Plangere contraventionala Popriri


La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat av. P. N. in calitate de aparator al recurentei-petenta in baza imputernicirii avocatiale existente la doar, lipsa fiind reprezentantii legali ai partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 si urm. C.pr.civ..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care invedereaza instantei ca recursul este declarat in termen si scutit de plata taxei de timbru, după care,

Aparatorul recurentei-petenta depune la dosar, in copie, un set de inscrisuri, respectiv: Instiintare, Proces-verbal de control seria 38, nr.00000363/ 19.11.2010, Anexă nr.1 de constatare a deficientelor in domeniul securitatii si sanatatii in munca; Anexa nr.2 la Procesul-verbal; Adresa nr.812/02.12.2010 emisa de SC A. I. SRL Craiova si dovada trimiterii prin fax din data de 02.12.2010.

Faţă de declaratia aparatorului recurentei-petenta ca nu mai are alte cereri de formulat sau explicatii de dat in vederea completarii cercetarii judecatoresti, instanta constata ca dosarul se afla in stare de judecata, in temeiul art.150 C.pr.civ. declara inchise dezbaterile si acorda cuvantul in recurs.

Aparatorul recurentei-petenta, avand cuvantul in recurs, arata ca la fila 27 (verso) din dosarul de fond, instanta de fond a apreciat ca „incadrarea juridica dată faptei este cea corecta si chiar daca petenta a remediat deficientele constatate si a indeplinit planul de masuri stabilit, acest lucru nu are relevanta asupra existentei contraventiei retinuta in sarcina sa, intrucat aceasta priveste omisiunea de a informa Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea si nu omisiunea de a duce la indeplinire masurile obligatorii dispuse de inspectorul de munca”. Arata ca potrivit Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-au transformat nulitatile absolute in nulitati relative cu trimitere la vătămare.

Mentioneaza ca in Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor existent la fila 16 din dosarul de fond s-a stabilit ca la data de 03.12.2010, la orele 16,30, petenta a savarsit contraventia la sediul I.T.M., ceea ce este gresit pentru ca nu acolo s-a savarsit contraventia.

In conditiile in care toate Procesele-verbale de constatare sunt semnate de inspectorul teritorial, solicita instantei sa aprecieze cine are dreptate, inspectorul sau petenta in conditiile in care nu exista martori.

Solicita a se avea in vedere ca amenda fixată a fost in cuantum maxim, in conditiile in care s-a stabilit ca planul de masuri impus pentru data de 19.11.2010 a fost indeplinit, iar la fila 10 din dosarul de fond există dovada ca petenta a comunicat, prin fax, Inspectoratului Teritorial de Munca planul de masuri si este confirmat. Mai mult, arata ca prin Adresa nr.812/2.12.2010 petenta a comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă faptul ca planul a fost indeplinit. Solicita admiterea in intregime a recursului si modificarea sentintei instantei de fond in sensul admiterii plangerii contraventionale aşa cum a fost formulata. In subsidiar, daca se admite recursul si se are in vedere dovada comunicarii indeplinirii masurilor prin fax, solicita aplicarea avertismentului.

T R I B U N A L U L:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 1505/215/2011 din 19.01.2011, peteata S.C. A.I.SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria 37 nr. 7434 încheiat la 04.01.2011 de I.T.M. Tulcea.

In motivarea plangerii, petenta a aratat că în cadrul activităţilor comerciale pe care le desfasoara, activitatea de productie se desfasoara la Craiova, in timp ce comercialziarea articolelor produse se desfasoara prin mai multe puncte de lucru, printre care şi cel din Tulcea.

In data de 19.11.2010, la acest punct de lucru a avut loc un control al I.T.M. TULCEA, avand ca obiect respectarea prevederilor legale în domeniul sanatatii si securitatii in munca.

In urma verificarilor efectuate a fost intocmit procesul verbal de control seria 38 nr. 363/19.11.2010, în anexele caruia au fost constatate o serie de deficiente, pentru a căror remediere s-a dispus un plan de masuri.

In baza acestui plan de masuri, a fost revizuit planul de prevenire si protectie bazat pe evaluarea riscurilor, a fost completată fişa postului cu o anexa privind instructiuni concrete în domeniul sanatatii şi securitatii in munca si s-a completat tematica de instruire periodica in spiritul instructiunilor trasate de inspectorul de munca. Ulterior, petentei i-a fost comunicat procesul-verbal de contraventie prin care se stabilea o amenda de 8.000 de lei în baza art. 13(m) raportat la art. 39(4) din Legea nr. 319/2006. Ca motive de nulitate, petenta a arătat ca nu exista identitate intre descrierea faptei si textul de lege aplicat, ca i-ar fi fost incalcat dreptul la aparare si ca sanctiunea aplicată nu ar fi fost în concordanta cu gradul de pericol social al faptei, natura si gravitatea acesteia.

Prin Sentinţa civilă nr. 2619 din 9 februarie 2011, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Tulcea, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1704/327/2011.

Soluţionând cauza, Judecătoria Tulcea, prin Sentinţa civilă nr. 2028 din 02.06.2011 a respins plângerea ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 19.11.2010, la punctul din lucru din municipiul Tulcea apartinand petentei S.C. A.I.SRLa fost efectuat un control de către INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA TULCEA, având ca obiect verificarea respectarii prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca. In urma acestui control, au fost constatate o serie de deficiente si lipsuri (mentionate in anexa 1 la procesul verbal de control seria 38 nr. 363/19.11.2010 – fila 21), fiind dispuse o serie de masuri având termen de realizare 03.12.2010 (anexa 2 la procesul verbal de control – fila 22). De asemenea, în procesul-verbal amintit se menţiona că INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA TULCEA va fi informat in scris pana la data de 03.12.2010 asupra modului in care au fost remediate deficientele constatate.

La data de 04.01.2011, INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA TULCEA a întocmit procesul-verbal de contravenţie seria 37 nr. 7434, prin care a aplicat petentei o amenda contraventionala de 8.000 lei, constatand ca petenta S.C. A.I.SRL nu a informat în scris asupra modului în care au fost remediate deficienţele constatate. Ca temei juridic al aplicarii sancţiunii, agentul constatator a menţionat prevederile art. 13 (m) si art. 39 (4) din Legea nr. 319/2006.

Potrivit art. 13 (m) din Legea nr. privind sanatatea si securitatea în munca angajatorii au obligatia “să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor”, nerespectarea acestei obligaţii sancţionandu-se cu amenda contraventională între 4.000 si 8.000 lei, potrivit art. 39(4) din lege. A

Prin prisma acestor prevederi legale, se observa ca prin procesul verbal de control din data de 19.11.2010, inspectorul de munca a dispus ca până la data de 03.12.2010, să fie comunicat modul în care au fost remediate deficientele constatate, obligaţie ce nu a fost respectată de către petenta S.C. AUVIMIST IMPEX S.R.L.. Prin urmare, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptei era cea corecta. Chiar daca petenta a remediat deficienţele constatate şi a îndeplinit planul de masuri stabilit, acest lucru nu are releventa asupra existentei contraventiei reţinută in sarcina sa, intrucat aceasta priveşte omisiunea de a informa INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA TULCEA si nu omisiunea de a duce la indeplinire masurile obligatorii dispuse de inspectorul de muncă.

Impotriva acestei sentinţe a formulat recurs petenta S.C. A. I. S.R.L., cu sediul în municipiul Craiova, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

A arătat petenta prin susţinerile orale făcute în faţa instanţei de recurs că în procesul verbal de contravenţie contestat s-a menţionat că la data de 3 decembrie 2010, orele 16,30, petenta a săvârşit contravenţia la sediul I.T.M., ceea ce este greşit, deoarece nu acesta este locul săvârşirii faptei.

S-a solicitat să se constate că amenda care i-a fost aplicată este în cuantum maxim în condiţiile în care planul de măsuri a fost îndeplinit, iar petenta a comunicat, prin fax, I.T.M. Tulcea planul de măsuri iar la data de 2 decembrie 2010 i-a comunicat deasemeni că planul a fost îndeplinit.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse acesteia, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 34 alin. 2 Cod proc. civ., tribunalul reţine că recursul este întemeiat.

Urmare controlului efectuat la punctul de lucru al petentei-recurente din Tulcea, str. Isaccei nr. 54, de către un inspector al I.T.M. Tulcea a fost întocmit procesul-verbal de control nr. 363 din 19 noiembrie 2010, prin care s-a constatat aşa cum rezultă din anexa la acest proces-verbal de control, punctele 2, 3 şi 4 următoarele:

– Planul de prevenire şi protecţie nu este întocmit conform Anexa 7 din NM de aplicare a Legii nr. 319/2006, bazat pe evaluarea riscurilor, contrar prevederilor art. 13 lit. b) din Legea nr. 319/2006;

– Fişa postului nu cuprinde şi atribuţii şi răspunderi concrete cofnorm legislaţiei securităţii muncii – obligaţiile lucrătorilor (art. 22, 23 din Legea nr. 319/2006);

– Nu este întocmită Tematica de instruire pentru ţinerea instructajului periodic, al cărui material să concorde cu materialul predat şi completat în Fişa de instructaj, material care să nu se repete de la un instructaj la altul, contrar prevederilor art. 97 din NM de aplicare a Legii nr. 319/2006,

Prin acelaşi proces-verbal de control s-a dispus ca petenta să informeze în scris până la data de 3 decembrie 2010 asupra modului în care au fost remediate deficienţele constatate şi realizate măsurile stabilite prin acest proces-verbal de control.

Prin procesul verbal de contravenţie seria 37 nr. 7434 încheiat la 04.01.2011, contestat, petenta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 13 lit. m) din Legea nr. 319/2006, fapta constând în aceea că nu a informat în scris I.T.M. Tulcea asupra modului în care au fost remediate deficienţele constatate şi realizate măsurile stabilite în sarcina acesteia, prin procesul verbal de control nr. 000000 din aa.2010.

Potrivit art. 13 lit. m) din Legea nr. 319/2006, angajatorul are obligaţia să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;

Petenta a făcut dovada cu înscrisurile aflate la fila 10 şi 11 din dosarul primei instanţe că a comunicat la data de 2 decembrie 2010 prin fax, cu confirmare de primire, împrejurarea că măsurile dispuse prin procesul-verbal nr. 363 din 19 noiembrie 2010 au fost realizate după cum urmează:

Planul de prevenire şi protecţie pentru anul 2010 a fost modificat şi completat, bazat pe riscurile determinate în evaluarea riscurilor;

La fişa postului deja existenţă a fost adăugată, pentru a sublinia prelucrarea şi obligaţiile angajaţilor în domeniul SSM şi SU, o anexă cu răspunderi concrete conform legislaţiei sănătăţii şi securităţii în muncă şi S.U.

Tematica pentru instructajul periodic a fost modificată, în concordanţă cu prevederile H.G. nr. 1425/2006 (modif.), adică „instruirea periodică are drept scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă”.

Cum petenta recurentă a fost sancţionată pentru omisiunea de a informa I.T.M. Tulcea despre aducerea la îndeplinire a măsurilor obligatorii, şi cum ea a făcut dovada că a încunoştiinţat organul constatator în termenul stabilit despre modul cum şi-a îndeplinit această obligaţie, ea nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, procesul-verbal de contravenţie fiind în aceste condiţii nelegal şi netemeinic.

Pe cale de consecinţă, urmează a admite recursul şi a modifica hotărârea atacată în sensul admiterii plângerii şi anulării procesului-verbal de contravenţie ca nelegal şi netemeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul civil formulat de către petenta S.C. A. I. S.R.L., cu sediul în Craiova, împotriva Sentintei civile nr. 2028 din 02.06.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 1704/327/2011, având ca obiect plângere contravenţională, în contradictoriu cuintimata INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCA TULCEA cu sediul în Tulcea.

Modifică hotărârea atacată în sensul că admite plângerea şi anulează procesul-verbal de contravenţie ca nelegal şi netemeinic.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie