Plangere contraventionala avertisment Plângeri prealabile


JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr.1323/317/2010plângere contravenţională –

Sentinţa Civilă Nr. 2447

Şedinţa publică din 07 Septembrie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol soluţionarea cauzei civile ce formează obiectului dosarului nr.1323/317/2010 al acestei instanţe, privind pe petentul D.G., domiciliat în localitatea …, comuna ….., judeţul Gorj în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj, cu sediul în municipiul Tg-JIu, judeţul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, petentul fiind reprezentat de avocat T.V., prezent fiind martorul C.G..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S¬¬-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care a fost audiat martorul prezent conform art. 192 -193 Cod procedură civilă, depoziţie consemnată şi ataşată la dosar şi nefiind late cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe excepţia nulităţii procesului verbal de contravenţie şi pe fond:

Avocat T.V. pentru petent a solicitat admiterea excepţiei procesului verbal de contravenţie, iar pe fond admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenţie încheiat şi exonerarea de plata amenzii aplicate.

INSTANŢA

Prin plângerea adresată instanţei de judecată şi înregistrată sub nr.1323/317/2010 petiţionarul D.G. a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria …, nr….. încheiat de IPJ Gorj.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în fapt, la data de 19.01.2010, la controlul efectuat în trafic în localitatea Brăteşti de către un agent de la Poliţia Stoina a fost oprit în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare … aparţinând SC E. SRL Dănciuleşti, aflat în cursă legală. A mai arătat petentul că organul de control a întocmit procesul – verbal de contravenţie menţionat, în care a reţinut faptul că în autovehicul se aflau mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare, reţinându-se că au fost încălcate prevederile art.58 litera ţ din OUG nr.109/2005, fiind sancţionat contravenţional cu amendă de 2000 lei, potrivit art.59 ali.3 litera c din actul normativ menţionat.

A precizat petentul că nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa, întrucât sancţiunea aplicată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:

1. la data de 10.02.2008 a efectuat transport de persoane cu autovehiculul cu nr.de înmatriculare ….. aparţinând E. SRL Dănciuleşti pe ruta Rădineşti – Craiova –Tg-Jiu şi retur, eliberând bilete de călătorie în staţiile unde s-au urcat călători, fără să ia călători în plus faţă de numărul de locuri prevăzut.

2. fapta reţinută de agentul constatator nu corespunde realităţii întrucât în localitatea Brăteşti controlul s-a efectuat chiar în staţia unde urma să oprească, iar călătorii au coborât în număr de 3-4 persoane, se ridicaseră de pe scaune venind în apropierea uşii pe unde au coborât. Că, atunci când aceştia au deschis uşa microbuzului, agentul constatator, care se afla în apropiere, i-a reproşat faptul că transportă persoane în picioare, lucru ce nu corespunde realităţii.

3.Cele relatate de petent nu au fost înserate în procesul verbal, la rubrica”Alte menţiuni”,încălcându-se astfel prevederile art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, sub sancţiunea nulităţii procesului verbal.

4.Agentul constatator a încălcat şi prevederile art.19 alin.1 din OG nr.2/2001 întrucât în cazul refuzului contravenientului de a semna procesul verbal, acesta era obligat să facă menţiune despre această împrejurare, care să fie confirmată de cel puţin un martor, cu arătarea datelor personale ale acestuia din actul de identitate, precum şi semnătura martorului.

Pe cale de excepţie a invocat faptul că agentul constatator nu a respectat prevederile art.16 alin.7 din OG nr.2/2001 privind regimul contravenţiilor, în sensul că, nu i-a adus la cunoştinţă că are dreptul să formuleze obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, care să fie consemnate distinct în procesul verbal la rubrica”alte menţiuni”, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii procesului verbal.

În drept şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile art.31 din OUG nr.2/2001, precum şi pe cele ale art.14, art.16 alin.7 şi art.26(3) din acelaşi act normativ.

În dovedirea plângerii, petiţionarul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenţie contestat, dovada de comunicare a acestuia.

Intimatul IPJ Gorj nu a formulat întâmpinare.

Apărătorul petentului a solicitat proba cu înscrisuri şi proba cu martori.

În şedinţa publică din data de 07.09.2010 a fost audiat martorul C.G., depoziţie consemnată şi ataşată la dosar la fila 40.

Cu adresa nr.127887 din data de 26.05.2010 intimata I.P.J. Gorj a înaintat alăturat în xerocopie materialul probatoriu care a stat la baza întocmirii procesului – verbal de constatare a contravenţiei(filele 28 şi 29).

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform dispoziţiilor art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 36 din OG nr. 2/ 2001 şi art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria … nr….. /19.01.2010 încheiat de IPJ Gorj a sancţionat contravenţional petentul cu amendă în cuantum de 2000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 58 litera ţ din OG 109/2005, reţinându-se că în data de 19.01.2010 pe DN 6 B Brăteşti a fost oprit pentru control microbuzul cu nr. de înmatriculare …., iar cu ocazia controlului s-a constatat faptul că petentul D.G. în timp ce conducea microbuzul cu nr. de înmatriculare …. cu care efectua transport public de persoane pe ruta Dănciuleşti – Tg-Jiu, transporta un număr de patru pasageri peste numărul de locuri menţionat în certificatul de înmatriculare. .

Procedând potrivit art. 34 alineat 1 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalităţii procesului verbal de constatare a contravenţiei contestat, instanţa constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cauze de nulitate absolută ce ar fi putut fi invocate şi din oficiu.

Deşi petentul a invocat faptul că nu au fost respectate prevederile art.16 aliniat 7 şi art.19 aliniat 1 din OG 2/2001, instanţa reţine că s-a consemnat în cuprinsul procesului verbal faptul că petentul refuză să semneze, cu atât mai mult cu cât nerespectarea acestor dispoziţii poate constitui caz de nulitate relativă, situaţie în care petentul trebuia să dovedească vătămarea produsă, probă nerealizată în cauză.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine următoarele:

Martorul C.G. a relatat că în luna februarie 2010 s-a urcat într-un microbuz care se îndrepta spre Tg-Jiu, iar în localitatea Tg-Cărbuneşti microbuzul respectiv a fost oprit de echipajul de poliţie, care i-a solicitat conducătorului auto actele. A mai relatat martorul că nu îl cunoaşte pe petent şi nu poate preciza numărul de înmatriculare a autoturismului. Întrucât prin declaraţia sa, martorul audiat în cauză nu a precizat numărul de înmatriculare sau faptul că îl cunoaşte pe petent, instanţa constată nerelevantă această declaraţie atât timp cât nu se poate face o legătură între cele relatate de către martor şi cele consemnate în procesul verbal, şi nici cu cele invocate prin plângere.

Din raportul întocmit de agentul de poliţie care a aplicat sancţiunea, fila 29, instanţa reţine că fapta a fost constată personal de acesta, fapt ce face ca procesul-verbal de contravenţie să se bucure de prezumţia relativă de temeinicie ca act administrativ întocmit de un organ al statului întrucât o concluzie contrară ar presupune existenţa prezumţiei de netemeinicie a unui act de emană de la un astfel de organ exclusă într-o ordine de drept.

Aşadar, din coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa constată că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa prin procesul verbal contestat în cauză, însă în raport de pericolul social redus şi împrejurările săvârşirii contravenţiei, instanţa apreciază că şi sancţiunea – avertisment poate asigura funcţia preventiv-educativă a răspunderii contravenţionale.

Opinia instanţei are la bază pe de o parte dispoziţiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, dispoziţiile art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ care prevăd că la aplicarea sancţiunii trebuie să se ţină seama şi de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă şi de circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi ale art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 care prevăd că avertismentul se aplică şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor respective nu prevede în mod expres această sancţiune.

Faţă de aceste considerente, ţinând seama de dispoziţiile art. 34, art. 21 alin. 3, art. 5 alin. 5, art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanţa va respinge excepţia nulităţii procesului – verbal şi admite în parte plângerea contravenţională formulată de petent împotriva procesului verbal seria … nr….. încheiat de IPJ Gorj la data de 19.01.2010, va modifica procesul verbal contestat în sensul că înlocuieşte sancţiunea în sumă de 2000 lei cu sancţiunea avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia nulităţii procesului – verbal.

Admite în parte plângerea privind pe petentul D.G., domiciliat în localitatea …, comuna …., judeţul Gorj în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj, cu sediul în municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj.

Modifică procesul-verbal contestat în sensul că înlocuieşte sancţiunea – amendă în sumă de 2000 lei cu sancţiunea – avertisment.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 07 Septembrie 2010.

Preşedinte,

Grefier,