Sentinţa Civilă NR. 1656/ 16.06.2010
Prin cererile înregistrate pe rolul Judecătoriei la data de 05.10.2009, sub nr. de dosar xxxx/321/2009, respectiv la data de 05.10.209, sub nr. zzzz/321/2009, petenta S.C. P. S.R.L. a formulat plângere contravenţională împotriva proceselor-verbale seria AIR nr. xxxxxxx şi seria AIR xxxxxxx, încheiate la data de 03.09.2009, de către un agent constatator din cadrul A.R.R- Agenţia Neamţ.
În motivarea plângerii cu privire la primul act menţionat, reprezentantul petentei a arătat că, în fapt, la data de 03.09.2009, în urma unui control în trafic, a fost oprit autovehiculul cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX/B-XX-ZZZ, condus în acel moment de C.C., constatându-se că vehiculul efectua transport rutier de mărfuri cu încălcarea dispoziţiilor OG 37/2007, Legii 371/2007, OUG 109/2005, Legii 102/2006.
A mai arătat petenta că, la data de 02.09.2009, autovehiculul menţionat a fost trimis în cursă, condus de către C.B., însă, la un moment dat, după traversare râului X., în direcţia C. spre T., conducătorul a observat o defecţiunea la sistemul hidraulic oprind vehiculul.
În continuare, reprezentantul contravenientei a învederat aspectul conform căruia, la data de 03.09.2009, angajatul societăţii în calitate de mecanic, încercând să remedieze defecţiunea la faţa locului, a condus autovehiculul spre staţia de astfel a ALDP, aflată în apropiere, unde avea mai mult spaţiu pentru operaţiune. În momentul în care a traversat DN 15 B, pentru a ajunge la locul vizat, a fost interpelat de agenţii intimatei, care l-au sancţionat pentru nedeţinerea documentaţiei necesare la bordul maşinii, în vederea efectuării transportului de marfă.
Relativ la cel de-al doilea proces-verbal atacat, reluându-se situaţia de fapt din prima plângere, s-a menţionat că a fost sancţionată şi societatea petentă.
A solicitat petenta, anularea proceselor-verbale atacate, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzilor cu avertisment.
Plângerea contravenţională este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
În apărare, intimata a depus la dosare întâmpinări, prin care a invocat, în primul dosar, lipsa calităţii procesuale active a petentei, iar în al doilea dosar a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că, în fapt, la controlul efectuat de către inspectorii de trafic, la controlul diagramelor tahograf s-a constatat ca şoferul efectua transportul fără utilizarea cartele tahograf, neexistând la bord, copia conformă a licenţei de transport.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 115-118 Cod procedura civila, O.G. nr. 2/2001, Ordinul 1892/2006 pentru aprobarea normelor privind organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activităţilor conexe, O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, OUG 109/2005, Legea nr. 102/2006.
Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar pentru petentă şi proba testimonială cu doi martori.
Prin încheierea din data de 19.02.2010, s-a admis excepţia conexităţii, fiind ataşat dosarul nr. 2971/321/2009, la dosarul nr. 2970/321/2009, iar prin încheierea de şedinţă din data de 19.02.2010, din dosarele conexate, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, pentru dosarul nr. 2970/321/2009
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile părţilor, instanţa reţine următoarele:
În primul rând, dat fiind că a fost admisă excepţia evocată, urmează a fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, plângerea formulată de petenta SC P.SRL, împotriva procesului – verbal de contravenţie seria AIR nr. xxxxxxx/03.09.2009, în dosarul nr. xxxx/321/2009.
Relativ la cea de-a doua plângere, în fapt, la data de 03.09.2009, SC P.SRL a fost sancţionată contravenţional cu amendă totală în valoare de 5500 lei, de către un inspector de trafic din cadrul intimatei ARR ( Agenţia Neamţ ), pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 8 pct. 11 din OG 37/2007 ( 4500 lei ), respectiv art. 58 lit. e din OUG 109/2005 ( 1000 lei ).
Pentru a dispune sancţionarea contravenţională, agentul constatator a reţinut în cuprinsul procesului-verbal seria AIR nr. xxxxxxx că, la data de mai sus, ora 10:18, în localitatea T., jud. Neamţ a fost oprit şi verificat în trafic vehiculul cu nr. de înmatriculare B-XX-XXX/B-XX-ZZZ, şi care efectua un transport rutier public de marfă, fiind condus de către C.C.. Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că vehiculul era condus fără utilizarea cartelei tahograf şi că, la bordul vehiculului nu exista copia conformă a licenţei de transport.
În drept, având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal evocat, instanţa reţine că acesta a fost legal întocmit, fiind evidenţiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate şi din oficiu.
Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal atacat îndeplineşte condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientei, după cum urmează:
În primul rând, instanţa reţine că petentul beneficiază de garanţiile consacrate de prevederile art. 6 C.E.D.O., relative la dreptul la un proces echitabil.
În al doilea rând, astfel cum s-a stabilit în cauza Anghel împotriva României, jurisprudenţa curţii de european al drepturilor omului fiind obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, pentru stabilirea faptului dacă o faptă are sau nu natură penală ( în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în favoarea persoanei care a săvârşit-o ), există trei criterii alternative:
calificarea faptei în dreptul intern;
natura faptei incriminate;
natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.
În dreptul românesc, domeniul contravenţional este unul situat în afara dreptului penal, dar cum, potrivit Curţii de la Strasbourg, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale, prin prisma art. 6 din Convenţie.
Referitor la natura faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca fiind penală, norma de incriminare trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, nu doar unui grup restrâns de persoane.
Ultimul criteriu, respectiv natura şi severitatea sancţiunii, este îndeplinit când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de cuantumul amenzii, dacă ea nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci vizează prevenirea săvârşirii altor fapte şi sancţionarea făptuitorului.
Mergând pe linia de raţionament a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine că primul şi cel de-al doilea criteriu, menţionate în cele ce preced, nu sunt aplicabile speţei de faţă ( primul, evident, deoarece contravenţia în dreptul intern, se apropie cel mai mult de procedura civilă, iar cel de-al doilea, întrucât normele de incriminare, respectiv OUG nr. 109/2005 şi OG 37/2007, se adresează unui grup restrâns de persoane, format din indivizi cu o anumită calitate, anume aceea de transportatori rutieri de persoane sau mărfuri ).
Totuşi, potrivit ultimului criteriu, faptele petente SC P.SRL pot fi asimilate unora penale, în sensul evocat, având în vedere faptul că sancţiunea aplicată, respectiv amendarea cu suma de 5500 lei, are un caracter deopotrivă sancţionator şi preventiv, nefiind destinată acoperirii vreunui prejudiciu.
Aşa fiind, contravenienta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligată să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatei.
Sub acest aspect, se reţine că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator, prin propriile simţuri. Relativ la prezumţiile evocate, instanţa aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împ. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravină CEDO.
În raport de atari menţiuni şi de situaţia reţinută în actul de sancţionare, instanţa constată că faptele patentei sunt contravenţii, după cum urmează:
Potrivit art. 58 lit. e din OUG nr. 109/2005 constituie contravenţie efectuarea transportului rutier de mărfuri fără existenţa la bordul vehiculului a documentului de transport sau a copiei conforme a licenţei de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz, iar potrivit art. 59 alin. 1 din acelaşi act normativ, sancţiunea este amenda contravenţională între 1000-1500 lei.
Conform dispoziţiilor art. 8 pct. 11 din OG 37/2007 ( în varianta iniţială, aplicabilă speţei, anterioară modificării prin OG nr. 21/2009 ), constituie contravenţie conducerea unui vehicul dotat cu tahograf digital fără a utiliza cartela tahografică, faptă sancţionabilă, potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 lit. d din aceeaşi ordonanţă, cu amendă între 4500-5000 lei.
Prin urmare, instanţa reţine că faptele, pe deplin dovedite, constituie ( sau au constituit la data săvârşirii ), contravenţii, iar amenda totală aplicată se circumscrie prevederilor art. 10 alin. 2 din OG 2/2001.
Apărările societăţii petente nu au a fi avute în vedere, întrucât, ca simple afirmaţii, acestea nu sunt susţinute de nici un suport factual pentru a fi susceptibile de producerea unor repercusiuni juridice. Astfel, petenta nu a reuşit să facă dovada existenţei copiei conform a licenţei de transport şi nici a utilizării cartelei tahograf de către conducătorul auto, cu toate că au fost acordate mai multe termene în acest sens.
Depoziţiile martorilor C.B. ( fila 35 ) şi C.C., deşi confirmă scenariul prezentat în acţiunea introductivă, nu pot fi susceptibile de repercusiuni juridice, sub aspectul exonerării petentei de răspundere.
În atare situaţie, va fi respinsă, ca lipsită de temei, plângerea contravenientei, împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, seria AIR nr. xxxxxxx/03.09.2009.
În virtutea principiului disponibilităţii, instanţa va luat act nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.