R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ Nr.
Şedinţa publică de la
Completul compus din:
PREŞEDINTE
GREFIER
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. ….. S.A. şi pe intimatul MI, intimat S.C. …… S.R.L., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă pentru petentă av. ….în baza delegaţiei de la dosar, iar pentru intimaţi se prezintă av. …….în baza delegaţiei de substituire de la dosar, lipsă fiind intimatul MI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocata intimaţilor depune la dosar o întâmpinare si concluzii scrise, care se comunică cu avocata petentei.
Avocatele ambelor părţi arată că nu mai au alte probe de propus în cauză si solicită cuvântul în fond.
În baza art.167 cod procedură civilă instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente si utile soluţionării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 150 C.pr.civ., instanţa constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul în fond.
Avocata petentei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Avocata intimaţilor solicită respingerea plângerii formulate de către petentă, fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că, prin plângerea înregistrată sub dosar nr…….., timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru şi 0,50 lei timbru judiciar, petenta S.C. ….. S.A. în contradictoriu cu intimaţii MI şi S.C. …. S.R.L., a contestat Încheierea de Carte Funciară a Registratorului Şef nr….., solicitând desfiinţarea acesteia şi respingerea cererii de notare în Cartea Funciară nr. ….. a litigiului ce face obiectul dosarului nr………., având ca obiect anularea hotărârilor AGEA; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii formulate s-a arătat că, în cadrul dosarului cu nr…….., intimaţii MI şi S.C. …….. S.R.L. au solicitat anularea hotărârilor Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor, hotărâri care se referă la următoarele: 1) prin Hotărârea nr. 1 a AGEA s-a aprobat procedura de dezvăluire a informaţiilor confidenţiale cu privire la contractul de management din data de ……..încheiat între S.C. ……S.A. în calitate de proprietar şi HIM În calitate de manager; 2) prin Hotărârea nr. 2 a AGEA s-a aprobat vânzarea în cursul exerciţiului financiar al anului 2010 a unor active imobilizate a căror valoare cumulată depăşeşte 20% din valoarea totală a activelor imobilizate şi mandatarea Consiliului de Administraţie în acest sens, în funcţie de necesarul de finanţare: 3) prin Hotărârea nr. 3 s-a aprobat constituirea în garanţie în vederea unor credite bancare pentru finalizarea investiţiei Complex Hotelier a unor active imobilizate din patrimoniul societăţii a căror valoare cumulată depăşeşte 20% din patrimoniul societăţii; 4) prin Hotărârea nr. 4 s-a aprobat închirierea, în cursul anului financiar 2010, a unor active imobilizate a căror valoare cumulată depăşeşte 20% din valoarea totală a activelor imobilizate pe perioade cuprinse între 1 şi 5 ani; 5) prin hotărârea nr. 5 s-a aprobat închiderea punctului de lucru Unitatea 128 şi deschiderea punctului de lucru Unitatea nr. 53; 6) prin Hotărârea nr. 6se aprobă modificarea actului constitutiv privitor la deschiderea/închiderea punctelor de lucru aprobate în cadrul şedinţei AGEA şi mandatarea Directorului General pentru depunerea formei actualizate a actului constitutiv la ORC; 7) prin hotărârea nr. 7 se aprobă anularea unui număr de 840.685 acţiuni subscrise şi neachitate la termenul scadent inclusiv de către reclamantul S.C. …….. S.R.L., reducerea capitalului social cu valoarea acţiunilor subscrise şi neachitate, modificarea actului constitutiv cu privire la capital şi structura acţionariatului, precum şi mandatarea domnului JJ în vederea efectuării menţiunilor la ORC; 8) prin Hotărârea nr. 8 s-a aprobat ca dată de înregistrare data de ……, conform art. 238 din Legea nr. 297/2004; 9) prin Hotărârea nr. 9 s-a aprobat mandatarea domnului JJ pentru efectuarea demersurilor de publicare şi înregistrare a hotărârilor AGEA în Monitorul Oficial şi la ORC. S-a arătat că, în niciuna din aceste hotărâri nu se face referire la dreptul de proprietate sau la vreun alt fel de drept real şi nici la vreo identificare cu număr de Carte Funciară, număr cadastral sau număr topografic, asupra imobilelor, pentru a fi posibilă efectuarea de înscrieri în Cartea Funciară. S-a arătat faptul că s-a încercat înscrierea şi în data de 04.06.2010, dar unele au fost respinse. S-a apreciat astfel că notarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. …….. s-a făcut în mod nelegal, solicitându-se a se admite plângerea aşa cum a fost formulată.
În drept s-au invocat prevederile art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 7/1996, republicată, şi art. 42 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de şi Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006.
Intimaţii MI şi S.C. …….. S.R.L. au depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care au arătat că, în principiu, raportat la modalitatea în care s-a procedat la înscrierea în CF a litigiului pornit de intimaţi sub dosar nr. ………., intimaţii o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
S-a arătat astfel că, în acţiunea introductivă ce formează obiectul dosarului nr. ………se face referire la imobilele proprietatea SC ……. S.A., acestea fiind identificate prin completările la acţiune cu nr. CF şi nr. top. /cad. S-a arătat totodată că, prin Hotărârea AGEA nr. 2 s-a aprobat vânzarea imobilelor SC ……. S.A., iar prin Hotărârea nr. 3 din aceeaşi dată s-a aprobat ipotecarea imobilelor, respectiv constituirea de garanţii imobiliare cu privire la oricare din imobilele aflate în patrimoniul SC ….. S.A. S-a arătat că intimaţii au atacat cele două hotărâri AGEA, litigiul promovat având o evidentă legătură cu imobilele. În aceste condiţii, s-a apreciat notarea litigiului ca fiind legală şi temeinică, înscriindu-se în situaţiile prevăzute de art. 42 din Ordinul nr. 633/2006, în sensul că notarea poate avea ca obiect consemnarea unor litigii referitoare la drepturile reale asupra imobilelor şi orice alte acţiuni a căror notare este permisă de lege şi au legătură cu imobilul. S-a arătat că, cu toate acestea, în situaţia în care instanţa va considera că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru efectuarea notărilor în CF, intimaţii nu se opun la admiterea plângerii, cu menţiunea că, în această situaţie, ei urmează a nu fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată. În situaţia respingerii acţiunii s-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, în baza art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 republicată, petenta S.C. ……. S.A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de CF nr. ……., prin care s-a notat în Cartea Funciară nr. ….., litigiul care formează obiectul dosarului nr. …… aflat pe rolul Tribunalului.
Cererea de reexaminare a fost soluţionată de Registratorul Şef din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin încheierea nr. …….., în sensul respingerii acesteia, reţinându-se în motivarea încheierii de respingere că notarea procesului a avut loc în baza copiei cererii de chemare in judecată şi a copiei acţiunii precizatoare, înregistrate la Tribunalul …… în dosarul nr. ……., document în care se identifică cu nr. topografic/cadastral şi număr de carte funciară, toate imobilele asupra cărora s-a solicitat notarea litigiului.
Împotriva încheierii registratorului şef, cu nr. ….. , petenta a formulat plângerea ce face obiectul prezentei cauze.
În drept sunt aplicabile următoarele dispoziţii legale:
-art. 19 alin 1 din Legea nr. 7/1996, republicată, care prevede că, în foaia B a colii funciare, se efectuează înscrieri privind faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la proprietate;
-art. 93 alin. 1 din Ordinul nr. 633 din 2006 a Directorului General al A.N.C.P.I. pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, care prevede că notarea existenţei unui litigiu cu privire la drepturile ce fac obiectul înscrierii în cartea funciară se va putea face la cererea părţii interesate sau din oficiu la sesizarea instanţei de judecată. Notarea se va face în baza copiei acţiunii având ştampila şi numărul de înregistrare ale instanţei sau a certificatului de grefă care identifică obiectul procesului, părţile şi imobilul.
În speţă, cererea adresată Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Oradea privind notarea procesului a fost formulată de intimaţii din prezenta cauză, la cerere fiind anexată copia acţiunii din dosarul nr. …….. al Tribunalului, precum şi copia unei acţiuni precizatoare formulate la data de 08.07.2010.
Din cercetarea înscrisurilor depuse la dosar, instanţa reţine că obiectul procesului notat în Cartea Funciară se referă la anularea mai multor hotărâri adoptate la data de ……… de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.C. ………. S.A., motivul de nulitate absolută invocat constând în încălcarea dreptului la o informare corectă, completă şi la timp cu privire la situaţia şi perspectivele societăţii şi prin excluderea acţionarilor cu drept de vot, prin refuzul de a fi asistat de un avocat.
Se reţine că obiectul litigiului mai sus arătat constă în anularea unor hotărâri A.G.E.A., prin care s-au aprobat măsuri cu caracter general privind activitatea comercială a S.C. ……… S.A. şi nu măsuri concrete cu privire la situaţia juridică a unui imobil determinat, iar litigiul din dosarul nr. ………. al Tribunalului, nu poartă în legătură cu imobilele sau drepturile înscrise în Cartea Funciară.
Verificând cuprinsul celor 9 hotărâri A.G.E.A., instanţa reţine că în cuprinsul acestora nu se face nicio referire concretă cu privire la un imobil anume determinat şi identificat prin indicarea numărului de carte funciară, nr. topografic, natura, descrierea, destinaţia sau întinderea imobilului.
Faţă de această situaţie, instanţa reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile legale mai sus menţionate, procesul notat în cartea funciară nepurtând asupra drepturilor reale, personale sau alte raporturi juridice ori acţiuni privitoare la drepturile ce fac obiectul înscrierii în Cartea Funciară.
Pentru aceste considerente, în baza art. 50 alin 22 din Legea nr. 7/1996, instanţa va admite plângerea formulată de petentă, va dispune desfiinţarea încheierii nr. …… date de Registratorul Şef din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi modificarea, în întregime, a încheierii nr. …….. date de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în sensul de a dispune respingerea cererii de notare în CF a procesului pornit de intimaţi care formează obiectul dosarului nr. ……… aflat pe rolul Tribunalului.
În consecinţă, instanţa va dispune radierea procesului care formează obiectul dosarului nr. ……. şi care a fost notat, în baza încheierii nr. …… , în CF nr. ……..
Reţinând culpa procesuală a intimaţilor, în temeiul art. 274 din Codul de Procedură Civilă, îi va obliga pe intimaţi, în solidar, să plătească petentei cu titlu cheltuieli de judecată suma de 256,3 lei, reprezentând: 8 lei taxa judiciară de timbru, 0,3 lei timbrul judiciar şi 248 lei onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Admite plângerea formulată de petenta S.C. ……. S.A., cu sediul în …….., în contradictoriu cu intimaţii MI, cu domiciliul procedural ales în ……. , şi S.C. …….. S.R.L., cu sediul în ……. şi, în consecinţă:
Desfiinţează Încheierea nr. ……. dată de Registratorul Şef din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi modifică, în întregime, încheierea nr. ……… dată de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în sensul că dispune respingerea cererii de notare în CF a procesului pornit de intimaţi, proces care formează obiectul dosarului nr. ……… aflat pe rolul Tribunalului.
Dispune radierea notării în Cartea Funciară nr. …….., a litigiului care formează obiectul dosarului nr. ………aflat pe rolul Tribunalului.
Obligă intimaţii, în solidar, să achite contestatoarei suma de 256,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 21 martie 2011.
PREŞEDINTE GREFIER