în sistemul Codului nostru civil, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietăţii unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiunii utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege. Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată prin art. 1890 Cod civil, este necesar să fie îndeplinite cumulativ, două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă.
în acest sens, prin art. 1864 se prevede că „orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii”, posesiunea fiind „deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept exercitată … de noi înşine sau de altul în numele nostru”. Prin urmare, posesiunea juridică, adică aceea apărată de lege ca manifestare exterioară a unui drept constă atât în exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, cât şi în posibilitatea de a exercita acele acte ca manifestare a pretenţiunii existenţei unui drept asupra bunului respectiv, fie sub forma dreptului de proprietate în întregul său, fie sub forma unui atribut al acestuia. Exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, adică simpla detenţiune, poate avea loc în numele autorului însuşi sau în numele altuia, în acest caz beneficiile posesiunii juridice aparţinând celui a cărui pretenţie de drept se manifestă prin intermediul detentorului de fapt.
în conformitate cu art. 1847 Cod civil, „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar”. Prin art. 1853 Cod civil se prevede că „actele ce exercităm asupra unui lucru sau al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar”, precum şi că „tot asemenea este posesia ce am exercitat asupra unui bun al altuia prin simpla îngăduinţă a proprietarului său”. Precaritatea este un viciu absolut şi perpetuu al posesiei, pentru că persoanele enumerate în art. 1853 din Codul civil posedă pentru altul.
în cauză reclamanţii au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani prevăzută de art. 1847 şi 1890 Cod civil, asupra terenului în suprafaţă de 76 mp, situat în Constanţa, în continuarea lotului de 500 mp, atribuit autorilor lor pentru edificarea construcţiei. Potrivit art. 1169 Cod civil „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”. Reclamanţii nu au făcut dovada că autorii lor au stăpânit public, netulburat şi sub nume de proprietar terenul de 76 mp, posesia acestora fiind precară.
Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 308/C din 25 martie 2003
