Pretenţii- Asigurător – calitate procesuală pasivă Cereri


JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREŞTI – SECTIA a II-a CIVILĂ

Dosar nr. 5003/302/2011

SENTINŢA CIVILĂ NR.4683

Şedinţa publică de la 01.06.2011

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: CP

GREFIER: AB

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC BCR A V I G SA şi pe pârâtii MBPP şi CLS 2 şi pe intervenienta ASB, având ca obiect actiune in raspundere delictuala.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţă publică din data de 24.05.2011, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, parte integrantă din prezenta când, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 01.06.2011, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin actiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.02.2010, sub nr. 3164/302/2010, reclamanta SC BCR A V I G SA, a chemat în judecată pârâtii MB prin P şi CLS 2 solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata sumei de 1638,71 lei reprezentând: 1294,65 lei despăgubire (indemnizatia de asigurare) achitată în dosarul de daună AVA/MB/12497/07 + 344,06 lei dobândă legală calculată de la data de 06.03.3007 şi până la data de 26.02.2010. S-a solicitat de asemenea şi obligarea pârâtelor în continuare la plata dobânzii legale calculate potrivit OG nr.2/2000 privind dobânda legală până la momentul achitării integrale a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că, urmare a evenimentului rutier din data de 29.09.2006 a rezultat avarierea autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare … aflat în proprietatea BCR L.

Conform actelor întocmite de organele abilitate în domeniu, respectiv autorizatia de reparatie seria AX nr.0779615/29.09.2006 prin care s-au comunicat cauzele şi împrejurările producerii evenimentului, eliberate de DGPMB – BPR, autoturismul a fost avariat la trecerea peste o groapă aflată în partea carosabilului, nesemnalizată, pe str. Ziduri Mosi, sector 2, Bucureşti.Acest înscris a fost emis cu respectarea disp.art.80 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Reclamanta a mai arătat că persona păgubită, având încheiată asigurarea facultativă a autovehiculelor seria AVA nr.0278608 a avizat-o despre producerea riscului asigurat, în urma căruia a deschis şi instrumentat dosarul de daună AVA/MB/12497/07, finalizat cu plata despăgubirilor în cuantum de 1294,65 lei (OP şi NC nr.3287/06.03.2007).

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp.legii 136/1995, art.998 şi art.999 din C.civil, disp. OUG 195/2002, HCGMB 235/2005, HCGMB306/2002, art.1088 C.civil, art.43 din C.com. şi disp.OG nr.9/2000.

În sustinerea cererii introductive de instanţă au fost depuse la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: dosar de daună nr.AVA/MB/12497/2006, referat evaluare a pagubelor şi stabilirea despăgubirilor cuvenite, proces-verbal de constatare pentru bun R. Megane, declaratie de daună la asigurările de bunuri, nota de nr.3287/06.03.3007, autorizatia seria AX nr.0779615, adresa nr.85956/13.12.2009 emisă de către Primăria sectorului 2, adresa nr.24999/26.10.2009, ordinul de plată nr.3287/06.03.3007, fotografii, cerere de despăgubire, facturi fiscale, devize lucrări, accept plată, polita AVA nr.0278608, împuternicire, program de constatări, permisul de conducere emis pe numele SOV, cartea autovehiculului.

Prin serviciul registratură pârâtul CLS 2 a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive solicitând admiterea acesteia sau, pe fond, respingerea actiunii ca neîntemeiată.

În motivarea exceptiei lipsei calitătii procesuale pasive pârâtul CLS 2 a arătat că, din descrierea faptei a rezultat că pretinsul eveniment s-a produs la data de 29.09.2006 pe str. Ziduri Mosi, autoturismul cu nr. de înmatriculare … fiind avariat datorită trecerii printr-o groapă aflată în carosabil.

S-a mai arătat că str. Ziduri Mosi figurează în anexa 1 a HCGMB nr.235/2005 la pozitia 166, astfel că obligatia întretinerii retelei stradale revine Administratiei Străzilor.

Conform prevederilor art.2 din HCGMB nr.235/2005 privind administrarea retelei stradale principale şi a lucrărilor de artă din municipiul Bucureşti „Administratia Străzilor va administra reteaua principală şi lucrările de artă specificate în anexele 1 şi 2” care fac parte integrantă din hotărârea mai sus mentionată.

S-a mai arătat că obligatia întretinerii retelei stradale din sectorul 2 revine Administratiei Domeniului Public al Sectorului 2, serviciu public descentralizat cu personalitate juridică şi patrimoniu potrivit deciziei nr.324/1974, hotărârea Consiliului Locale sector 2 nr.55/2003.

Pe fondul cauzei, pârâtul Consiliul Local al Sectorului 2 a arătat că actiunea este neîntemeiată, pretentiile reclamantei bazându-se numai pe sustinerile făcute de asigurator fără a exista vreo probă în dovedirea celor pretinse.

Astfel, a apreciat pârâtul Consiliul Local al Sectorului 2 că se impunea ca reclamanta să prezinte un proces-verbal de ocnstatare încheiat la fata locului din care să rezulte că un agent constatator s-a deplasat la fata locului şi a constatat veridicitatea celor declarate. Or, în speta de faţă, reclamanta prezintă o adresă de la BPR către societatea de asigurări – întocmită însă la sediul politiei – la data de 29.09.2006 din care nu reiese în mod clar că evenimentul s-a petrecut la locul mentionat în această adresă, acest document fiind completat pe baza simplelor afirmatii ale conducătorului auto, fără a avea puterea unei forte probante suficiente care să conducă la concluzia că se impune antrenarea răspunderii administratorului drumului, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă nu a avut posibilitatea de a constata prin mijloace proprii evenimentul produs, pentru putea combate, eventual, sustinerile acestuia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.115 C.p.c. precum şi pe toate celelalte temeiuri invocate în cuprinsul său.

La termenul de judecată din data de 13.04.2010 pârâtul MB prin P G a depus la dosar întâmpinare şi cerere de chemare în garantie.

Prin întâmpinarea depusă pârâtul MBPG a invocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive solicitând respingerea actiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În sustinerea acestei exceptii pârâtul pârâtul MBPG a invocat prevederile art.5 alin 6 din OUG 195/2002, art.81 alin 2 lit f din legea 215/2001 precum şi hotărârea CGMB nr.235/20.10.2005.

În subsidiar, pârâtul MBPG a solicitat chemarea în garantie a ASB urmând ca aceasta să fie obligată la plata daunelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În drept, întâmpinarea şi cererea de chemare în garantie au fost întemeiate pre prevederile art.115-118 C.p.c. şi art.60 C.p.c.

Intervenientul ASB a depus la dosar, prin serviciul registratură la data de 13.05.2010 întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garantie formulată de către pârâtul MBPG.

Prin întâmpinarea depusă intervenientul ASB a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, solicitând respingerea actiunii ca prescrisă.

În motivarea acestei exceptii intervenientul a arătat că potrivit art 8 din decretul nr 167/1958 prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.

Se retine astfel ca reclamanta, prin plata creantei pentru asiguratul sau, a preluat dreptul de creanta cu toate garantiile si accesoriile sale, operand astfel o subrogare legala in drepturile propriului sau asigurat incepand cu data de 06.03.2007, data platii despagubirii catre asigurat pentru paguba produsa la 29.09.2006.

Asadar, asiguratorul nu poate pretinde ca prin plata despagubirii in cazul producerii riscului asigurat, se nasc alte drepturi in favoarea sa. Prin urmare, cum nu se nasc alte drepturi, nici nu se poate pretinde ca a inceput sa curga un alt termen de prescriptie a dreptului la actiune, astfel incat dreptul preluat de asigurator se prescrie in acelasi termen in care s-ar fi prescris daca nu ar fi operat subrogarea. De altfel, aceasta modalitate de calcul a termenului de prescriptive extinctive este des intalnita in jurisprudenta, chiat Inalta Curte de Casatie si Justitie statuand in decizia de speta nr 55/14.01.2004 in sensul ca termenul de prescriptive se incepe sa curga de la data producerii riscului asigurat, cu nuantarile facute prin art 8 din Decretul nr 167/1958.

A arătat intervenientul că dreptul de a cere acoperirea prejudiciului produs în data de 29.09.2006 atât pentru asigurat cât şi pentru reclamantă se prescrie in 3 ani, incepand cu dana de 29.09.2006 cand persoana care a suferit prejudiciul a cunoscut cu certitudine atat paguba, cat si pe cel vinovat de producerea acesteia, dupa cum rezulta din declaratia de dauna la asigurarile de bunuri data de conducatorul autovehiculului … precum si din autorizatia de reparatie.

Pe fondul cauzei intervenientul a arătat că pretentiile reclamantei nu sunt sustinute de dovezi concludente care pot conduce la angajarea răspunderii civile a AS.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.art.115 -118 C.p.c., OUG 195/2002, art.72, 85 Decretul nr.167/1958.

La termenul de judecată din data de 29.06.2010 instanţa, în temeiul art.137 alin 2 C.p.c a unit cu fondul cauzei exceptia lipsei calitătii procesuale pasive învocată de către ambii pârâti.

Prin sentinţa civilă nr.4763/29.06.2010 instanţa a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune, respingând actiunea formulată de către reclamanta SC BCR A V I G SA în contradictoriu cu pârâtii MBP şi CLS 2, pentru prescriptia dreptului la actiune; prin aceeaşi sentinţă instanţa a respins cererea de chemare in garantie formulată de către pârâtul MBP în contradictoriu cu intervenientul ASB, ca ramasa fara obiect.

Împotriva acestei sentinte civile recurenta-reclamantă a formulat recurs acesta fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Sectia a VI-a Comercială sub acelaşi număr.

Prin decizia comercială nr.77/24.01.2011 instanţa de control judiciar a admis recursul formulat de către recurenta-reclamantă, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea la aceeaşi instanţă.

În motivarea acestei decizii instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a aplicat în mod greşit disp.art.8 din Decretul nr.167/1958.

Urmare a dispozitiilor acestei decizii comerciale cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanţei la data de 18.03.2011, sub nr.5003/302/2011.

S-au încuviinţat şi administrat probe, respectiv proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică – specialitatea autovehicule, circulatie rutieră.

Prin serviciul registratură a fost depus la dosar la data de 12.05.2011 raportul de expertiză tehnică – specialitatea autovehicule, circulatie rutieră întocmit de către dl. expert MP – filele 12 – 20.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa retine următoarele:

Cf HCGMB 235/2005 paratul MB are in proprietate drumurile si strazile de pe raza MB.

Ca si proprietar, indiferent catre cine altcineva ar fi incredintat administrarea acestei retele stradale, apreciem ca paratul este direct raspunzator de starea acestor drumuri si strazi.

In fapt, o parte din reteaua stradala este data in adminsitrarea Administratieie Strazilor, anume strazile inscrise in anexele 1 si 2, iar restul strazilor se afla in administrarea Consiliilor Locale ale sectoarelor Municipiului Bucuresti.

In speta, strada Ziduri Mosi este inscrisa in anexa 1 astfel ca rezulta fara dubiu, caa ceasta strada se afla in grija si adminsitrarea directa a chematei in garantie Administratia Strazilor.

Pentru aceste motive, instanta vaa fdmite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului CLS 2 si va respinge actiunea fata de acest parat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva, urmand a respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului MBPG

Pe situatia de fapt retinem ca urmare a evenimentului rutier din data de 29.09.2006 a rezultat avarierea autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare … aflat în proprietatea BCR L..

Conform actelor întocmite de organele abilitate în domeniu, respectiv autorizatia de reparatie seria AX nr.0779615/29.09.2006 prin care s-au comunicat cauzele şi împrejurările producerii evenimentului, eliberate de DGPMB – BPR, autoturismul a fost avariat la trecerea peste o groapă aflată în partea carosabilului, nesemnalizată, pe str. Ziduri Mosi, sector 2, Bucureşti. Acest înscris a fost emis cu respectarea disp.art.80 din OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

Persona păgubită, având încheiată asigurarea facultativă a autovehiculelor seria AVA nr.0278608 a avizat reclamanta despre producerea riscului asigurat, în urma căruia a deschis şi instrumentat dosarul de daună AVA/MB/12497/07, finalizat cu plata despăgubirilor în cuantum de 1294,65 lei (OP şi NC nr.3287/06.03.2007).

Apreciem ca in speta sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale.

Astfel, retinem fapta ilicita a paratului MB prin PG, care ca si proprietar al drumului in speta a strazii Ziduri Mosi pe care s-a si produs incidentul, in calitatea sa de proprietar deci, nu si-a indeplinit obligatiile de intretinere si a unei bune stari a acestei artere rutiere. In mod direct este raspunzator implicit si intervenientul AS, ca si administrator al acestei retele stradale, pentru neindeplinirea aceleiasi obligatii, de intretinere intr-o stare corespunzatoare a acestei strazi.

Prejudicul a fost probat prin actele depuse la dosar si ne referim in special la devizul de lucrari depus la dosar, emis de firma de service care a si executat lucrarile de reparatii la autovehiculul avariat. Avem in vedere deasemenea autorizatia de reparatie, emisa de BPR, care atesta motivul si locul producerii avariei la autoturism. Suma de plata a fost achitata, ca urmare a efectuarii tuturor reparatiilor necesare si utile la acel autoturism.

Legatura de cauzalitate a fot probata fara dubiu prin raportul de expertiza efectuat in speta. Paratii nu au contestat concluziile acestui raport de expertiza. Urmarind dinamica producerii incidentului, dar si actele de la dosar, expertul a specificat faptul ca avariile s-au produs ca urmare a trecerii autovehicului peste acea groapa din carosabil, carosabil ce nu era intretinut corespunzator.

Vinovatia rezulta implicit, o data ce paratul dar si administratoul drumului nu si-au indeplinit obligatiile legale de a intretine drumul corespunzator, si a efectua in acest sens lucrarile ce se impun pentru remedierea starii acestuia.

Avand in vedere aceste motive, cf artg 998, 999 CC instanta va admite in parte actiunea si va obliga paratul MB prin PG la plata catre reclamanta a sumei de 1294, 64 lei despagubiri si a sumei de 344, 06 lei dobanda legala aferenta pentru perioada 6.03.2007-26.02.2010, ce se va calcula in continuare pana la data platii efective a debitului.

si deasemeena va admite cererea de chemare in garantie, obligand in final AS, ca si adminsitrator, la plata prejudiciului. Paratul a delegat aceste atributii catre AS, astfel incat apreciem ca in speta aceasta este direct raspunzatoare pentru avarierea acelui autoturism ca urmare a starii necorespunzatoare a carosabilului. Cf art 274 Cprc instanta va obliga intervenientul AS la plata catre reclamanta a sumei de 1573,16 lei cheltuieli de judecata

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului CLS 2 B.

Respinge actiunea fata de acest parat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.

Admite in parte cererea formulată de către reclamanta SC BCR AV I G SA, în contradictoriu cu pârâtul MBPP.

Admite cererea de chemare in garantie formulată de către pârâtul MBPP în contradictoriu cu intervenientul ASB.

Obliga paratul MBPG la plata catre reclamanta a sumei de 1294, 64 lei despagubiri si a sumei de 344, 06 lei dobanda legala aferenta pentru perioada 6.03.2007-26.02.2010, ce se va calcula in continuare pana la data platii efective a debitului.

Obliga intervenientul AS la plata catre paratul MB prin PG a sumei de 1294, 64 lei despagubiri si a sumei de 344, 06 lei dobanda legala aferenta pentru perioada 6.03.2007-26.02.2010, ce se va calcula in continuare pana la data platii efective a debitului.

Obliga intervenientul AS la plata catre reclamanta a sumei de 1573,16 lei cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica azi, data de 01.06.2011.

PREŞEDINTE GREFIER

A.B. 06 Iunie 2011