Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect contestatie la executare , acţiune formulată de contestatoarea AA în contradictoriu cu intimatii BB si CC . Contestaţie la executare


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CONSTANŢA

SECTIA CIVILĂ

Dosar civil nr. 7704/212/2010

Sentinţa civilă nr. 10697

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE :26.04.2010

Pe rol soluţionarea cauzei civile având ca obiect contestatie la , acţiune formulată de contestatoarea AA în contradictoriu cu intimatii BB si CC .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa de judecată din data de 19 aprilie 2010 , consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre .

INSTANTA

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 7704/212/2010, contestatoarea AA a solicitat, in contradictoriu cu intimaţii BB şi CC, anularea tuturor formelor de executare efectuate in dosarul de executare nr. 148/2009 al BEJ

DD şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite incepute in dosarul de executare nr. 148/2009 al BEJ DD până la soluţionarea in fond a prezentei contestaţii la executare.

In motivarea contestaţiei, contestatoarea arată, in esenţă, că actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 148/2009 al BEJ DD sunt nule absolut pentru următoarele motive: executarea s-a inceput impotriva unei persoane decedate, şi anume soţul său EE decedat la data de 20.09.2008; debitoarea iniţială FF a fost citată in mod nelegal in cursul executării; a calculat in mod greşit penalităţile de intârziere.

In drept, a invocat disp. art. 399 şi urm. Cod proc. civ., art. 112 Cod proc. civ.

In susţinerea cererii, a depus la dosar inscrisuri.

Legal citată, intimata BB a formulat intâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei la executare ca neintemeiată.

In motivarea intâmpinării, intimata a arătat că actele de executare incepute de BEJ DD au fost suspendate de indată ce acesta a aflat de decesul lui EE, acestea reluându-se după expirarea termenului de 8 zile prevăzut de lege, executarea continuând in contradictoriu cu moştenitorii debitorului decedat, al cărui deces nu a fost adus la cunoştinţa terţilor prin nicio notificare sau orice alt fel de instiinţare. Cu privire la FF, a arătat că procedura de executare vizează doar debitorii menţionaţi in incheierea de incuviinţare executare silită nr. 3408E/29.10.2009 a Judecătoriei Constanţa, nu şi această societate. De asemenea, a apreciat că penalităţile de intârziere au fost corect calculate.

Legal citat, intimatul CC nu a formulat intâmpinare şi nu s-a prezentat in instanţă pentru a propune probe in apărarea sa.

La termenul de judecată din data de 29.03.2010, la solicitarea instanţei, contestatoarea şi-a precizat cererea, arătând că formulează contestatie la executare atât in nume propriu, cât şi ca moştenitor al soţului său decedat, EE, precum şi faptul că se contestă executarea silită în totalitate. De asemenea, la acelaşi termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.

Prin incheierea de şedinţă din data de 02.04.2010, instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite incepute in dosarul de executare nr. 148/2009 al BEJ DD, ca neintemeiată.

La solicitarea instanţei, la dosarul cauzei s-a depus dosarul de executare nr. 148/2009 al BEJ DD , in copie conformă cu originalul. In cauză, instanţa a administrat proba cu inscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare ca fiind intemeiată pentru următoarele considerente:

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1580/12.06.2006 de BNP GG şi HH, vânzătoarea FF, prin asociaţi şi administratori AD1 şi AD2, a înstrăinat către cumpărătorii CC, AA şi EE, in cote egale de ½ şi in indiviziune imobilul teren. Aşa cum rezultă din menţiunile contractului, la momentul semnării cumpărătorii au declarat că au cunoştinţă de faptul că terenul este grevat de ipoteca de rang I, conform contractului de imprumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 273/24.08.2004 de BNP II, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional autentificat sub nr. 1575/12.06.2006 de BNP GG şi HH, ipotecă inscrisă in favoarea numiţilor JJ şi BB, înţelegând să cumpere in aceste condiţii.

La data de 20.09.2008 a decedat EE, conform certificatului de deces nr. 181089/20.09.2008 eliberat de Primăria mun. Constanţa, contestatoarea fiind moştenitoarea acestuia, in calitate de soţie supravieţuitoare.

Intrucât debitorul FF nu şi-a achitat imprumutul, creditoarea BB a solicitat BEJ DD să inceapă demersurile pentru executarea silită imobiliară asupra imobilului teren ce făcuse obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1580/12.06.2006 de BNP GG şi HH, teren grevat de ipoteca de rang I inscrisă in favoarea intimatei BB.

Prin incheierea de incuviinţare executare silită nr. 3408E/2009 a Judecătoriei Constanţa, s-a admis cererea formulată de BEJ DD şi s-a incuviinţat executarea silită privind pe creditorul BB şi debitorii CC, AA şi EE, efectuată în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de imprumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 273/24.08.2004 de BNP II.

Prin urmare, BEJ DD a intocmit dosarul de executare silită nr. 148/2009.

La data de 13.11.2009, BEJ DD a emis somaţie către debitorii CC, AA şi EE, insoţită de titlul executoriu, incheierea de incuviinţare şi procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, debitorii fiind somaţi ca in termen de 15 zile să achite in solidar suma de 64500 euro la care se adaugă penalităţi de intârziere de 0,2%, cheltuieli de executare şi onorariu de executare.

Potrivit dovezilor de comunicare, somaţia a fost comunicată la domiciliul soţilor debitori AA şi EE la data de 19.11.2009, aspect necontestat in cauză de părţi.

Instanţa constată că somaţia anterior menţionată a fost comunicată după decesul debitorului EE (din data de 20.09.2008), al cărui moştenitor este contestatoarea.

Prin urmare, instanţa apreciază că, la data de 19.11.2009, debitoarea contestatoare a luat cunoştinţă de executarea incepută in dosarul de executare silită nr. 148/2009 atât în calitatea sa de debitor, cât şi in calitatea sa de moştenitor al debitorului EE (soţul decedat al contestatoarei).

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. 1 lit. c Cod proc. civ., contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data la care debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile legale evocate, precum şi împrejurarea că prezenta contestaţie vizează executarea însăşi, aspect ce rezultă cu prisosinţă din precizările formulate de contestatoare in faţa instanţei la termenul de judecată din 29.03.2010 şi din cuprinsul motivării în fapt a cererii prin care se solicită anularea tuturor formelor de executare, instanţa apreciază că termenul în care contestaţia la executare putea fi introdusă urmează a fi calculat conform articolului menţionat.

Astfel, instanţa constată că debitoarei contestatoare i-a fost comunicată la data de 19.11.2009, somaţia emisă în dosarul de executare nr. 148/2009, contestaţia fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 22.02.2010, cu depăşirea termenului de 15 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 401 alin. 1 lit. c Cod proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 401 alin. 1 lit. c Cod proc. civ., instanţa apreciază ca tardivă prezenta contestaţie şi prin urmare va admite excepţia tardivităţii şi va respinge contestaţia ca tardiv formulată.

În baza art. 274 cod proc. civ., urmează să oblige contestatoarea la plata către pârâta BB a sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare .

Respinge contetaţia la executare , formulată de contestatoarea AA , în contradictoriu cu intimaţii BB şi CC ca tardiv formulată .

Obligă contestatoarea la plata către pârâta BB a sumei de 1000 lei , reprezentând cheltuieli de judecată .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunţată în şedinţă publică , azi , 26.04.2010 .