Astfel, restrângerea adusa sferei de aplicare a OUG nr.50/2010,face ca aspectele retinute de catre agentul constatator CJPC OLT in cuprinsul procesului verbal de constatare si sanctionarea contraventiei seria XXX nr., sa ramâna în afara textului de lege, si de asemenea ca toate aceste aspecte retinute de catre agentul constatator, ca fiind contraventie sa nu mai existe in prezent, si care dezincrimineaza fapta constatata.
Astfel, restrângerea adusa sferei de aplicare a OUG nr.50/2010,face ca aspectele retinute de catre agentul constatator CJPC OLT in cuprinsul procesului verbal de constatare si sanctionarea contraventiei seria XXX nr., sa ramâna în afara textului de lege, si de asemenea ca toate aceste aspecte retinute de catre agentul constatator, ca fiind contraventie sa nu mai existe in prezent, si care dezincrimineaza fapta constatata.
Apreciaza instanta ca fiind vorba de o lege contraventionala mai favorabila, aceasta favorizeaza subiectul de drept controlat si se bucura de principiul retroactivitatii, în temeiul art.l5 alin.2 din Constitutia României,instanta urmând sa constate admisibilitatea plângerii formulate de catre petenta si în consecinta a dispunerii anularii acestuia,atât in privinta sanctiunilor principale,cât si a celor complementare.
Apreciaza instanta ca fiind vorba de o lege contraventionala mai favorabila, aceasta favorizeaza subiectul de drept controlat si se bucura de principiul retroactivitatii, în temeiul art.l5 alin.2 din Constitutia României,instanta urmând sa constate admisibilitatea plângerii formulate de catre petenta si în consecinta a dispunerii anularii acestuia,atât in privinta sanctiunilor principale,cât si a celor complementare.
Astfel, prin dispozitiile art.2 pct.39 din Legea nr.288/2010,se restrânge sfera de aplicabilitate a respectivelor masuri sanctionatorii, fapta de a executa contracte de credit în conditiile stabilite initial cu clientii privati,nemaiputând fi în nici o situatie considerata ca fiind contraventie.
Astfel, prin dispozitiile art.2 pct.39 din Legea nr.288/2010,se restrânge sfera de aplicabilitate a respectivelor masuri sanctionatorii, fapta de a executa contracte de credit în conditiile stabilite initial cu clientii privati,nemaiputând fi în nici o situatie considerata ca fiind contraventie.
Cu plângerea înregistrata sub nr. petenta S.C. V. R. S.A in contradictoriu cu intimata A.N.P.C. -C.J.P.C. , a solicitat instantei ca în temeiul disp.art.88 alin.3- 86 alin.4, din OUG 50/2010,coroborat cu art.3l alin.l din OG 2/2010, sa dispuna anularea p.v.de constatare si sanctionarea contraventiei, seria XXX nr. emis la data de ll.l0.2010, de catre agentul constatator C.J.P.C. OLT.
Printr-un prim capat de cerere s-a solicitat instantei, de asemenea sa se suspende prin încheiere, executarea sanctiunilor complementare, dispuse prin p.v. de contraventie mai sus mentionat, înainte de solutionarea prezentei plângeri.
In motivarea cererii,se arata ca in ceea ce priveste sanctiunile complementare, prevazute la punctul K, din procesul verbal, respectiv „respectarea imediata a clauzelor contractuale, care au fost încalcate si restituirea sumelor încasate fara temei legal,într-un termen de maxim l5 zile”,instanta de judecata este competenta sa dispuna suspendarea sanctiunilor complementare.
Se motiveaza ca, daca OG 2/2001, prevede principiul suspendarii de drept a executarii p.v.de contraventie, OUG 50/2010, instituie numai o exceptie de la caracterul de iure al acestei suspendari,lasând libertatea instantei de a suspenda la cererea contravenientului constatator.
Cât priveste fondul cauzei, petenta a facut referire la faptul ca procesul verbal de contraventie seria XXX nr., emis de CJPC Olt,este nelegal, deoarece acesta nu cuprinde o descriere exacta a faptei care reprezinta contraventia din punctul de vedere al ANPC, lipsa acesteia sau insuficienta descriere da nastere echivocului faptei prezentate, fapt ce conduce instantele nationale la anularea p.v.de contraventie.
Intr-o alta ordine de idei, se precizeaza ca p.v. de contraventie este nelegal întocmit,deoarece fapta presupusa a fi savârsita nu este prevazuta de legea contraventionala indicata de catre agentii constatatori,cu alte cuvinte procesul verbal de contraventie nu a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor art.l6 si art.l7 din OG 2/2001,aspect care duce la nulitatea actului prin încalcarea unor norme imperative.
Astfel, prin procesul verbal, CJPC Olt, a sanctionat petenta pentru prevederea in contractele de credit a clauzei 5 lit.a, din Conditiile speciale prin care partile au convenit datorarea unui comision de risc , în contracte, redenumit ulterior comision de administrare. In motivarea procesului verbal, s-a sustinut ca prin perceperea acestui comision bancar, dupa data de 21.06.2010( data intrarii in vigoare a OUG 50/2010), banca încalca prevederile art.36 din OUG 50/2010, iar prin redenumirea acestui comision în „comision de administrare” se încalca prevederile art.35 alin.l lit.b, din OUG 50/2010.
S-a subliniat instantei faptul ca, procesul verbal de contraventie este nelegal,deoarece fapta constatata în acesta, nu este sanctionata de legea contraventionala,aplicabila la data savârsirii faptei.
Astfel, anterior datei de 21.09.2010, fapta indicata nu putea fi considerata ca încalcând prevederile OUG 50/2010, si deci nu putea fi sanctionata ca si contraventie.
Un alt motiv pentru care petenta invoca instantei faptul ca p.v. de contraventie este nelegal si netemeinic întocmit,consta în aceea ca, comisionul de risc sau de administrare este perceput in mod legal,in concordanta cu prevederile dreptului pozitiv,interpretat in lumina dreptului comunitar.
Se arata de asemenea ca ratiunea economica, care justifica solicitarea acestui comision, este existenta riscului de credit,care este un element de care Banca este obligata sa tina cont si sa încerce sa-l acopere.
Riscul de credit este asumat si de normele BNR nr.l7/l8.decembrie 2003 si este nevoie sa apreciaza ca orice institutie bancara in momentul in care acorda un credit, sa analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia.
Prin urmare, se considera ca banca este obligata sa administreze de-a lungul derularii contractului de credit, toate elementele de risc , care au fost luate în calcul la momentul acordarii creditului.
Pe de alta parte, se invoca faptul ca reglementarea ratiunii economice in OUG 50/2010 si obligatia instantei de a tine cont de natura economica a acestuia, are în vedere in dispozitiile sale si a comisionului de administrarea creditului. Astfel petenta apreciaza ca principala operatiune pe care trebuie sa o realizeze administratorul unui credit, este aceea de monitorizare si acoperirea riscurilor, obligatie primordiala a bancii , dupa acordarea unui credit, astfel ca din interpretarea dispozitiilor OUG 50/2010, acest act normativ nu o putea sa o elimine din categoriile de costuri care ar trebui suportate de catre beneficiarul creditului. Din punct de vedere economic,se apreciaza ca prin administrarea riscurilor unui contract de credit, acesta ar deveni sinonim si asimilat comisionului de risc, si din aceasta ratiune economica acesta nu poate fi considerat a fi eliminat de catre art.36 din OUG 50/2010.
Instanta trebuie sa aiba in vedere de asemenea sa sustina si faptul ca procentual cuantumul comisionului nu a fost modificat.
Un alt motiv pentru care prevederile art.36 din OUG 50/2010, trebuie interpretate în aceeasi ratiune prevazuta de legiuitor referitor la comisionul de administrare, este impus in conformitate cu prevederile comunitare pe care le implementeaza constitutionale si europene.
Astfel, daca prevederile art.36 din OUG 50/2010, ar fi interpretate in sensul stabilirii formale a unei liste exclusive de comisioane, cu anumite denumiri determinate, acestea ar fi neconforme cu principiile stabilite de dreptul comunitar sic el european al drepturilor omului.
Se invoca de asemenea si faptul ca aceste comisioane prevazute de art.36 din OUG 50/2010, sunt obligatorii pentru toate statele membre ale UE, cu referire la art.1 din Protocolul nr.l al CEDO,ce protejeaza proprietatea societatilor comerciale si posibilitatea acestora de a urmari profitul.
Astfel , prin obligarea efectuarii unor acte cu titlu gratuit, si al acoperirii propriilor masuri de austeritate, manifestate printr-o interpretare neconforma a dreptului comunitar si al CEDO cu prevederile OUG 50/2010,s-ar încalca exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate al creditorilor asupra propriilor activitati comerciale.
In drept au fost invocate disp.art.l6,art.l7,art.3l alin.l din OG 2/200l, art.88 alin.3, art.86 alin.4, din OUG 50/2010.
In dovedire,au fost depuse la dosar : copia p.v.de constatarea contraventiei, anexa la acest proces verbal.
Legal citat în instanta, agentul constatator CJPC Olt,in temeiul dispa.rt.ll5 C.p.c., la data de 7.dec.2010, a formulat si trimis la dosarul cauzei întâmpinare,prin care a solicitat instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa respinga ca neîntemeiata plângerea formulata de SC V. R. SA, împotriva procesului verbal de contraventie seria XXX nr.0340217/11.10.2010, si de asemenea sa se respinga cererea de suspendare a executarii sanctiunilor contraventionale complementare, dispuse prin procesul verbal încheiat.
In fapt, s-a motivat ca, în urma examinarii unui numar de 6 petitii formulate de 6 clienti ai SC V. R. SA ce aveau ca obiect perceperea, dupa intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010, a comisionului de risc de catre banca, precum si transformarea abuziva a acestui comision de risc, in comision de administrare, prin redenumirea acestuia, sau constatat în actele aditionale la conventiile de credit încheiate intre petenti si banca la art.3 pct.5 lit.b, ca se prevede perceperea unui comision de administrare credit,f apt ce contravine prevederilor art.35 alin.l lit.b,din OUG nr.50/2010, întrucât acest comision nu exista la data initiala a încheierii conventiilor. Conform prevederilor art.35 alin.l lit.b : „Se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane,tarife, speze bancare, sau orice fel de taxe aferente contractului,cu exceptia costurilor specifice unor servicii suplimentare, solicitate in mod expres,de catre consumatori, neprevazute in contract, si care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestora. Aceste costuri neprevazute,vor putea fi percepute numai pe baza unor acte aditionale acceptate de consumator”.
Întrucât, în urma celor 6 petitii s-a constatat încalcarea de catre petenta a prevederilor art.35 alin.l lit.b, art.36 din OUG 50/2010, s-a dispus in conformitate cu prevederile art.86 alin.2 din OUG nr.50/2010 si aplicarea sanctiunilor contraventionale complementare : respectarea imediata a clauzelor contractuale care a
De asemenea s-a invocat ca potrivit art.36 din OUG nr.50/2010, sunt enumerate limitativ categoriile de comisioane ce pot fi percepute de catre petenta, insa în cazul de fata, dupa intrarea in vigoare a ordonantei, respectiv 2l.06.2010, banca a continuat perceperea abuziva si arbitrara a acestui comision de risc, desi acesta nu se gaseste printre comisioanele legale stabilite in mod cert si neechivoc in art.36 din OUG 50/2010, încalcându-se în consecinta cu rea credinta prevederile acestui articol.
Examinând actele si lucrarile dosarului, în baza încheierii din 8.12.2010, instanta vis-a-vis de primul capat de cerere si anume suspendarea prin încheiere a executarii sanctiunilor contraventionale complementare dispuse prin procesul-verbal de contraventie atacat si mentionat mai sus, a respins acest capat de cerere deoarece dispozitiile legii cadru in materie contraventionala si anume OG 2/200l, prevad in mod neechivoc faptul ca, odata promovata plângere împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, se suspenda de drept si sanctiunile complementare aplicate in baza acestuia.
Cât priveste fondul cauzei, instanta retine faptul ca, în baza p.v.de contraventie, seria XXX nr., emis de CJCP OLT, petenta a fost sanctionata contraventional pe motiv ca, în urma a sase sesizari efectuate de 6 clienti ai acesteia, s-au constatat încalcari ale dispozitiilor OUG 50/2010, respectiv perceperea unor comisioane abuzive, care nu mai sunt prevazute printre comisioanele reglementate de art.36 din OUG nr.50/2010, constatându-se astfel ca banca a actionat in mod cu totul abuziv si arbitrar cu privire la perceptia comisionului de risc dupa intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010 si de asemenea a actionat cu rea credinta prin redenumirea acestui comision de risc in comision de administrare,.
De asemenea prin acelasi p.v.de contraventie,au fost aplicate si sanctiunile complementare : respectarea imediata a clauzelor contractuale care au fost încalcate,restituirea sumelor încasate fara temei legal, într-un termen de maxim l5 zile.
Raportat la situatia de fapt retinuta mai sus, instanta urmeaza sa admita plângerea formulata de SC V. R. SA, din urmatoarele considerente:
In prezent dispozitiile art.95 din OUG nr.50/2010, au fost modificate prin art.l, pct.39 din Legea de aprobare nr.288/2010, in sensul ca se specifica in mod neechivoc, ca prevederile Ordonantei”nu se aplica contractelor in curs de derulare”.
Ori,agentul constatator,prin întocmirea p.v.de contraventie sus mentionat, a retinut prin acesta tocmai savârsirea faptei, de a continua executarea contractelor încheiate cu clientii,în conditiile asumate la semnarea acestora si nu in conditiile OUG 50/2010.
Instanta apreciaza ca in situatia in care pe data de 3.0l.2011, a intrat in vigoare Legea nr.288/2010, care se circumscrie principiului de drept, ca daca pe durata desfasurarii procesului, intra in vigoare o lege care înlatura fapta din sfera ilicitului contraventionala,organul competent va dispune stingerea procesului contraventional, iar prin aceasta noua lege, fapta nu mai poate fi calificata ca fiind contraventie, nu poate conduce decât la admiterea plângerii si anularea procesului-verbal de contraventie sus mentionat.
Postat 28.02.2011