Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2010 sub nr. 3143/740/2010, petenta S.C P. S.R.L a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria H nr. 0219933 din 16.06.2010 întocmit de intimata Garda Financiară – Secţia Teleorman (fila 2-3). În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu sancţiunea contravenţională avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în urma controlului efectuat la data de 14.06.2010 la punctul de lucru situat în Alexandria de către comisarii Gărzii Financiare Teleorman s-a constatat că acesta nu este prevăzut cu AMEF. Petenta a precizat că, în opinia sa, fapta reţinută este de o gravitate redusă şi nu aduce atingere valorilor sociale apărate de legea contravenţională.
Petenta a mai arătat că nu a încălcat obligaţia prevăzută de art. 5 din O.U.G. 28/1999, întrucât la data efectuării controlului societatea avea depusă, din data de 18.05.2010, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Teleorman o cerere de fiscalizare a AMEF. De asemenea, aceasta a mai arătat că până la punerea în funcţiune a casei de marcat fiscale a înregistrat într-un registru special toate operaţiunile efectuate şi emitea facturi fiscale pentru respectivele operaţiuni. Totodată punctul de lucru era dotat cu casă de marcat fiscalizată în comerţ ambulant.
Petenta a mai susţinut faptul că măsura confiscării sumei de 4832 lei nu este prevăzută cumulativ cu măsura amenzii contravenţionale, iar în ceea ce priveşte neîntocmirea documentelor legale şi a lipsa bonurilor fiscale, petenta a precizat că a înregistrat operaţiunile efectuate în registrul special întocmit conform art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999 ori a emis facturi fiscale clienţilor la cerere.
Totodată, petenta a arătat şi faptul că măsura suspendării activităţii punctului de lucru este abuzivă şi ilegală, iar aceasta a încetat de drept întrucât acum există casă de marcat fiscalizată.
Petenta a mai învederat că sancţiunea este prea aspră aplicată este în raport de principiile aplicabile privind individualizarea sancţiunii.
În drept, petenta a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 28/1999 şi O.G. nr. 2/2001.
În susţinerea plângerii, petenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
La data de 26.07.2010, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată.
În susţinerea întâmpinării, petenta a arătat că nu constituie motiv de nulitate faptul că petenta a depus o cerere de fiscalizare a aparatului de marcat electronic, deoarece, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 28/1999 prevede obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice de la data începerii activităţii comerciale..
A mai susţinut intimata că registrul special prevăzut de art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 28/1999 este documentul sigilat de către organul fiscal şi vizat odată cu depunerea declaraţiei de instalare a aparatului la organul fiscal în a cărui rază teritorială a fost instalat.
Aceasta a mai învederat că, întrucât la data efectuării controlului punctul de lucru nu deţinea aparat de marcat electronic fiscal, sumele obţinute sunt considerate fără provenienţă, iar măsura confiscării acestora este temeinică şi legală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C.proc.civ.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CH nr. 0219933 din 16.06.2010 întocmit de Garda Financiară Teleorman (fila 6) petenta S.C. P. S.R.L. a fost sancţionată contravenţional cu avertisment şi amendă în cuantum de 8000 lei pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată şi art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, în temeiul art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, prin procesul-verbal s-a dispus suspendarea activităţii punctului de lucru până la dotarea acestuia cu aparat de marcat electronic fiscal, precum şi confiscarea sumei de 4832 lei găsită în casa de marcat utilizată ilegal care nu se justifică prin documente legale.
În fapt s-a constatat, în urma controlului efectuat în data de 14.06.2010, ora 11-11.30, că petenta nu a depus la organele fiscale declaraţia de înregistrare fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală. De asemenea, s-a mai reţinut că punctul de lucru nu este dotat cu AMEF şi utilizează o casă de marcat fiscalizată în comerţ ambulant.
Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost semnat de către petentă.
Analizând procesul-verbal în ceea ce priveşte legalitatea, conform dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.U.G. 2/2001, instanţa a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2 /2001 sub sancţiunea nulităţii absolute.
Instanţa a reţinut că petenta nu a invocat nici nerespectarea unor condiţii de formă sancţionate cu nulitatea relativă a procesului-verbal.
Examinând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanţa a reţinut că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.
În cauză, instanţa a reţinut că fapta petentei constând în nedepunerea declaraţiei de înregistrare fiscală la organele fiscale, precum şi de a desfăşura activitate economică fără a fi dotată cu aparat de marcat electronic fiscal rezultă din constatările personale ale agenţilor constatatori.
Din nota explicativă întocmită la data de 16.06.2010(fila 41) în urma controlului efectuat la data de 14.06.2010, rezultă că reprezentantul petentei nu neagă faptul că nu a depus declaraţia de înregistrare fiscală şi faptul că punctul de lucru al petentei nu este dotat cu aparat de marcat electronic fiscalizat, însă a motivat că spaţiul este închiriat iar proprietarul nu a pus la dispoziţie toate înscrisurile necesare în vederea îndeplinirii acestor obligaţii. De asemenea, reprezentantul petentei a precizat că va întreprinde toate demersurile necesare pentru intrarea în legalitate.
Din acest punct de vedere, instanţa reţine că cele declarate de reprezentantul petentei în nota explicativă, care estre şi semnată de acesta, se coroborează cu constatările personale ale agenţilor constatatori inserate în procesul-verbal atacat.(fila 6)
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Instanţa constată că, în cauza Anghel împotriva României, Curtea Europeana admite că orice sistem juridic recunoaşte prezumţiile de fapt şi de drept, pe care Convenţia nu le împiedică în principiu, cu condiţia de a asigura celui acuzat de săvârşirea unei contravenţii respectarea garanţiilor procedurale prevăzute de art. 6 par. 1 si 3 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce, acordarea timpului şi înlesnirilor necesare pentru a-şi pregăti apărarea, garantarea dreptului la apărare personal sau prin avocat, posibilitatea de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării şi de a obţine citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării.
În ceea ce priveşte neîndeplinirea, de către petentă, a obligaţiei de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate instanţa reţine dispoziţiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, conform cărora operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, potrivit art. 3 alin. 5 din acelaşi act normativ aparatele de marcat electronice fiscale vor fi sigilate prin aplicarea unui sigiliu fiscal de către persoane autorizate în acest scop de .
Mai mult, potrivit art. 6, obligaţia operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 de a utiliza ia naştere de la data începerii activităţilor comerciale desfăşurate în fiecare locaţie. aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel instanţa constată că petenta avea obligaţia ca, la data începerii activităţii punctului de lucru din municipiul Alexandria, să aibă un aparat de marcat electronic fiscalizat.
În cauză, instanţa constată că petenta a formulat o cerere de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale la data de 18.05.2010(fila 14), iar această cerere a fost soluţionată la data de 25.06.2010, aşa cum reiese din adresa nr. 5788/25.06.2010(fila 15).
Din aceste înscrisuri reiese că la data efectuării controlului, 14.06.2010, petenta nu respecta obligaţiile impuse de art. 1 şi art. 6 din O.U.G. nr. 28/1999.
În ceea ce priveşte apărarea petentei în sensul că angajaţii intimatei au solicitat, în mod nejustificat, alte documente decât cele prevăzute de lege în vederea atribuirii numărului de ordine, instanţa constată că aceste fapte nu fac obiectul controlului privind legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Mai mult, instanţa reţine că petenta avea obligaţia legală de a nu începe activitatea înainte de obţinerea acestui număr de ordine, iar motivul pentru care angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Teleorman au emis acest număr la mai mult de o lună după depunerea cererii, nu are relevanţă juridică în prezenta acuză.
Pentru aceste motive, instanţa a apreciat că nu este utilă administrarea probei testimoniale constând în audierea unui martor care să declare că angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Teleorman au solicitat alte acte decât cele prevăzute de lege.
În privinţa susţinerilor petentei conform cărora aceasta a utilizat registrul special prevăzut de art. 1 alin. 4, instanţa constată că potrivit art. 1 alin. 3 teza finală, în situaţia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatării defecţiunii să anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat. Aceste prevederi se completează cu cele ale art. 1 alin. 4, conform cărora până la repunerea în funcţiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, operatorii economici utilizatori sunt obligaţi să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate operaţiunile efectuate şi să emită facturi fiscale pentru respectivele operaţiuni, la cererea clientului.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale citate, instanţa constată că registrul special menţionat de petentă se utilizează, în mod excepţional, numai atunci cât operatorul economic este dotat cu aparat de marcat electronic fiscal autorizat, însă acesta este temporar nefuncţional din cauza unor defecţiuni.
Or, în cauză, instanţa reţine că petenta nu s-a aflat în această situaţie, iar dispoziţiile legale care prevăd excepţia de la regulă nu pot fi interpretate decât restrictiv, fără a extinde aplicabilitatea lor la alte situaţii de fapt.
Astfel, instanţa constată că fapta petentei de a desfăşura activităţi economice fără ca punctul său de lucru să fie dotat cu aparat demarcat electronic fiscal întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 şi este sancţionată conform art. 11 alin. 1 lit. b cu amendă contravenţională cuprinsă între 8000 şi 10000 lei.
În ceea ce priveşte fapta de a nu depune declaraţia de înregistrare fiscală, instanţa constată că aceasta rezultă din constatările personale ale agenţilor constatatori care se coroborează cu precizările formulate de reprezentantul petentei inserate în nota explicativă întocmită la data de 15.06.2010(fila 41), iar petenta nu a probat o situaţie de fapt contrară.
Această faptă întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 219 alin. 1 lit. g din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi este sancţionată cu şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, potrivit art. 219 alin. 2 lit. d din acelaşi act.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor,instanţa reţine că petentului i-a fost aplicată, pentru contravenţia prevăzută de art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999 , o amendă în cuantum minim prevăzut de lege, iar pentru contravenţia prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. g din O.G. nr. 92/2003 sancţiunea avertisment, astfel încât sancţionarea acestuia a fost dispusă în mod legal.
Mai mult, instanţa constată că sancţiunile aplicate de agentul constatator sunt proporţionale în raport de faptele săvârşite şi corect individualizate având în vedere criteriile stabilite de art. 21 alin. 3: gradul de pericol social mediu al faptei, împrejurările de săvârşire, modul şi mijloacele, scopul urmărit, urmarea produsă.
De asemenea, în privinţa sancţiunilor complementare constând în suspendarea activităţii punctului de lucru până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal, şi în confiscarea sumei de 4832 lei, instanţa constată că acestea sunt prevăzute de art. 11 alin. 3 şi, respectiv, de art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999.
În privinţa susţinerilor petentei conform cărora măsura confiscării nu este prevăzută cumulativ cu sancţiunea contravenţională principală, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate, întrucât art. 11 alin. 3 dispune că sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă. Având în vedere acestea, instanţa constată că aplicarea acestei sancţiuni complementare nu este lăsată la aprecierea agenţilor constatatori, ci este obligatorie.
Pentru aceste considerente, constatând că nu s-a dovedit incidenţa în cauză a unor motive de nelegalitate sau netemeinicie a procesului-verbal contestat, instanţa urmează să respingă plângerea formulată de către petenta S.C. P. S.R.L. ca neîntemeiată.
