Prescripţia dreptului la acţiune având un obiect patrimonial. Stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru moştenitorul rezervatar


Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie în termen de 3 ani, conform art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Reclamanta, în calitate de moştenitor rezervatar, a acceptat tacit succesiunea autoarei sale, care s-a deschis la 23 februarie 1995.

Aceasta poate formula acţiunea în reducţiunea liberalităţilor, respectiv a contractului de făcut de autoarea sa şi reîntregirea rezervei sale succesorale, acţiune cu caracter personal, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen ce începe să curgă de la data deschiderii succesiunii, şi nu de la data când reclamanta a dat declaraţia autentificată de acceptare a succesiunii autoarei sale.

(Decizia nr. 14 din 12 ianuarie 2004 – Secţia a IV-a civilă)

Prin Sentinţa civilă nr. 3213 din 23 septembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a admis excepţia de necompetenţă şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A.A., reprezentată legal prin avocat M.S., şi pârâtele Academia Română şi Casa Oamenilor de Ştiinţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

După declinarea de competenţă, prin Sentinţa civilă nr. 9088 din 5 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în privinţa capătului de cerere prin care se solicita reducţiunea donaţiilor.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect reducţiunea donaţiilor din acţiunea formulată de reclamanta A.A., ca fiind prescris.

S-a admis excepţia puterii lucrului judecat în privinţa capătului de cerere privind anularea contractului de donaţie autentificat sub nr. 6268 din 22.10.1968 şi s-a respins acest capăt de cerere în temeiul puterii lucrului judecat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantei s-a împlinit la data de 23 februarie 1998, motiv pentru care exercitarea tardivă de către aceasta a acţiunii urmează a fi sancţionată prin respingerea ei ca fiind prescrisă, iar referitor la excepţia puterii lucrului judecat, faţă de capătul de cerere având ca obiect anularea contractului de donaţie, există triplă identitate de obiect, cauză şi parte între prezenta acţiune şi cea care a format obiectul Dosarului nr. 2577/1995 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Soluţia primei instanţe a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a civilă, care, prin Decizia civilă nr. 1143 din 20 mai 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A.A.

împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs recurenta-reclamantă A.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

în dezvoltarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune atâta timp cât, la 2 noiembrie 2001, prin declaraţie autentificată, a acceptat succesiunea părinţilor săi şi de la această dată curgea termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acţiune al recurentei.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii cum a fost formulată.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia tribunalului, în raport de criticile formulate, s-au constatat următoarele:

Prin acţiunea formulată la 18 iulie 2002, reclamanta A.A. a solicitat să se dispună reducţiunea donaţiilor făcute de mama sa, A.M., anularea Contractului de donaţie nr. 6268 din 29 octombrie 1968 şi reîntregirea rezervei sale succesorale.

Or, conform art. 848 din Codul civil, acţiunea în reducţiunea liberalităţilor poate fi formulată de către moştenitorii rezervatari, calitate pe care reclamanta a dobândit-o prin acceptarea tacită a succesiunii mamei sale A.M.

Faptul că reclamanta a acceptat tacit succesiunea mamei sale rezultă din chemarea în judecată a pârâţilor Academia Română şi Casa Oamenilor de Ştiinţă la 23 februarie 1995 pentru anularea contractului de donaţie în discuţie, fapt necontestat de altfel de A.A.

în aceste condiţii, dreptul reclamantei la acţiune, având un obiect patrimonial, conform art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se stinge prin prescripţie în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la 23 februarie 1995 şi s-a împlinit la 23 februarie 1998, deci cu mult înainte de formularea prezentei acţiuni.

Pentru aceste considerente, nu a putut fi primită susţinerea recurentei că termenul de prescripţie a început să curgă de la 2 noiembrie 2001, când a dat declaraţia autentificată de acceptare a succesiunii părinţilor săi.

Astfel fiind, conform art. 316 coroborat cu art. 296 din Codul de procedură civilă, s-a respins recursul ca nefondat.