ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A V A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 2221R
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 16.08.2011
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE : ANDREEA MATEESCU
JUDECĂTOR: LAURA CARCIA
JUDECĂTOR: RĂZVAN PĂŞTILĂ
GREFIER : GHEORGHIU VERONICA
Pe rol se află soluţionarea recursului civil declarat de reclamantul pârât H.D.C. împotriva Sentinţei Civile nr. 5717/29.04.2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în Dosarul nr. 2904/300/2010 , în contradictoriu cu pârâtul L.R.A., având ca obiect întreţinere.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns recurentul pârât personal şi asistat de avocat şi pârâtul prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă , după care:
Intimatul reclamant prin avocat depune la dosar întâmpinare.
Tribunalul acordă cuvântul asupra cererilor prealabile.
Recurentul pârât prin avocat şi intimatul reclamant prin avocat, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul pârât prin avocat învederează că sentinţa civilă atacată este nelegală, netemeinică şi nefondată, aceasta fiind pronunţată cu încălcarea legii din România. Învederează că a solicitat o parte din actele aflate în Canada care trebuiau supralegalizate. Mai arată că s-a pronunţat un în Canada şi acea sentinţă a fost comunicată în copie legalizată iar hotărârea nu este recunoscută de autorităţile din România. Face totodată referire la dosarul nr. 1469/91/2011 de pe rolul Tribunalului Vrancea. Precizează aşadar că nu s-au prezentat actele supralegalizate, faptul că la dosar se află o copie a certificatului însă nu este supralegalizată şi în concluzie nu cunoaşte dacă există identitate de peroane între R.H. şi L.R.A.. Faţa de cele învederate solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii. De asemenea precizează că instanţa de fond Judecătoria Sector 2 a apreciat că nu se impune supralegalizarea actelor şi i-a pus în vedere să plătească o pe care instanţa a calculat-o greşit. De asemenea critică soluţia instanţei de fond întrucât această instanţă nu a făcut precizări cu privire la efectuarea unei dovezi dacă pârâtul urmează aceste cursuri, odată la 2-3 luni. De asemenea arată că nu cunoaşte unde urmează să fie viraţi banii reprezentând pensia . Mai arată că oricum instanţa competentă să judece cauza în fond era Judecătoria Focşani şi nu Judecătoria Sectorului 2. Aşadar solicită admiterea recursului, respingerea acţiuni ca nedovedită iar în subsidiar admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatul reclamant prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat. Învederează că actele depuse sunt apostilate de notari din SUA şi nu se impune supralegalizarea acestora. Cu privire la necompetenţă solicită instanţei să aibă în vedere prevederile art. 10 pct 7 Cpc. Aşadar solicită respingerea recursului, menţinerea hotărârii atacate. Cheltuieli de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti în data de 29.01.2010, reclamantul R.L.A. a chemat în judecată pe pârâtul H.D.C. solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata unei pensii de întreţinere, în motivarea cererii arătând că, deşi major, este în continuarea studiilor, fiind student la Universitatea North Seattle Community College, curs de zi, neavând posibilitatea realizării unui câştig din muncă.
A precizat reclamantul că şi-a schimbat numele de familie din H. în L. şi a arătat că în trecut pârâtul a invocat tot felul de pretexte pentru a nu-şi îndeplini obligaţia legală, fiind necesară executarea silită a hotărârilor judecătoreşti şi chiar formularea unei plângeri penale pentru abandon de familie.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.86 alin.3, art.94 alin.3, art.97 alin.1 şi art.101 din Codul familiei.
Reclamantul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului, la dosar fiind depuse, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, adeverinţa eliberată de Universitate, certificat de naştere, certificat atestând schimbarea de nume, de reprezentare – în limba engleză şi în limba română, documentele traduse fiind apostilate conform art.4 al Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961, sentinţa civilă nr.10945/17.12.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosar nr. 6012/300/2008.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispoziţiile art.15 lit.c din Legea nr.146/1997, modificată.
La data de 14.07.2010 s-a depus la dosar întâmpinare prin care pârâtul arată că temeiul de drept invocat de reclamant vizează situaţia minorului beneficiar al pensiei de întreţinere şi solicită ca reclamantul să fie obligat să depună la dosar şi să îi comunice extras de stare civilă privind motivele schimbării numelui său şi al mamei; dovada că la data schimbării numelui era major şi, în caz contrar, acceptul tatălui privind schimbarea de nume; dovada că urmează cursurile de zi ale Colegiului North Seattle întrucât certificatul anexat acţiunii şi-a pierdut valabilitatea la data de 23.12.2009.
Pârâtul nu a solicitat probe în apărare iar în şedinţa publică de la 17.09.2010 a declarat că recunoaşte că are obligaţia de a contribui la întreţinerea fiului său, H.R.A. însă, în condiţiile în care nu şi-a exprimat acordul cu privire la schimbarea numelui, există posibilitatea ca această schimbare să fi fost determinată de adoptarea cu efecte depline a copilului de către soţul mamei sale, situaţie în care a încetat obligaţia de întreţinere a părintelui natural.
Prin sentinţa civilă nr. 5717/29.04.2010, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis cererea şi a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului pensie de întreţinere în sumă de 565 lei pentru perioada ianuarie 2010 – iulie 2010 şi de 834 lei începând cu luna august 2010 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanţă la pronunţarea prezentei hotărâri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat următoarele:
Fiind ţinută a se pronunţa cu privire la valoarea probatorie a înscrisurilor de care reclamantul a înţeles să se folosească în dovedirea cererii sale, instanţa a constatat că toate actele oficiale emise de autorităţile străine, inclusiv de autorităţile canadiene, sunt apostilate de notari publici din Statele Unite ale Americii, stat semnatar al Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961 şi în care reclamantul este rezident astfel că, deşi nu sunt supralegalizate de autorităţile canadiene, atât certificatul ce atestă schimbarea numelui cât şi actul administrativ ce atestă faptul că reclamantul nu a fost adoptat pe teritoriul provinciei canadiene British Columbia au forţă probatorie în faţa autorităţilor române.
În consecinţă, independent de legalitatea modului în care s-a realizat schimbarea numelui reclamantului din H.R.A. în L.R.A., ce nu a fost supusă cenzurii instanţei de judecată, şi în condiţiile în care pârâtul nu a dovedit că fiul său a fost adoptat şi aceasta a fost cauza schimbării numelui, instanţa a apreciat că s-a probat existenţa raporturilor de familie dintre părţi şi, astfel, incidenţa prevederilor art.86 din Codul familiei, cu precizarea că indicarea, eronată, a prevederilor alineatului 3 al textului de lege, ce vizează situaţia descendentului minor, ca temei juridic al cererii formulate de reclamant, nu împiedică analiza fondului cererii întrucât conform art.129 din judecătorul este acela care încadrează în drept situaţia de fapt prezentată de părţi.
În conformitate cu dispoziţiile art.101 din Codul familiei părinţii sunt obligaţi să se îngrijească de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 86 din Codul familiei între părinţi şi copii există obligaţia de întreţinere, având drept de întreţinere „numai acela care se află în nevoie, neavând putinţa unui câştig din muncă, din cauza incapacităţii de a munci”.
Conform adeverinţelor eliberate de North Seattle Community College, reclamantul este în continuarea studiilor, data anticipată pentru absolvire fiind 17 iunie 2013, şi cum susţinerile sale privind faptul că, fiind student, nu are posibilitatea realizării unor venituri din muncă, având nevoie de sprijinul financiar al părinţilor săi, nu au fost contrazise de pârât care, dimpotrivă, a recunoscut că datorează întreţinere fiului său, instanţa a constatat întemeiată acţiunea dedusă judecăţii şi a admis-o, în sensul că a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea fiului său major.
Potrivit art.94 alin 1 şi 2 din Codul familiei „întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti” , iar potrivit alin. 3 al textului de lege, când întreţinerea este datorată de părinte pentru un copil, ea se stabileşte până la o pătrime din venit. Cum veniturile nete realizate de pârât în perioada cuprinsă între 29 ianuarie 2010, data sesizării instanţei de judecată şi data de 29.04.2011, data soluţionării cauzei, au cunoscut modificări semnificative, crescând de la o medie de 2261 lei în perioada februarie – iulie 2010 la o medie de 3337 lei în perioada august 2010 – martie 2011, urmează ca acesta să fie obligat la plata sumei de 565 lei pensie lunară de întreţinere pentru perioada ianuarie – iulie 2010 şi la plata sumei de 834 lei pensie lunară de întreţinere începând cu luna august 2010 până la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanţă la pronunţarea prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs H.D.C. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru următoarele motive:
A fost obligat la plata unei pensii de întreţinere pentru continuarea studiilor unei persoane despre care nu s-a dovedit ca este fiul său, iar daca este, rezulta ca si-a schimbat numele în minoritate fără acceptul recurentului.
Nu rezulta din nici un act prezentat ca recurentul este divorţat de mama copilului, aceasta schimbându-si şi ea numele.
Instanţa nu a insistat în supralegalizarea actelor prezentate aşa cum prevede legea 105/ 1992 şi nu a indicat adresa, cont, nume, unde sa se vireze de către unitatea la care lucrez pensia de întreţinere.
Instanţa a greşit asupra modului de calcul a sumei pe care trebuie sa o plătească din luna august 2010, având în vedere că instanţa a solicitat venitul pe 8 luni (perioada august 2010 – martie 2011), pe care în loc sa-1 împartă la 8 luni la împărţit la 6 luni rezultând o valoare diferita de cea reala.
Astfel venitul pentru aceasta perioada este de 20022 lei care împărţit la 6 da un venit mediu de 3337 lei în loc de cel real adică 20022 : 8 = 2503 lei venit mediu lunar.
Aceasta ultima suma daca se împarte la 1/4 rezulta o pensie lunara de 626 lei , nicidecum cum greşit a calculat instanţa de 834 lei.
Instanţa nu a obligat reclamantul sa facă dovada anuala a continuării studiilor şi sa facă dovada absolvirii anului universitar.
Instanţa nu a fost competenta sa soluţioneze cauza, competenta era a Judecătoriei Focşani.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 indice 1 pct. 3, 6,7,8,9 cod proc. civilă, Legea nr. 105/1992,etc.
La data de 16.08.2011 a formulat întâmpinare reclamantul L.R.A., solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.
Faţă de primele doua motive invocate solicită să se observe ca sunt neîntemeiate, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Mai precizează intimatul că toate actele oficiale depuse la dosarul cauzei fiind apostilate de notari publici ai Statelor Unite ale Americii, stat semnatar al Convenţiei de la Haga din 05.10.1961 şi în care reclamantul sunt rezident.
Cu privire la modul de calcul al pensiei de întreţinere, asa cum se arata şi în cuprinsul hotărârii atacate, dat fiind sumele încasate de către recurentul-parat în cuprinsul perioadei 29.01.2010-29.04.2011 şi a perioadei februarie – iulie 2010, instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 94 Codul Familiei.
Referitor la competenta, de asemenea, solicită respingerea şi acestui motiv de recurs invocat de către recurentul-parat din prezenta cauza, având în vedere dispoziţiile art. 10 pct. 7 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-118 Cod procedura civila.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, invocate de către recurentul pârât, dar şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod Proc.Civ., tribunalul constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul necompetenţei teritoriale a primei instanţe, se observă că cererea principală are ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere în sarcina pârâtului şi în favoarea reclamantului, până la terminarea studiilor, fiind aplicabile prevederile art. 10 pct. 7 Cod de procedură civilă, norme de competenţă teritorială alternativă.
Aceste norme au caracter dispozitiv, încălcarea competenţei teritoriale de ordine privată putând fi invocată numai de câtre pârât, în cadrul întâmpinării, sau dacă pârâtul nu este reprezentat ori asistat de avocat, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. În acest sens, sunt prevederile art. 115 pct. 2, 118 alin. 3 Cod de procedură civilă coroborate cu art. 108 alin. 3 din acelaşi act normativ.
În speţă, pârâtul nu a fost reprezentat sau asistat de avocat, însă a depus un înscris ce poate fi calificat drept întâmpinare (fila 42 dosar fond), iar la prima zi de înfăţişare, înţeleasă conform art. 134 Cod de procedură civilă, ca fiind ziua în care părţile legal citate pot pune concluzii, în cauză termenul din 15.07.2010, pârâtul nu s-a prezentat şi nu a invocat excepţia relativă a necompetenţei teritoriale.
Constată, de altfel, tribunalul, că aspectul necompetentei teritoriale a primei instanţe, a fost ridicat de către pârât direct în calea de atac, nefiind invocat în faţa primei instanţe, astfel că această neregularitate procedurală s-a acoperit conform art. 108 alin. 3 Cod de procedură civilă, text legal anterior menţionat. Nerespectând termenul legal de invocare a unei excepţii de procedură relative, pârâtul este decăzut din acest drept, prin urmare această critică nu poate fi analizată de instanţa de control judiciar.
Tribunalul găseşte întemeiat motivul de recurs privind modul de calcul greşit al pensiei de întreţinere pe care recurentul trebuie să o plătească începând cu luna august 2010, reţinând că media veniturilor nete realizate de recurentul pârât în perioada august 2010-martie 2011 este de 2503,375 lei şi nu de 3337 lei, astfel cum a stabilit prima instanţă, medie (2503,375 lei ) în raport de care, aplicând art. 94 alin. 3 din Codul familiei, reclamantul este îndreptăţit la o pensie de întreţinere în sumă de 625 lei lunar, începând cu luna august 2010 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii. Contrar susţinerilor recurentului, judecătorul fondului nu trebuia să indice adresa, contul, numele pentru plata pensiei de întreţinere, având în vedere că nu există nicio dispoziţie legală care să instituie o astfel obligaţie pentru instanţa de judecată şi pe de altă parte se observă că şi până la momentul introducerii acţiunii, angajatorul pârâtului reţinea sumele de bani datorate cu titlu de întreţinere de parte.
Referitor la celelalte critici formulate de către recurent, se reţine că sunt neîntemeiate, deoarece reclamantul intimat este fiul pârâtului şi al numitei P.L. (certificatul de naştere, fila 22 dosar fond), prin hotărârea din 25.03.2001 a Curţii Superioare a Camerei de Familie – Provincia Quebec, reclamantul a fost încredinţat mamei spre creştere şi educare ( sentinţa civilă nr. 10945, fila 24 dosar fond), reclamantul şi-a schimbat numele de familie din H. în L. (certificat de schimbare a numelui, fila 71 dosar fond) şi se află în continuarea studiilor, data anticipată pentru absolvire fiind 17.06.2013 (fila 53 dosar fond).
Toate aceste elemente conduc la concluzia că pârâtul recurent are obligaţia legală de întreţinere a fiului său, conform art. 86, 101 Codul familiei, obligaţie recunoscută chiar de către parte (încheierea de şedinţă din data de 17.09.2010).
În ceea ce priveşte necesitatea supralegalizării actelor depuse de intimat în susţinerea cererii sale, tribunalul are în vedere prevederile art. 162 alin. 3 din Legea nr. 105/1992, conform cărora „scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unei înţelegeri internaţionale la care este parte România sau pe bază de reciprocitate”, dar şi ale art. 2 şi 3 din Convenţia de la Haga din 1961, potrivit cărora „fiecare stat contractant scuteşte de supralegalizare actele căror li se aplică această convenţie şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul său. Singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul”.
Având în vedere că înscrisurile prezentate de reclamant au aplicată apostila de către un din Statele Unite ale Americii, stat parte al Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, încheiată la 5 octombrie 1961, ca şi prima instanţă, tribunalul apreciază că actele respective au forţă probatorie pe teritoriul României.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 Cod de procedură civilă, recursul va fi admis, modificată în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că va fi obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului pensie de întreţinere în sumă de 625 lei, începând cu luna august 2010 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât H.D.C., împotriva sentinţei civile nr. 5717/29.04.2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 2904/300/2010, în contradictoriu cu intimatul reclamant L.R.A.
Modifică în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că:
Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului pensie de întreţinere în sumă de 625 lei, începând cu luna august 2010 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare a împrejurărilor avute în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.08.2011.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Andreea Mateescu Laura Carcia Răzvan Păştilă
GREFIER,
Veronica Gheorghiu
red.L.C./22.08.2011
2 ex./th.red.N.V.
JUD.S.2 /Jud. Aurelia Mihaela Grozescu
