SENTINŢA CIVILĂ NR. 3155/2008
Şedinţa publică din data de 15.08.2008
Domeniu : pretenţii civile. Cheltuieli comune. Penalităţi de întârziere. Lipsă hotărâre Comitet executiv.
Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile formulată de reclamanta A.P. NR.393 Deva în contradictoriu cu pârâtul O.A.,având ca obiect pretenţii.
S-a constatat că mersul dezbaterilor şi susţinerile orale ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 08.08.2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANŢA:
Asupra cauzei civile de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 5732/221/2007 din data de 12.11.2007, reclamanta A.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.A. obligarea acestuia la plata sumei de 9.382,27 lei reprezentând cheltuieli comune restante, penalităţi de întârziere, precum şi la cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată ca pârâtul este proprietarul apartamentului cu numărul 15 din blocul 82 ce face parte din cadrul A.P., dar manifestă o totală rea credinţă în relaţiile cu asociaţia, acumulând o datorie de 3191,35 lei pentru lunile decembrie 2006 la zi, la care s-au aplicat penalităţi de întârziere de 6.190,92 lei.
Se precizează că deşi pârâtul a avut posibilitatea de a achita datoria prin tranşe lunare, acesta nu şi-a respectat angajamentul, asociaţia de întâmpinând probleme în raporturile cu furnizorii.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.13-14 din HG 400/2003.
La termenul din data de 25.04.2008 reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor comune restante şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 6402,76 lei, aferentă perioadei octombrie 2004 – martie 2008.
De asemenea, la termenul din 08.08.2008 reclamanta a precizat că în calitate de reclamant figurează A.P. 393 nu 392, cum din eroare s-a menţionat in cererea de chemare în judecată.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare însă, înfăţişându-se în instanţă a contestat cuantumul pretenţiilor apreciind că a fost înregistrat cu un consum prea mare la apă şi naturale.
În administrarea probei cu înscrisuri, reclamanta a depus la dosar următoarele: fişă ap.15(f.2-3), procesul verbal din 01.04.2006(f.19-20), liste de întreţinere pentru perioada octombrie 2004 – martie 2008(f.21-33, 44-46 şi 51-76).
La rândul său, pârâtul a depus chitanta HDVOP nr. 01690902/18. 09.2004(f.9), dovadă înregistrare cerere(f.10), chitanţa HD XWK nr. 1740544 din 03.12.2007(f.11), fişă debit(f.15), adresa nr. 1790/14.02.2008(f.39), fişă ap.15(f.40) şi notificarea 1857/29.11.2007(f.41).
La termenul din data de 06.06.2008 instanta a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că în înscrisurile doveditoare – fişă proprietar, borderouri, chitanţe figurează Asociaţia de Proprietari 393, Asociaţia de Proprietari 394 şi Asociaţia de Proprietari 154 şi nu Asociaţia de Proprietari 392 cum este menţionat în cererea de chemare în judecată.
Raportat însă la precizările formulate de către reclamantă la termenul din 08.08.2008, în sensul că în cererea de chemare în judecată s-a strecurat o eroare materială şi că reclamant este Asociaţia de Proprietari 393, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate din oficiu.
Asupra fondului cauzei instanţa reţine următoarele:
În conformitate cu dispozitiile art.23 din Normele Metodologice pentru Organizarea şi Funcţionarea Asociaţiilor de Proprietari aprobate prin H.G. nr.400/2003, aplicabile pentru perioada octombrie 2004 – august 2007 şi art. 46 din Legea 230/2007, aplicabil pentru perioada septembrie 2007 – martie 2008, proprietarii au obligaţia de a plăti cota ce le revine din bugetul de venituri şi cheltuieli ale asociaţiei de properietari.
De asemenea, în conformitate cu disp. art.31 din Anexa 2 a Legii nr. 114/1996 şi art.13 din OG 85/2001, pentru perioada octombrie 2004 – august 2007 şi art.49 din Legea 230/2007, pentru perioada septembrie 2007 – martie 2008, Asociaţia poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 30 de zile de la termenul stabilit.
Prin urmare, pârâtul are obligaţia de a achita taxele comune, precum şi penalităţile de întârziere.
Referitor la taxele comune aferente perioadei octombrie 2004 – martie 2008, instanţa apreciază cererea reclamantei ca fiind parţial întemeiată.
Astfel, din notificarea nr. 1857/29.11.2007 – fila 41 rezultă că între reclamantă şi SC CALOR SA a intervenit un contract de cesiune prin care SC CALOR SA a preluat creanţa reprezentând debitul restant pentru perioada octombrie 2004 – septembrie 2007 în cuantum de 1.681,44 lei, privind doat taxele comune, nu şi penalităţile de întârziere.
Această sumă a fost achitată de către pârât, acest aspect rezultând din chitanţa HD XWK nr. 1740544 din 03.12.2007 – fila 11.
Prin urmare, pârâtul nu mai are obligaţia de a achita taxele comune pentru perioada octombrie 2004 – septembrie 2007, această obligaţie fiind stinsă prin plată.
Raportat la perioada vizată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată – octombrie 2004 – martie 2008 – şi având în vedere faptul că obligaţia de plată a taxelor comune aferente perioadei octombrie 2004 – septembrie 2007 s-a stins prin plată, rezultă că pârâtul are obligaţia de a achita taxele comune pentru perioada octombrie 2007 – martie 2008, în cuantum total de 697,72 lei, astfel cum rezultă din listele de întreţinere.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa reţine următoarele:
Pentru perioada octombrie 2004 – august 2007 se aplică, în privinţa penalitătilor de întârziere dispoziţiile Legii 114/1996, OG 85/2001, precum şi Normele Metodologice pentru Organizarea şi Funcţionarea Asociaţiilor de Proprietari aprobate prin H.G. nr.400/2003.
Potrivit acestor acte normative asociaţiile de proprietari pot să stabilească prin hotărârea adunării generale un sistem de penalităţi de maxim 2% pe zi de întârziere care nu poate depăşi cuantumul debitului principal.
Reclamanta nu a depus la dosar o hotărâre a adunării generale privind sistemul de penalităţi aplicabil perioadei octombrie 2004 – martie 2006. Deoarece actele normative în materie acordă asociaţiilor de proprietari facultatea de a impune un sistem de penalităţi, în măsura în care nu se face dovada existenţei unei hotărâri a adunării generale care să îl stabilească, se desprinde concluzia că pe perioada amintită nu s-au perceput penalităţi de întârziere.
Prin urmare, penalităţile de întârziere aferente acelei perioade nu se vor acorda, neexistând un temei în acest sens.
Pentru perioada aprilie 2006 – august 2007, se observă din listele de întreţinere că penalităţile de întârziere pe fiecare dintre lunile menţionate depăşesc cuantumul taxelor comune stabilite pentru fiecare lună în parte, chiar fără a se lua în calcul penalităţile restante.
Conform art.20 alin.13 din Normele Metodologice pentru Organizarea şi Funcţionarea Asociaţiilor de Proprietari aprobate prin H.G. nr.400/2003 este interzis ca penalităţile să depăşească cuantumul taxei pentru luna respectivă, astfel încât nici penalităţile aferente perioadei aprilie 2006 – august 2007 nu se vor acorda.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere pentru perioada septembrie 2007 – martie 2008 sunt aplicabile dispoziţiile Legii 230/2007, anume cele din art.49 şi art.30 alin.1 lit.j.
Astfel, art.23 alin.1 lit.j din Legea 230/2007, singurul organ îndreptăţit să stabilească sistemul de penalizări este comitetul executiv, format , potrivit art.21 din acelaşi act normativ, din preşedintele asociaţiei, un cenzor şu o comisie de cenzori.
Reclamanta nu a prezentat o hotărâre a comitetului executiv prin care să se stabilească sistemul propriu de penalităţi, astfel încât acordarea penalităţilor de întârziere solicitate prin cererea de chemare în judecată pe perioada analizată, septembrie 2007 – martie 2008, nu are temei legal.
Din toate aceste considerente, cererea reclamantei Asociaţia de Proprietari 393, în contradictoriu cu pârâtul O.A., apare întemeiată în parte şi urmează a fi admisă în asemenea măsură, pârâtul urmând a fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 697,72 lei reprezentând taxe comune aferente perioadei octombrie 2007 – martie 2008, cererea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată pentru restul pretenţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către instanţă din oficiu.
Admite în parte acţiunea precizată formulată de către reclamanta Asociaţia de Proprietari 393, în contradictoriu cu pârâtul O.A.
Obligă pârâtul la plata către reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 393 la plata sumei de 697,72 lei reprezentând taxe comune aferente perioadei octombrie 2007 – martie 2008.
Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.08.2008.
PREŞEDINTE GREFIER
4 ex./ 01.09.2008
NCR, BA