Plângere contravenţională. Prezumţia de nevinovăţie a petentului. Dreptul statului de a reglementa prezumţii legale cu păstrarea anumitor limite. Dreptul petentului de a face dovada unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută prin procesul-verbal contes


În motivare instanta nu a primit apararea formulata de catre petent potrivit careia în momentul producerii accidentului din care a rezultat avarierea autoturismului propriu, nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice.

În cauza sunt aplicabile prevederile art. 78 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195 din 2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, potrivit carora conducatorului de autovehicul implicat într-un accident de circulatie, îi este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora dupa producerea evenimentului si pâna la testarea concentratiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, în caz contrar considerându-se ca rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflecta starea conducatorului în momentul producerii accidentului.

Petentul, în calitatea sa de conducator profesionist de autovehicule, nu poate invoca necunoasterea unor dispozitii legale care reglementeaza activitatea pe care o desfasoara.

Instanta a mai aratat ca prezumtia instituita de prevederile art. 78 alin.2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195 din 2002, republicata, este în concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Blum vs. Austria, hotarârea din 3 februarie 2005, paragraful 27) care permite statelor contractante sa reglementeze prezumtii legale, atât timp cât se pastreaza anumite limite.

Astfel, instituirea prezumtiei legale din textul de lege amintit, nu este de natura sa aduca atingere prezumtiei de nevinovatie a petentului cât timp acesta are posibilitatea de a face dovada unei alte situatii decât cea ce a fost consemnata în procesul-verbal contestat.

Instanta a retinut ca petentul nu a facut dovada prin mijloace de proba verosimile ca a consumat bauturi alcoolice dupa producerea accidentului, motiv pentru care a dat eficienta prezumtiei legale potrivit careia rezultatul etilotestului reflecta starea conducatorului de autovehicule din momentul producerii accidentului.