Plângere împotriva notării în cartea funciară a tranzacţiei încheiate la notariat pentru a se stinge un proces de partaj aflat pe rolul instanţei. Admisibilitate. Efecte Carte Funciară


Prin cererea adresată Biroului de carte funciară Iaşi, redactată pe formular, s-a solicitat notarea asupra imobilului din Iaşi, proprietatea lui T.E., în favoarea lui D.C. şi R.V.-C., ceea ce s-a şi dispus prin încheierea contestată.

În cartea funciară s-a menţionat noul raport juridic în care se află proprietara imobilului cu celelalte două părţi din tranzacţie. Notarea ca operaţiune nu este condiţionată de validarea tranzacţiei de instanţa de judecată.

Efectul notării este de a înştiinţa persoanele interesate, părţi sau nu în procesul de partaj asupra titularului şi întinderii dreptului de proprietate ce are ca obiect imobilul descris în Partea I a cărţii funciare.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 498 din 13 octombrie 2010