Perimare. Punere pe rol în ultima zi a anului calendaristic, pentru constatarea perimării. Consecinţe


Acţiunea reclamantului pentru anulare titlu de proprietate a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 8276/8.11.2000 a Judecătoriei Botoşani ca prematur introdusă, iar cererea de intervenţie ca inadmisibilă.

Apelul declarat de reclamant şi de intervenient a fost constatat ca perimat prin decizia civilă nr. 1053/A’6.11.2002 a Tribunalului Botoşani, reţinându-se că, faţă de data suspendării (21.09.2001), pentru decesul reclamantului, a trecut mai mult de 1 an de lăsare în nelucrare, din culpa părţilor.

Recursul intervenientului a fost considerat fondat. Astfel, la data de 21.09.2001 apelul a fost suspendat în baza art. 243 pct. 1 Cod procedură civilă, reclamantul decedând la 28.07.2001. Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, perimarea operează dacă dosarul a rămas în nelucrare timp de 1 an, din vina părţii. în conformitate cu art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă, termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

în speţă, instanţa a dispus suspendarea la data de 21.09.2001, ultima zi a anului căzând într-o zi de sâmbătă (21.09.2002), când, conform art. 101 alin. 5, termenul se prelungeşte până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, deci până la 23.09.2002. Cum instanţa a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru perimare la 23.09.2002, în ultima zi a termenului de 1 an, este evident că nu operează excepţia reţinută, astfel că recursul a fost admis, decizia casată şi cauza trimisă aceluiaşi tribunal, pentru rejudecare.

Curtea de Apel Suceava, decizia civilă nr. 754 din 2003