Perceptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita Chemare în judecată (acţiuni, cereri)


Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr.3135/338/09.11.2010, sosita prin declinare de la Judecatoria Brasov, reclamanta SC. B.A.V.I.G. SA a chemat in judecata pe paratul ORASUL RASNOV, solicitand instantei sa il oblige pe parat la plata catre reclamanta a sumei de 2830.3 lei, din care suma de 2238.98 lei, reprezentand despagubirea achitata in dosarul de dauna AVA/BV/1405/07, iar suma de 591.32 lei, reprezentand dobanda legala aferenta debitului, calculata de la data de 12.06.2007 pana la data de 08.05.2010 si in continuare pana la plata debitului, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii reclamanta a aratat, in esenta, ca in urma evenimentului rutier din data de 09.05.2007 a rezultat avarierea autoturismului cu nr. de inmatriculare XX-97-XZY, proprietatea numitului D.C.

Din actele intocmite de organele abilitate a rezultat ca autoturismul a fost avariat la trecerea peste o serie de gropi ce se aflau pe partea carosabila, pe str. G. din orasul Rasnov, jud. Brasov.

Intrucat persoana pagubita avea incheiat cu reclamanta un contract de facultativa, reclamanta i-a platit acestuia contravaloarea prejudiciului suferit, respectiv suma de 2238.98 lei, subrogandu-se astfel in drepturile sale.

Reclamanta a mai aratat ca procedura concilierii nu a condus la nici un rezultat, parata declinandu-si responsabilitatea.

In drept reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.998-999 si art.1000 alin.1 C.civ, ale art.43 C.com., ale Legii nr.136/1995, ale OUG nr.195/2002, ale OG nr.43/1997, ale Legii nr.215/2001 si ale OG nr.9/2000.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de inscrisuri.

In temeiul art.242 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa reprezentantului sau.

Prin intampinare, parata a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, iar pe fond a solicitat instantei respingerea cererii ca neintemeiata.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin intampinare, parata a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamante.

Potrivit art.137 alin.1 C.Proc.Civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos, in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.

Analizand cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, instanta o va respinge ca neintemeiata pentru urmatoarele motive:

Potrivit art.5 alin.6 din OUG nr.195/2002, in cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a starii tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor raspunde, dupa caz, administrativ, contraventional, civil sau penal, in conditiile legii.

Prin precizarile depuse la dosarul cauzei de catre parata, aceasta a aratat ca in anul 2007 sectorul de drum de care face vorbire reclamanta in actiune se afla in administrarea Orasului Rasnov.

In aceste conditii, instanta constata ca in anul 2007 parata era administratorul drumului respectiv, avand astfel calitate procesuala pasiva, motiv pentru care va respinge ca neintemeiata exceptia.

In privinta exceptiei prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei, instanta retine urmatoarele:

Exceptia prescriptiei dreptului la actiune este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie care tinde la impiedicarea judecatii pe fond, astfel incat in situatia admiterii sale nu mai poate fi examinat fondul cauzei dedusa judecatii.

Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 alin.1 din acelasi act normativ, termenul de prescriptie este de 3 ani.

Conform art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.

Instanta constata ca evenimentul rutier in urma caruia a rezultat avarierea autoturismului cu nr. de inmatriculare …., proprietatea numitului D.C, a avut loc la data de 09.05.2007.

In anexa nr.2, eliberata de IPJ Brasov – Serviciul Politiei Rutiere la data de 10.05.2007, s-a retinut ca pagubitul D.C a condus autoturismul pe str. Glajeriei din orasul Rasnov, iar datorita gropilor si pietrelor a lovit 3 jante ale autoturismului, constatarea fiind facuta la „Renault” (fila 22 DJBv).

In aceste conditii, instanta constata ca pentru pagubitul D.C, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei a inceput sa curga cel mai tarziu la data de 10.05.2007, data constatarii faptului ca avariile autoturismului s-ar fi produs datorita gropilor de pe str. Glajeriei din orasul Rasnov, la aceasta data pagubitul cunoscand sau trebuind sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea, in speta administratorul drumului.

Deci, cel mai tarziu la aceasta data s-a nascut raportul juridic de obligatie, raport in care pagubitul a devenit creditor, iar persoana raspunzatoare, debitor, obligatia constand in repararea prejudiciului.

Intrucat persoana pagubita avea incheiat cu reclamanta un contract de asigurare facultativa, reclamanta i-a platit acestuia contravaloarea prejudiciului suferit, respectiv suma de 2238.98 lei, la data de 12.06.2007.

Potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.136/1995, in limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei.

Este vorba deci de un caz de subrogatie legala.

Subrogatia in drepturile creditorului prin plata creantei este un mijloc de transmitere legala a dreptului de creanta, cu toate garantiile si accesoriile sale, catre tertul care a platit pe creditorul initial, in locul debitorului.

Rezulta astfel ca, prin plata efectuata, reclamantei i s-a transmis dreptul de creanta al creditorului initial, exact asa cum exista acest drept in patrimoniul creditorului initial.

In aceste conditii, instanta constata ca la data subrogatiei nu a inceput sa curga un nou termen de prescriptie extinctiva, deoarece curgerea unui nou termen de prescriptie ar echivala cu nasterea unui nou drept direct in patrimoniul tertului platitor, drept pe care creditorul initial nu l-a avut.

Rationamentul potrivit caruia la data platii tertului ar incepe sa curga un nou termen de prescriptie este gresit, pentru ca un astfel de rationament ar duce la deturnarea sensului institutiei subrogatiei si ar da nastere la situatii inadmisibile.

Astfel, spre exemplu, urmand acest rationament in ipoteza unei creante deja prescrise s-ar ajunge la situatia in care desi creditorul initial nu ar mai avea la indemana actiunea in justitie pentru recuperarea creantei, prin efectul subrogatiei, tertul platitor l-ar putea actiona pe debitor in justitie, pentru ca prin plata ar incepe sa curga un nou termen de prescriptie si s-ar naste un nou drept la actiune, ceea ce bineinteles nu poate fi acceptat.

In aceste conditii, rezulta ca termenul de prescriptie a dreptului la actiune al reclamantei a inceput sa curga cel mai tarziu din data de 10.05.2007 si s-a implinit la data de 10.05.2010, conform art.101 alin.3 C.proc.civ.

Avand in vedere aceste considerentele si fata de faptul ca cererea de chemare in judecata a fost expediata prin posta la data de 08.06.2010, deci dupa implinirea termenului de prescriptie, instanta va admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei si, in consecinta, va respinge cererea ca prescrisa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de parata.

Admite exceptia prescriptiei exctinctive a dreptului la actiune, ridicata din oficiu.

Respinge ca prescrisa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta SC B. A. V. I. G. SA, cu sediul ales in Bucuresti, in contradictoriu cu parata ORASUL RASNOV, cu sediul in Rasnov.

Cu recurs in 15 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 05.07.2011.

2