Cu adresa nr. 640/2011, Direcţia de Sănătate Publică D.a înaintat instanţei la data de 21.11.2011 plângerea formulată de petenta Primăria comunei S. împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 000305/19.10.2011, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr. 1550/230/2011.Prin plângerea formulată petenta a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie mai sus menţionat şi exonerarea de plata amenzii aplicate.In motivarea, în fapt, petenta a arătat că a fost sancţionată cu amendă contravenţională pe motiv că nu avea reînnoită Autorizaţia Sanitară a celor două sisteme de apă din satul S., judeţul D.. A susţinut petenta că în anul 2009 a fost emisă Autorizaţia cu nr. 001112 de către intimata Direcţia de Sănătate Publică D. în data de 28.07.2010, aceasta urmând a fi reînnoită, după caz, dacă necesita schimbări, iar în cursul anului 2011 nu a fost vizată respectiva Autorizaţie datorită sistemului de alimentare cu apă care nu a funcţionat din următoarele motive :în perioada de vară debitul de apă din puţ a fost scăzut, fapt pentru care sistemul de apă nu a funcţionat;în această perioadă staţia de epurare şi tratare a apei are probleme tehnice, sensul că debitul de apă fiind scăzut datorită secetei,pompa de apă extrage nisip, fapt pentru care staţia a suferit defecţiuni tehnice. De asemenea , mai arată petenta că în perioadele scurte în care staţia a funcţionat a anunţat populaţia că apa nu este potabilă şi că poate fi folosită doar pentru uz menajer, iar în procesul verbal de contravenţie organele de control au menţionat ,, absenţa autorizaţiei de funcţionare’’.La plângerea formulată petenta a anexat în copie: procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.000305/19.10. 2011 şi procesul verbal de constatare a condiţiilor igienico-sanitare încheiat la aceeaşi dată de reprezentanţii intimatei.La termenul din data de 06.12.2011, reprezentantul petentei la depus la dosar precizare la acţiune sub aspectul, în cuprinsul căreia a arătat că în speţa dedusă judecăţii are calitate procesuală activă Comuna S. şi a învederat că pe rolul aceleiaşi instanţe a fost înregistrată sub nr. 1482/230/2011 având aceleaşi părţi şi acelaşi obiect .Întrucât în urma verificărilor efectuate în evidenţa informatizată a instanţei , de către grefierul de şedinţă, s-a constatat că dosarul nr. 1482/230/2011 a fost soluţionat prin s.c. nr. 896/28.11.2011, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol.La data de 06.12.2011 a formulat întâmpinare şi intimata, solicitând respingerea plângerii formulată de petentă , ca nefondată.În cuprinsul întâmpinării formulate s-a arătat că pe raza comunei S. există 2 staţii de apă, una care nu a fost autorizată niciodată şi alta, autorizată în anul 2008, fără însă a fi reevaluată sanitar anual, conform Legii 458/2008 deoarece petenta nu a formulat cerere şi nu a depus documentaţia necesară în acest sens.S-a mai arătat că petenta are personal angajat fără acte care să dovedească starea de sănătate conform HGR nr.355/2007 şi nici cursuri de noţiuni fundamentale de igienă conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1225/2011.De asemenea, s-a susţinut că procesul verbal de contravenţie a fost legal şi temeinic întocmit, în raport de dispoziţiile legale în vigoare şi că deşi viceprimarul comunei a refuzat să semneze actul de constatare a contravenţiei, acesta a semnat procesul verbal de constatare a condiţiilor igienico-sanitare încheiat la aceeaşi dată.În susţinerea plângerii formulate, intimata a înaintat la dosar în copie: autorizaţia sanitară de funcţionare nr. 000333/01.04.2008, procesul verbal de constatare a condiţiilor igienico-sanitare încheiat la data de 19.10.2011 şi procesul verbal de constatare a contravenţiei nr. 000305/19.10.2011.Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi la propunerea petentei martorii P. J. şi P. I.A.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Prin procesul verbal de contravenţie nr. 000305/19.10.2011, emis de intimata Direcţia de Sănătate Publică D., , s-a reţinut în sarcina contravenientei , Comuna S. , încălcarea dispoziţiilor HG 857/2011 , şi anume absenţa autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru obiectivele ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei iar aceasta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 20000 lei.Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa reţine că, deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravenţional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăţiei petentului, ci dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară. Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumţie de nevinovăţie care nu este însă absolută, aşa cum nu este absolută nici prezumţia de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul constatator dau naştere unei prezumţii simple în ce priveşte situaţia desfăşurării evenimentelor, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului. Instanţa are obligaţia de a asigura un raport de proporţionalitate între aceste prezumţii în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul.Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. a din HG 857/2011 „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoanele juridice , absenţa autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru obiectivele ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, supuse procedurii de autorizare sanitară, conform reglementărilor legale în vigoare „Martorii audiaţi în cauză la propunerea petentei, au declarat în faţa instanţei , sub prestare de jurământ, că deşi în cursul anului 2011 s-a făcut un anunţ în comună prin care cetăţenii erau încunoştinţati cu privire la faptul că apa nu este potabilă, staţia de apă a funcţionat o oră pe zi.Însă aceste declaraţii nu sunt de natură a înlătura răspunderea contravenţională a petentei întrucât pe de o parte, se constată că în anul 2011 în satul Ş. , comuna S., alimentarea cu apă nu a fost oprită temporar ci doar redusă perioada de alimentare , la cca. 1 oră pe zi , iar pe de altă parte, se observă că autorizaţia de funcţionare depusă la fiola 30 dosar nu a mai fost vizată din anul 2009, ceea ce presupune că în afară de anul 2009 nu au fost reevaluare şi reanalizate condiţiile igienico – sanitare privind funcţionarea sistemului centralizat de alimentare cu apă din comuna S., ceea ce a creat o stare de pericol pentru sănătatea locuitorilor din comună nu doar în anul 2011, ci şi în anul anterior, 20120. Mai mult, aşa cum susţine şi intimata în întâmpinare în comună funcţionează 2 staţii de alimentare cu apă iar la sancţionare s-au avut în vedere ambele sisteme de aprovizionare cu apă, după cum rezultă din descrierea faptei de către agentul constatator .Prin urmare, fapta reţinută în sarcina petentei există, aceasta prezintă un pericol social potenţial pentru sănătatea publică, chiar dacă nu au avut loc şi urmări clare în acest sens .În raport de aceste considerente, instanţa va respinge plângerea formulată de petentă, ca neîntemeiată.Respinge plângerea formulată de petenta Comuna S. împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 000305 încheiat la data de 19.10.2011 şi în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D.- SERVICIUL CONTROL ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ .
Jobsora
Jobsora
Căutați milioane de locuri de muncă în România lângă dvs. și aplicați online azi! Click aici
Categories
Etichete
ac?iune
administrativ
alin
anulare
anularea
aplicarea
care
cerere
cereri)
civil?
comercial
concediere
condi?ii
contencios
contesta?ie
contract
contractului
curtea
decizia
decizie
drept
drepturi)
executare
faliment:
fond
funciar
judecat?
judiciar
legea
lipsa
litigiu
munc?
penal?
pentru
plangere
prin
privind
procedur?
procedura
procedurii
public?
publice
recurs
unei
unui