Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. xxx/260/2011 la data de 16.02.2011 creditoarea S.C. M.-F. C. SRL a chemat în judecată pe debitoarea S.C. E. C. SRL cu sediul în .pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să someze debitoarea să plătească creditoarei suma de 1188,24 lei, reprezentând prestări servicii, la plata sumei de 509,53 lei reprezentînd penalităţi de întîrziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40,3 lei.
In motivarea cererii, creditoarea a arătat că în urma contractului de prestări servicii încheiat între creditoare şi debitoare sub nr. 55 din data de 01.03.2009, având ca obiect servicii financiar contabile, debitoarea SC E. C. SRL a beneficiat de servicii financiar contabile pentru care s-au emis facturi ce compun creanţa de 1188,24 lei. Conform clauzelor contractuale, aceasta a mai arătat că a calculat penalităţi în cuantum de 509,53 lei.
Creditoarea apreciază că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, contractul între părţi luând naştere în forma simplificată a acceptării serviciilor şi semnării facturii fiscale.
In susţinerea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile O.G. nr. 5/200Îşi art.274 Cod procedură civilă, creditoarea a depus contractul de prestări servicii nr. 55 din data de 01.03.2009 (fila 10), facturi fiscale (filele 14-15).
Debitoarea, legal citată, nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a formula apărări.
Acţiunea a fost timbrată cu suma de 40 lei taxă judiciară de timbru şi cu 0,3 lei timbru judiciar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
In baza Contractul de prestări servicii nr. 55 din data de 01.03.2009 (fila 10) având ca obiect prestări servicii financiar contabile, s-au derulat relaţii comerciale între părţi, fiind emise de către creditoare facturile fiscale numărul: 100131/19.04.2010 şi 100310/16.09.2010, în valoare totală de 1188,24 lei, acestea fiind emise către debitoarea S.C. E. C. SRL.
Deşi creditoarea a prestat serviciile financiar contabile, debitoarea nu a executat principala obligaţie ce a luat naştere în sarcina sa prin contractul menţionat precum şi prin facturile emise.
Analizând înscrisurile depuse de reclamantă, instanţa constată că între părţi s-a încheiat un contract scris semnat de ambele părţi din care s-a născut obligaţia pârâtei de a achita contravaloarea serviciilor, că reclamanta a făcut dovada prestării serviciilor pentru care solicită sumele pretinse prin emiterea
2
facturile fiscale emise care la rubrica “semnătura de primire” este aplicată semnătura debitoarei.
Debitoarea deşi legal citată nu a contestat şi nici nu a făcut dovada că ar fi achitat contravaloarea facturilor.
Având în vedere că contractul a fost semnat de ambele părţi si văzând şi dispoziţiile art. 1082 Cod civil, instanţa apreciază ca în materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligaţiei revine debitorului, creditorul nefiind ţinut să probeze decât existenţa obligaţiei.
întrucât litigiul de faţă vizează relaţiile comerciale desfăşurate între două în baza unui contract comercial privind obligaţii de plată a unor sume de bani, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007, conform prevederilor art. 2 alin. 1 rap. la prev. alin. 1 din acest act normativ.
In data de 31 octombrie 2007 a intrat în vigoare OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, act normativ care transpune în dreptul intern Directiva 2000/3 5/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale.
La pct. 16 din preambulul Directivei, se arată că întârzierea în efectuarea plăţilor constituie o încălcare care a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori, în marea majoritate a statelor membre, datorită dobânzilor mici aplicate întârzierii efectuării plăţilor şi/sau procedurilor greoaie de acţiune. O schimbare decisivă, incluzând compensarea creditorilor pentru costurile angajate, este necesară pentru a inversa această tendinţă şi a asigura consecinţe ale întârzierilor în efectuarea plăţilor.
La pct. 20 din preambulul Directivei, se arată că aceste consecinţe ale întârzierii efectuării plăţilor pot fi descurajatoare doar dacă sunt însoţite de proceduri de acţiune rapide şi eficiente pentru creditor.
Potrivit prevederilor art. 7 din OUG nr. 119/2007, adoptată pentru a transpune directiva, instanţa va cita debitorul cu menţiunea să depună întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a
a
invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. In cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.
Potrivit prevederilor art. 9 din OUG nr. 119/200, sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare. In cazul în care debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă această contestaţie este întemeiată. In cazul în care contestaţia este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabilă. In această situaţie, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
Deşi reclamanta a indicat drept temei al acţiunii prevederile OG nr. 5/2001, instanţa a decis să analizeze cererea prin prisma prevederilor OUG nr. 119/2007, având în vedere prevederile art. 84 din şi faptul că în speţă este vorba despre relaţii comerciale ce intră în sfera de aplicare
3
a acestui act normativ.
Cum potrivit prevederilor art. 969 Cod civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, instanţa va admite cererea şi va obliga debitoarea să achite creditoarei, suma de reprezentând contravaloare prestări servicii.
In temeiul prevederilor art. 10 din OUG nr. 119/2007, termenul de plată stabilit de instanţa va fi de 30 zile calculat de la data comunicării ordonanţei conform prevederilor Codului de procedură civilă.
Pentru a putea fi admisă cererea de chemare în judecată, trebuie îndeplinită şi o altă condiţie prevăzută de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 119/2007, respectiv creanţele ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani rezultând din contracte comerciale trebuie să fie certe, lichide şi exigibile.
Aceste cerinţe sunt satisfăcute. Creanţa este certă întrucât este asumată de către debitoare prin semnarea facturilor emise şi depuse la dosarul cauzei, Cuantumul debitului fiind precis determinat, creanţa este lichidă. In ceea ce priveşte exigibilitatea debitului, aceasta rezultă din coroborarea prevederilor înscrise în contractul de prestări servicii la cap. 2.8.1 unde se prevede că plata se va face în maxim 10 zile de la data emiterii facturii.
întrucât creditoarea a făcut dovada existenţei creanţei sale certe lichide şi exigibile, izvorând dintr-un contract comercial, , în temeiul art. 2 alin 1 şi al art. 10 alin 1 din O.U.G nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, art. 46 Cod comercial, instanţa va admite cererea şi va soma debitoarea să plătească creditoarei suma de 1697,77 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate conform contractului nr.55 în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având in vedere culpa sa procesuala, debitoarea va fi obligata la plata sumei de 40,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru si timbru judiciar).
