îl anexează el este proprietarul imobilelor situate în oraşul B, str. G. C constând în casă de locuit, anexe gospodăreşti şi teren aferent în suprafaţă de 140 mp. Arată că la 25.09.2003 a obţinut autorizaţia nr. 246 pentru construire şi împrejmuire casă de locuit, respectând întocmai normele legale impuse, iar ulterior, la 18.07.2005, a obţinut autorizaţia de construire/desfiinţare nr. 100 pentru extindere şi mansardare casă de locuit respectând şi aici prevederile legale în baza căruia a fost dată această autorizare.
III. Expunerea cererii de intervenţie. La termenul de judecată din 26.09.2007 M C F a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat în contradictoriu cu părţile din proces grăniţuirea imobilului înscris în CF 2392 B, nr. topo 242/2/2 şi 241/2, devenit proprietatea sa, de cel al pârâtului, obligarea acestuia de a-i recunoaşte dreptul de proprietate cu privire la terenul pe care i l-a ocupat abuziv prin edificarea gardului pe fundaţie de beton şi a zidului peretelui lateral al casei de locuit a acestuia. Să dispună obligarea pârâtului de a-şi retrage construcţiile edificate abuziv cu respectarea hotarului dintre proprietăţi şi a dispoziţiilor legale privitoare la servituţile privind gardul, zidul despărţitor, fereastra spre proprietatea sa şi picuruşul streşinii, sau, în caz contrat, să fie ea autorizată să o facă pe cheltuiala pârâtului. Cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 22.05.2012, prin înscris depus la dosarul cauzei, M C F a arătata că renunţă la judecată, cu privire la cererea sa de intervenţie.
IV. Dosar conexat. La termenul de judecată din 17.06.2008 s-a dispus conexarea la prezenta cauză a dosarului 1447/186/2006 în care reclamantul Z A (pârât în prezenta cauză) a chemat în judecată pe pârâţii M M, T M, T M, T M, A L, S M, B E, Z M M, B T, L A M, L V, L I A, Z I Ş, R E, T A, T G, M M şi M F (reclamanta din prezenta cauză), solicitând instanţei să dispună ieşirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafaţă de 441 mp situat în intravilanul oraşului B, înscris în CF 1079 B nr. topo 242/2/1/2 în favoarea pârâtei A L. Să constate valabilitatea antecontractului de vânzare încheiat la 27.06.2003 între pârâta A L în calitate de vânzător şi el, reclamantul Z A, în calitate de cumpărător cu privire la ternul în suprafaţă de 441 mp cu identificarea arătată mai sus pentru preţul de 20.000.000 lei vechi, achitat în întregime. Să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate cu privire la acest teren. Să dispună obligarea pârâtei M F să-i recunoască dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de aproximativ 60 mp pe care i-o ocupă abuziv. Cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 20.04.2010 reclamantul a arătat că T G, pârâtul din dosarul conexat 1447/186/2006, a decedat şi a solicitat introducerea în cauză a lui D E şi T I, moştenitorii acestuia, iar, la cel din 17.01.2012, că T A, pârât în acelaşi dosar, a decedat solicitând introducerea în cauză a moştenitorilor acestuia, T E, T J, T G şi T G.
În fapt, reclamantul Z A arată că în urma unui partaj amiabil intervenit între pârâţii M M, T M, T M, T M, A L, S M, B E, Z M M, B T, L A M, L V, L I A, Z I Ş, R E, T A, T G şi M M terenul în suprafaţă de 441 mp, cu identificarea arătată în petitul acţiunii a revenit pârâtei A L care la 27.06.2003 a încheiat cu el, reclamantul, un de vânzare având ca obiect acest teren.
În drept, reclamantul Z A a invocat prev. art. 948 şi 1294 din vechiul C. civ., art. 5 alin. 2 din Titlu X al L 247/2005, art. 44 şi 46 din DL 115/1938.
V. Expunerea poziţiei pârâţilor în dosarul conexat 1447/186/2006. Prin înscris depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din 08. 09.2006 pârâţii M M, T M, T M, S M, Z M M, B T, L A M, L V, L I A, Z I Ş, T G, M M şi R E au arătat că sunt de acord cu admiterea acţiunii reclamantului Z A.
Prin întâmpinare, pârâta M F a solicitat respingerea în ce o priveşte a acţiunii reclamantului întrucât ea foloseşte doar imobilele construcţii şi teren cu care apare înscrisă în cartea funciară şi, dimpotrivă reclamantul Z A este cel care i-a ocupat abuziv o suprafaţă de teren.
Legal citaţi ceilalţi pârâţi nu s-au prezentat în instanţă şi nu au formulat apărări în scris.
VI. Situaţia de fapt reţinută de instanţă şi motivarea soluţiei în drept. 1. Dobândirea de către reclamanta M F şi de către pârâtul Z A a dreptului de proprietate cu privite la imobilele în litigiu. În dosarul ataşat prezentei cauze, 1874/1997, prin SC 460/1998, s-a dispus de către Judecătoria B înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al lui T S cu privire la imobilele casă de locuit, anexe gospodăreşti şi terenul aferent în suprafaţă de 281 mp, situate în oraşul B, strada G. C , judeţul B-N. Ulterior, dreptul de proprietate cu privire la aceste imobile au revenit reclamantei M F cu titlu de transmitere în schimbul întreţinerii viagere, în baza încheierilor nr. 882-883/2000, aceasta fiind înscrisă în CF 2392 B, nr. top 242/2/2 şi 241/2 (f. 3, vol. 1).
În dosarul ataşat prezentei cauze, 72/2002, prin SC 258/2002, s-a dispus de către Judecătoria B înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului Z A cu privire la imobilele casă de locuit, anexe gospodăreşti şi terenul aferent în suprafaţă de 140 mp, situate în oraşul B, strada G. C , judeţul B-N, acesta fiind înscris în CF 2569 B nr. top 242/2/1/1 (f. 17, vol. 1).
2. Expertizele tehnice efectuate în cauză. A fost efectuată în prezenta cauză o expertiză tehnică judiciară de către C S (f. 66-70 vol. 1), având ca obiective stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi şi suprafaţa de teren aparţinând reclamantei, ocupată de pârât, expertiză faţă de care pârâtul, mai întâi, a formulat obiecţiuni, iar, apoi, a solicitat efectuarea în cauză a unei noi expertize cu participarea a trei experţi, cerere cu care, la termenul din 20.02.2008, reclamanta a fost de acord.
În dosarul conexat, 1447/186/2006, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice având ca obiective identificarea imobilelor în litigiu, stabilirea suprafeţei ocupate de M F, pârâta din acel dosar, şi întocmirea propunerii de întabulare în favoarea reclamantului Z A. Nu a fost stabilită prin această expertiză linia de hotar între proprietăţile în litigiu.
Dintre acestea trei, instanţa va adopta concluziile contraexpertizei (f. 175-180 vol. 2) completată ulterior la solicitarea instanţei (f. 34-46 vol. 3), nu numai pentru faptul că aceasta este opera unui colectiv de trei experţi (B F, P I şi S F), ci şi pentru faptul că este mai elaborată şi clarifică toate aspectele litigioase ale cauzei, inclusiv stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile în litigiu, în 3 variante.
3. Stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile reclamantei M F şi a pârâtului Z A. Expertiza efectuată în cauză de B F, P I şi S F a propus grăniţuirea imobilelor în litigiu în trei variante, aşa cum s-a arătat.
Varianta nr. 1, solicitată de reclamantă, propune o linie de hotar cu lungimea de 12,35 m (rezultată din schiţa raportului de expertiză efectuată de S A în dosarul 1874/1997, în care s-a dispus intabularea lui T S) ce urmează a fi mutată faţă de cea actuală cu 0,73 m spre interiorul imobilelor proprietatea pârâtului Z A, ea presupunând demolarea parţială a imobilului acestuia (f. 43, vol. 3).
Varianta nr. 1 bis, nesolicitată de niciuna dintre părţi, propune o linie de hotar ce urmează a fi mutată cu 0,61 m faţă de cea actuală spre interiorul imobilelor proprietatea pârâtului Z A, şi această variantă presupunând demolarea parţială a imobilului pârâtului Z A (f. 44, vol. 3).
Varianta nr. 2, solicitată de pârâtul Z A, propune o linie de hotar care urmează a fi mutată spre interiorul imobilului reclamantei cu 1,82 m (s-a avut în vedere distanţa menţionată în schiţa de la fila 42 a volumului 3, în concluziile raportului de expertiză de la fila 38 al aceluiaşi volum această dimensiune apare de 1,89 m) şi care constată că reclamanta ocupă o porţiune de 28 mp din imobilul proprietatea pârâtului Z A, această variantă incluzând şi suprafaţa de teren de 38 mp dintre proprietatea reclamantei şi strada G C, teren care nu face parte din domeniul (public sau privat) al unităţii administrativ teritoriale (f. f. 42, vol. 3). De precizat că în toate cele trei variante reclamanta îşi păstrează suprafaţa de 281 mp cu care este înscrisă în cartea funciară.
În susţinerea variantei nr. 1 a liniei de hotar reclamanta prezintă ca argumente lungimea de 12,35 m a limitei faţă de proprietatea pârâtului Z A şi lungimea frontului la stradă de 22,77 m, rezultate din schiţa raportului de expertiză efectuată de S A în dosarul 1874/1997 (f. 36 vol. 1), dimensiuni pe care varianta nr. 2 nu le respectă, în sensul că lungimea limitei faţă de pârâtul Z A a fost majorată potrivit acestei variante la 14,68 m, iar frontul la stradă a fost micşorat la 20,30 m. Varianta nr. 2 apare în acest fel faţă de varianta nr. 1 ca o „deformare” a proprietăţii, de formă dreptunghiulară, a reclamantei, prin mărirea lăţimii în dauna lungimii, suprafaţa rămânând aceeaşi, 281 mp.
În legătură cu acest aspect, trebuie de remarcat faptul că, dacă în dosarul 1874/1997 (în care s-a dispus intabularea antecesorului reclamantei, T S) lungimea de limitei dintre proprietăţile în litigiu este de 12,35 m, în dosarul 72/2002 (în care s-a dispus intabularea pârâtului Z A) aceasta apare de 15,96 m (f. 38 a dosarului ataşat 72/2002), pentru ca în schiţa care a însoţit autorizaţia de construire eliberată în favoarea pârâtului Z A, aceeaşi limită să apară în lungime de 14,60 m (f. 51 vol. 1). Iată de ce argumentele reclamantei bazate pe respectarea unor dimensiuni avute în vedere la intabularea în anul 1998 a antecesorului ei nu pot fi reţinute de instanţă, nu în ultimul rând, şi pentru că ele au fost stabilite cu instrumentele, mai puţin performante, de la acea vreme.
Susţinerea reclamantei în sensul că între cele două proprietăţi a existat un gard din plasă de sârmă pe stâlpi din metal pe care pârâtul Z A l-a demolat construind în locul lui un gard nou cu fundaţie de beton a fost confirmată de pârâtul Z A prin interogatoriu (f. 27 vol. 1). Probele administrate în cauză însă nu au confirmat susţinerea reclamantei în sensul că pârâtul Z A a construit acest nou gard prin mutarea limitei către proprietatea ei. Instanţa mai reţine că la niciuna dintre cele două cercetări locale efectuate în cauză (f. 118 vol. 1 şi f. 223 vol. 2) părţile nu au putut indica vechea linie de hotar dintre proprietăţile în litigiu, astfel încât să se poată reţine mutarea acesteia înspre proprietatea reclamantei.
Potrivit art. 560 din NCC, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta, drept pentru care în considerarea celor anterior expuse, instanţa va adopta linia de hotar dintre proprietăţile reclamantei M F şi pârâtului Z A potrivit variantei nr. 2, prezentate în schiţa de la fila 42 volumul 3, a raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză de B F, P I şi S F, constând în linia dreaptă cu lungimea de 14,68 m, la o distanţă de 1,82 m faţă de limita actuală reprezentată de peretele dinspre S-V a casei de locuit aparţinând pârâtului Z A, aceasta presupunând şi recunoaşterea de către reclamantă a dreptului de proprietate al pârâtului Z A cu privire la terenul în suprafaţă de 28 mp.
Nu există niciun argument în favoarea adoptării uneia dintre celelalte 2 variante (nr. 1 şi nr. 1 bis) care presupun desfiinţarea parţială a casei de locuit a pârâtului Z A în condiţiile în care reclamantei îi rămâne astfel suprafaţa de teren cu care este înscrisă în cartea funciară, chiar dacă aceasta presupune cuprinderea suprafeţei de 38 mp aflată în faţa proprietăţii sale, în partea către strada G C, care, aşa cum s-a arătat, nu face parte din domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale şi în condiţiile în care niciuna dintre probele administrate în cauză nu confirmă mutarea de către pârâtul Z A a gardului pe proprietatea reclamantei.
4. Dobândirea dreptului de proprietate al lui Z A, reclamant în dosarul conexat 1447/86/2006, cu privire la terenul în suprafaţă de 441 mp înscris în CF 1079 Beclean, nr. topo 242/2/1/2. În condiţiile în care M M, T M, T M, S M, Z M M, B T, L A M, L V, L I A, Z I Ş, T G, M M şi R E, pârâţi în dosarul conexat 1447/186/2006, au arătat că sunt de acord cu admiterea acţiunii reclamantului Z A, iar ceilalţi pârâţi în acelaşi dosar, legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă şi nu au infirmat în scris susţinerile cuprinse în cererea de chemare în judecată, instanţa va reţine că potrivit art. 730 din vechiul C. civ, aplicabil la data partajului, între coproprietarii înscrişi în CF 1079 B a intervenit un partaj voluntar prin care terenul în suprafaţă de 441 mp a revenit pârâtei A L.
Va mai reţine că prin antecontractul de vânzare încheiat pe data de 27.06.2003 (f. 5 vol. 1 a dosarului conexat 1447/186/2006) pârâta A L în calitate de promitent vânzător, s-a obligat să vândă lui Z A, reclamantul din dosarul conexat 1447/186/2006, în calitate de beneficiar cumpărător, imobilul teren în suprafaţă de 441 mp, înscris în CF 1079 B, nr. top 242/2/1/2, pentru preţul de 20.000.000 lei vechi, achitat în întregime, va pronunţa, în condiţiile art. 2 alin. 1 din L 54/1998, în vigoare la data încheierii antecontractului, o hotărâre care va ţine loc de contract autentic de vânzare de vânzare şi va dispune, în condiţiile art. 896 din NCC, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al lui Z A cu privire la acest imobil.
5. Problema inadmisibilităţii acţiunii formulate de Z A în dosarul conexat 1447/186/2006, invocată de reclamantă. Apărătorul reclamantei, avocat D S a arătat la termenul din 26.06.2012 că transferul dreptului de proprietate în zonele de aplicare a legilor fondului funciar nu se poate face de la un proprietar tabular, ci doar de la o persoană fizică care a dobândit acest drept în baza DL 42/1990 sau a celorlalte legi ale fondului funciar, astfel încât acţiunea formulată în acest dosar este inadmisibilă.
Cu privire la acest aspect instanţa reţine că în cauză s-a invocat un partaj voluntar între coproprietarii înscrişi în CF 1079 B prin care terenul în suprafaţă de 441 mp a revenit lui A L, unul dintre aceştia. Aplicabilitatea legilor fondului funciar s-a pune în discuţie dacă respectivul teren ar fi fost preluat abuziv de către stat, or, nu a fost dovedită în cauză o asemenea situaţie. În concluzie, constatarea de către instanţă a partajului voluntar intervenit între coproprietarii înscrişi în cartea funciară este, contrar susţinerilor reclamantei, admisibilă.
6. Servitutea de vedere şi picătura streşinii. În cauză nu a fost dovedită nerespectarea de către pârâtul Z A a distanţei legale privind deschiderea ferestrelor de vedere spre proprietatea reclamantei, precum şi a dispoziţiilor legale privind picătura streşinii, astfel încât va respinge aceste pretenţii ale reclamantei.
7. Cheltuielile de judecată. Întrucât au fost admise în parte, atât acţiunea reclamantei M F în prezenta cauză, cât şi acţiunea pârâtului Z A, reclamant în dosarul conexat 1447/186/2006, iar, potrivit art. 560 din C. civ. proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie în mod egal la cheltuielile de grăniţuire, instanţa va dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte acţiunea formulată, în prezenta cauză, de reclamanta M F, domiciliată în oraşul B, str. G. C , judeţul Bistriţa-Năsăud împotriva pârâtului Z A,domiciliat în oraşul B, str. G. C , judeţul Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu intervenienta M C F, domiciliată în oraşul B, str. G. C, jud. Bistriţa-Năsăud, şi admite în parte acţiunea formulată, în dosarul conexat 1447/186/2006, de reclamantul Z A împotriva pârâţilor M M,domiciliată în oraşul B, str. G. C , jud. Bistriţa-Năsăud, T M, T M şi T M, toţi trei domiciliaţi în oraşul B, str. G. C, jud. Bistriţa-Năsăud, A L, domiciliată în oraşul B, str. G. C, jud. Bistriţa-Năsăud, S M, domiciliată în loc. S, str. T, jud. B, B E domiciliată în loc. H de T, str. M, jud. B, Z M M, domiciliată în oraşul B, str. , bl. , sc. , ap. , jud. Bistriţa-Năsăud, B T, domiciliată în oraşul B, str. , nr. , ap. , jud. Bistriţa-Năsăud, L A M şi L V, ambele domiciliate în oraşul D, str. 25, Bl. , sc. , ap. , jud. C, Z I Ş, domiciliat în loc. N , jud. Bistriţa-Năsăud, R E, domiciliată în mun. B, str. , ap. , jud. Bistriţa-Năsăud, T E şi T J, ambii domiciliaţi în loc. Z, str. B 293, jud. A, T G şi T G, ambele domiciliate în loc. Z, str. B, jud. A, D E, domiciliată în mun. B, str. P 5, sc. , ap. , jud. Bistriţa-Năsăud, T I, domiciliată în oraşul B, str. , jud. Bistriţa-Năsăud, M M domiciliată în oraşul G, , jud. C, M F domiciliată în oraşul Beclean, str. G. C, jud. Bistriţa-Năsăud şi L I A, cu domiciliu necunoscut:
1. Dispune grăniţuirea imobilelor proprietatea reclamantei M F, situat în oraşul B, strada G C, judeţul B-N şi a pârâtului Z A, situat pe aceeaşi stradă la numărul , potrivit variantei nr. 2, prezentate în schiţa de la fila 42 volumul 3, a raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză de B F, P I şi S F, hotarul dintre proprietăţi constând în linia dreaptă dintre punctele E şi F cu lungimea de 14,68 m, la o distanţă de 1,82 m faţă de limita actuală, reprezentată de peretele dinspre S-V a casei de locuit aparţinând pârâtului Z A;
2. Obligă reclamanta să recunoască dreptul de proprietate al pârâtului Z A cu privire la terenul în suprafaţă de 28 mp, încorporat proprietăţii acestuia din urmă prin stabilirea liniei de hotar în modalitatea arătată la punctul 1 de mai sus al dispozitivului;
3. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului Z A la respectarea servituţii de vedere şi a celei privind picătura streşinii;
4. Constată că între coproprietarii înscrişi în CF 1079 B, nr. top 242/2/1/2 a intervenit un partaj voluntar prin care terenul în suprafaţă de 441 mp a revenit pârâtei din dosarul conexat 1447/186/2006, A L;
5. Constată că prin antecontractul de vânzare încheiat pe data de 27.06.2003 pârâta din dosarul conexat 1447/186/2006, A L, în calitate de promitent vânzător, s-a obligat să vândă lui Z A, reclamantul din dosarul conexat 1447/186/2006, în calitate de beneficiar cumpărător, imobilul teren în suprafaţă de 441 mp, înscris în CF 1079 B, nr. top 242/2/1/2, pentru preţul de 20.000.000 lei vechi, achitat în întregime, şi validează acest antecontract, prezenta hotărâre ţinând loc de contract autentic de vânzare;
6. Dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al lui Z A, reclamantul din dosarul conexat 1447/186/2006, cu privire la imobilul menţionat la punctul 5 al dispozitivului, dobândit cu titlu de cumpărare.
Ia act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie formulată de M C F.
Dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 10 iulie 2012.