Dosar nr. 22725/280/2010
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEŞTI
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 3957/2011
Şedinţa publică de la 21 Aprilie 2011
Instanţa compusă din:
PREŞEDINTE A V
Grefier C C
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta B C R şi pe intimatul A N P C – C J P C
A, având ca obiect plângere contravenţională.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Constatând că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de
18.04.2011, fiind consemnate în scris în încheierea de amânare a pronunţării din acea dată şi care
face parte integrantă din prezenta, instanţa deliberând a pronunţat următoarele.
INSTANŢA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.11.2010 sub nr.
22725/280/2010 petenta B C R a solicitat în contradictoriu cu A N P C – C J P C A anularea
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei SERIA ANPC Nr. 0070870
încheiat la data de 29-10-2010, suspendarea executarii masurilor complementare dispuse prin
acesta, cu cheltuielii de judecata.
In motivarea plangerii, petenta a aratat ca OUG 50/2010 a fost emisă justificat de
necesitatea implementării Directivei 2008/48/0, „pentru a evita posibilitatea declanşării
procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României”. Având în vedere
interpretarea eronată a dispoziţiilor OUG 50/2010 realizată de ANPC, pe întreg teritoriul ţării, în
privinţa petentei, se arata ca , a semnalat nelegalitatea OUG nr. 50/2010 şi a solicitat revocarea
Ordonanţei organului emitent. Prin cerere separată am solicitat instanţei de judecată suspendarea
executării actului administrativ normativ, cerere ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel
Bucureşti formând obiectul dosarului nr. 8769/2/2010. Totodata, se mentioneaza ca Comisia
economică a Camerei Deputaţilor, cameră decizională în această materie, a stabilit o serie de
amendamente ale art. 35, 36 şi 37 din OUG 50/2010, care invalidează interpretările acestor
articole, susţinute de ANPC. Aplicarea in concreto a textelor de lege incidente, la situaţia de fapt
dedusă judecăţii, trebuie să se circumscrie acestor cercetări legate de legalitatea şi
constituţionalitatea OUG nr. 50/2010. OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor –
norma generală în materie de contravenţii instituie regula suspendării de drept a executării în
cazul în care s-a formulat plângere împotriva actului sancţionator. OUG 50/2010 privind
contractele de credit pentru consumatori prin dispoziţiile art. 88 alin. (3) sustrage plângerii
caracterul suspensiv de drept în materie de executare, numai cu privire la sancţiunile
complementare, nu şi cu privire la cele principale, cum este amenda dispusă de organele de
control. Instanţa de judecată este competentă să dispună suspendarea executării sancţiunilor
complementare. Dacă OG2/2001, prevede principiul suspendării de drept a executării
proceselor-verbale de contravenţie, OUG 50/2010, instituie numai o excepţie de la caracterul de
iure al acestei suspendări, lăsând libertatea instanţei de a acorda această suspendare, la cererea
contravenientului contestator.
Pe calea regulilor interpretării constructive a prevederilor OUG 50/2010, ţinând cont de
particularităţile unei cauze în care se analizează temeinicia şi legalitatea procesului-verbal de
constatare a unor contravenţii, precum şi de particularităţile cazului concret cu care a fost
învestită, instanţa urmează sa stabilească condiţiile suspendării executării şi să dispună asupra
suspendării fără însă a stabili cauţiune. Spre deosebire de dreptul comun, în situaţia proceselor-
verbale de contravenţie, regula o constituie suspendarea de drept. Această regulă are la bază
prezumţia de nevinovăţie de care se bucură orice persoană juridică, până la rămânerea definitivă a
hotărârii judecătoreşti de condamnare (art. 23 alin. 11 din României). Astfel, chiar
dacă excepţia prevăzută în OUG 50/2010, nu conduce la o suspendare de drept, principiul
securităţii juridice şi dreptul de acces la un tribunal, a cărui hotărâre să poată fi executată în mod
efectiv, converg la a acorda posibilitatea instanţei de a suspenda efectele unui act a cărui legalitate
este contestată, înainte ca acestea să producă pagube ireparabile. Se mentioneaza ca, în situaţia în
care Procesul-verbal ar urma să fie executat, fără a lua în calcul prezumţia de nevinovăţie a
petentei, restituirea sumelor încasate în baza contractelor de credit şi anularea clauzelor
considerate ca încălcând prevederile legale, va conduce la neperceperea de către banca a unor
comisioane legal datorate, pe care ulterior cu greu le-ar mai putea recupera, cauzându-i Băncii o
paguba iminenta. Mai mult, cuantumul important al acestor restituiri, multiplicat de campania
mediatică prin care se încearcă destabilizarea Băncii de către chiar reprezentanţii ANPC, ar
determina blocarea activităţii de creditare şi necesitatea recurgerii la surse de finanţate pentru a
acoperi volumul ridicat.
Chiar şi neexecutarea acestor sancţiuni complementare ar conduce tot la o pagubă
iminentă a Băncii, deoarece neexecutarea acestor obligaţii ar conduce la sancţionarea Băncii cu
amenzi între 80.000 – 100.000 RON. Multiplicarea acestora cu numărul de procese-verbale şi cu
indicaţiile ANPC de a sancţiona Banca cu această sumă pentru fiecare contract, ar putea conduce
chiar la generarea stării de a acesteia.
In ceea ce priveste legalitatea emiterii actului sanctionator, petenta arata ca procesul-
verbal nu cuprinde o descriere exactă a faptei care reprezintă contravenţia din punctul de vedere
al ANPC, lipsa acesteia sau insuficienta descriere, de natură a naşte echivocul faptei prezentate,
conduce la anularea Procesului-verbal. Bucurându-se de prezumţia de legalitate, şi
transformându-se într-un act executoriu care poate conduce la prejudicierea gravă a patrimoniului
unui agent economic, procesul-verbal are un caracter formal. Nerespectarea elementelor formale
care trebuie incluse în cuprinsul acestuia conduce automat la nulitatea sa. Caracterul formal al
Procesului-verbal contravenţional reiese din prevederile art. 16 din OG 2/2001, care stabilesc
informaţiile a căror lipsa conduce la anularea Procesului-verbal. Pe lângă aceste informaţii,
OG2/2001 stabileşte, în art. 17, şi un nucleu al datelor care nu trebuie să lipsească dintr-un
Proces-verbal, lipsa acestora cauzând nulitatea absolută a actului.Atât art. 16, cât şi art. 17 din
OG2/2001, acordă o atenţie deosebită descrierii faptei săvârşite, singura în măsură să permită o
apreciere a legalităţii acesteia prin raportare la norma presupus a fi încălcată.
Practica judiciară a relevat faptul că nu numai lipsa totală a descrierii faptei este de natură
a atrage nulitatea Procesului-verbal, dar şi insuficienta descriere a acesteia. Din analiza sumară a
Procesului-verbal, reiese faptul că acesta nu cuprinde toate datele necesare identificării exacte a
faptei presupuse a fi fost săvârşite. Astfel, prin Procesul-verbal s-a considerat că petenta a încălcat
prevederile OUG 50/2010 prin perceperea unui comision de urmărire riscuri, conform
contractelor de credit, ulterior datei de 21.06.2010. S-a constatat, de asemenea, că ceea ce iniţial
fusese perceput ca fiind un comision de urmărire riscuri, a fost ulterior perceput sub denumirea
comision de administrare, acesta din urmă modificându-se. In prezentarea faptei, petenta
mentioneaza ca inspectorii ANPC s-au mulţumit să noteze numai o serie de reclamaţii formulate
de către persoane ale căror date de identificare nu au fost menţionate, şi, uneori o descriere
generală a conţinutului acestor reclamaţii. Niciunde în cuprinsul Procesului-verbal nu se prezintă
modul în care perceperea comisionului de urmărire risc (sau de administrare) contravine
dispoziţiilor legale. Mai mult, in cuprinsul procesului-verbal nu se menţionează, care este modul
în care existenţa anumitor clauze în contractele de credit conduce la încălcarea prevederilor legale,
sau perioada în care se consideră că acestea au încălcat prevederile legale. Fapta referitoare la
comisionul de risc (sau de administrare) săvârşită nu este individualizată suficient în cuprinsul
Procesului-verbal sau în anexele acestuia. Organele ANPC nu stabilesc, în cadrul Procesului-
verbal, în ce sens perceperea acestui comision contravine prevederilor OUG 50/2010:în sensul în
care denumirea comisionului (de urmărire riscuri) este contrară prevederilor OUG 50/2010, sau
în sensul în care raţiunea economică a perceperii acestui comision de către Bancă este contrară
OUG 50/2010, sau în sensul în care denumirea unor anumite comisioane, deja existente în
contract, nu se poate modifica, chiar dacă îşi păstrează raţiunea economică. Deoarece procesul-
verbal nu cuprinde o indicaţie exactă a modului în care perceperea comisionului de risc (sau de
administrare) este neconformă cu OUG 50/2010, instanţa este în imposibilitate de a aprecia
legalitatea sancţionării petentei, doar în baza constatărilor din Procesul-verbal.
Sub alt aspect, petenta mentioneaza că fapta constatată nu se încadrează în textul de lege
indicat. Organele de control au indicat art. 35 alin. 1 lit. a ca fiind norma care a fost încălcată de
perceperea comisioanelor de urmărire risc sau de administrare. Or, articolele indicate în Procesul-
verbal nu sunt aplicabile contractelor de credit încheiate înainte de intrarea în vigoare a OUG
50/2010.Ordonanţa de urgenţă cuprinde norme tranzitorii speciale care reglementează situaţia
contractelor de credit aflate în derulare, acestea având un regim juridic diferit de contractele
încheiate după data de 21.06.2010. Temeiurile juridice stabilite în Procesul-verbal pot fi indicate
pentru a susţine eventuale contravenţii existente în contractele de credit încheiate după data de
21.06.2010, însă nu şi pentru clauzele din contractele încheiate anterior acestei date.
Neregularităţile generate de aceste inadvertenţe sunt relevate şi de prevederile indicate ca fiind
normele ce conţin sancţiunea aplicabilă. Art. 86 alin. 2 din OUG 50/2010 nu se referă la
sancţionarea neregulilor din contractele încheiate înainte de 21.06.2010, aceste fiind cuprinse în
art. 86 alin. 1 din aceeaşi ordonanţă. Atâta timp cât sancţiunea pentru nerespectarea art. 95,
singurul referitor la contractele în curs, este cuprinsă în art. 86 alin. 1, organele de control fiscal au
nesocotit prevederile legale în cuprinsul Procesului-verbal.
Prin Procesul-verbal, CJPC ARGEŞ a sancţionat petenta pentru prevederea în contractele
de credit a clauzei 10 lit. c din Condiţiile Speciale prin care părţile au convenit datorarea unui
comision de urmărire risc. în motivarea Procesului-verbal s-a susţinut că acest comision bancar
încalcă prevederile art. 35 din OUG 50/2010, respectiv că “B C R S.A. a continuat să încaseze
prin debitarea conturilor împrumutaţilor (…) comisionul de urmărire riscuri după data de
21.06.2010 (…) prin majorarea comisionului de administrare”. Procesul-verbal este nelegal,
deoarece fapta constatată în acesta nu este sancţionată de legea contravenţională aplicabilă la data
săvârşirii faptei. înainte de expirarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 95 alin. 1, Banca ava
posibilitatea de a denumi şi utiliza orice tipuri de comisioane în cadrul contractelor de credit de
consum, o eventuală încălcare a dispoziţiilor OUG 50/2010 prin continuarea perceperii
comisionului de urmărire riscuri, fie direct, fie în cadrul comisionului de administrare, neputând fi
considerată înainte de această dată. La baza acestor sustineri, petenta invoca disp. OUG
50/2010 si OG 2/2001:Art. 95 alin. 1 din OUG 50/2010, stabileşte, în ceea ce priveşte
contractele aflate în curs de derulare, un termen de 90 de zile în care Băncile au obligaţia de a
asigura conformitatea contractelor încheiate anterior cu prevederile ordonanţei si Art. 12 alin. 2,
teza a Il-a din OG 2/2001, care prevede în mod expres principiul neretroactivităţii legii
contravenţionale mai aspre, dispunând „în cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune
mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ
în vigoare la data săvârşirii acesteia”.
Astfel, petenta precizeaza ca contractele de credit, enumerate în Procesul-verbal, au fost
încheiate înainte de 21.06.2010 (data intrării în vigoare a OUG 50/2010), cuprinzând o clauză
convenită de părţi, referitoare la comisionul de urmărire riscuri şi de administrare, Banca avea la
dispoziţie un termen de 90 zile, care expira la 21.09.2010, pentru a asigura conformitatea acestor
contracte cu dispoziţiile OUG 50/2010;prin Procesul-verbal se constată săvârşirea faptei,
constând în perceperea comisionului de urmărire riscuri, fie în mod direct, fie prin includerea sa
în comisionul de administrare, începând din 21.06.2010, deci şi înainte de
expirarea termenului de 90 de zile, prevăzut de art. 95 alin. 1 din OUG 50/2010
pentru contractele în curs de derulare, cu toate că anterior datei de 21.09.2010,
Banca nu avea nicio obligaţie faţă de contractele în derulare. Procesul-verbal este nelegal
deoarece, anterior datei de 21.09.2010, fapta indicată nu putea fi considerată ca încălcând
prevederile OUG 50/2010 şi deci nu putea fi sancţionată ca şi contravenţie.
In ceea ce priveste comisionul de urmărire risc sau de administrare , petenta arata ca
acesta este perceput în conformitate cu OUG 50/2010, act normativ care nu are menirea stabilirii
unui catalog de denumiri ale unor comisioane bancare, ci prezentarea unor raţiuni economice
îndreptăţite a se regăsi în comisioanele bancare. Plecând de la aceste considerente, instanţa va
constata că art. 36, invocat de către agenţii constatatori, nu prevede existenţa unor anumite
denumiri de comisioane, ci obligaţia băncilor de a lua în calcul, atunci când stabilesc cuantumul
comisioanelor anumite raţiuni economice, legate de analiza dosarului de credit, de administrarea
creditului, comision de administrare a contului curent, dar şi costuri aferente asigurărilor asumate
de Bancă. Creditul bancar este definit în doctrină ca fiind orice angajament de punere la dispoziţie
sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei
debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unor dobânzi sau altor cheltuieli
legate de această sumă . Debitorul băncii, suportând preţul creditului este dator în realitate să
suporte cele două componente ale acestuia, respectiv dobânda şi comisioanele.Ca şi alte
comisioane.şi comisionul de urmărire risc (astfel cum a fost acesta denumit de Subscrisa) este un
element al preţului Băncii. Raţiunea economică care justifică solicitarea acestui comision este
existenţa riscului de credit care este un element de care Banca este obligată să ţină cont şi să
încerce să îl acopere. Prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Băncii naţionale Române (
BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul de credit este definit ca fiind„riscul înregistrării de
pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, caurmare a neîndeplinirii de către clienţi a
obligaţiilor contractuale constând în rambursarea creditului şi a costurilor aferente acestuia”.
Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit şi a
solidităţii garanţiilor – reale sau personale. în momentul în care se acordă un credit, o bancă este
nevoită să analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia. Astfel, principala
activitate pe care o are o bancă, în momentul şi ulterior acordării unui credit este aceea de a
administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
Modalitatea şi criteriile pe care Banca trebuie să le ia în calcul în momentul în care analizează
acordarea unui credit sunt prevăzute în Regulamentul nr. 3 din 2007 al BNR privitor la limitarea
riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice. Fiecare Bancă este obligată să stabilească
nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare al fiecărui Client, diferenţiate pe
categoriile de clientelă, pe destinaţia creditului (de exemplu, credit de consum, credit ipotecar), pe
tipul creditului (defalcat în funcţie de moneda de exprimare sau, după caz, de indexare, de tipul
dobânzii, respectiv fixă ori variabilă, de termenul de acordare a creditului şi de comportamentul
clientului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanţiei). Aceste
niveluri sunt supuse unei metodologii de reconsiderare periodică a coeficienţilor de ajustare a
veniturilor şi nivelurilor maxime admise pentru gradul de îndatorare, în vederea asigurării
acurateţei acestora pe o bază continuă .
Împrumutătorii trebuie să se asigure că pe întreaga perioadă de acordare a creditului,
gradul total de îndatorare a solicitantului se încadrează în nivelul maxim admis aplicabil acestuia.
Prin urmare, o Bancă este obligată să administreze de-a lungul derulării contractului de credit
toate elementele de risc care au fost luate în calcul la momentul acordării creditului. Acestea pot
conduce la diminuarea semnificativă a posibilităţii de recuperare a creditului acordat şi de obţinere
a profitului scontat. Depăşind cadrul stabilit de Directiva 2008/48, pe care o implementează,
OUG 50/2010, stabileşte în art. 36 categoriile de comisioane pe care o bancă le poate percepe
pentru acordarea unui credit. OUG 50/2010 nu cuprinde o listă de denumiri ale modului în care
ar trebui să se regăsească anumite costuri în contractele de credit, ci anumite categorii de costuri
pe care banca are dreptul să le includă în preţul creditului. Printre acestea se regăseşte şi
comisionul de administrare a creditului. Principala operaţiune pe care trebuie să o realizeze
administratorul unui credit este aceea de monitorizare şi acoperire a riscurilor. Restul activităţilor
legate de administrare generează costuri foarte mari, având în vedere caracterul informatizat al
modului în care se realizează evidenţa contractelor de credit. Deoarece activitatea de monitorizare
şi gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit,
OUG50/2010 nu putea să o elimine din categoriile de costuri care ar trebui suportate de
beneficiarul creditului. Prin urmare, comisionul de administrare reglementat de OUG50/2010, se
traduce, din punct de vedere economic, prin administrarea riscurilor unui contract de credit,
putând astfel fi asimilat comisionului de risc. Deoarece este rezultatul aceleiaşi raţiuni economice,
comisionul de risc nu poate fi considerat a fi eliminat de către art. 36 din OUG 50/2010.Plecând
de la raţiunea economică a comisionului de risc, şi încercând să ne adaptăm întocmai inclusiv
literei OUG 50/2010, Subscrisa am modificat denumirea comisionului de urmărire risc,
introducându-1 în cel de administrare. Se mentioneaza ca procentul DAE, al dobânzii anuale
efective şi cuantumul aferent care a fost introdus în comisionul de administrare nu a fost
modificat, in mod nelegal, organele de control au reţinand că această nouă denumire reprezintă o
modificare a comisioanelor percepute de către Bancă, sancţionând Subscrisa în baza art. 35 alin. 1
lit. a din OUG 50/2010, deoarece acest comision de administrare, sub noua denumire, nu
reprezintă un comision nou impus de bancă, fără acordul Clienţilor. El reprezintă o valoare
agreată de părţi, a unui comision care are la bază o raţiune economică stabilită chiar de OUG
50/2010.Constatând că realitatea contractului de credit, în ceea ce priveşte comisionul de risc,
este aceeaşi cu raţiunea art. 36 OUG 50/2010 referitor la comisionul de administrare, instanţa va
constata că acest comision, în cuantumul agreat de părţi la încheierea contractului, indiferent de
denumirea pe care o are (de risc sau de administrare), este conform prevederilor legale. O
interpretare contrară ar fi neconformă cu prevederile dreptului comunitar implementat de OUG
50/2010, sau drepturilor fundamentale ale Băncii, prevăzute de Constituţie şi de CEDO. Dacă
prevederile art. 36 din OUG 50/2010 ar fi interpretate în sensul stabilirii formale a unei liste
exclusive de comisioane, cu anumite denumiri determinate, aceste prevederi ale OUG 50/2010 ar
fi neconforme cu principiile stabilite de dreptul comunitar şi de cel european al drepturilor
omului. In condiţiile unei pieţe comune a capitalurilor la nivelul Uniunii Europene, supusă
constant procesului de armonizare legislativă, şi în condiţiile asumării principiului cooperării
loiale , consacrat de art. 4 pct. 3 şi a principiului subsidiarităţii , consacrat la art. 5 pct. 3 din
Tratatul privind Uniunea Europeană (în continuare „TUE”), aşa cum a fost modificat şi
completat prin Tratatul de la Lisabona, iniţiativa statului român de a adăuga la setul de măsuri
convenit la nivelul Uniunii Europene, prin Directiva 2008/48/CE, şi de a extinde domeniul de
aplicare ratione materiae si ratione temporis, şi la alte tipuri de credite, reprezintă o încălcare
adreptului comunitar, şi în egală măsură, o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi legale
naţionale.
Legal citata, la data de 17.03.2011 intimata a formulat intampinare ( file 25-28) prin care a
solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată şi nelegală şi menţinerea procesului
verbal de constatare a contravenţiei nr. 217/518 din 29.10.2010. Intimata arata ca ,in fapt, in data
de 12.10.2010, s-a procedat, in baza HG 882/2010, la cercetarea unei reclamaţii inregistrata la
CJPC Argeş, privind nerespectarea dispoziţiilor legale privind drepturile consumatorilor in cadrul
contractractelor de credit incheiate cu societatea petenta, prilej cu care s-au constatat următoarele
abateri de la legislaţia specifica protecţiei consumatorilor:In cazul Contractului cu nr.
P7816/01.11.2007 la pct.10 lit.c) se stabileşte ca, pentru creditul pus la dispoziţie, Banca percepe
un “comision de administrare de 26,91 lei lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea
creditului contractat”, iar ulterior, dupa alinierea contractului de credit in urma intrării in vigoare a
OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin actul adiţional, Banca
percepe un “comision de administrare credit in valoare de 134,54 lei” (pct. 7 lit. a), astfel ca se
retine ca Banca a procedat la majorarea, pe parcursul derulării contractului de credit, a
Comisionului de administrare, comision care era stipulat iniţial intr-un anumit cuantum, la data
încheierii contractului cu consumatorul reclamant, astfel ca in mod corect organele de control au
apreciat ca au fost incalcate prevederile art. 35 alin.(1) lit.a) din OUG 50/2010 care dispunea, la
data constatării si a aplicării sancţiunilor ca: “Fara a aduce atingere prevederilor legale privind
modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit::: a) se interzice majorarea
comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri aferente
contractului, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie” Sancţiunea s-a aplicat potrivit art. 86
alin. (2) din acelaşi act normativ, cu . valoarea minima a amenzii prevăzuta de legiuitor si s-a
dispus sancţiunea C}p contravenţionala complementara in temeiul art. 88 alin.1 lit.b) si c) din
acelaşi act normativ, de restituire a sumelor încasate fara temei legal si aducerea contractului la
conformitate cu dispoziţiile legale.
La încheierea procesului verbal de constatare a contravenţiei 217/518/29.10.2010 s-au
respectat prevederile art.16 alin.7 din OG 2/2001 modif., fiind precizat expres de către
reprezentantul contravenientei ca va formula obiectiuni ulterior.
Se precizeaza ca in mod netemeinic si nelegal solicita petenta suspendarea executării
masurilor dispuse, fara o motivare temeinica, legala si susţinuta, in condiţiile in care dispoziţiile
art. 88 alin. (3) din OUG 50/2010 sunt de stricta si precisa interpretare, in sensul ca ” Contestarea
in instanţa nu suspenda de drept executarea sancţiunilor contravenţionale complementare
dispuse”, si nu cum interpretează petenta ca se poate suspenda de drept executarea amenzii
dispuse prin procesul verbal, iar instanţa poate dispune asupra sancţiunii complementare, in
condiţiile in care petenta solicita suspendarea “masurilor dispuse”, la general, iar in contextul
actual, OUG nr. 50/2010 este in vigoare cu modificările din Legea 288/2010, fara modificări sau
derogări in ce privaste suspendarea, drept pentru care apreciem ca nici măcar instanţa nu poate
dispune suspendarea cu incalcarea unor norme legislative imperative in vigoare la data prezentei,
motiv pentru care solicitam onoratei instanţe sa respingă cererea petentei de suspendarea
masurilor dispuse de reprezentanţii CJPC Argeş prin procesul verbal de constatare a contravenţiei
nr. 217/518/29.10.2010.
Mai mult , dispoziţiile art. 40 alin.(3) precizează ca “in cazul modificărilor impuse prin legislaţie,
nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prev. la alin.1 este considerata tacita. In acest
caz se interzice introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie.
Introducerea in actele adiţionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislaţie sunt
considernule de drept”, astfel incat sub pretextul modificărilor legislative, petenta a intocmit acte
adiţionale, insa cu incalcarea disp. OUG 50/2010, intrucat a majorat comisionul de administrare,,
tocmai in ideea de a putea recupera din valoarea altor comisioane ce trebuiau eliminate.
De asemenea, neîntemeiat solicita petenta anularea procesului verbal de contravenţie, in sensul
nerespectarii OG 2/2001, art. 16 si 17, respectiv lipsa descrierii faptei sau mai exact “o
insuficienta descriere a faptei”, in condiţiile in care in cuprinsul procesului verbal de constatare a
contravenţiei la cap. I “Descrierea faptelor constatate”, este descrisa clar fapta ce a fost reţinuta ca
si contravenţie (majorarea comisionului de administrare, ca si consecinţa nefireasca a eliminării
comisionului de risc), cu menţionarea contractului analizat, cat si precizarea cadrului legal aplicat,
drept pentru care apreciem ca solicitarea de anulare a procesului verbal este atat neintemeiata, cat
si nedovedita. Nici motivarea petentei ca “fapta constatata nu se incadreaza in textul de lege
indicat, art. 35 alin.1 lit.a),” nu este întemeiata, in condiţiile in care, fost redat textul de lege aplicat
la data controlului, prin Actul adiţional la Contract, Banca a procedat la modificarea prin
majorare, pe parcursul derulării contractului de credit, a comisionului de administrare, ca o
consecinţa a eliminării unui alt comision interzis de noul act normativ, ori aceasta fapta constituie
contravenţie, fiind încălcate prevederile art. 35 alin.(1) lit.a) din OUG 50/2010.
Intimata considera ca in speţa noastră nu operează nici principiul dezincriminarii, asa cum
prevede art. 12 alin.1 din OG 2/2001, intrucat acesta se refera la un act normativ nou care nu mai
considera o fapta contravenţie, ori modificare din art. 95 al Legii 288/2010 precizează doar ca nu
se mai aplica actul normativ asa cum a fost modificat contractelor de credit aflate in curs de
derulare, dar apreciem ca aceste dispoziţii pot opera numai de la data intrării in vigoare a acestor
modificări. Nu poate fi interpretata legea in sensul operării retroactive a modificărilor, de vreme
ce la momentul aplicării actului normativ iniţial, OUG 50/2010, nu erau dispoziţii care sa
condiţioneze aplicarea acesteia doar la anumite contracte de credit.
Prin cererea formulata la data de 21.03.2011 petenta si-a precizat actiunea ( file 29-33),
având în vedere faptul că: agenţii constatatori au aplicat sancţiunile principale şi complementare
consacrate de OUG nr. 50/2010, la prin raportare un contract de credit aflat în derulare,
precizand ca art art. 95 din OUG nr. 50/2010 a fost modificat prin art. I pct. 39 din Legea de
aprobare nr. 288/2010 în sensul că prevederile ordonanţei „nu se aplică contractelor în curs de
derulare”, art. 95 din OUG nr. 50/2010, cât şi art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 sunt norme
juridice contravenţionale prin aceea că stabilesc sfera de aplicare a sancţiunilor
contravenţionale,restrângerea adusă sferei de aplicare a OUG nr. 50/2010 face ca toate aspectele
reţinute de agenţii constatatori prin Procesul-Verbal atacat şi calificate ca fiind contravenţie să nu
existe, Legea de aprobare nr. 288/2010 este mai favorabilă subiectului de drept controlat decât
OUG nr. 50/2010 prin aceea că dezincriminează fapta constatată ca fiind contravenţie,fiind lege
contravenţională mai favorabilă, aceasta se aplică retroactiv, în temeiul art. 15 alin. 2 din
Constituţia revizuită, cu consecinţa nulităţii procesului-verbal atacat şi, in fine, radierii din cazierul
fiscal al subscrisei a tuturor sancţiunilor dispuse de ANPC în baza OUG nr. 50/2010, şi că
mecanismul dezincriminării face de prisos analiza temeiniciei plângerii contravenţionale
introductive de instanţă, deşi soluţia la care conduce este aceeaşi (se ajunge la acelaşi rezultat al
anulării procesului-verbal atacat, dar în baza dezincriminării, şi nu ca urmare a dezlegării fondului
prin administrarea de probe şi analizarea temeiniciei plângerii), pentru următoarele:
se mentioneaza ca La data de 23 decembrie 2010, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, proiectul
de lege privind ordonanţa creditelor populaţiei, cu modificările cuprinse în raportul suplimentar
elaborat de Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci. Proiectul a fost adoptat cu 134 de voturi
“pentru”, 71 “împotrivă” şi 12 abţineri, după ce Comisia de Buget-Finanţe a elaborat un raport
suplimentar la OUG nr. 50/2010, stabilind că Ordonanţa nu se aplică contractelor în derulare, cu
excepţia comisioanelor de rambursare anticipată, care rămân zero, că refinanţarea se negociază şi
că CAR-urile nu intră sub incidenţa actului.Odată adoptat, proiectul a fost trimis spre promulgare
Preşedintelui României, care 1-a promulgat prin Decretul nr. 1283/2010, publicat împreună cu
Legea nr. 288 din 28 dec. 2010 în M. Of. nr. 888 din 30 dec. 2010 în temeiul art. 78 din
Constituţia României revizuită, Legea nr. 288/2010 a intrat în vigoare la 3 zile de la momentul
publicării, respectiv, 03.01.2011, intrând în activul legislativ. Legea prin care a fost aprobată OUG
nr. 50/2010 a tranşat fără echivoc, problema aplicării dispoziţiilor ce consacră contravenţii în
domeniul activităţii bancare de creditare, în sensul că aceste dispoziţii nu pot fi aplicate şi
contractelor aflate în curs de derulare. Prin dispoziţiile art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 se
restrânge sfera de aplicabilitate a respectivelor măsuri sancţionatorii, fapta de a executa contracte
de credit în condiţiile stabilite iniţial cu cocontractanţii privaţi nemaiputând fi în nicio situaţie
considerată ca fiind contravenţie. Or agenţii constatatori ai CJPC Argeş au reţinut prin procesul-
verbal atacat tocmai săvârşirea faptei de a continua executarea contractului încheiat cu clientul în
condiţiile asumate la semnarea acestuia, şi nu în condiţiile OUG nr. 50/2010.
Până la momentul lămuririi înţelesului corect al dispoziţiilor invocate prin procesul-verbal
de constatare a contravenţiei sau momentul constatării, de către Curtea Constituţională a
României, a caracterului neconstituţional al dispoziţiilor invocate pentru sancţionarea subscrisei,
Parlamentul României a adoptat legea de aprobare a actului administrativ normativ emis de
Guvern, clarificând sfera de aplicare a sancţiunilor contravenţionale consacrate prin OUG-ul în
cauză. Pentru că restrânge sfera lor de aplicare doar la contractele de credit nou încheiate,
lăsându-le pe cele aflate în curs de derulare să fie supuse pe mai departe condiţiilor agreate de
părţi la semnarea acestora, Legea nr. 288/2010 este o lege contravenţională de dezincriminare, în
consecinţă, mai favorabilă Subscrisei, ca subiect de drept controlat de o autoritate publică. Astfel,
incidenţa legii contravenţionale care scoate fapta sancţionată din sfera ilicitului contravenţional,
trebuie analizată, pe de-o parte, din punctul de vedere al stadiului raportului contravenţional de
conflict, iar, pe de altă parte, în funcţie de speciile de sancţiuni contravenţionale.
Astfel, în cazul în care procesul se află în desfăşurare, legea dezincriminatoare nu afectează doar
sancţiunile contravenţionale, ci însuşi raportul contravenţional de conflict, care trebuie să se
stingă. Mai precis, fapta nu mai reprezintă o contravenţie, ea nemaifiind prevăzută de actul
normativ. Pentru că voinţa legiuitorului este aceea de a dezincrimina, fapta constatată de agenţii
constatatori ai CJPC Argeş prin procesul-verbal nr. 0070870 încheiat la data de 29.10.2010 nu mai
are caracter contravenţional. Luând în calcul retroactivarea dispoziţiilor dezincriminatorii în
temeiul art. 15 alin. 2 din Constituţia României revizuită, în speţa dedusă judecăţii, trebuie reţinut
că procesul-verbal atacat nu a fost încheiat cu respectarea legii aplicabile. Deoarece dispoziţiile
dezincriminatorii au efect retroactiv, aceastea afectează actele sau faptele juridice petrecute
anterior momentului în care acestea au devenit obligatorii . Astfel, ca o consecinţă a
retroactivităţii, raporturile juridice care s-au desfăşurat în trecut, pe baza unor dispoziţii în vigoare
la acel moment, sunt modificate de noua reglementare, în sensul că se consideră că aceasta nouă
reglementare se aplica respectivelor raporturi juridice la acea dată. In speţă, ca urmare a adoptării
dispoziţiilor dezincriminatoare, procesului-verbal nr. 0070870 încheiat la data de 29.10.2010, sub
imperiul OUG nr. 50/2010, este guvernat de la data de 03.01.2011, de dispoziţiile Legii nr.
288/2010, iar nu de OUG nr. 50/2010, fiind legea mai favorabilă. în consecinţă, deoarece Legea
nr. 288/2010 restrânge sfera de aplicare a sancţiunilor contravenţionale doar la contractele de
credit nou încheiate, rezultă că fapta reţinută în procesul-verbal de contravenţie nu era prevăzută
de dispoziţiile legale. Conform trăsăturilor contravenţiei, confirmate şi în jurisprudenţă, „o faptă,
pentru a avea caracter contravenţional, trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie stabilită şi
sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti”. Ceea
ce înseamnă că procesul-verbal de contravenţie contestat este nelegal întocmit, „întrucât încalcă
principiul legalităţii stabilirii şi sancţionării faptei contravenţionale retinute.
Analizând cu prioritate legalitatea procesului verbal prin raportare la motivele invocate de
către petentă, instanţa constată următoarele:
Prin procesului verbal nr. 0070870/29.10.2010 s-a reţinut în sarcina petentei încălcarea
disp. art. 35 alin. 1 lit a OUG 50/2010, reţinându-se că a procedat la majorarea pe parcursul
derulării contractului de credit nr. P7816/01.11.2007 comisionul de administrare, fapta fiind
sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei potrivit art. 86 alin. 2 OUG
50/2010 , fiind aplicate şi două sancţiuni complementare constând în restituirea sumelor încasate
fără temei legal şi aducerea contractului la conformitate cu prevederile legale, în temeiul disp. art.
88 alin. 1 lit b şi c din acelaşi act normativ.
În analiza legalităţii întocmirii procesului verbal, instanţa constată că între data constatării
faptei, 12.10.2010 şi data soluţionării prezentei acţiuni civile, la 03.01.2011 a intrat în vigoare
Legea 288/2010, de aprobare a OUG 50/2010, actul normativ în temeiul căruia a fost sancţionată
petenta. Potrivit art. 95 OUG 50/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea 288/2010, „
prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia disp. art. 37 1, art. 66-69 şi în ceea ce
priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. 2, art. 57 alin.1 şi 2 şi ale art. 66-
71”. Din interpretarea logică a dispoziţiilor legale menţionate, instanţa constată că nici disp. art.
35 OUG 50/2010, constând în „ interzicerea majorării nivelului comisioanelor, tarifelor şi
spezelor bancare” nu sunt aplicabile contractelor în curs de derulare la momentul intrării în
vigoare a OUG 50/2010. Pentru aceste considerente, reţinând incidenţa în cauză a disp. art. 15
alin. 2 Constituţia României , care prevede principiul neretroactivităţii legii, „ legea dispune numai
pentru viitor cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, dar şi a disp. art. 12
OG 2/2001, ca lege specială, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 228/13.03.2007 a
, în sesnsul că, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată
contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în
vigoare a noului act normativ, iar dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară
se va aplica aceasta, prin sintagma „ nu se mai sancţionează” înţelegându-se nu doar aplicarea
sancţiunii contravenţionale ci şi executarea acesteia, instanţa reţine că prin modificările aduse
OUG 50/2010 prin Legea 288/2010 a avut loc o dezincriminare a faptei reţinute în sarcina
petentei, contractele încheiate de către unitatea bancară anterior OUG 50/2010 nefiind sub
incidenţa disp. art. 35 OUG 50/2010.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 34 OG 2/2001, instanţa va admite
plângerea contravenţională, va anula procesul verbal de contravenţie nr. seria ANPC nr.
0070870/29.10.2010 şi va exonera petenta de plata amnezii contravenţionale în cuantum de
20000 lei aplicate. În considerarea aceloraşi motive de nelegalitate ale actului sancţionator,
dispoziţia derogatorie de la dreptul comun a art. 88 alin. 3 OG 50/2010, precum şi faptul că
executarea sancţiunilor complementare până la soluţionarea în mod irevocabil a prezentei acţiuni
civile cauzează prejudicii materiale unităţii bancare, constând în restituirea comisioanelor
încasate sau sancţionarea acesteia pentru neaducerea la îndeplinire a sancţiunilor complementare,
prin raportare la disp. art. 88 alin. 2 OUG 50/2010, instanţa urmează a dispune şi suspendarea
executării sancţiunilor complementare aplicate petentei prin procesul verbal de contravenţie nr.
seria ANPC nr. 0070870/29.10.2010, constând în restituirea sumelor încasate fără temei legal şi
aducerea contractului la conformitate cu prevederile legale.
În conformitate cu disp. art. 274 C.proc civ.,, apreciind asupra culpei procesuale a
intimatei în promovarea prezentei acţiuni civile, instanţa va dispune obligarea acesteia la plata
către petentă a sumei de 6618,19 lei reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere că
aceasta a anexat şi documente justificative aferente ( contract de asistenţă juridică nr.
334850/12.11.2010 şi factura fiscală nr. 814021/04.01.2011
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea formulată de petenta B C R, cu sediul în B, B-dul R E, nr.5, sector 3,
împotriva procesului verbal de contravenţie, seria ANPC nr. 0070870/29.10.2010, întocmit de
intimatul ANP – C J P C A, cu sediul în P, str. Z, nr., judeţul Argeş.
Anulează procesul verbal de contravenţie seria ANPC nr. 0070870/29.10.2010.
Dispune suspendarea executării sancţiunii contravenţionale complementare aplicate prin
procesul verbal de contravenţie seria ANPC nr. 0070870/29.10.2010.
Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 6618,19 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2011.
Preşedinte,
A V
Grefier,
C C
4.ex.red.AV/tehn.AV/29 Aprilie 2011
