Plângere contraventionala Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 455 /27.04.2011

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta AUTORITATEA

NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR, intimaţii V

GHE şi SC R B S A, având ca obiect plângere contravenţionala Lg 193/2000.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţă publică din data

de 20 aprilie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată

, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de

timp pentru a delibera a amânat pronunţarea asupra cauzei la termenul de

judecată din data de astăzi, 27 aprilie 2011, când a pronunţat următoarea soluţie:

INSTANŢA

Constată că la data de 3.01.2011, COMISARIATUL JUDEŢEAN

PENTRU PROTCŢIA CONSUMATORILOR ARGEŞ din cadrul

AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA

CONSUMATORILOR, a înaintat procesul – verbal cu seria ANPC şi nr.

0019578 ( 288/513) din data de 29.11.2010, în scopul aplicării dispoziţiilor art.

13 din Legea nr.193/2000, solicitând aplicarea sancţiunii contravenţionale şi a

măsurilor corespunzătoare, faţă de intimata, SC R B S A, ( cu punctul de lucru

la R B SA- Agenţia C).

S-a solicitat ca soluţionarea sesizării să se realizeze şi în contradictoriu

cu intimatul , V GHE, ce are calitatea de împrumutat , astfel că în situaţia

constatării caracterului abuziv al clauzelor convenţiilor de credit nr. RF

02443089488/01.03.2007 şi RF 02444179019/24.10.2007 şi a modificării

acestora, dispoziţiile să îi fie opozabile.

S-a argumentat, faptul că acele clauze menţionate la art 3 pct. 3.2 ,

potrivit cărora banca îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii curente în

mod unilateral, nu sunt în nici un fel circumstanţiate şi lasă în totalitate la

aprecierea acesteia posibilitatea majorării dobânzii.

Prin întâmpinarea depusă la filele 31-38 R B SA a solicitat respingerea

sesizării ca neîntemeiată, susţinând , în esenţă, că acele clauze contractuale care

permit modificarea ratei dobânzii sunt perfect legale şi în concordanţă cu voinţa

părţilor.

Astfel , la momentul semnării celor două contracte, încheiate până la

intrarea-n vigoare a OUG nr. 174/2008, nu există nicio prevedere legală care să

interzică băncii posibilitatea stabilirii unei dobânzi variabile sau modificării

cuantumului acesteia, în funcţie de evoluţia pieţii financiare.

S-a precizat că ambele contracte de credit sunt expresia voinţei clientului,

care a consimţit liber asupra fiecărei prevederi contractuale.

S-a specificat că societatea bancară s-a aliniat prevederilor OUG

nr.50/2010, în sensul că intimatul , V GHE, a fost invitat la sediu pentru a

consulta şi a semna actele adiţionale la contractele de credit în cauză.

În cuprinsul întâmpinării, s-a justificat şi modificarea dobânzii bancare,

în raport de evoluţia pieţei financiare pentru creditele în EURO, indicându-se şi

modul de determinare a costului total de finanţare.

Prin cererea de la filele 74-75, intimatul , V GHE, a solicitat admiterea

sesizării, înaintate de către A.N.P.C. – Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia

Consumatorilor Argeş şi restituirea sumelor încasate, cu încălcarea prevederilor

legale de către societatea bancară.

Deliberând asupra prezentei cauze, în raport de înscrisurile aflate

la dosar, instanţa apreciază că sesizarea este întemeiată, pentru

considerentele ce vor fi expuse-n continuare.

Prin contractul de credit cu nr. RF 02444179019, încheiat la data de

24.10.2007, R B , prin Agenţia Costeşti a acordat intimatului, V G, un

împrumut în valoare de 2101, 25 EURO, urmând ca rambursarea acestuia să se

realizeze în 48 de luni ( filele 13-15).

În cuprinsul contractului, la punctul 3, sunt specificate următoarele

clauze:

„Pentru creditul acordat, împrumutatul datorează băncii o dobândă

curentă variabilă, ce se acumulează zilnic până la data rambursării integrale a

sumelor datorate în baza prezentului contract de credit şi se calculează prin

aplicarea ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului (…)”.

La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de

10,9% pe an. Banca poate modifica rata dobânzii curente în funcţie de

evoluţia pieţei financiare, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului

noua rată a dobânzii în modalităţile menţionate în „ condiţiile Generale de

Derulare a Operaţiunilor Bancare „ (…).

Printr-un alt contract, cu nr. RFO 2443089488/1.03.2007 ( filele 22-24)

aceeaşi societate bancară a acordat intimatului, V G, un împrumut în valoare

de 3000 de EURO, rambursabil pe o perioadă de 60 de luni, rata dobânzii

curente fiind de 11,9% pe an, la data încheierii acestuia.

Şi-n acest contract, la art 3, s-au prevăzut clauze identice, referitoare la

modificarea ratei dobânzii, în funcţie de evoluţia pieţei financiare.

Ca urmare a cercetării petiţiilor cu nr.4914/1734 şi nr.4915/1735

formulate la data de 13.10.2010, de către intimatul V GHE, prin care acesta a

reclamat majorarea dobânzii curente în mod unilateral şi nejustificat de către R

B , s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei cu nr.

288/513/29.11.2010 ( seria ANPC /0019578) de către COMISARIATUL

JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR ARGEŞ.

În cuprinsul procesului-verbal, s-a specificat că acele clauze de la art 3 şi

3.2, din ambele contracte de credit, sunt abuzive, deoarece permit stabilirea în

sarcina consumatorului plata unor sume nejustificate şi creează astfel un

dezechilibru semnificativ în raport cu drepturile şi obligaţiile dintre părţi, în

dezavantajul beneficiarului de servicii ( consumatorului), conform art 4 alin 1

din Legea nr. 193/2000, republicată ( filele 5-7).

Iniţial, intimatul, V Ghe a comunicat societăţii bancare obiecţiunile sale

cu privire la majorarea dobânzii şi a cerut recalcularea acesteia, ţinându-se

seama de prevederile O.U.G nr.50/2010 ( fila 10).

La data de 29.09.2010, Raiffeisen BANK i-a transmis petentului, Voicu

Gheorghe, faptul că „ banca poate practica preţuri diferite ( dobânzi ,

comisioane) , în anumite momente de timp, diferenţele fiind corelate

cu un mixt de criterii/condiţii de piaţă de la un anumit moment:

condiţii de risc asumate ( grad de îndatorare, grad acoperire în garanţii,

criterii de eligibilitate), evoluţia costurilor ( în special costul de

finanţare), istoricul clientului în relaţia cu banca, contextul economic

general şi strategia băncii privind încurajarea unor anumite tipuri de

credite” fila 11).

Ulterior, R B a prezentat instanţei actele adiţionale la cele două contracte

de credit, nesemnate de către debitor, în care este prezentată o nouă formulă de

calcul a dobânzii curente (EURIBOR la 6 luni + marja băncii, respectiv de

12,9% , în cel cu nr. RFO 2443089488 şi de 10,9%, în cel cu nr. RFO

24441790019) – filele 76-85.

Analizând clauzele menţionate la art 3, cu acelaşi conţinut în ambele

contracte de credit, instanţa apreciază că acel criteriu, determinant în stabilirea

ratei dobânzii bancare, respectiv „ în funcţie de evoluţia pieţii financiare”

este de natură să-l prejudicieze pe consumator.

În opinia instanţei, formula de calcul trebuie să cuprindă elemente clare,

previzibile, care să ofere posibilitatea debitorului de a verifica dacă majorarea

ratei dobânzii se justifică sau nu.

Evoluţia pieţii financiare reprezintă un criteriu general, ce favorizează

luarea deciziei societăţii bancare , de a majora discreţionar rata dobânzii fără a

putea fi cenzurată, în absenţa unor elemente de calcul, concrete, neechivoce.

Nu posibilitatea majorării dobânzii imprimă caracterul abuziv al

clauzei, ci modalitatea în care aceasta se realizează, care exclude

exercitarea vreunui control, din partea celeilalte părţi contractante.

Chiar dacă, potrivit art 969 Cod civil, „ convenţiile legal făcute au

putere de lege între părţile contractante” ( făcându-se abstracţie de faptul

că utilizarea contractelor în aceeaşi formă tipizată creează prezumţia absenţei

unei negocieri prealabile între creditor şi debitor), clauzele stabilite sunt supuse

totuşi controlului instituţiilor menţionate în Legea nr.193/2000.

Potrivit art 1 din actul normativ, mai sus indicat, „ orice contract

încheiat, între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau

prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc,

pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”.

Instanţa evidenţiază că textul de lege se referă la contractele deja

încheiate, ori dacă s-ar ţine seama numai de dispoziţiile art 969 Cod civil,

ar însemna că prevederile Legii nr.193/2000 să devină inaplicabile, faţă

de orice convenţie.

Instanţa mai subliniază că aceste clauze contractuale sunt neconcordante

şi cu legislaţia comunitară, întrucât nu se respectă dispoziţiile art. 3 şi 4 din

Directiva nr.87/102/CEE a Consiliului din 22.12.1986, cu privire la

armonizarea normelor statelor membre în materie de credit destinat

consumului.

Aşadar, instanţa concluzionează că în speţa de faţă sunt întrunite toate

elementele constitutive ale contravenţiei descrisă de art. 16 din Legea

nr.193/2000.

În conformitate cu dispoziţiile legale , mai sus indicate, „ constituie

contravenţie, în măsura în care fapta nu este săvârşită în astfel de

condiţii încât, potrivit legii penale , să fie considerată infracţiune,

încălcarea interdicţiei stipulată de art. 1 alin.3 şi se sancţionează cu

amendă de la 200 lei la 1000 lei”.

Potrivit art 1 alin.3 din Legea nr.193/2000, la care face trimitere

dispoziţiile art 16 alin1., „ se interzice comercianţilor stipularea de clauze

abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Ţinând seama şi de criteriile enunţate în art 21 alin 3 din O.G nr. 2/2001

( privind regimul juridic general al contravenţiilor), referitoare la

individualizarea sancţiunilor, instanţa , în temeiul art 13 alin.1 din Legea

nr.193/2000, va aplica intimatei o amendă în valoare de 200 lei.

La stabilirea acestei sancţiuni, orientată spre minimul special prevăzut de

lege, instanţa a avut în vedere intenţia intimatei de a înlocui acele clauze

stipulate la art. 3 din ambele contracte de credit, prin întocmirea actelor

adiţionale, în care este expusă o nouă formulă de calcul, cu elemente clar

definite în determinarea dobânzilor fluctuante.

Procedând în conformitate cu art 13 din Legea nr.193/2000, instanţa va

dispune şi modificarea clauzelor contractuale de la pct.3 din contractele de

credit cu nr. RF0 2444179019 şi nr. RFO 2443089488, în sensul determinării

ratei dobânzii curente, în raport de marja băncii, stabilită iniţial la 10,9% ( în

primul contract) şi respectiv la 11,9% ( în al doilea contract), element

(previzibil de la momentul încheierii convenţiilor) ce reprezintă o constantă pe

tot parcursul rambursării creditelor, la care se adaugă o variabilă – valoare

EURIBOR la 6 luni, rată în funcţie de care se vor recalcula şi se vor restitui

debitorului sumele achitate-n plus de către acesta.

Instanţa apreciază că formula de calcul este în consens şi cu prevederile

O.U.G. nr.50/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de petenta AUTORITATEA NATIONALA

PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL

JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR ARGEŞ,

cu sediul în P, str Z nr xx judeţul Argeş în contradictoriu cu intimaţii V GHE,

domiciliat în comuna R, sat R nr.15, judeţul Argeş şi SC R B S A, – cu sediul

social în municipiul B,sector 1 .

Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei cu

nr.288/513/29.11.2010.

Aplică intimatei o amendă contravenţională, în valoare de 200 lei, pentru

săvârşirea contravenţiei prevăzută de art 13 alin.1 raportat la art.1 alin.3 şi art.16

alin 1 din Legea nr.193/2000.

Dispune modificarea clauzelor contractuale de la punctul 3 din

contractele de credit cu nr. RF02444179019 şi nr. RF02443089488, în sensul

determinării ratei dobânzii curente, în raport de marja băncii, stabilită iniţial la

10,9% ( în primul contract) şi respectiv la 11,9% ( în al doilea contract), la care

se adaugă valoarea EURIBOR la 6 luni, rată în funcţie de care se recalculează şi

se restituie debitorului sumele achitate-n plus de către acesta.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, 27.04.2011.

Red.MB/dact.El.D

4 ex/13.05.2011