Pretentii Abuzuri


R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

SENTINTA CIVILA Nr. 6948

Sedinta publica de la 25 Octombrie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ….. si pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul de Finante, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile, reclamantul fiind reprezentat de mandatar …..

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta ,dupa care instanta pune în discutia partilor exceptia prescriptiei dreptului material la actiunea precizata.

Procurator ….., pentru reclamant solicita respingerea exceptiei.

Instanta ramâne în pronuntare pe exceptie.

JUDECATA

Prin cererea formulata la data de 28.06.2010, reclamanta …. a chemat în judecata pe pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finantelor solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 lei RON reprezentând daune morale ce se cuvin pentru suferintele sale si ale parintilor sai … si …., ca urmare a deportarii sale în Transnistria pe motive etnice, precum si cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii arata ca mama sa …. nascuta în 11.01.1923 si decedata în 30.10.2001 a fost deportata pe motive etnice în regimul Antonescu în Transnistria (buc) solicitând 300.000 lei.

A aratat ca în perioada 1.09.1942 – 1.07.1944 a fost ridicata de la domiciliu împreuna cu parintii sai de catre organele de represiune ale statului si îmbarcati in vagoanele de transport marfa pentru a fi transportati in Transnistria, ca în timpul transportului, au avut conditii total necorespunzatoare, fiind înghesuiti câte 100-150 de persoane în vagon, ca ferestrele de aerisire au fost acoperite cu scânduri batute în cuie pentru ca nimeni sa nu poata iesi , mergând saptamâni în sir fara apa si fara mâncare, flamânzi, goi, schiloditi si batuti de jandarmi. Sustine de asemenea ca la destinatie, au fost cazati în grajd de vite,câte 30-40 de persoane într-un spatiu restrâns, fara usa si geam, ca dormeau pe jos, neavând geamuri la ferestre si fara usi, ca au fost folositi la munci grele, la spartul pietrei , la repararea drumurilor si a terasamentelor de cale ferata , la fasonatul lemnelor, la taierea salciilor de pe malul Bugului, la taierea lemnelor în paduri, fiind hraniti cu apa si putina pâine ,iar datorita înfometarii si frigului multe persoane mureau pe capete, ca nu aveau cu ce se spala si îmbraca .Concluzioneaza ca a fost privit de libertate si a fost restrânsa libertatea , atât a sa cât si a parintilor sai în mod nelegal si chiar imoral de regimul Antonescu pâna la 07.07.1944 când s-a primit ordin de repatriere.

În drept îsi întemeiaza cererea pe prevederile art. 998-999 cod civil.

În dovedirea cererii a depus la dosar în copie , nota de plata din 27.04.2004, act de identitate, certificat de nastere, certificat de deces , certificat de mostenitor nr. 98/2004.

La dosar a fost depusa întâmpinare de catre pârâta Directia Generala a Finantelor Publice Gorj în numele si pentru pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin care invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune considerând ca trebuie sa se aplice Decret Lege 167/1958, ca repararea patrimoniala a daunei morale este o creanta , iar prescriptia curge în baza art. 8 de la data când cel pagubit a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel ce raspunde de ea. Pe fondul cauzei, a aratat ca actiunea nu este întemeiata deoarece reclamanta nu a facut dovada consecintelor grave suferite pe plan fizic si psihic, masura in care valorile sale morale si drepturile fundamentale au fost lezate, invocând jurisprudenta CEDO , solicitând judecarea cauzei si în lipsa.

Reclamanta a formulat raspuns la întâmpinare aratând ca actiunea este întemeiata pe disp. art. 998-999 C civ., renuntând la dispozitiile Decretului Lege nr. 118/1990 si cele ale Ordonantei nr. 105/30.08.1999. A aratat ca spetei de fata nu îi sunt aplicabile disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar prescriptia nu opereaza. A sustinut ca sunt întrunite criteriile privind stabilirea prejudiciului având în vedere consecintele negative suferite.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri , respectiv, certificat de mostenitor nr. 246/2005 supliment la C.M. 98/2004.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Conform art. 137 cod proc civ :” instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos , în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii “.

In legatura cu exceptia prescriptiei dreptului material la actiune se retin urmatoarele:

Sesizarea instantelor judecatoresti pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încalcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obtine numai pe calea justitiei, se circumscrie unor reguli specifice, proprii activitatii de judecata.

Institutia prescriptiei si termenele în raport cu care îsi produce efectele aceasta, fac parte din categoria acestor reguli specifice si nu sunt de natura sa îngradeasca accesul liber la justitie, finalitatea lor fiind de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, care este necesar pentru exercitarea în conditii optime a acestui drept. Disciplina procesuala impusa astfel, conduce la prevenirea unor eventuale abuzuri, contribuind si la stabilitatea si securitatea raporturilor juridice civile.

Asadar, exercitarea unui drept de catre titularul sau, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, carora li se subsumeaza si instituirea unor termene, dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila.

Astfel, dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege si orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, in conformitate cu disp. art. 1 alin. 1 si 3 din D. 167/1958, iar termenul general de prescriptie este de 3 ani, potrivit art. 3 din acelasi act normativ.

De asemenea, prescriptia dreptului la actiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atât paguba cât si pe cel care raspunde de ea, asa cum rezulta din prevederile art. 8 alin. 1 din decret lege 167/1958.

Cursul prescriptiei se poate suspenda sau prescriptia se poate întrerupe, in cazurile expres si limitativ prevazute in art. 13, respectiv in art. 16 din acelasi act normativ, astfel: cât timp cel împotriva caruia ea curge este împiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de întrerupere (art. 13 lit. a – suspendare) si: a) prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel în folosul caruia curge prescriptia b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; sau c) printr-un act începator de (art. 16 – întrerupere).

In aceeasi ordine de idei, se impune a se sublinia si faptul ca instanta judecatoreasca poate, în cazul în care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa încuviinteze executarea silita. Cererea de repunere în termen va putea fi facuta numai în termen de o luna de la încetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie, potrivit art. 19 alin 1 si 2, al aceluiasi act normativ.

In orice caz, dispozitiile acestui decret nu se aplica dreptului la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie, in conformitate cu art. 21.

Toate aceste dispozitii legale enuntate sunt norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile, fiind satisfacuta astfel exigenta din perspectiva jurisprudentei CEDO, a respectarii dreptului la un proces echitabil, de acces la instanta (cauza Hentrich împotriva Frantei). In aceeasi ordine de idei, CEDO s-a mai pronuntat în sensul urmator: “având în vedere ca reglementarea privind formalitatile si termenele ce trebuie respectate este menita sa asigure buna administrare a justitiei si respectul principiului securitatii juridice, cei interesati trebuie sa se poata astepta ca aceste reguli sa fie puse în aplicare”, “iar instantele nationale sunt cele care, în primul rând, trebuie sa se pronunte cu privire la regimul de prescriptie extinctiva în dreptul intern”. (Cauza Virgil Ionescu împotriva României paragrafele 43 si 52), neexcluzând posibilitatea stingerii unui drept de creanta prin prescrierea dreptului la actiune (Cauza Weissman si altii împotriva României – paragraful 68).

In cauza de fata, la data de 28 iunie 2010, reclamanta a formulat împotriva statului român, o actiune in pretentii, solicitând despagubiri banesti, pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morala, întemeindu-si în drept cererea pe disp. art. 998 si urm. Cod civil, norme de drept comun, care reglementeaza regulile ce guverneaza raspunderea civila delictuala.

Astfel, reclamanta sustine ca în perioada anilor 1942-1944 mama sa a fost deportata în Transnistria (Bug) în timpul regimului Antonescu , revenind în tara dupa data de 07 iulie 1944 când s-a emis ordinul de repatriere în tara. Având in vedere ca dreptul pretins este un drept de creanta, deci unul patrimonial, dar si disp. art. 21 din decret 167/1958 rezulta ca în cauza nu sunt exceptate de la aplicare dispozitiile legale privind prescriptia extinctiva cuprinse in acest act normativ si enuntate anterior, respectiv ale art. 1, 3, 8, 13 si 16 si 19 din decret lege 167/1958.

Se ridica problema de a stii când s-a nascut dreptul la actiune si a început sa curga termenul prescriptiei extinctive – în sensul art. 8 alin. 1 din decret, daca s-a epuizat termenul prescriptiei extinctive si daca a intervenit întreruperea sau s-a suspendat cursul prescriptiei.

Pe de-o parte, activitatea delictuala invocata de reclamanta a durat pana in anul 1944 inclusiv si pe de alta parte, pâna în anul 1989 mama reclamantei era in imposibilitatea obiectiva sa formuleze mai înainte de anul 1990, o astfel de actiune cu un asemenea obiect – întrerupatoare de prescriptie în sensul art. 16 lit. b din decret 167/1958 , actiune pe care sa o îndrepte împotriva statului caracterizat printr-un regim totalitar. Ca urmare a acestei situatii, instanta apreciaza ca a operat suspendarea cursului prescriptiei potrivit art. 13 lit. a din decret.

Începând cu anul 1990 s-a instaurat un nou regim democratic, care a recunoscut activitatea de reprimare realizata de stat prin structurile sale, motiv pentru care s-au emis o serie de acte normative speciale pentru categorii de persoane afectate de regimul totalitar. În aceasta situatie se pune întrebarea pâna când a durat suspendarea cursului prescriptiei si care este momentul de la care (cel mai devreme) si pana la care (cel mai târziu), se putea formula o astfel de actiune fundamentata pe dreptul comun.

Instanta apreciaza ca în cauza de fata statul român a acceptat nedreptatile suferite de deportati prin emiterea OG 105/30.08.1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate in perioada 6 sept. 1940 – 6 martie 1945 aprobata prin Legea 189/2000 care prevede anumite drepturi de care beneficiaza persoanele care se încadreaza în astfel de situatii. Se constata ca acest act normativ a fost modificat prin Legea 586/2002 care prevede ca cererile prevazute la art. 7 alin 2 din OG 105/1999 se depun pâna la 31 decembrie 2003 iar ulterior, prin art. II din Legea 323/2004 s-a statuat ca cererile prevazute la art.7 alin 2 din OG 105/1999 se depun pâna la 31 dec. 2006.

Coroborând dispozitiile legale cu situatia deportatilor, instanta apreciaza ca perioada în care mama reclamantei era tinuta sa dovedeasca abuzurile regimului Antonescu s-a încheiat la data de 31.12.2006. Reclamanta în calitate de fiica a autoarei ….. decedata la data de 30.10.2001 a formulat actiunea la data de 28.06.2010, dupa aproximativ patru ani de zile.

Pana la aparitia acestui act normativ, se poate sustine in mod întemeiat ca prescriptia extinctiva a fost suspendata, în conformitate cu disp. art. 13 lit. a din acelasi act normativ, întrucât cel împotriva caruia ea curge a fost împiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de întrerupere.

Dar, dupa aparitia acestui act normativ, nu se poate afirma acelasi lucru, întrucât prin lege se reglementeaza dreptul persoanei de a solicita unele drepturi ca urmare a persecutiei la care au fost supuse. Prin lege sunt asigurate pârghii suficiente pentru valorificarea reala a acestui drept, iar procedura se declansa prin formularea unei cereri în acest sens de catre persoana îndreptatita.

În consecinta, perioada cuprinsa între momentul intrarii în vigoare a legii si data formularii cererii nu reprezinta o situatie de întrerupere a prescriptiei deoarece nu au intervenit evenimente exterioare si piedici insurmontabile, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibile si inevitabile, care sa o fi pus pe reclamanta în situatia de a nu putea face un act întrerupator de prescriptie – potrivit art. 13 lit. a si art. 16 lit. b din Decret 167/1958.

Constata instanta ca actiunea reclamantei este formulata la 28 iunie 2010 astfel ca a fost depasit termenul de trei ani prevazut de Decretul 167/1958 – art.3.

Întrucât dreptul la actiune este prescris, nu se mai impune antamarea fondului de catre instanta in sensul de a se face vorbire despre temeinicia actiuni si în baza art.3 din decretul lege 167/1958 instanta urmeaza sa admita exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si sa respinga actiunea ca fiind prescrisa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

Respinge actiunea formulata de reclamanta ……. , domiciliata în ……….. împotriva pârâtului Statul Român-prin Ministerul de Finante, cu sediul în ………….., ca fiind prescrisa.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi 25 Octombrie 2010 la Judecatoria Târgu Jiu.

Presedinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier,

MIHAELA SIRBU

Red.L.C./tehnoredV.M. 27 Octombrie 2010

Nr.ex.4