Pensie de intretinere minor Pensii


Sentinţa civila nr. 12569/10.11.2010

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 25.02.2010 sub nr. 5583/301/2010, reclamantul ND în contradictoriu cu pârâta CE, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara Sector 3 să dispună recalcularea pensiei de întreţinere la care a fost obligat prin Sentinţa civilă nr. 8008 din 29.10.2003 pronunţată în dosarul nr. 2776/2003 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 8008 din 29.10.2003 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi şi încredinţarea copiilor lor minori NE, ND şi NE către mama-pârâtă din prezenta cauză.

Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 11201/02.12.2008 pronunţată în dosarul nr. 7019/301/2008 de Judecatoria Sectorului 3, minorul NE născut la data de 29.07.1995 a fost reîncredinţat spre creştere şi educare tatălui reclamant ceilalţi doi minori aflându-se în continuare în grija mamei pârâte.

Reclamantul a mai arătat că în prezent achită reclamantei o de întreţinere în cuantum de 345 lei lunar destinată îngrijirii tuturor celor trei minori, or, în condiţiile reincredinţării unuia dintre copii către tată, solicită diminuarea în mod corespunzător a pensiei de întreţinere, în sensul stabilirii unei obligaţii de plată a pensiei de întreţinere doar pentru unul dintre cei doi minori ramaşi în îngrijirea pârâtei.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La cererea de chemare în judecată au fost ataşate copii ale Sentinţei civile nr. 8008 din 29.10.2003 şi Sentinţei civile nr. 11201/02.12.2008, ambele pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Cererea este scutită de taxa de timbru judiciar.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 03.05.2010, reclamantul a depus o serie de înscrisuri în copii xerox purtând menţiunea „conform cu originalul” constând în Sentinţa civilă nr. 8560/31.10.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (filele 12-13), C.I. (fila 16), C.I. (fila 17), C.I. (fila 18), certificat de naştere seria NZ nr. 107305 pentru Nechifor Elena (fila 19), certificat naştere ND seria N.P. nr. 871322 şi certificat naştere NE seria N.S. nr. 430245 (fila 20), adeverinta nr. 5000/23.04.2010 (fila 21), copii talon (filele 22-24).

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar Sentinţa civilă nr. 8507/01.10.2008 şi încheierea din 31.10.2008 dată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 6614/301.2008 (filele 38-40) şi copii ale taloanelor de pensie reprezentând veniturile obţinute de reclamant în ultimele 6 luni (fila 44).

La solicitarea instanţei, la dosar a fost ataşată şi adeverinţa nr. 149/15.07.2010 privind veniturile realizate pe ultimele 6 luni de pârâta Condrat Eugenia (fila 34).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Din căsătoria părţilor desfăcută prin sentinţa civilă nr. 8008/29.10.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti rămasă irevocabilă prin respingerea apelului (filele 3-5) au rezultat 3 copii: NE născut la data de 08.10.1997 (potrivit certificatului de naştere seria NS nr. 430245 – fila 20), ND născută la data de 17.11.1996 (conform certificatului de naştere seria NP nr. 871322 aflat la fila 20) şi NE născută la data de 27.03.2000 (potrivit certificatului de naştere seria NZ nr. 107305 – fila 19), în prezent toţi minori.

Prin aceeaşi sentinţă civilă nr. 8008/29.10.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cei 3 minori au fost încredinţaţi spre creştere şi educare mamei.

Prin sentinţa civilă nr. 8507/01.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare (filele 38-40), reclamantul ND a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în sumă de 338 lei lei lunar, câte 112,6 lei pentru fiecare dintre cei 3 minori încredinţaţi spre creştere şi educare pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 11201/02.12.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare (fila 6), minorul NE a fost reîncredinţat spre creştere şi educare tatălui, ceilalţi doi copii minori fiind în continuare în îngrijirea mamei.

Potrivit art. 44 din C.fam. în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 86 C.fam. „obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii” iar alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că ”descendentul cât timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află”. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. 2 C.fam. „instanţa judecătorească va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere…după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui care o primeşte” .

Din înscrisurile privitoare la depuse la dosar, instanţa reţine că veniturile reclamantului ND au înregistrat o creştere în raport cu data pronunţării sentinţei civile nr. 8507/01.10.2008 a Judecatoriei Sectorului 3, prin care a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere majorate în favoarea celor 3 minori, venitul mediu net lunar fiind în prezent de 983 lei (filele 23-25 şi 44), pe de altă parte, în prezent, în mod legal, minorul NE se află în grija şi întreţinerea reclamantului, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 11201/02.12.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (fila 6).

Din adeverinţa de venit nr. 149/15.07.2010 (fila 34) rezulta ca pârâta CE realizează venituri proprii medii lunare de aproximativ 892 lei.

Faţă de cele de mai sus, reţinând că s-au schimbat împrejurarile de la data pronunţării hotărârii prin care reclamantul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea fiecaruia din cei 3 minori, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 C.fam., având în vedere şi dispoziţiile art. 86 raportat la art. 94 alin. 2 C.fam. precum şi faptul că părinţii trebuie să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copiilor, în sensul art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, instanţa urmează să admită cererea si să oblige reclamantul la plata unei pensii de întreţinere în sumă de 159,5 lei lunar în favoarea minorei NE născută la data de 27.03.2000, calculata începând de la data introducerii cererii şi până la majoratul minorei.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere la care va fi obligat reclamantul, prin prisma prevederilor art. 94 alin. 3 C.fam., s-a avut în vedere cuantumul veniturilor realizate lunar de reclamant precum şi faptul că fiecare dintre cei doi părinţi suportă cheltuielile de întreţinere pentru câte un minor, nevoile sporite determinate de îngrijirea şi întreţinerea celei de-a doua minore rămase în grija mamei conducând la stabilirea pensiei de întreţinere în favoarea sa în cuantumul mai sus precizat.

Faţă de dispoziţiile art. 274 C.pr.civ., instanţa va lua totodată act că în cauză nu se solicită cheltuieli de judecată.