Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.06.2010, sub nr. 5406/279/2010, petenta xx a formulat, în contradictoriu cu intimatul xx, plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria XXX nr. 0278171 din data de 21.05.2010, invocând lipsa calităţii de subiect activ, solicitând anularea procesului-verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, pe cale de excepţie, invocă lipsa calităţii sale de subiect activ, întrucât S.C. xx S.A. are ca obiect de activitate furnizarea energiei electrice către consumatori, iar nu distribuţia acesteia, incompatibilitatea distribuitorului cu activitatea de furnizare fiind instituită prin dispoziţiile Legii energiei electrice nr. 13/2007, care defineşte aceste noţiuni. A precizat că furnizorul este interfaţa dintre consumator şi operatorul de distribuţie, dar nu poate răspunde pentru fapta acestuia din urmă. Prin urmare, a arătat că înţelege să cheme în garanţie S.C. xx S.A., pentru a solicita obligarea acesteia, dacă va cădea în pretenţii, să o despăgubească cu suma de 1000 lei, reprezentând cuantumul redus al amenzii pe care l-a achitat în termen de 48 de ore, şi să suporte cheltuielile de judecată, dacă se va impune.
Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea plângerii, întrucât, în primul rând, fapta nu există, iar în al doilea rând nu îi este imputabilă. A arătat petenta că, în urma măsurătorilor făcute de către angajaţi ai operatorului de distribuţie, a reieşit că tensiunea în sat Bradu, comuna Grinţieş, se încadrează în parametrii reglementaţi de Standardul de Performanţă pentru Serviciul de Distribuţie a Energiei Electrice, iar aprecierea reclamaţiei ca întemeiată este lipsită de suport real, mai ales că petenţii nu au produs dovezi în sprijinul celor reclamate.
În ceea ce priveşte reclamaţiile numiţilor xx, a învederat instanţei că, din citirile de verificare efectuate reiese că citirile reclamate au fost făcute corect, iar facturile nu sunt eronate, cauza principală a valorii mari a facturii menţionate de xx fiind tariful social ales de client.
Referitor la reclamaţia privind refuzul de a repara aparatele electrocasnice defecte, petenta a menţionat că în contractul de furnizare a energiei electrice se stipulează că, de regulă, furnizorul preia de la consumator aparatele electrocasnice şi le returnează reparate, dar aceasta nu reprezintă o obligaţie, subliniind că persoana în cauză nu a depus dovezi care să îi susţină reclamaţia.
În drept, cererea nu a fost întemeiată pe nicio dispoziţie legală.
În susţinerea plângerii, petenta a ataşat copia procesului-verbal contestat şi dovada comunicării acestuia, copie înştiinţare de plată, copii adrese de răspuns, copii ilizibile reclamaţii (filele 9-44).
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, şi de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 32/1995.
La solicitarea instanţei, petenta a depus copii lizibile ale înscrisurilor, în două exemplare, pentru a fi comunicate societăţii chemate în garanţie (filele 58-82).
Chematul în garanţie S.C. xx S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă, întrucât răspunderea contravenţională are caracter strict personal, astfel că, pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale nu poate fi angajată răspunderea unei alte persoane decât cea a făptuitorului, iar în cauza de faţă petenta a fost sancţionată ca urmare a depunerii unor reclamaţii de către clienţi ai acesteia.
Chematul în garanţie a subliniat că nu este parte în contractele de furnizare încheiate între petentă şi clienţii săi, iar faptul că xx S.A. se ocupă cu administrarea şi comercializarea energiei electrice şi a posturilor de transformare nu poate antrena răspunderea acestei societăţi, câtă vreme nu are nicio calitate în raportul juridic consfinţit prin contractul încheiat între părţi.
Pe fondul cauzei, a solicitat admiterea plângerii şi anularea procesului-verbal ori înlocuirea amenzii cu avertisment, întrucât susţinerile sin procesul-verbal nu se confirmă şi sunt contrazise de situaţia de fapt. Astfel, în ceea ce priveşte reclamaţia unui grup de cetăţeni sin sat Bradu, comuna Grinţieş, a precizat că, în urma măsurătorilor realizate de salariaţii săi, a reieşit că tensiunea se încadrează în parametrii reglementaţi de Standardul de Performanţă pentru Serviciul de Distribuţie a Energiei Electrice. Referitor la reclamaţia d-lui xx, a menţionat că valoarea scăzută a tensiunii de alimentare se datora numărului mare de consumatori în zonă, situaţia urmând a fi remediată după finalizarea, în anul 2010, a lucrărilor de îmbunătăţire nivel tensiune PT 1 Nemţişor.
În ceea ce priveşte aparatele electrocasnice defecte, a arătat chematul în garanţie că nu a fost vorba despre un refuz de plată a despăgubirii, ci de solicitarea firească a unor acte care să facă dovada faptului că acele bunuri sunt proprietatea consumatorului, client al furnizorului, iar obligaţia principală a acestuia este să despăgubească pe consumator, despăgubirea putând fi făcută şi prin plata contravalorii reparaţiei.
În drept, a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, ale Standardului de Performanţă pentru Serviciul de Distribuţie a Energiei Electrice aprobat de A.N.R.E. şi celelalte prevederi legale în domeniul energiei electrice.
La data de 11.02.2011, petenta a depus la dosar precizări, arătând că, la data de 31.12.2010, S.C. xx S.A. a fost supusă unui proces de fuziune prin absorbţie cu xx S.A., conform art. 238 paragraf 1 litera a din Legea nr. 31/1990, aceasta din urmă dobândind toate drepturile şi toate obligaţiile xx S.A. şi schimbându-şi denumirea în S.C. xx S.A.
Prin urmare, a solicitat instanţei ca orice referire la xx S.A. să fie înlocuită cu xx S.A.
Petenta a ataşat precizărilor copie a certificatului de radiere a xx S.A., copie a certificatului de înregistrare a E.ON Energie România S.A., copii Hotărâri ale Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (filele 113-123).
La data de 28.02.2011, intimatul xx a formulat întâmpinare, în conţinutul căreia s-a arătat că, urmare a înregistrării mai multor reclamaţii din partea consumatorilor, privind derularea relaţiilor contractuale dintre aceştia şi S.C. xx S.A., s-a declanşat acţiunea de control, în urma căreia au fost constatate o serie de deficienţe în modul de prestare a serviciilor către consumatori, considerându-se, în mod temeinic şi legal, că poate fi atrasă răspunderea contravenţională a operatorului economic.
A menţionat intimatul că operatorul economic a procedat la deconectarea de la furnizarea energiei electrice fără notificare şi fără acordarea unui preaviz, încălcând dreptul la informare al consumatorilor, şi că a avut un comportament incorect faţă de alţi consumatori, amenda în valoare de 10.000 lei justificându-se prin numărul persoanelor care au formulat reclamaţii.
De asemenea, a subliniat că agentul a constatat personal faptele consemnate în procesul-verbal contestat, fiind îndeplinite exigenţele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptelor contravenţionale, astfel încât procesul-verbal face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrarie. A precizat că rolul acestei instituţii de este de a sprijini consumatorii şi de a veghea la respectarea drepturilor acestora.
Referitor la excepţia lipsei calităţii de subiect activ a contravenientei, a solicitat instanţei respingerea acesteia, cu motivarea că răspunderea pentru calitatea serviciilor şi modul de derulare a relaţiilor contractuale cu consumatorii aparţinând petentei, care are calitatea de prestator de servicii în cadrul contractelor de furnizare încheiate cu consumatorii.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 115-118 Cod procedură civilă, ale O.G. nr. 21/1992, H.G. nr. 882/2010.
În susţinerea afirmaţiilor sale, intimatul a ataşat întâmpinării procesul-verbal în original, copii fişe de reclamaţie/sesizare, copii adrese de răspuns (filele 134-163).
Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri, solicitând petentei să depună dovada modului în care a calculat indexul şi a realizat facturarea în cazul consumatorilor care au formulat reclamaţii cu privire la acest aspect, înscrisurile comunicate fiind ataşate la filele 170-181.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria XXX nr. 0278171 din data de 21.05.2010, petenta S.C. xx S.A. a fost sancţionată cu avertisment şi amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 18 şi art. 9 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
S-a reţinut în actul de sancţionare că la data de 17.03.2010 a fost demarată acţiunea de cercetare a reclamaţiilor înregistrate la xx, constatându-se următoarele:
– un grup de consumatori a reclamat deconectarea abuzivă, fără o notificare prealabilă, ca urmare a expirării contractelor de furnizare, deşi facturile emise după încetarea contractelor au fost achitate în termen de către consumatori, aceştia fiind obligaţi, pentru reluarea furnizării energiei electrice, să semneze un nou contract şi să achite toate taxele aferente operaţiunilor de debranşare – rebranşare. S-a consemnat că reclamaţia este întemeiată şi au fost încălcate dispoziţiile art. 18 din O.G. nr. 21/1992.
– consumatorii au reclamat faptul că nu se respectă clauzele contractuale din contractele de furnizare energie electrică, în sensul că nivelul de tensiune este scăzut, cauzând întreruperi în funcţionarea aparatelor electrocasnice; s-a constatat că, deşi au fost făcute demersuri în scris către operatorul economic, nu s-a întreprins nimic în acest sens ori s-a precizat că au fost demarate acţiuni în vederea modernizării reţelei de distribuţie, fără indicarea termenului de finalizare a lucrărilor, reclamaţiile fiind întemeiate.
– xx a reclamat înregistrarea eronată şi valoarea nejustificat de mare a consumului de energie electrică, iar operatorul economic, fiind sesizat, s-a rezumat la o citire intermediară a contorului, fără a face alte demersuri pentru lămurirea cauzelor care au condus la această situaţie de fapt, iar consumatorul, fiind notificat cu privire la sistarea furnizării energiei electrice, a fost obligat să achite integral factura emisă; s-a concluzionat că această reclamaţie este întemeiată.
– xx a reclamat citirea greşită a consumului indicat de contorul electric, iar operatorul economic nu a putut demonstra înregistrarea consumului respectiv, motivaţia că locuinţa era în construcţie neavând relevanţă pentru perioada facturată, astfel încât reclamaţia este întemeiată.
– reclamaţia referitoare la comportamentul abuziv al personalului xx a fost considerată nesoluţionabilă.
– xx a reclamat faptul că nu a fost despăgubită ca urmare a deteriorării aparatelor electrocasnice, deşi operatorul economic a confirmat producerea incidentului; din analiza contractului de furnizare a energiei electrice a reieşit faptul că la Cap. 6 drepturile consumatorilor nu sunt indicate într-o formă corectă, completă şi precisă, utilizându-se sintagma „de regulă”, ceea ce conduce la aplicarea unor proceduri care în mod clar sunt în defavoarea consumatorului, afectându-le interesele economice. În mod abuziv operatorul economic a solicitat documente de provenienţă a produselor defectate şi documentele de plată a reparaţiilor, nu a respectat termenul maxim de despăgubire de 60 de zile de la producerea incidentului, cu motivarea că nu s-au prezentat aceste documente, şi în acest caz operatorul economic şi-a rezervat dreptul de a nu mai lua în considerare nicio pretenţie, decizie stabilită unilateral.
Pentru aceste abateri, care constituie încălcarea art. 9 din O.G. nr. 21/1992, s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 10.000 lei.
În temeiul dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa are îndatorirea de a verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancţiunii.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal de contravenţie contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanţa, analizând din oficiu conţinutul acestuia prin prisma dispoziţiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menţionat, sub sancţiunea nulităţii absolute.
De altfel, instanţa observă că societatea petentă nu a invocat motive de nelegalitate a actului de constatare şi sancţionare, argumentele din plângerea contravenţională formulată vizând netemeinicia procesului-verbal şi urmează a fi analizate în continuare.
Sub aspectul lipsei calităţii de subiect activ a petentei, invocată pe cale de excepţie şi calificată de instanţă apărare de fond, instanţa reţine că petenta (a cărei denumire anterioară a fost S.C. xx S.A.) are ca obiect de activitate furnizarea energiei electrice, definită de dispoziţiile Legii energiei electrice nr. 13/2007 drept activitatea de comercializare a energiei electrice către clienţi.
În conformitate cu prevederile art. 48 din această lege, furnizarea energiei electrice este activitatea prin care persoana juridică titulară de licenţă comercializează energie electrică clienţilor. Pentru furnizarea energiei electrice la clienţii finali se încheie un contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Prin urmare, deşi este adevărat faptul că dispoziţiile legale impun separarea activităţii de distribuţie a energiei electrice de activitatea de furnizare, dat fiind faptul că petenta este cea implicată în raporturi juridice contractuale cu consumatorii care au formulat reclamaţii la xx, ei îi revine obligaţia de a aduce la îndeplinire obligaţiile prevăzute în contractele de furnizare şi dreptul de a încasa contravaloarea serviciilor prestate clienţilor săi.
Această concluzie se desprinde analizând în continuare dispoziţiile legii energiei electrice, care, în art. 55 stipulează că furnizorul răspunde pentru toate daunele provocate consumatorului din culpa sa, în condiţiile stabilite prin contractul de furnizare, fiind îndreptăţit să recupereze daunele produse consumatorilor, de la operatorul de distribuţie, operatorul de transport şi de sistem sau de la producător, dovedite a fi cauzate din culpa oricăruia dintre aceştia.
Instanţa subliniază că, fiind o activitate ilicită, contravenţia este atribuită unei persoane fizice sau juridice care a încălcat obligaţia de conformare. Potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii. Or, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (care au constituit temeiul sancţionării petentei), sancţiunile contravenţionale se pot aplica şi persoanelor juridice.
Prin raportare la aceste dispoziţii legale şi la faptul că societatea a fost sancţionată ca urmare a depunerii unor reclamaţii prin care se invocă nerespectarea unor clauze contractuale, citirea greşită a contorului ori probleme legate de emiterea facturilor, instanţa constată că petenta susţine în mod neîntemeiat că faptele reţinute în procesul-verbal nu pot fi imputate furnizorului de energie electrică şi subliniază că acestuia i se poate reţine calitatea de contravenient, dacă se va concluziona că sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor menţionate în procesul-verbal.
Furnizorul, iar nu operatorul de distribuţie are calitatea de prestator de servicii în raporturile cu consumatorii, astfel încât acesta răspunde pentru calitatea serviciilor prestate în temeiul contractelor de furnizare încheiate, motiv pentru care instanţa reţine că apărarea petentei este nefondată.
În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa constată că procesul-verbal atacat îndeplineşte, în parte, condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientei, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, analizând hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel împotriva României, instanţa reţine că trebuie respectate în materie contravenţională garanţiile cuprinse în art. 6 CEDO, referitoare, în principal, la prezumţia de nevinovăţie şi incidenţa principiului potrivit căruia orice îndoială profită acuzatului (in dubio pro reo), dar şi la existenţa unei prezumţii relative că reflectă adevărul, în favoarea conţinutului actului de constatare încheiat ca urmare a percepţiilor proprii ale agentului constatator.
Astfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, s-au conturat trei criterii alternative în vederea stabilirii naturii penale a unei fapte, în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în beneficiul persoanei care a săvârşit-o, respectiv calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate (aplicabilitatea generală a acesteia) şi natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.
Potrivit ultimului criteriu indicat, fapta petentei poate fi asimilată unei fapte penale sub aspectul gravităţii sancţiunii aplicate, deoarece amendarea sa cu suma de 10.000 lei are un caracter deopotrivă sancţionator şi preventiv, nefiind destinată acoperirii vreunui prejudiciu.
În consecinţă, contravenienta, chiar dacă este persoană juridică, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligată să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatei.
Sub acest aspect, instanţa reţine că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator şi constatate personal de acesta.
În acest context, instanţa aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împotriva Slovaciei, hotărârea din 2 septembrie 1998, §64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevanţe probatorii acestuia să contravină CEDO.
Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, jurisdicţiilor naţionale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în faţa lor şi de a se pronunţa asupra pertinenţei acelor probe pe care părţile doresc să le propună în vederea administrării.
Referitor la prima faptă contravenţională reţinută, instanţa observă că S.C. xx S.A. a fost sancţionată cu avertisment pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 18 din O.G. nr. 21/1992, potrivit cărora consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.
În procesul-verbal s-a consemnat că, urmare a reclamaţiilor depuse de consumatori, operatorul economic a luat măsuri pentru remedierea situaţiei şi a restituit sumele percepute, în mod abuziv, cu titlu de taxe aferente operaţiunilor de debranşare – rebranşare. Societatea petentă nici nu a contestat reţinerea acestei fapte, astfel încât instanţa apreciază ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravenţiei, sancţiunea avertismentului fiind proporţională cu gradul de pericol social concret al faptei, iar procesul-verbal este legal şi temeinic sub aspectul analizat.
În ceea ce priveşte a doua faptă contravenţională, aceasta constă în nerespectarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 21/1992, care instituie obligaţia operatorilor economici de a pune pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, de a se comporta în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi de a nu folosi practici comerciale abuzive.
Analizând motivele de netemeinicie invocate de petentă, instanţa observă că, deşi aceasta a susţinut că şi-a respectat toate obligaţiile, nu a dovedit existenţa unei asemenea stări de fapt, diferită de cea reţinută de agentul constatator, ci, din înscrisurile invocate în susţinerea poziţiei sale, reiese tocmai o situaţie contrară, respectiv încălcarea, fără vreun motiv întemeiat, a drepturilor consumatorilor.
În concret, dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 13/2007 conţin o enumerare a drepturilor pe care această lege le recunoaşte consumatorilor, respectiv:
a) să aibă acces la reţelele electrice de interes public şi să consume energie electrică în conformitate cu prevederile contractului de furnizare;
b) să solicite furnizorului modificarea şi completarea contractului de furnizare şi a anexelor la acesta sau să iniţieze acte adiţionale la contracte, atunci când apar elemente noi ori când consideră necesară detalierea sau completarea unor clauze contractuale;
c) să aibă acces la grupurile de măsurare pentru decontare;
d) să solicite furnizorului să ia măsuri pentru remedierea defecţiunilor şi a deranjamentelor survenite în reţelele electrice;
e) să solicite furnizorului despăgubiri, conform prevederilor contractuale, când i se produc daune din vina acestuia sau în cazul nerespectării indicatorilor de calitate a energiei.
Analizând documentele aflate la dosar, instanţa constată că petenta nu a respectat obligaţia de a furniza servicii care corespund caracteristicilor declarate, neputând justifica, în mod pertinent, nivelul de tensiune scăzut reclamat de consumatorii din localităţile Nemţişor – comuna Vânători şi Bradu – comuna Grinţieş, judeţul Neamţ. Astfel, deşi clienţilor le este recunoscut de lege dreptul de a consuma energie electrică în conformitate cu prevederile contractului de furnizare, petenta nu a fost în măsură să asigure respectarea acestui drept şi, implicit, nici a clauzelor contractuale.
Societatea furnizoare a recunoscut, în adresele emise (fila 156), că în localitatea Nemţişor s-au constatat valori care se situează sub limita valorilor admise de Standardul de Performanţă pentru Serviciul de Distribuţie a Energiei Electrice şi s-a mărginit să afirme că realizarea îmbunătăţirilor în zona respectivă a fost inclusă în planul de investiţii pentru anul 2010, fără a preciza un termen de finalizare a lucrărilor şi fără a depune vreo dovadă a celor afirmate.
De asemenea, petenta s-a prevalat de culpa consumatorilor, care a determinat depăşirea puterii electrice a reţelei, stabilite la data punerii în funcţiune, deşi această situaţie îi este imputabilă furnizorului, care are datoria de a realiza adaptările şi modernizările care se impun, în raport de numărul consumatorilor (mai ales că societatea furnizoare a fost cea care a încheiat un număr tot mai mare de contracte de furnizare, fără a proceda la efectuarea unor investiţii care să asigure calitatea serviciilor pentru toţi consumatorii).
În ceea ce priveşte celelalte reclamaţii cu acelaşi obiect, vizând localitatea Bradu, instanţa observă că petenta invocă efectuarea unor măsurători, pentru perioada 21.04.2010 – 30.04.2010, care au demonstrat că tensiunea se încadrează în limitele admise, dar nu a prezentat dovada acestor măsurători, rezultatele lor şi nici a faptului că în zona respectivă, în mod curent, condiţiile de exploatare sunt cele normale (filele 20-23).
Referitor la reclamaţiile prin care s-a invocat citirea greşită a consumurilor şi emiterea unor facturi cu valori nejustificate, din actele dosarului reiese, în ceea ce priveşte consumatorul xx, că, în urma reclamaţiei depuse şi a verificărilor efectuate, aceasta a optat pentru un alt tarif şi a achitat factura contestată, iar în privinţa consumatorului xx instanţa reţine că, prin înscrisurile depuse la filele 173-180, s-a făcut dovada că factura contestată are la bază consumul real înregistrat de contor, agentul constatator consemnând, în mod greşit, contrariul.
Intimatul a reţinut în sarcina petentei nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 21/1992 şi pentru că a constatat refuzul furnizorului de a-l despăgubi pe consumator ca urmare a defectării unor aparate electrocasnice, condiţionând îndeplinirea obligaţiei de prezentarea unor documente justificative.
Din această perspectivă, instanţa reţine că petenta nu a contestat producerea incidentului şi nici faptul că defectarea aparatelor îi este imputabilă, prevalându-se de conţinutul unei clauze contractuale pentru a fi exonerat de obligaţia de plată.
Analizând prevederile contractului de furnizare încheiat cu consumatorul afectat (art. 9 din contract – fila 147), instanţa observă că acordarea despăgubirii nu este condiţionată de depunerea documentelor care dovedesc dreptul de proprietate asupra bunurilor defecte, că nu s-a stipulat un termen de depunere a acestora a cărui nerespectare să atragă decăderea consumatorului din dreptul de a mai pretinde despăgubiri (aşa cum, în mod abuziv, furnizorul l-a informat pe consumator), iar regula este preluarea bunurilor de către furnizor şi returnarea acestora reparate, şi nu achitarea contravalorii reparaţiilor efectuate în prealabil de consumator.
În aceste condiţii, instanţa reţine că societatea petentă nu a avut un comportament corect faţă de consumator, impunând în mod unilateral condiţii şi termene care depăşesc prevederile contractuale, fără a avea o justificare obiectivă şi afectând interesele clientului său.
Prin urmare, chiar dacă forţa probantă a procesului-verbal este relativă, aceasta nu înseamnă că ea ar putea fi răsturnată prin simpla susţinere a contravenientei că acesta este netemeinic, în condiţiile în care nu a prezentat probe în acest sens, care să îi sprijine poziţia, iar dovezile administrate în cauză confirmă datele consemnate în procesul-verbal.
Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că intimatul şi-a îndeplinit obligaţia de a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază petenta, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptelor contravenţionale reţinute în sarcina sa, iar conduita acesteia se situează în sfera ilicitului contravenţional.
Urmarea imediată a faptelor săvârşite constă în lezarea valorilor sociale care asigură calitatea serviciului de furnizare a energiei electrice, siguranţa în alimentare cu energie electrică şi respectarea drepturilor consumatorilor în raport cu furnizorul – partener contractual, importanţa valorilor sociale menţionate nefiind neglijabilă, ea constituind temeiul instituirii unor sancţiuni severe în această materie.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele actului normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
Din acest punct de vedere, instanţa constată că petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. 1 litera c din O.G. nr. 21/1992, care instituie sancţiunea amenzii cuprinsă între 2000 şi 20.000 lei. Ţinând seama de faptul că, aşa cum s-a arătat, reclamaţia depusă de xx este neîntemeiată, iar problema invocată de consumatorul xx a fost remediată ulterior încheierii procesului-verbal, precum şi de faptul că limitele speciale ale amenzii sunt ridicate, instanţa apreciază că se justifică reducerea cuantumului amenzii aplicate petentei de la 10.000 lei, la 5000 lei, acest cuantum fiind apt să atingă scopul preventiv al sancţiunii contravenţionale cu caracter pecuniar.
Analizând criteriile de individualizare enumerate de prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată totuşi că nu s-ar justifica înlocuirea amenzii cu sancţiunea avertismentului, întrucât fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, omisiunea de a se conforma dispoziţiilor legale a avut efect semnificativ asupra consumatorilor afectaţi, care au fost în număr ridicat, iar petenta nu a dovedit, prin atitudinea sa, că o sancţiune nepecuniară ar fi de natură să îşi atingă scopul şi să prevină comiterea altor fapte similare.
Justificarea acestei sancţiuni implică analiza mai multor aspecte.
În primul rând, serviciul prestat de petentă prezintă o importanţă şi o influenţă majoră asupra activităţii zilnice a consumatorilor sau utilizatorilor, persoane fizice sau juridice.
În al doilea rând, datorită dependenţei consumatorilor de acest serviciu, operatorul de furnizare beneficiază de o poziţie avantajoasă din punct de vedere economic, însă îi revin, în mod corelativ, şi responsabilităţi sporite. În acest context, instanţa aminteşte, ca principiu promovat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, că prevederile de protecţie care se aplică consumatorilor au rezultat din preocuparea de a-i proteja pe aceştia ca parte considerată mai vulnerabilă din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată din punct de vedere juridic decât cealaltă parte contractuală (a se vedea C.E.J., cauza C89/91 Shearson Lehman Hutton Inc. c. TVB).
Prin urmare, în condiţiile în care nerespectarea obligaţiilor impuse furnizorului de energie electrică influenţează în mod negativ consumatorii, este justificată sancţionarea severă a prestatorului de serviciu care nu se conformează cerinţelor legale.
Or, în situaţia de faţă, probele administrate au reliefat culpa societăţii petente şi măsurile insuficiente luate de aceasta pentru a asigura, permanent şi pentru toţi consumatorii, calitatea serviciului pe care aceştia îl plătesc.
Mai mult, aplicarea unei sancţiuni constând într-un simplu avertisment ar fi justificată doar în ipoteza în care atitudinea petentei ar demonstra aptitudinea acestuia de a regla comportamentul celui sancţionat, de a-l determina să conştientizeze gradul de pericol social al faptei săvârşite şi să facă demersuri pentru înlăturarea deficienţelor.
Însă petenta din prezenta cauză nu a avut o asemenea atitudine, iar consumatorii implicaţi au fost nemulţumiţi de modul în care au fost trataţi, de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale care reveneau petentei şi de lipsa asigurării unor servicii de calitate.
Faţă de aceste împrejurări, aplicarea sancţiunii amenzii în cuantum de 5000 lei nu poate fi apreciată ca disproporţionată în raport cu pericolul social al faptei, cu împrejurările în care a fost săvârşită şi cu efectul produs asupra consumatorilor.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a S.C. xx S.A., potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
Această dispoziţie legală, care permite atragerea unui terţ la judecata unui proces pendente, nu este însă aplicabilă în cauzele având ca obiect plângeri contravenţionale, în considerarea caracterului special al acestui tip de răspundere.
Astfel, răspunderea contravenţională are un caracter strict personal, iar subiectul activ, persoană fizică sau juridică, răspunde pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia. Răspunderea contravenţională este directă şi personală, astfel încât eventualul drept de regres al persoanei sancţionate împotriva unui terţ excede raportului juridic contravenţional de conflict, acest drept fiind exercitabil în temeiul răspunderii civile delictuale.
Faţă de aceste aprecieri, instanţa va respinge cererea de chemare în garanţie a S.C. xx S.A., formulată de petentă în prezenta cauză, ca inadmisibilă.
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa va admite în parte plângerea formulată de S.C. xx S.A., va reduce cuantumul amenzii contravenţionale aplicate petentei, de la 10.000 lei la 5.000 lei, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale actului contestat şi a fi respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de petentă, ca inadmisibilă.
