Obligaţia de întreţinere, privită în complexitatea ei, poate fi inclusă în categoria celor la care se referă art. 1057 C. civ., potrivit căruia: „Obligaţiunea este nedivizibilă când obiectul ei, fără a fi denaturat, nu se poate face în părţi nici materiale, nici intelectuale”.
Indivizibilitatea obligaţiei de întreţinere decurge din faptul că obiectul acesteia nu poate fi împărţit, întrucât debitorii s-au obligat să o întreţină pe defunctă, în sensul de a-i asigura locuinţă, medicamente, alimente, asistenţă medicală în caz de boală şi a suporta cheltuielile de înmormântare şi datinile legate de comemorarea sa.
Aşadar, indivizibilitatea este necesară şi rezultă din natura caracterului preponderent alimentar al prestaţiei la care s-au obligat debitorii.
Executarea de către oricare dintre debitori a obligaţiei de întreţinere face ca în patrimoniul succesorilor în drepturi să nu se mai regăsească, la data decesului creditorului, acele elemente ale dreptului material la acţiune care îi permiteau întreţinutului să formuleze acţiunea în rezoluţiune, întrucât obligaţia de întreţinere a fost executată şi, ca atare, nu există un drept patrimonial care să se fi transmis în patrimoniul succesorului.
în consecinţă, succesorul (codebitor în contractul de întreţinere) în drepturile defunctului (creditor pe timpul vieţii al obligaţiei de întreţinere) nu are calitatea procesuală activă de a formula în nume propriu acţiunea în rezoluţiune îndreptată împotriva codebitoruiui care nu şi-a executat obligaţiile.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi pt. cauze de proprietate intelectuala, dec. nr. 408/R din 21 iunie 2007,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 2 mai 2006, reclamantul S.C. a chemat în judecată pe pârâtul
B.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între defuncta G.N., în calitate de vânzătoare, şi părţile din prezenta cauză, în calitate de cumpărători, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, Şos. G., sector 4, în privinţa cotei-părţi aparţinând pârâtului, precum şi repunerea în situaţia anterioară.
Reclamantul a susţinut în motivarea cererii că la data de 2 noiembrie 2000, defuncta G.N., mama reclamantului şi a pârâtului, aflându-se în stare de nevoie, le-a transmis acestora dreptul de proprietate asupra apartamentului obiect al contractului de vânzare-cumpărare, cu obligaţia beneficiarilor de a o întreţine pe toată durata vieţii, precum şi de a o înmormânta şi de a suporta toate cheltuielile legate de acest eveniment.
Până la decesul mamei, pârâtul nu a prestat niciun fel de întreţinere acesteia, argumentând că este sărac şi foarte bolnav şi, mai mult, s-a făcut vinovat de moartea prematură a mamei, prin refuzul de a o duce la doctor în luna decembrie 2004, în perioada în care reclamantul a lipsit din ţară.
Reclamantul a fost singurul care a prestat întreţinere mamei, a îngrijit-o şi s-a ocupat de înmormântare, suportând toate cheltuielile, precum şi pe cele privind întreţinerea apartamentului, ajutându-1 chiar şi pe pârât cu diverse sume de bani.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021
C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 5668 din 14 septembrie 2006, Judecătoria a respins excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârât, a admis acţiunea, în sensul că a dispus rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintrării cotei de 1/2 din imobil în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei G.N.
Instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei încheierea contractului de vânzare-cumpărare la data de 2 noiembrie 2000, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentului din Bucureşti, Şos. G., în cote egale pentru fiecare dintre cumpărători, reclamantul şi pârâtul în cauză, cu rezerva dreptului de uzufruct viager în favoarea vânzătoarei G.N., mama acestora.
Preţul imobilului, estimat la suma de 90.000.000 lei, urma să fie primit de la cumpărători, prin întreţinere, pe toată durata vieţii vânzătoarei.
Actul juridic astfel încheiat a fost calificat de instanţa de fond ca având natura unui contract de întreţinere, iar nu de vânzare-cumpărare.
S-a reţinut prin sentinţă că obligaţia asumată de cumpărători a avut un caracter divizibil, astfel că fiecare dintre debitori poate fi urmărit pentru cota-parte din datorie.
Pe fond, s-a apreciat, în baza materialului probator, că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, că acesta, deşi o vizita pe mama sa, nu îi presta întreţinere, deoarece avea venituri insuficiente, motiv pentru care s-a dispus rezoluţiunea contractului şi repunerea în situaţia anterioară, bunul fiind considerat că a intrat, în cotă de 1/2, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei vânzătoare.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Apelantul a susţinut prin motivele de apel că instanţa de fond a greşit reţinând caracterul divizibil al obligaţiei asumate de către cumpărătorii din contractul analizat, că nu au fost administrate probele solicitate de către el, că situaţia de fript a fost greşit stabilită.
Sentinţa s-a bazat, potrivit motivelor de apel, pe declaraţia unei martore care este concubina reclamantului.
La termenul din 9 ianuarie 2007, Tribunalul a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în formularea acţiunii, excepţie pe care a admis-o ulterior, potrivit deciziei pronunţate în apelul declarat în cauză, nr. 17/A din 9 ianuarie 2007, prin care, admiţând apelul, a dispus schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Instanţa de apel a reţinut prin această decizie că, deşi în cauză s-a depus certificatul de deces al vânzătoarei G.N., decedată la 8 iunie 2005, reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitor, deoarece din actele de stare civilă nu rezultă că defuncta a fost mama sa.
S-a mai reţinut că obligaţia asumată de cumpărători a avut caracter indivizibil, astfel încât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1062 C. civ., oricare dintre codebitorii solidari putând fi obligat a presta toată întreţinerea.
Reclamantul nu are, în raport de această constatare, calitatea de a invoca neîndeplinirea obligaţiei asumate solidar, întrucât nu se pot stabili obligaţiile sale în raport de cele care îi reveneau pârâtului.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca fiind nelegală pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile dezvoltate de către recurent au în vedere, pe de o parte, greşita apreciere asupra aspectului legat de calitatea sa de succesor în drepturile defunctei G.N., actele depuse la dosar făcând dovada, potrivit susţinerilor, că la data naşterii sale, mama sa, pe numele de la momentul decesului – G., purta numele de B., înscris în certificatul său de naştere.
Pe de altă parte, recurentul critică decizia şi în ceea ce priveşte modul de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor Codului civil, cu ignorarea art. 1057 şi art. 1058 şi concluzia la care a ajuns instanţa în sensul existenţei unei obligaţii nedivizibile între el şi pârât.
în cauză nu s-a probat existenţa unei obligaţii indivizibile, prin modul în care părţile să o fi privit, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1058 C. civ.
întreţinerea la care s-au obligat cumpărătorii din contract trebuia prestată în mod egal, de vreme ce cotităţile transmise erau egale.
Dacă defuncta nu ar fi avut în vedere acest lucru şi i-ar fi fost indiferent cine sau dacă unul dintre fii săi îi prestează întreţinere, atunci nu ar mai fi încheiat contractul, căci după decesul acesteia, ambele părţi ar fi moştenit apartamentul în cote egale.
Dimpotrivă, a susţinut recurentul, mama sa dorea să introducă acţiune pentru rezoluţiunea parţială a contractului încheiat cu intimatul-pârât, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, dar o boală năprasnică a împiedicat-o, provocându-i şi decesul.
înţelegerea dintre părţi a fost aceea a suportării cheltuielilor privind întreţinerea în părţi egale, în funcţie de necesităţile vânzătoarei.
Nu ar fi existat niciun motiv pentru ca recurentul să suporte toate cheltuielile pentru îngrijirea mamei, dar să semneze un contract, grati-ficându-şi astfel fratele cu jumătate din apartament.
Recurentul a mai susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod nefondat asupra existenţei unei obligaţii solidare, fără a exista în cuprinsul contractului vreo stipulaţie în acest sens, contrar dispoziţiilor art. 1041 C. civ.
Contractul a fost unul sinalagmatic, ce a dat naştere unor obligaţii reciproce între părţile contractante, fiindu-i aplicabile inclusiv regulile rezoluţiunii pentru neexecutare culpabilă.
Nu este moral ca cel care nu a înţeles să-şi execute obligaţiile faţă de propria sa mamă să păstreze, contrar voinţei acesteia, partea din apartament.
Obligaţia asumată de fiecare din debitori a fost una divizibilă, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele formulate prin cererea de recurs, Curtea a reţinut, sub un prim aspect, că nu din cauza nedovedirii de către recurentul-reclamant a calităţii sale de moştenitor de pe urma defunctei G.N. este legală decizia recurată.
Actele depuse de recurent pe parcursul soluţionării cauzei, cunoscute instanţei de apel, fee dovada deplină a calităţii acestuia, necontestată de altfel şi nepusă în discuţia părţilor, a calităţii sale de moştenitor de pe urma defunctei vânzătoare din contractul a cărui rezoluţiune s-a cerut.
Prin urmare, în mod greşit a apreciat instanţa de apel asupra absenţei vocaţiei succesorale a reclamantului la succesiunea defunctei G.N., argumentând, şi în legătură cu acest aspect, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului.
Cu toate acestea, recursul a fost respins ca nefondat, celelalte argumente în temeiul cărora instanţa de apel a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamantului fiind, de principiu, corecte.
In mod evident, susţinerile recurentului sunt fondate în ceea ce priveşte afirmaţia că obligaţia de întreţinere asumată de acesta şi de pârâtul-intimat nu a fost contractată în mod solidar.
Izvorul obligaţiei solidare între debitori nu poate fi, potrivit dreptului civil, decât convenţia, stipulaţia expresă sau legea, potrivit art. 1041 C. civ., conform căruia „obligaţiunea solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligaţiunea solidară are loc de drept, în virtutea legii”.
Din această perspectivă, referirea instanţei de apel la existenţa unei obligaţii solidare între părţi este una greşită.
Decizia este însă corectă în ceea ce priveşte natura indivizibilă a obligaţiei de întreţinere asumată de cei doi debitori şi efectele produse de executarea de către unul dintre aceştia a obligaţiei asumate.
Indivizibilitatea decurge din feptul că obiectul obligaţiei nu poate fi divizat: părţile s-au obligat să o întreţină pe defunctă, în sensul de a-i asigura locuinţă, medicamente, alimente, asistenţă medicală în caz de boală şi să suporte cheltuielile de înmormântare şi datinile legate de comemorarea sa.
Indivizibilitatea este necesară şi rezultă din natura caracterului preponderent alimentar al prestaţiei la care s-au obligat debitorii.
Neacceptarea acestui punct de vedere ar conduce, prin absurd, spre exemplu la ideea că, deşi nu a fost executată obligaţia de întreţinere pe timpul vieţii de către niciunul dintre debitori, suportarea de către unul dintre aceştia a cheltuielilor de înmormântare ar putea avea semnificaţia îndeplinirii integrale a obligaţiilor, dându-i celui care a executat-o posibilitatea de a pretinde rezoluţiunea contractului în ceea ce-1 priveşte pe celălalt.
Dimpotrivă, obligaţia de întreţinere, privită în toată complexitatea ei, poate fi inclusă în categoria celor la care se referă art. 1057 C. civ., potrivit căruia „obligaţiunea este nedivizibilă când obiectul ei, fără a fi denaturat, nu se poate face în părţi nici materiale, nici intelectuale”.
Această calificare are importanţă din perspectiva efectelor pe care le produce.
Astfel, efectul principal al indivizibilităţii este de a-l obliga pe oricare dintre debitori la plata integrală a obiectului obligaţiei.
Tot astfel, executarea de către oricare dintre debitori a obligaţiei are efect liberator pentru toţi debitorii.
Concluzia ce se desprinde din acest raţionament, în planul justificării calităţii procesuale active a reclamantului, este următoarea:
Dacă nu se poate nega caracterul patrimonial al acţiunii în rezoluţiunea contractului de întreţinere, pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere faţă de beneficiar, ceea ce face ca dreptul la acţiune în rezoluţiune să se transmită în patrimoniul succesorilor creditorului obligaţiei de întreţinere, executarea de către oricare dintre debitori a obligaţiei de întreţinere face ca în patrimoniul succesorilor în drepturi să nu se mai regăsească, la data decesului creditorului, acele elemente ale dreptului material la acţiune care îi permiteau creditorului să formuleze acţiunea în rezoluţiune. Cu alte cuvinte, obligaţia de întreţinere a fost executată şi, ca atare, nu există dreptul patrimonial care să se fi transmis în patrimoniul succesorului în drepturile creditorului decedat.
Prin acţiunea formulată de către recurentul-succesor în drepturile defunctei, acesta nu face decât să-şi invoce propriile drepturi, născute din executarea obligaţiilor incluse în contract în mod exclusiv, şi nu drepturile pe care le-ar fi putut invoca creditoarea obligaţiei de întreţinere.
Argumentele recurentului aduc în discuţie, mai degrabă, aspectele morale pe care le implică speţa, aspecte care se regăsesc în motivele de recurs, fără a putea fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., îndeosebi cele născute din calitatea deosebită a debitorilor obligaţiei de întreţinere, aceea de fii ai creditoarei, ţinuţi prin aceasta şi de obligaţiile morale de asigurare, pentru mamă, a unor condiţii corespunzătoare de existenţă.
Cum soluţia pronunţată în cauză trebuie să se bazeze pe dispoziţii ale legii şi nu pe normele morale, ea este corectă şi legală, recursul fiind respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Notă: Pentru caracterul indivizibil al obligaţiei de întreţinere, a se vedea , art. 2256 alin. (2): „în lipsa unei stipulaţii contrare, obligaţia de întreţinere este indivizibilă atât în privinţa creditorilor, cât şi în privinţa debitorilor”.
