R O M Â N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECTIA CIVILA
DECIZIA CIVILA Nr. 1248/R
Sedinta publica de la 28 Septembrie 2010
Instanta constituita din:
PRESEDINTE DIANA ELENA SÎRGHI
Judecator MIRELA-CRISTINA TÂRLEA
Judecator PETRUS CIPRIAN DIACONARU
Grefier DANIELA PANAINTE
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenta HTP, si pe intimat IPJ VASLUI, având ca obiect plângere contraventionala munca in folosul comunitatii.
La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza ca recursul este declarat si motivat în termen; s-a solicitat judecata si în lipsa;
S-au verificat actele si lucrarile dosarului, dupa care:
Având în vedere lipsa partilor legal citate precum si faptul ca s-a solicitat judecarea în lipsa, conform disp. art. 242 al.2 Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat, instanta se considera lamurita, declara dezbaterile închise si lasa cauza în pronuntare, dupa care s-a trecut la deliberare conform art. 256 cod proc.civ, dându-se decizia de fata.
INSTANTA
deliberând asupra recursului declarat constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1042/14.04.2010 Judecatoria Bârlad a admis cererea formulata de Politia Bârlad pentru înlocuirea cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati în folosul comunitatii a sanctiunii amenzii aplicate prin procesul verbal de constatarea contraventiei seria AU nr. 3483023 din 17.05.2005, încheiat de Politia Bârlad, contravenientei HTP,
A dispus înlocuirea sanctiunii cu amenda în cuantum de 250.000 lei vechi, aplicate contravenientei HTP, prev.de art.1 lit.a si b din Legea nr.12/1990, cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, pe durata a 50 de ore, pe raza municipiului Bârlad, într-unul din locurile stabilite în acest scop prin Hotarârea nr. 235/31.08.2009 a Consiliului Local al mun. Bârlad privind aprobarea domeniilor serviciilor publice si a locurilor în care contravenientii vor presta activitati în folosul comunitatii, respectiv în domeniile privind pastrarea curateniei si igienizarea localitatii; întretinerea parcurilor si a drumurilor, pe strazile, aleile, locurile de joaca, canalele deschise si cursurile de apa, Gradina publica, parcul teatrului V.I. Popa, zonele verzi ale asociatiilor de din municipiul Bârlad.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatarea contraventiei seria AU nr. 3483023 din 17.05.2005, încheiat de Politia Bârlad, contravenienta HTP a fost sanctionata cu amenda de 250.000 lei vechi, pentru contraventia prev. de art.1 lit a si h din Lg 12/1990. În fapt, prin procesul-verbal de contraventie s-a retinut ca HTP a fost depistata comercializând ceaune fara a avea autorizatie în acest sens si fara a avea pretul afisat.
Conform art. 39 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, executarea amenzii contraventionale se face în conditiile prevazute de dispozitiile legale privind executarea silita a creantelor fiscale.
În cauza sunt aplicabile prev. art. 9 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, modificata si completata, conform carora: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savârsit contraventia, în vederea înlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, tinându-se seama de partea din amenda care a fost achitata”.
Retinând ca HTP nu a platit în termen legal amenda ce i-a fost aplicata, cererea formulata de Politia Bârlad este întemeiata, urmând sa fie admisa.
În temeiul art. 16 din O.G. nr.55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati în folosul comunitatii, modificata, Primaria mun. Bârlad a comunicat instantei Hotarârea nr. 235/31.08.2009 a Consiliului Local al mun. Bârlad privind aprobarea domeniilor serviciilor publice si a locurilor în care contravenientii vor presta activitati în folosul comunitatii. Din cuprinsul acestei hotarâri, rezulta ca domeniile serviciilor publice în care contravenientii vor presta activitati în folosul comunitatii în mun. Bârlad sunt: pastrarea curateniei si igienizarea localitatii; întretinerea parcurilor si a drumurilor. Locurile din mun. Bârlad în care contravenientii vor presta munca în folosul comunitatii sunt strazile, aleile, locurile de joaca, canalele deschise si cursurile de apa, Gradina publica, parcul teatrului V.I. Popa, zonele verzi ale asociatiilor de proprietari din mun. Bârlad.
Cu privire la durata sanctiunii, sunt aplicabile prev. art. 3 alin.1 din O.G. nr.55/2002, modificata, conform carora „Sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii se executa (…) pe o durata cuprinsa între 50 de ore si 300 de ore…”.
De asemenea, sunt incidente dispozitiile art.8 alin.6 din acelasi act normativ, care prevad ca:
„(6) Daca o persoana a savârsit mai multe contraventii, constatate prin acelasi proces-verbal, în cazul în care pentru toate faptele sau numai pentru unele dintre ele se prevede sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii, sanctiunile se cumuleaza fara a putea depasi maximul general stabilit de lege.
În consecinta, în temeiul art.3 alin.1 din O.G. nr. 55/2002 instanta a admis
cererea formulata de Politia Bârlad a pronuntat solutia redata mai sus .
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs, în termen legal, intimata HTP, criticând hotarârea primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie .
În motivarea recursului, recurenta intimata a învederat ca a achitat amenda aplicata prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria AU nr. 3483023 din 17.05.2005, încheiat de Politia Bârlad .
La cererea de recurs a fost atasata, în copie, chitanta seria 133-125-25 din 05.05.2010 .
Intimatul Inspectoratul Judetean de Politie Vaslui, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei, motivat de faptul ca, aceasta este legala si temeinica .
În recurs a fost administrata proba cu înscrisuri, respectiv chitanta seria 133-125-25 din 05.05.2010 emisa de Serviciul Impozite si Taxe Locale Bârlad .
Analizând actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs, a dispozitiilor legale în domeniu, precum si din oficiu, în temeiul prevederilor art. 304ą Cod procedura civila, instanta de control judiciar constata ca recursul este întemeiat pentru urmatoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatarea contraventiei seria AU nr. 3483023 din 17.05.2005, încheiat de Politia Bârlad, contravenienta HTP a fost sanctionata cu amenda de 250.000 lei vechi, în baza art.1 lit a si h din Lg 12/1990, pentru ca, la data de 17.05.2005, aflându-se în piata 9 Mai Bârlad, HTP a comercializat ceaune fara a avea autorizatie în acest sens si fara a avea pretul afisat.
Dispozitii legale incidente :
OG nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contraventiilor: art. 9 alin 3 : „ În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala s-a savârsit contraventia, în vederea înlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, tinându-se seama de partea din amenda care a fost achitata”.”, art. 391 alin 1 si 2: ” (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, acesta va sesiza instanta în circumscriptia careia s-a savârsit contraventia, în vederea înlocuirii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii, tinându-se seama, dupa caz, si de partea din amenda care a fost achitata…;” iar alin. 2 al aceluiasi articol stipuleaza ca : „(2) In cazul in care contravenientul, citat de instanta, nu a achitat amenda in termenul prevazut la alin. (1), instanta procedeaza, daca exista acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii pe o durata maxima de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore…”
Din continutul 391 alin 2, rezulta ca trebuie îndeplinite, cumulativ, doua conditii pentru a se putea dispune înlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii : 1. contravenientul sa nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la data ramânerii definitive a sanctiunii si 2. sa nu existe posibilitatea executarii silite.
Din analiza textului de lege redat mai sus, raportat la actele si lucrarile dosarului reiese ca nu sunt îndeplinite cumulativ cele doua conditii, în sensul ca, în recurs, s-a facut dovada ca achitarii amenzii .
Astfel, prin chitanta seria 133-125-25 din 05.05.2010 emisa de Serviciul Impozite si Taxe Locale Bârlad, depusa la dosar în recurs, recurenta a facut dovada faptului ca a achita amenda contraventionala în cuantum de 25 ROL aplicata prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria AU nr. 3483023 din 17.05.2005, astfel ca sesizarea intimatei a ramas fara obiect.
Totodata, instanta de control judiciar mai retine ca, desi achitarea amenzii s-a facut dupa împlinirea termenului de 30 de zile prevazut de art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sesizarea intimatei din prezentul recurs apare ca nefondata deoarece, instanta analizeaza în concret posibilitatea înlocuirii sanctiunii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii, ori, amenda fiind achitata, nu se mai poate pune problema imposibilitatii executarii silite a acesteia si nici implicit a înlocuirii acesteia cu o alta sanctiune.
O alta interpretare nu poate fi admisa deoarece ar duce la situatia în care recurenta intimata ar primi o dubla sanctiune, pentru una si aceeasi fapta contraventionala, încalcându-se principiul unicitatii sanctiunii principale consacrat de art. 5 alin 7 din OG nr. 2/2001 .
Fata de aceste considerente, vazând dispozitiile art. 304 ind. 1 Cod procedura civila si ale art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, tribunalul va admite recursul si va modifica în tot sentinta instantei de fond, în sensul ca va respinge cererea formulata de IPJ Vaslui – Politia mun. Bârlad în contradictoriu cu intimata HTP privind înlocuirea cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati în folosul comunitatii a sanctiunii amenzii contraventionale aplicate prin procesul verbal seria AU nr. 3483023 din 17.05.2010 încheiat de Politia mun. Bârlad
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de HTP împotriva sentintei civile nr. 1042 din 14.04.2010 a Judecatoriei Bârlad, pe care o modifica în tot, în sensul ca:
Respinge sesizarea formulata de Politia Bârlad pentru înlocuirea amenzii contraventionale aplicata contravenientei HTP prin procesul verbal de contraventie seria AU nr. 3483023/17.05.2010 încheiat de Politia Bârlad, în munca în folosul comunitatii.
Irevocabila.
Pronuntata în sedinta publica,azi, 28 Septembrie 2010.