Prin sentinţa nr. 613 din 15.03.2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 1776/63/2011 s-a respins acţiunea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA HD/HS, împotriva pârâţilor DGFP Dolj şi AFP Craiova, ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au înţeles să conteste parţial cele reţinute în decizia de impunere nr. 61117/30.06.2009 şi raportul de inspecţie fiscală din 24.06.2009, doar în privinţa stabilită suplimentar pentru perioada 01.01.-31.12.2005 şi 01.01-31.12.2006, respectiv 20.940 lei şi 127.467 lei, precum şi a majorărilor de întârziere aplicate.
Starea de fapt avută în vedere la stabilirea acestei taxe, de altfel necontestată de soţii reclamanţi, constă în aceea că aceştia au achiziţionat, în perioada 2005/2008, mai multe terenuri din care, ulterior, au vândut o parte; a apreciat organul fiscal că reclamanţii, persoane impozabile în sensul dispoziţiilor art.127 CF, au devenit plătitori de TVA începând cu septembrie 2005, ca urmare a depăşirii plafonului de 200000 lei, la 8 iulie 2005.
În consecinţă a stabilit suma de 20940 lei, TVA de plată pentru anul 2005 şi suma de 127467 lei, TVA de plată pentru anul 2006.
Reclamanţii au susţinut că nu pot avea calitatea de persoană impozabilă, atâta timp cât vânzarea cumpărarea de imobile este o activitate esenţialmente civilă; că reclamanta este persoană fizică şi, în aceste condiţii, dispoziţiile art.127 alin.2 CF nu-i sunt aplicabile.
În drept, art.127 CF (în vigoare la 1 ianuarie 2005) prevede: Persoane impozabile şi activitatea economică: (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi. (2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. (3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.
Norme metodologice: 2. (1) Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.
ART. 128 Livrarea de bunuri (1) Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. (2) În înţelesul prezentului titlu, prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie.
“Persoana impozabilă” este un concept larg, cuprinzând orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2) (art.127 alin.1).
Printre activităţile enumerate la alin. 2 se regăseşte comercializarea şi exploatarea bunurilor corporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. La punctul 3 din normele metodologice de aplicare ale art. 127, alin. 2, se face precizarea că vânzarea locuinţei proprietate personală nu reprezintă activitate economică şi nu se supune taxării.
Dispoziţiile alin.2 stipulează o definiţie foarte largă, ce cuprinde practic toate activităţile umane prin care o persoana furnizează orice fel de bunuri altei persoane sau efectuează un serviciu pentru o altă persoană.
Deşi definiţia nu prevede în mod expres existenţa unei compensaţii în schimbul bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru ca aceste activităţi să fie considerate activităţi economice, această cerinţă este implicită, o “activitate economică” fiind automat asociată cu remuneraţia sau compensarea. În orice situaţie, pentru a fi considerată operaţiune impozabilă, o livrare de bunuri, o prestare de servicii sau o achiziţie intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei activităţi economice, trebuie efectuată cu plată (art.128 alin.3 CF). Condiţia referitoare la „plată” implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută”. Pe de o parte, condiţia referitoare la „plată” este strâns legată de baza de impozitare prevăzută la art. 137 din Codul Fiscal, iar pe de altă parte implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută( art. 126 (1) În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată). În consecinţă, o operaţiune este impozabilă dacă operaţiunea respectivă aduce un avantaj clientului iar contrapartida obţinută este aferentă avantajului primit.
Operaţiuni impozabile din perspectiva TVA nu sunt doar cele care constituie fapte de comerţ din punct de vedere al Codului Comercial; această concluzie reiese din dispoziţiile art.1 alin.3 CF “În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal”.
Orice persoană care desfăşoară activităţile menţionate la alin.(2) devine persoană impozabilă.
Deci, chiar şi persoana fizică se poate încadra în categoria persoanelor impozabile, în condiţiile în care vinde succesiv bunuri imobile şi obţine continuu venituri din astfel de activităţi;
Caracterul de continuitate al operaţiunii este dat de existenţa contractelor succesive de vânzarea a imobilelor, caz în care legiuitorul încadrează persoana fizică vânzătoare la persoana impozabilă.
Aceasta afirmaţie se coroborează şi cu prevederile cap. 13 “Obligatii” art. 153, alin. 1 prin care se face precizarea că sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA persoanele impozabile stabilite în România care realizează sau urmează să realizeze o activitate economică constând în operaţiuni taxabile şi/sau scutite de TVA cu drept de deducere.
Prin urmare, stabilind încadrarea reclamantei în categoria persoanelor impozabile, şi caracterul de operaţiuni impozabile al vânzărilor imobiliare efectuate în mod repetat (art.126 CF Operaţiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt denumite în continuare operaţiuni impozabile) se pune problema de a stabili dacă operaţiunile sunt scutite sau nu de plata taxei.
Operaţiunile scutite de plata taxei sunt menţionate în Codul fiscal, art.141-144, iar vânzarea de bunuri imobile nu se încadrează în enumerarea limitativă a acestor dispoziţii.
Apărarea reclamanţilor, care invocă prevederile art.141 alin.2 lit.f, modificate prin OUG 106/4.10.2007, nu prezintă relevanţă, nefiind în vigoare la data efectuării operaţiunilor; aceste dispoziţii au intrat în vigoare la 1.01.2008.
În aceste condiţii, operaţiunile efectuate de reclamanţi sunt taxabile, bineînţeles în condiţiile depăşirii plafonului prevăzut de lege, aşa cum prevede art.152 CF: “sfera de aplicare şi regulile pentru regimul special de scutire. (1) Sunt scutite de persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată”.
Reţinând că reclamanţii au devenit plătitori de TVA începând cu septembrie 2005, ca urmare a depăşirii plafonului de 200000 lei, la 8 iulie 2005, în mod corect au fost stabilite în sarcina acesteia obligaţii suplimentare reprezentând TVA de plată, faţă de dispoziţiile pct.56 alin.4 din HG 44/2004 (forma în vigoare la 1 ian.2005): “(4) În cazul persoanelor impozabile care au depăşit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel: a) în situaţia în care abaterea de la prevederile legale se constată înainte de înregistrarea persoanelor impozabile ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, organul fiscal va solicita plata taxei pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze pe perioada scursă între data la care avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal şi data constatării abaterii. Pe perioada cuprinsă între data constatării de către organele fiscale a nerespectării obligaţiei de a solicita înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată şi data înregistrării efective, persoana impozabilă aplică regimul special de scutire prevăzut de art. 152 din Codul fiscal, însă are obligaţia de a plăti la buget taxa pe care ar fi trebuit să o colecteze pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în această perioadă;”
În raport de cele expuse, s-a constat că susţinerile reclamanţilor, referitoare la inexistenţa unei baze legale privind stabilirea TVA pentru perioada 2005/2006, este nefondată
Trebuie de asemenea precizat ca legislaţia în domeniul TVA nu a fost modificată semnificativ din anul 2002, în ceea ce priveşte definirea activităţilor economice şi a persoanelor impozabile. Încă de la 1 iunie 2002, la apariţia Legii nr. 345/2002, privind TVA, persoanele fizice care realizau tranzacţii imobiliare în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, ar fi avut obligaţia să se înregistreze şi să plătească TVA, deoarece pană la 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE, nu exista nicio scutire de TVA pentru vânzările de clădiri şi terenuri, orice tranzacţie era taxabilă dacă era realizată de o persoană impozabilă.
Din această perspectivă nu prezintă relevanţă nici apărarea referitoare la caracterul construibil sau neconstruibil al terenului tranzacţionat, întrucât la acea dată vânzarea oricărui teren era taxabilă.
Susţinerea potrivit căreia lipsa vreunei somaţii din partea pârâtei ar exonera reclamanţii de plata sumelor stabilite nu prezintă relevanţă în cauză, atâta vreme cât nu este instituită o astfel de obligaţie în sarcina pârâtei.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, acestea au fost calculate conform art.115 şi următoarele din OG 92/2003 (forma în vigoare la acea dată).
Este îndeobşte cunoscut faptul că în situaţia în care debitorul unei obligaţii execută necorespunzător sau cu întârziere, creditorul are dreptul să ceară despăgubiri (daune interese), condiţionat, însă, de îndeplinirea unor cerinţe, şi anume, obligaţia să fie scadentă, iar întârzierea executării să se datoreze culpei debitorului.
S-a instituit, astfel, o prezumţie de vinovăţie – art. 1082 C. civ., în sarcina debitorului, prezumţie care poate fi, însă, răsturnată, atunci când el dovedeşte că întârzierea în se datorează unei cauze străine, dovadă ce nu a fost făcută în speţă; atitudinea pârâtei, care nu a somat reclamanta, sau lipsa de coerenţă a organului fiscal în aplicarea legislaţiei (aşa cum susţine reclamanta), chiar reale de-ar fi, nu fac dovada unei cauze străine, în condiţiile în care obligaţia ce revenea reclamantei era impusă de dispoziţii intrate în vigoare încă din 2002, şi care nu au suferit modificări semnificative.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs în cauză recurenţii reclamanţii criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
In fapt, recurenţii au susţinut ca sentinţa tribunalului este nelegala, pronunţata cu incalcarea dispoziţiilor art. 129 C.p.civ., in ceea ce priveste obligatia instantei de a lamuri daca tranzactiile efectuate in perioada 2005-2006 erau supuse taxei pe valoare adăugata, daca sunt îndeplinite condiţiile legale cerute a fi realizate cumulativ pentru răspunderea civila delictuala.
De asemenea, tribunalul a respins cu o motivare formala probele solicitate de reclamanţi, anume efectuarea unei adrese către parata care sa precizeze daca a somat recurenţii reclamanţi cu privire la existenta unor debite, obligaţii restante.
In opinia recurenţilor reclamanţi, activitatea persoanei fizice care a încheiat tranzacţii imobiliare in anul 2005 si 2006 nu este una comerciala, economica, vânzarea-cumpărarea de terenuri nefiind tratata din punct de vedere fiscal ca fapta de comerţ.
In perioada 2004-2006, vânzarea de terenuri, de orice categorie, de către persoana fizica nu se afla in sfera de aplicare a TVA deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiţii cerute de art. 126 alin.1 din Codul fiscal in normele metodologice la pct. 1 alin.1 : “in sensul art. 126 alin.1 cod fiscal, daca cel puţin una din condiţiile stipulate la litera a) la d) nu este îndeplinita, operaţiunea nu se cuprinde in sfera de aplicare a TVA”.
Or, persoana fizica care vinde terenuri nu poate fi categorisita ca fiind persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 cod fiscal, iar livrarea terenurilor nu rezulta din una dintre activitatile economice prevazute la art. 127 alin.2.
In ceea ce priveste analiza primei conditii, prin prisma dispozitiilor art. 127 alin.2 cod fiscal, trebuie stabilit daca vanzarile succesive de imobile efecutate de recurentii reclamanti constituie o activitate economica cu caracter de continuitate.
Un argument in plus, in opinia recurentilor, il constituie faptul ca in perioada 2005-2006 au depus si declaratii anuale, pe care intimata le cunostea, a fost de acord cu ele si nu a pretins taxa pe valoare adaugata.
Adoptand dispozitiile art. 127 alin.1 cod fiscal, legiuitorul roman a inteles sa opteze intre cele doua alternative puse la dispozitia sa de art. 9 pct. 1 par.1 din Directiva nr. 112/28.11.2006 in sensul de a considera persoana impozabila numai pe cea care efectueaza activitate economica constand in exploatarea bunurilor coporale sau necorporale in scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate, iar nu cele cu caracter ocazional.
In consecinta, organele fiscale nu pot, interpretand dispozitiile legale dincolo de vointa legiuitorului, sa extinda dispozitii legale aplicabile unor ipoteze delimitate expres si altor situatii care nu au fost avute in vedere la edictarea acestora.
Directiva 112/2006 a reglementat dreptul statelor membre de a considera ca si contribuabil persoana care efectueaza ocazional activitati dintre cele considerate economice, cum ar fi anumite operatiuni efectuate in legatura cu livrarea de cladiri sau terenuri construibile, inaintea primei ocupari. Prin urmare, potrivit dispozitiilor art. 12 par.1 din Directiva, activitatile legate de livrarile de cladiri sau terenuri construibile efectuate de persoanele fizice nu sunt considerate ab initio activitati taxabile, statele membre avand insa posbiltiatea de a prevedea ca asemenea operatiuni sunt taxabile.
Este de fapt ceea ce s-a si intamplat, prin adoptarea OUG nr. 106/2007, care modifica dispozitiile art. 141 alin.2 lit.f din codul fiscal, in sensul ca scutirea de la plata TVA nu se aplica pentru livrarea unei constructii noi, a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil, fara sa mai faca referire la calitatea de persoana impozabila sau la exercitarea ori posiblitatea exercitarii dreptului de deducere, asa cum era textul in vigoare la data de 01.07.2007. De altfel, chiar fiscul, pentru a da o aparenta de legalitate activitatii sale, a dispus din oficiu, dupa control, emiterea certificatului de inregistrare fiscala pentru Asociatia Hirzoiu George Doru si Hirzoiu Stafana Iulia, care se utilizeaza incepand cu data de 01.01.2007, ceea ce este o recunoastere a sustinerilor recurentilor.
Recurentii reclamanti au mai aratat ca se impune a se analiza de ce daca pana la data de 01.01.2007 se pretinde ca la toate tranzactiile imobiliare ar fi trebuit sa se taxeze cu TVA, deci orice fel de tranzactii, la data de 01.01.2007 Codul fiscal a adus urmatoarea precizarea : livrarea de catre orice persoana a unei constructii, a unei parti a acesteia si a terenului pe care este construita, precum si a oricarui alt teren. Prin exceptie, scutirea nu se aplica pentru livrarea unei constructii noi, a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil, daca este efectuata de o persoana impozabila care si-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-si exercite dretpul de deducere total sau partial a taxei pentru achizitia, transformarea sau construirea unui astfel de imobil.
Acestia au dobandit terenurile nu in baza unui contract de vanzare-cumparare, deci nu puteau avea calitatea de persoana impozabila, fiind exclusa posibilitatea de deducere pentru simplul motiv ca nu puteau emite factura care sa cuprinda baza impozabila si cota de impozitare.
Achizitionarea bunurilor de la o persoana neimpozabila exclude dreptul de deducere a TVA deoarece ar fi supuse TVA numai operatiunile pentru care s-a exercitat dreptul de deducere sau se poate exercita acest drept.
Aceste reguli se aplica si anterior datei de 01.01.2007, dace se pretinde ca exista aceasta obligatie, pentru ca obligarea la plata TVA coroborata cu imposibilitatea deducerii TVA sunt de natura sa conduca la incalcarea principiului neutralitatii taxei, prin impunerea unei duble ipozitari.
In ceea ce priveste obligatia de plata a accesoriilor, recurentii au sustinut ca pentru aceasta era necesar a se verifica indeplinirea conditiilor de angajare a raspunderii civile delictuale, intre care cea mai importanta este vinovatia, intrucat art. 108 din Codul de procedura fiscala, indicat ca si temei juridic pentru calcularea acestira, nu indica nicio derogare de la dreptul comun.
Fiind un fapt notoriu ca autoritatea fiscala, pana la data de 01.01.2007, nu a avut temei, nu a pretins si nu a notificat persoanale fizice sa aplice TVA la tranzactiile imobiliare, in opinia recurentilor, nu pot fi aplicate penalizarile.
Au solictat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul admiterii actiunii asa cum a fost formulata, iar in subsidiar, admiterea in parte si anularea deciziei fiscale sub aspectul accesoriilor si majorarilor de intarziere.
Prin decizia nr. 2167din 20 Iunie 2011 Curtea de apel a respins recursul.
A reţinut că potrivit art. 9 alin.1 din Directiva 112/CE/2006, orice persoana care desfasoara in mod independent orice activitate economica, indiferent de scopul sau de rezultatul acesteia este considerata persoana impozabila.
Activitatea economica este definita de art. 9 alin.1 par. II ca incluzand toate activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii si, conform jurisprudentei CEJ, include toate stadiile productiei, distributiei si prestarea de servicii.
Persoana impozabila care actioneaza ca atare este persoana care actioneaza intr-o asemenea capacitate atunci cand efectueaza tranzactii in cursul activitatii sale impozabile (cauza C-77/01 Empresa de Desenvolvomento Mineiro SGPS SA (EDM) v Fazenda Publica).
Trebuie precizat ca, in cadrul art. 4 alin.2 din A sasea directiva, conceptul de “exploatare” se refera, conform principiului neutralitatii sistemului comun al TVA-ului, la toate operatiunile, oricare ar fi forma juridica a acestora, prin care se urmareste obtinerea de venituri cu caracter de continuitate din bunul respectiv.
De altfel, aceste aspecte se regăsesc si in legislaţia naţionala unde, in art. 126 din Codul fiscal, o operaţiune este considerata impozabila, din punct de vedere al TVA-ului, daca este realizata de o persoana impozabila.
In conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin.1 din Codul fiscal (in forma aplicabila in perioada 01.01.2005-31.12.2006), este considerata persoana impozabila orice persoana care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevăzute la alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati.
Tot Codul fiscal, prin alineatul 2 al art. 127, oferă si definiţia activităţilor economice, anume activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
In aplicarea prevederilor alineatului 2 al art. 127, legiuitorul roman, prin Normele de aplicare a Codului fiscal, aduce precizări suplimentare, stipulate la pct. 2 alin.1 : Nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.
Totodată, potrivit art. 128 alin.1 si 2, prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia, iar prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie.
Astfel, din coroborarea prevederilor legale mai sus menţionate se retine ca o persoana fizica reprezintă persoana impozabila in sensul Titlului VI privind taxa pe valoarea adăugata in condiţiile in care desfasoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin.2, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati.
Potrivit acestor prevederi legale, pentru alte operaţiuni decât vânzarea de bunuri utilizate in scopuri personale, persoana fizica devine persoana impozabila daca activitatea desfăşurata are caracter de continuitate.
Din documentele existente la dosarul cauzei rezulta ca recurenţii reclamanţi au achiziţionat in perioada supusa inspecţiei fiscale terenuri in suprafaţa totala de 235.570 mp, pe care le-au dezmembrat, iar ulterior le-au înstrăinat (in perioada 2005 – 2006 fiind încheiate 123 de contracte de vânzare-cumpărare), aceste operaţiuni succesive demonstrând caracterul de continuitate al activitatii, neputând fi calificate ca operaţiuni ocazionale.
In raport de aceste aspecte, Curtea retine ca recurenţii reclamanţi sunt persoane impozabile, plătitoare de TVA începând cu luna septembrie 2005, ca urmare a depasirii plafonului de 200.000 lei la 8 iulie 2005.
In raport de aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondate criticile recurenţilor relative la incalcarea rolului activ de către prima instanţa sub aspectul obligaţiei de a lamuri daca, in perioada 2005-2006, tranzacţiile efectuate erau supuse taxei pe valoare adăugata, precum si îndeplinirea condiţiilor legale cerute a fi realizate cumulativ pentru răspunderea civila delictuala.
Sub aspectul accesoriilor obligaţiilor bugetare, Curtea constata ca dispoziţiile legale sunt lipsite de echivoc. Astfel, pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligaţiilor de plata se datorează după acest termen majorări de întârziere, care se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate, inclusiv ( art. 119, 120 din OG nr. 92/2003).
Prin urmare, nu se fondează nici critica relativa la respingerea de către prima instanţa a cererii de probatorii pentru a verifica daca parata a somat recurenţii reclamanţi cu privire la existenta unor debite, obligaţii restante.
Pentru aceste motive, criticile recurentei parate sunt neîntemeiate astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neevidenţiindu-se nici un motiv de modificare sau casare a hotărârii.
