în minuta încheiată de părţi se recunoaşte de către recurenta debitoare existenţa contractelor de credit şi a garanţiilor făcute pentru aceste contracte, înscrisuri ce au fost depuse la dosarul cauzei. în măsura în care recurenta a susţinut că această minută, ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 405^2 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, se referă la alte contracte de credit decât cele din prezenta cauză, îi revenea sarcina de a dovedi existenţa acestora.
(Decizia nr. 2445 din 5 noiembrie 2003 – Secţia a IlI-a civilă)
Prin încheierea din data de 12.03.2003, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei şi a respins ca atare cererea formulată de D.C.F., bancar în cadrul Corpului de executori bancari ai Băncii X împotriva debitoarei SC “G.” SRL, constatând prescris dreptul de a cere executarea silită, în temeiul următoarelor titluri executorii: contractele de credit nr. 243/21 din 12.05.1994, nr. 244/21 din 12.05.1994, nr. 309/21 din 12.10.1994, nr. 393/21 din 19.07.1995 şi contractul de novaţie din data de 8.07.1998.
Prin Decizia civilă nr. 1179 din 5.06.2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a lll-a civilă a admis apelul declarat de apelanta Banca X împotriva încheierii din 12.03.2003, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti; a schimbat în tot încheierea, în sensul că a admis cererea formulată de creditoarea Banca X şi a încuviinţat executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei deţinute de Banca Y – Sucursala Bucureşti, până la concurenţa sumei de 7.949.273 USD, în baza următoarelor titluri executorii: contractele de credit nr. 243/21 din 12.05.1994 şi nr. 244/21 din 12.05.1994 cu acte adiţionale, nr. 309/21 din 12.10.1994 cu acte adiţionale, nr. 393/21 din 19.07.1995 şi 29.07.1999 şi contractul de novaţie prin schimbare de debitor din 8.07,1998.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 4052 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul de procedură civilă, norme ce prevăd situaţia în care cursul prescripţiei este întrerupt.
Astfel, prin cererile introduse de creditoare la corpul executorilor bancari la 26.07.2002, cursul prescripţiei a fost întrerupt, aşa încât nu se poate susţine că acesta s-ar fi împlinit la 10.03.2003.
Un alt act întrerupător de îl constituie recunoaşterea debitoarei din 12.12.2001, materializată în minuta încheiată între părţi.
împotriva acestei decizii a formulat recurs debitoarea intimată SC “G.” SA, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că cererea adresată de creditoare Corpului executorilor bancari din cadrul Băncii X la data de 26.07.2002 ar întrerupe cursul prescripţiei, atât timp cât, conform prevederilor Statutului Corpului executorilor bancari, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2628/C/1999, această cerere trebuia să îndeplinească dispoziţiile art. 19 din Statut, iar, pe de altă parte, corpul executorilor bancari constituie un departament al băncii, şeful corpului executorilor bancari fiind direct subordonat şefului compartimentului juridic, astfel încât cererea din data de 26.07.2002 este un act juridic intern, care nu poate întrerupe prescripţia.
în ceea ce priveşte minuta încheiată între recurentă şi Banca X la data de 12.12.2001, aceasta nu poate întrerupe cursul prescripţiei, cât timp nu precizează contractele de credit şi cele de ipotecă la care se referă. Pe de altă parte, în această minută se precizează că totalitatea câştigurilor obţinute în urma valorificării imobilelor ipotecate acoperă integral obligaţiile financiare ale SC “G.” SA şi afiliaţi faţă de Banca X, atât creditul, cât şi dobânzile şi cheltuielile generate de aceste creanţe, astfel încât este inadmisibilă cererea de încuviinţare a executării silite.
Potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a găsit nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel şi-a motivat hotărârea prin două argumente: existenţa cererii de încuviinţare a executării înaintată Corpului executorilor bancari din cadrul Băncii X la data de 26.07.2002 (înlăuntrul termenului de prescripţie) şi existenţa minutei încheiate între debitoare şi creditoare la data de 12.12.2001, ambele acte considerându-le cauze de întrerupere a cursului prescripţiei.
Recurenta a formulat motive de recurs, prin care a arătat că nici unul dintre aceste acte nu are caracterul unui act întrerupător de prescripţie.
Curtea a constatat că cererea de executare silită imobiliară formulată la data de 26.07.2002 de Banca X faţă de propriul corp de executori bancari este un act intern prin care se solicită ca acesta să sesizeze instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 3731 din Codul de procedură civilă, cu cererea de încuviinţare a executării silite faţă de debitoare.
Corpul executorilor bancari, potrivit Statutului de funcţionare al acestuia, este un departament al băncii, şi nu un organ jurisdicţional care să poată încuviinţa începerea executării silite.
Având în vedere că instanţa de recurs a recunoscut caracterul de act intern al cererii din data de 26.07.2002, care nu duce la începerea executării, nu se poate pune problema constatării perimării acestei cereri de executare.
Minuta încheiată între creditoare şi debitoare la data de 12.12.2001 este un act de întrerupere a prescripţiei, îndeplinind condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 4052 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, astfel încât Curtea a constatat că de la această dată începe să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani pentru a cere încuviinţarea executării silite, termen care s-ar fi împlinit la data de 12.12.2004.
Cum cererea de încuviinţare a executării a fost adresată instanţei la data de 10.03.2003, înlăuntrul termenului de prescripţie, Curtea a reţinut că în cauză nu operează prescripţia extinctivă a încuviinţării executării silite.
în minuta încheiată la data de 12.12.2001 sunt recunoscute de către recurenta debitoare existenţa contractelor de credit şi a garanţiilor făcute pentru aceste contracte, înscrisuri care au fost depuse de către creditoare la dosarul cauzei. în măsura în care recurenta a susţinut că această minută se referă la alte contracte de credit decât cele din prezenta cauză, sarcina de a dovedi existenţa acestora îi revenea. Or, recurenta nu a depus la dosarul cauzei alte contracte de credit decât cele în litigiu şi nici anexa la această minută în care s-ar fi putut evidenţia alte împrumuturi decât cele în cauză.
Susţinerea recurentei, că a convenit cu creditoarea ca sumele rezultate din valorificarea imobilelor cu care s-au garantat împrumuturile să acopere integral datoria acesteia, nu prezintă relevanţă în cauză şi nici nu duce la inadmisibilitatea încuviinţării executării.
Aceasta este o problemă care va fi verificată de către bancar în cursul executării propriu-zise, debitoarea putând, în cazul în care drepturile sale ar fi încălcate, să conteste executarea.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
