În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii achitate de petent, reţinând că amenda achitată de petent „s-a făcut la bugetul de stat” şi nu a intrat în patrimoniul intimatului, instanţa constată că intimatul nu poate fi chemat în judecată pentru restituirea unei sume ce nu se regăseşte în patrimoniul său, ceea ce înseamnă că nu justifică o calitate procesuală activă.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, petentul SC S SRL a contestat procesul-verbal seria H nr. X, solicitând anularea procesului-verbal de contravenţie contestat ca netemeinic şi / sau nelegal; obligarea intimatului GARDA FINANCIARĂ – SECŢIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI la restituirea mărfii confiscate, precum şi a contravalorii amenzii achitate de petent, în cuantum de 3.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin procesul-verbal seria H nr. X, în urma unui control operativ şi inopinat desfăşurat la stand din complexul expoziţional Europa, situat în Bucureşti, Sector 2, , aparţinând SC S SRL unde societatea desfăşoară activitatea de comerţ cu amănuntul cu textile, confecţii, s-a constatat efectuarea de acte şi fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită în condiţiile legii în sensul că societatea a depozitat la standul verificat mărfurile cuprinse în anexa 1 la procesul-verbal în vederea comercializării fără a avea documente de provenienţă la momentul controlului.
S-a mai consemnat în procesul-verbal că detalii se regăsesc în nota de constatare seria B parte integrată din procesul-verbal, fapta descrisă constituind contravenţia prevăzută de Legea nr. 12/1990 republicată.
Pentru fapta constatată a fost aplicată amenda contravenţională în sumă de 20.000 lei.
Procesul-verbal a fost semnat şi ştampilat de reprezentantul petentului, cu menţiunea: „nu ştiu”.
Potrivit chitanţei nr. Y, petentul a achitat la 09.03.2011 suma de 3.000 lei, cu titlul de amendă (jumătate din minimul prevăzut de lege achitat în 48 de ore de la comunicarea sancţiunii aplicate).
Potrivit anexei nr. 1 la procesul-verbal contestat (f. 7), semnate atât de comisarii Gărzii Financiare, cât şi de reprezentantul petentului, au fost confiscate următoarele produse în valoare de 43.891, găsite la momentul controlului în curs de comercializare în standul petentului, fără documente de provenienţă: 68 (bucăţi) cearşafuri, 1 lenjerie pat 1, 30 perne 1, 48 pilote 1, 19 paturi , 3 pilote 2, 1 cuvertura 1, 14 set prosop + halat, 22 set faţă masă 1, 4 set faţă masă 2, 9 set prosop + halat 2, 11 set prosop + halat 3, 36 pijamale, 4 set pat, 25 paturi 2, 2 cuvertura 2, 20 perne 2, 28 perne 3, 8 perne puişor, 5 set canapea, 5 pilote 2, 41 lenjerie pat 2, 36 feţe masă 1, 3 feţe masă 2, 32 feţe masă 3, 15 feţe masă 4, 40 feţe masă 5, 40 feţe masă 6, 145 cearşafuri, 452 halate, 60 bluze, 20 halate copii, 60 prosoape, 10 halate 2, 100 fata masă 7.
Pentru aceste bunuri, confiscate pentru că la momentul controlului petentul nu prezentase documente de provenienţă, au fost ataşate în susţinerea plângerii facturi fiscale.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.
În soluţionarea cauzei sunt incidente şi dispoziţiile art. 1 lit. e şi art. 2 lit. f din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 137 C.pr.civ., instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de intimat cu referire la capătul doi al cererii de chemare în judecată, excepţie de fond, absolută şi peremptorie care, în caz de admitere, ar face de prisos cercetarea în fond a acestui capăt de cerere.
Prin capătul doi al cererii de chemare în judecată, petentul a solicitat obligarea intimatului la restituirea sumei de 3.00 lei, achitată cu titlul de amendă, conform chitanţei ataşate plângerii (f. 9).
Potrivit art. 8 alin. 3 şi art. 39 alin. 2 lit. b din OG nr. 2/2001, sumele provenite din amenzi aplicate persoanelor juridice se fac venit integral la bugetul de stat, iar nu la bugetul intimatului.
Calitatea procesuală pasivă, una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana chemată în judecată pentru legala formulare şi exercitare a acţiunii civile, presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi persoana obligabilă (titulara obligaţiei) din raportul juridic dedus judecăţii.
Verificând în speţa de faţă îndeplinirea calităţii procesuale de către intimat în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii achitate de petent, reţinând că amenda achitată de petent „s-a făcut venit la bugetul de stat” şi nu a intrat în patrimoniul intimatului, instanţa constată că intimatul nu poate fi chemat în judecată pentru restituirea unei sume ce nu se regăseşte în patrimoniul său, ceea ce înseamnă că nu justifică o calitate procesuală activă, motiv de admitere a excepţiei invocate.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanţa pe de o parte reţine că petentul nu a formulat critici de nelegalitate, iar pe de altă parte, constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute exprese.
De altfel, instanţa a reţinut că petentul nu a formulat critici privitor la legalitatea procesului-verbal contestat doar sub aspectul temeiniciei.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, analizând acuzaţia contravenţională prin prisma înscrisurilor din dosar, instanţa constată că procesul-verbal analizat corespunde realităţii, ceea ce conduce la concluzia că actul de constatare şi sancţionare contestat este temeinic întocmit, fapta petentului întrunind elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 1 lit. e şi art. 2 lit. f din Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Soluţia instanţei se întemeiază pe următoarele considerente:
Potrivit art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, constituie activităţi comerciale ilicite si atrag răspunderea contravenţională sau penala, după caz, fata de cei care le-au săvârşit, următoarele fapte: e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţa nu este dovedita, in condiţiile legii.
Documentele de provenienţa vor însoţi mărfurile, indiferent de locul in care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializării.
Prin documente de provenienţa se înţelege, după caz, factura fiscala, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege.
Prin Decizia nr. 1/2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, instanţa supremă a stabilit ca, în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 126 din 29 august 1998, prezentarea ulterioara, în fata instanţelor judecătoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienţa licită a bunurilor ce nu erau însoţite, în momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contravenţie, exonerarea contravenientului de plata amenzii aplicate şi restituirea mărfii confiscate.
Având în vedere dispoziţiile mai sus citate, instanţa a procedat la analizarea plângerii recunoscând petentului dreptul de a proba în faţa instanţei provenienţa licită a bunurilor confiscate.
Pentru admiterea plângerii însă, pentru constatarea faptului că produsele confiscate la 08.03.2011 în urma controlului efectuat de inspectorii intimatului aveau documente de provenienţă, era necesar ca petentul să prezinte, pe lângă o serie de facturi şi note de intrare – recepţie datând din perioada 20 august 2010 – 11 februarie 2011, şi extrase din registrele contabile obligatorii.
Aşadar, pentru a se constata că facturile şi notele de intrare – recepţie, datând din perioada 20 august 2010 – 11 februarie 2011, ataşate de petent plângerii, priveau cu siguranţă bunurile confiscate la 08.03.2011, documentele depuse de petent trebuia să se coroboreze cu înregistrările trecute în registrul-jurnal, în registrul-inventar.
Era necesară prezentarea acestor documente deoarece între bunurile indicate în anexa 1 la procesul-verbal şi cele indicate în documentele depuse de petent nu există decât o legătură de denumire (în documentele ataşate, emise cu 1 lună – 6 luni înainte de confiscare, sunt indicate produse din categoria celor confiscate).
Între documentele pe care s-a întemeiat plângerea şi produsele confiscate nu se poate stabili o altă legătură care să justifice concluzia că ar reprezenta documentele de provenienţă pentru cele din urmă deoarece, din faptul cunoscut al locului controlului şi confiscării, din notorietatea vadului, al clientelei numeroase, al multitudinii de acte de comerţ desfăşurate în complexul în care îşi desfăşoară petentul activitatea în cadrul standului nr. Q, se desprinde o altă concluzie: bunurile confiscate nu au avut ca documente de provenienţă facturile ataşate plângerii.
Potrivit art. 1199 din Codul civil, prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Articolul 1203 C.civ. statuează că prezumţiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunţe decât întemeindu-se pe prezumţii, care să aibă o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea.
Or, pornind de la următoarele fapte cunoscute:
-la momentul controlului petentul nu a fost în măsură a prezenta documente justificative pentru mărfurile confiscate;
-în Complexul Europa, în care se găseşte standul petentului, controlat la 08.03.2011, este de notorietate vadul şi clientela de care se bucură comercianţii care îşi desfăşoară activitatea;
-în Complexul Europa, în care se găseşte standul petentului, controlat la 08.03.2011, este de notorietate că, date fiind vadul şi clientela de care se bucură comercianţii care îşi desfăşoară activitatea, se încheie o multitudine de acte de comerţ;
-petentul a achiziţionat la 20.08.2010 100 bucăţi din categoria produsului pernă puf / pana 50 x 70 cm goosie, la 27.09.2010 alte 100 de bucăţi din aceeaşi categorie de produs, iar la 11.01.2011 alte 200 de bucăţi (f. 12, 16, 30)
instanţa extrage concluzia că produsele achiziţionate cu până la 6 luni înainte de data controlului, conform documentelor prezentate de petent în faţa instanţei, trebuie să fi fost vândute până la 08.03.2011, astfel încât bunurile confiscate nu au ca documente de provenienţă facturile prezentate în prezentul dosar.
Concluzia desprinsă de instanţă prin aplicarea unei prezumţii simple, în temeiul art. 1199 şi 1203 C.civ., putea fi combătută doar prin prezentarea de către petent a tuturor documentelor care, potrivit reglementărilor ce guvernează activitatea comerciantului, ar fi trebuit să cuprindă referiri la produsele achiziţionate de petent în vederea revânzării. Numai o analiză a registrului-jurnal, a celui inventar, cu referire la perioada relevantă, înainte şi după data controlului, ar fi putut verifica dacă produsele achiziţionate de un comerciant din Complexul Europa în august 2010 mai erau spre vânzare în standul din Complexul Europa în martie 2011.
Cu privire la sancţiune, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi de mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.
Prin procesul-verbal a fost aplicată sancţiunea amenzii în valoare de 20.000 lei. Instanţa constată că aceasta este stabilită în limitele legii (art. 1 lit. e şi art. 2 lit. f din Legea nr. 12/1990).
Observând că fapta contravenţională săvârşită de petent prezintă un grad ridicat de pericol social, reflectat şi de cuantumul ridicat al limitelor sancţiunii prevăzute de legiuitor, astfel de sancţiuni fiind instituite tocmai pentru a preveni săvârşirea unor fapte mai grave, cum ar fi cele ce se regăsesc în cadrul fenomenului de evaziune fiscală, reţinând că petentul este o societatea comercială ce ar trebui să îşi desfăşoare activitate în mod profesionist, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează sfera sa de activitate, observând că petentul nu a recunoscut şi nu a regretat fapta, că nu a conştientizat vinovăţia şi gradul de pericol social al săvârşirii faptei contravenţionale, formulând plângere contravenţională prin care a contestat temeinicia procesului-verbal prin ataşarea unor facturi care nu constituie documente de provenienţă pentru produsele confiscate, instanţa constată că se impune sancţionarea petentului prin aplicarea unei sancţiuni pecuniare, avertismentul nefiind suficient pentru garantarea prevenţiei speciale (împiedicarea petentului de a mai săvârşi astfel de fapte în viitor) şi generale (descurajarea altor subiecte de drept în săvârşirea unor astfel de fapte).
Pentru toate considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului în privinţa capătului de cerere referitor la restituirea amenzii, va respinge capătul de cerere privitor la restituirea amenzii formulat în contradictoriu cu intimatul, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională
