Plângere contravenţională. Amenzi


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr.

Şedinţa publică de la

Completul compus din:

PREŞEDINTE

GREFIER

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta MM şi pe intimatul IPJ , având ca obiect plângere contravenţionala.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În baza art.167 cod procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente si utile soluţionării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 150 C.pr.civ., instanţa constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie şi trece la judecarea cauzei în fond.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Constată că, prin plângerea contravenţională înregistrată sub dosar nr. ………., scutită de taxa de timbru, petenta MM în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, a contestat procesul verbal de contravenţie seria … nr. …… încheiat de Poliţia Municipiului, solicitând anularea amenzii contravenţionale aplicate prin procesul verbal sus menţionat.

În motivarea plângerii s-a arătat că a intrat în curte cineva pe care petenta nu îl cunoaşte şi a început să o lovească fără ca petenta să ştie motivul. Petenta a mai arătat că este fără loc de muncă, că este gravidă în luna a 7-a şi că este analfabetă. S-a mai arătat că atunci când a fost aplicată amenda, petenta era dusă la Spital cu salvarea.

Nu s-au invocat temeiuri juridice în susţinerea plângerii.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei dar, prin adresa de înaintare a plângerii a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, susţinând, în esenţă, legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie.

În baza art. 242 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei chiar în lipsa reprezentanţilor intimatului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de contravenţie seria ….. nr. ……. încheiat de Poliţia Municipiului, petenta MM a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de 200 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 13 şi sancţionate de art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 61/1991 republicată.

S-a reţinut prin procesul verbal sus menţionat că, în data de 10.10.2010, orele 1620, petenta a apelat la organele de menţinere a ordinii publice fără a avea un motiv întemeiat. S-a reţinut că petenta a sunat la 112, iar când organele de Poliţie, iar când organele de Poliţie au ajuns la adresă, aceasta nu a deschis poarta.

Procesul verbal de contravenţie a fost semnat de petentă cu menţiunea că recunoaşte cele menţionate. Scrierea acestei menţiuni este însă aceeaşi cu scrierea prin care s-a descris fapta, aparţinând deci agentului constatator. În plus petenta a semnat procesul verbal doar la rubrica „am luat la cunoştinţă”, nesemnând separat şi sub menţiunea mai sus arătată.

Prin raportul agentului constatator întocmit la data de 15.10.2010, s-a arătat că, în data de 10.10.2010, acesta a executat serviciul de patrulare în sectorul I, şi că a fost îndrumat prin dispeceratul 112 pe str. Sălajului, nr. 5. S-a arătat că, în jurul orelor 1600, agentul constatator a ajuns în faţa imobilului de la nr. 5, a bătut la poarta acestuia însă nu a răspuns nimeni, după care agentul constatator a comunicat că sesizarea primită nu se confirmă. S-a arătat că, în jurul orelor 1620, poliţiştii au fost trimişi la aceeaşi adresă, unde îi aştepta proprietarul imobilului şi numita MM, care a relatat faptul că o perosană care a tuns via a peste ei şi i-a agresat. S-a mai reţinut că, întrebată de ce nu a deschis poarta, petenta a răspuns că i-a fost teamă că s-a întors agresorul şi de aceea nu a deschis. După aceasta agentul constatator i-a pus petentei în vedere că va fi sancţionată pentru apelarea fără temei la organele de poliţie, petenta semnând în alb procesul verbal, deoarece sora acesteia, MC trebuia să fie transportată de către ambulanţă la Spital pentru consultaţii, acuzând dureri abdominale, fiind gravidă. S-a mai reţinut prin raportul agentului constatator că acesta nu a mai putut ţine ambulanţa pe loc, datorită faptului sus menţionat, însă după completarea procesului verbal l-a afişat în cutia poştală de la poartă. Petenta a formulat plângerea contravenţională în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul legalităţii procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine faptul că petenta nu a invocat nulitatea procesului verbal, ca urmare a faptului că procesul verbal a fost întocmit în lipsa petentei şi după ce petenta a semnat „în alb” acest act, aşa cum s-a arătat în Raportul din 15.10.2010 întocmit de agentul constatator. Întrucât acest fapt nu este prevăzut de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 printre cauzele exprese de nulitate ale procesului verbal de contravenţie, procesul verbal ar fi putut fi anulat doar dacă petenta ar fi invocat o vătămare din acest motiv, fapt care însă nu s-a întâmplat.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine că, potrivit art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 republicată, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: … alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenţiei la faţa locului, fără motiv întemeiat.

Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) din acelaşi act normativ, contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează: … cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 13).

În prezenta cauză, instanţa consideră că amendarea petentei pentru contravenţia sus menţionată este neîntemeiată. Astfel, agentul constatator nu a verificat spusele petentei, consemnate de altfel prin Raportul sus menţionat. Astfel, agentul constatator, deşi prin Raportul pe care l-a întocmit, a reţinut afirmaţiile petentei, cum că aceasta a fost agresată de persoana care i-a tuns via, nu a arătat însă ce demersuri, respectiv ce cercetări a făcut pentru verificarea acestei afirmaţii a petentei, şi mai mult, a sancţionat-o pe petentă.

Din păcate, nici petenta, prin plângerea formulată, nu a indicat măcar un martor care să poată fi audiat, cu privire la motivele care au determinat-o pe petentă să apeleze la 112.

În aceste condiţii, instanţa nu poate reţine netemeinicia procesului verbal de contravenţie. Având însă în vedere că agentul constatator nu a verificat veridicitatea motivelor pentru care petenta a arătat că a apelat la 112, instanţa nu poate exclude total susţinerile petentei, în sensul că aceasta ar fi fost agresată de o persoană pe care ea nu o cunoaşte.

Mai mult, instanţa apreciază că, cel puţin fără o verificare cât mai minuţioasă a motivelor care au determinat o persoană să apeleze la 112, nu este recomandabilă aplicarea unei amenzi contravenţionale acestei persoane. Aplicând amenzi persoanei sau persoanelor care sesizează astfel de fapte, agenţii de poliţie descurajează spiritul civic al cetăţenilor de a apela la autorităţile statului, atunci când constată existenţa unor acte de agresiune asupra unor persoane, sau când sunt victimele unor agresiuni.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că fapta reţinută în sarcina petentei prin procesul verbal de contravenţie prezintă o gravitate redusă, instanţa, în baza art. 21 alin. 3 şi art. 7 alin. 2 rap. la art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 200 lei aplicate petentei prin procesul verbal de contravenţie seria …… nr. …….. încheiat de Poliţia Municipiului, cu sancţiunea contravenţională a avertismentului, constând în atenţionarea scrisă a contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale, şi menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal sus menţionat.

Fără cheltuieli de judecată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petenta MM, domiciliată în ……….., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie, cu sediul în ……. şi, în consecinţă:

Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 200 lei aplicate petentei prin procesul verbal de contravenţie seria … nr. …….încheiat de Poliţia Municipiului, cu sancţiunea contravenţională a avertismentului, constând în atenţionarea scrisă a contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale, şi menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal sus menţionat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 21 martie 2011.

PREŞEDINTE GREFIER