Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti la data de 09.02.2011, sub nr., petenta V a formulat, în contradictoriu cu intimatul BEJA BBI, plângere împotriva refuzului executorului, solicitand urmatoarele : 1) obligarea intimatului sa comunice dovada îndeplinirii tuturor actelor de solicitate prin cererea de executare silita cu care a fost investit sau să prezinte un raport scris cu stadiul executării; 2). îndatorarea intimatului să înfiinţeze poprire asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare si a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ME de angajatorii acesteia, pe care urmează a-i identifica prin solicitarea de informaţii la ITM local; 3) obligarea intimatului sa procedeze la urmărirea silita mobiliara a debitorului prin identificarea bunurilor mobile taxabile si netaxabile cu care figurează înscris la organul fiscal sau care se afla la domiciliul acestuia; 4) obligarea intimatului sa procedeze la urmărirea silita imobiliara, prin identificarea bunurilor imobile, sens în care urmează a solicita relaţii de la consiliul local cu privire la bunurile imobile taxabile ale debitorului şi, în egala măsura, urmează a fi îndatorat la deplasarea la domiciliul în vederea identificării bunurilor nesupuse impozitării proprietatea acesteia; 5) îndatorarea intimatului să identifice succesiunilor nedeschise (nedezbătute) de pe urma părinţilor debitorului; 6) îndatorarea intimatului la, în situaţia în care debitorul figurează cu imobil în coproprietate cu sotul, la continuarea executării silite a imobilului fără a condiţiona urmărirea de partajarea anterioară a bunului; 7) ogligarea intimatului la plata unei amenzi într-un cuantum lăsat la aprecierea instanţei, 8) să se dispună restituirea, la rămânerea irevocabilă a hotărârii a taxei judiciare de timbru aferentă: 9) obligarea intimaţilor in solidar la plata cheltuielilor de judecată, altele decât taxele judiciare de timbru plătite în cauză.
In motivare, se arata ca la data de 13.11.2008, contestatoarea a înaintat intimatului BEJA BBI cererea de executare silita a titlului deţinut împotriva debitorului ME. Petenta mai arata ca a solicitat executorului comunicarea actelor de executare întocmite în dosarul de executare, precum si continuarea executării silite împotriva debitorului sau, însa acesta nu s-a conformat obligaţiei legale. De la data depunerii cererii de executare silita – 13.11.2008 si pana la data prezentei, executorul judecătoresc nu a răspuns cererilor contestatoarei de comunicare a actelor de executare, nu a făcut dovada îndeplinirii actelor de executare solicitate si nu a motivat refuzul de executare, astfel ca societatea contestatoare nu a avut cunoştinţă de stadiul executării.
În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 53 din Legea nr. 188/2000, art. si art. 274 C.p.civ.
In sustinerea contestatiei, au fost depuse la dosar, in copie, inscrisuri.
Intimatatii, legal citati, nu au formulat intampinare.
La data de 17.03.2011, prin Serviciul Registratura, intimatul a comunicat, in copie, dosarul de executare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la BEJA BBI sub nr. creditoarea V a solicitat executarea silita a sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr..
Pentru punerea in executare a acestui titlu, executorul judecătoresc a efectuat urmatoarele demersuri:
– a intocmit procesul verbal din data de 26.11.2008 in temeiul art. 371 ind. 7 alin 4 C.pr.civ. pentru stabilirea cheltuielilor de executare
– a emis somatia din 26.11.2008
– a emis adrese catre Directia de Impozite si Taxe Locale sector 2 Bucuresti pentru identificarea bunurilor mobile si imobile proprietatea debitorului si comunicarea actelor de proprietate, în 26.11.2008 şi 10.12.2009.
– s-a deplasat la domiciliul debitorului ME şi a întocmit procesele verbale din data de 12.06.2009, respective 06.12.2010.
Directia de Impozite si Taxe Locale sector 2 Bucuresti nu a răspuns solicitărilor executorului judecătoresc, astfel încât instanţa apreciază că acesta a făcut demersurile necesare, însă în lipsa datelor solicitate acestuia nu i se poate reţine nicio culpă.
De asemenea potrivit adresei nr. CASMB nu deţine informaţii referitor la locul de muncă al debitoarei ME.
Cat priveste cererea contestatoarei avand ca obiect obligarea intimatului la urmarirea silita mobiliara si imobiliară a debitoarei prin identificarea bunurilor mobile taxabile şi netaxabile, precum şi a eventualelor bunuri imobile detinute in coproprietate, in opinia instantei , aceasta obligatie de diligenta a fost indeplinita de catre intimat, acesta deplasandu-se la domiciliul debitoarei si facand verificarile şi demersurile necesare.
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect obligarea intimatului la identificarea succesiunilor nedeschise de pe urma parintilor debitoarei, instanta aprecieaza ca solicitarea este neintemeiata. Aceasta, intrucat, pe baza informatiilor puse la dispozitie de catre contestatoare, intimatul nu are obligatia de a identifica toate rudele debitoarei, care au decedat, care sunt in viata, daca au fost sau nu dezbatute succesiunile de pe urma acestora.
Fata de aceasta situatie, instanta constata ca nu se poate retine in sarcina executorului judecatoresc refuzul de a indeplini acte de executare in conditiile art. 53 alin.1 Legea nr.188/2000, cata vreme acesta a depus toate diligentele pentru identificarea bunurilor mobile si imobile apartinand debitorului, precum si a veniturilor realizate de acesta, in vederea executarii silite in oricare din formele prevazute de lege (mobiliara, imobiliara, poprire).
Instanta va admite insa cererea formulata de contestatoare avand ca obiect obligarea intimatului la comunicarea dovezilor indeplinirii tuturor actelor de executare efectuate in dosarul de executare nr., intrucat la dosar nu exista nicio dovada in sensul ca intimatul ar fi facut aceste comunicari desi i-au fost solicitate in mod expres de petenta, si, pe cale de consecinta , il va obliga pe intimat la comunicarea acestor acte.
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea 188/2000, „ La cerere, in termen de cel mult 5 zile, executorul va elibera copii de pe actele intocmite in indeplinirea atributiilor sale oricarei persoane care justifica un interes.”
In conformitate cu disp. art. 1169 C. Civ., contestatoarea a probat ca a solicitat intimatului dovezile indeplinirii diferitelor acte de executare .
In baza art. 58 din Legea 188/2000 rap la art. 399 alin. 1 teza finala C.p.c., instanta va admite cererea avand obiectul mai sus-mentionat, obligand intimatul sa comunice contestatoarei actele pe care aceasta i le solicita, in vederea dovedirii desfasurarii activitatii de executare silita in dosarul nr. 1132/2008.
Privitor la cererea avand ca obiect obligarea intimatului la plata unei amenzi civile, in baza art. 580 indice 3 C.p.c., instanta o va respinge, ca neintemeiata .
Pentru a decide astfel, instanta a avut in vedere ca intimatul a depus la dosar toate dovezile indeplinirii actelor de executare efectuate in dosarul de executare silita nr. din cuprinsul acestora rezultand diligentele depuse de intimat, astfel incat , instanta nu poate retine refuzul acestuia cu privire la indeplinirea obligatiei de a face.
Referitor la cererea privind restituirea taxei de timbru aferente instanta retine ca aceasta solicitare este neintemeiata in raport de dispozitiile art. 23 din Legea nr. 146/2007 care prevad in mod expres si limitativ cazurile in care se poate dispune restituirea taxei de timbru. Astfel, conform lit.e a art. 23 din Legea nr. 146/2007 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă, or in prezenta cauza petenta a formulat plangere impotriva refuzului nejustificat al executorului in temeiul Legii nr.188/2000 iar nu contestatie la executare.
In temeiul art. 274 alin.2 Cpc instanta va respinge capatul de cerere privind obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecată, altele decât taxele judiciare de timbru plătite în cauză intrucat petenta nu a probat efectuarii altor cheltuieli, la dosar fiind depuse doar dovada achitarii taxei de timbru si a timbrului judiciar.